ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1336/2013

Deliberând asupra

recursurilor de față, constată următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 5174 din 21

aprilie 2011 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost admisă

excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente

perioadei ianuarie - decembrie 2006; a fost respinsă acțiunea privind

pretențiile aferente acestei perioade ca fiind prescris dreptul material la

acțiune; a fost admisă în parte acțiunea formulată de Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului și a fost obligată pârâta CN L.R. SA la

plata sumei de 17.594.901,55 RON pretenții și 4.206 RON cheltuieli de judecată

reprezentând onorariu expert.

Pentru a decide

astfel tribunalul a constatat că Ministerul Tineretului și Sportului a

solicitat obligarea pârâtei CN L.R. SA la plata sumei de 100.001 RON aferentă

anilor 2006 - 2008; sub motiv că pârâta refuză plata sumei datorată de ea pe

temeiul art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 69/2000.

Tribunalul a mai

constatat că pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca

inadmisibilă deoarece nu a fost îndeplinită procedura prealabilă a concilierii;

că pentru perioada ianuarie - decembrie 2006 dreptul reclamantei este prescris;

și că, pe fond, pârâta nu datorează sumele pretinse de reclamantă deoarece

textul art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 69/2000 nu-i este aplicabil,

fiind incident doar societăților comerciale ce necesită obținerea autorizației

pentru desfășurarea activităților de jocuri de noroc și care trebuie să achite

taxă de licență.

Analizând cererea,

tribunalul a constatat că excepția inadmisibilității acțiunii nu este întemeiată

deoarece părțile s-au judecat în procedura somației de plată, astfel că pârâta

știa de pretențiile reclamantei.

Cu privire la

excepția dreptului material la acțiune, tribunalul a admis-o, reținând că

dreptul material la acțiune pentru sumele pretinse pe perioada ianuarie -

decembrie 2006 este prescris având în vedere data introducerii acțiunii.

Pe fond, tribunalul a

reținut că nu poate fi primită teza pârâtei deoarece textul art. 70 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 69/2000 stabilește că Ministerul Tineretului și Sportului

își asigură sursele de finanțare din încasările R.A.L.N., că O.U.G. nr.

159/1999 prevede, printre altele, că dividendele nete realizate se fac venit la

bugetul de stat pentru finanțarea obiectivelor de interes public național; că nu

poate fi reținută teza pârâtei privind exceptarea de la obligația de a vira

contribuția aferentă sumelor percepute pentru participarea la jocurile de noroc

în temeiul art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 69/2000 întrucât aceasta ar

beneficia de licență în temeiul legii; că legea nu distinge între organizatorii

jocurilor de noroc după structura capitalului social ori forma de organizare.

În concluzie,

tribunalul a decis că pretenția reclamantei la plata sumei de 17.594.901,55 RON

este întemeiată.

La 6 iunie 2011 CN

L.R. SA a declarat apel, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.

La 13 octombrie 2011

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a declarat că

înțelege să adere la apelul formulat de CN L.R. SA, criticând soluția instanței

de fond în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune

pentru anul 2006.

Curtea de Apel

București a apreciat că apelurile nu sunt fondate.

Curtea a observat că

obligația prevăzută de art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 69/2000 în

sarcina organizatorilor de pronosticuri și pariuri sportive autorizați, în

condițiile legii, de comisia de autorizare a jocurilor de noroc este o datorie

legală. Suma arătată nu are regimul datoriilor fiscale ori a altor contribuții

fiscale. Având în vedere că pârâta apelantă este o societate comercială,

verificarea executării obligației legale arătate cade în competența

jurisdicției comerciale după criteriul accesorialității.

În consecință, nu

este fondată critica apelantei L.R.

S-a apreciat că nu

este fondată nici cea de-a doua critică întrucât scopul concilierii directe nu

poate fi realizat având în vedere, pe de o parte, faptul că părțile s-au

judecat în cadrul procedurii somației de plată, iar pârâta apelantă nu a

recunoscut pretențiile reclamantei; și totodată, pârâta a refuzat concilierea

directă prin solicitarea de a i se comunica acte care să justifice pretențiile

reclamantei, deși pretențiile în litigiu nu se întemeiază pe acte, ci pe

dispoziția legală.

Pe fond, Curtea a

reamintit că textul art. 70 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 69/2000 prevede

expres că Ministerul Tineretului și Sportului își asigură sursele de finanțare

a activității sportive și din "veniturile provenite din încasările

R.A.L.N., stabilite potrivit legii". Acesta este primul text legal de

principiu prin care pârâta datorează sume de bani reclamantei. Având în vedere

că textul arătat este doar de principiu, regula art. 70 alin. (1) lit. g) din

Legea nr. 69/2000 fixează întinderea obligației datorată de pârâtă, respectiv

5% din încasările rămase după deducerea taxei de licență.

În consecință, s-a

apreciat că cele două texte trebuie să fie coroborate și numai în aceste

condiții se poate determina întinderea obligației de plată, fiind respinse

criticile aduse de apelantă.

S-a apreciat că nu

este fondat nici apelul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului întrucât suma de bani datorată de pârâtă se calculează din încasările

lunare rezultate din activitatea de organizare a pronosticurilor și pariurilor

sportive. Acest mod de calcul rezultă chiar din "situația veniturilor din

pariu loto și pronosport" și la fel a fost calculată și de expertul

contabil.

Cu atât mai mult, în

cazul pârâtei, modul de calcul este cel arătat, având în vedere că aceasta nu

trebuie să deducă, după cum chiar aceasta a arătat, taxa de licență. În

consecință, s-a apreciat că nimic nu o împiedică pe reclamantă să solicite

plata sumei pretinse în termenul de prescripție de 3 ani calculat începând cu

prima lună de când s-a născut dreptul său.

În consecință, prin

Decizia civilă nr. 248 din 25 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a civilă, au fost respinse ambele apeluri și a fost obligat

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la plata sumei de

469 RON către M.M. reprezentând contravaloarea servicii stenodactilografie.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs ambele părți.

Recurenta reclamantă

a reiterat criticile formulate în apel. În esență, recurenta critică soluția

instanței de apel de care a confirmat soluția instanței de fond de respingere a

pretențiilor reclamantei ca prescrise pentru perioada ianuarie - decembrie

2006, ținând cont de faptul că reclamanta a introdus acțiunea în termen.

Astfel, se susține că

prescripția începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune sau

dreptul de a cere executarea silită și că, în consecință, cum legea nu

reglementează momentul la care apelanta trebuia să plătească procentul de 5%

din încasări, acesta trebuie raportat la data la care se fac raportările

fiscale pentru anul în curs, adică până la data de 29 mai a anului următor

pentru anul în curs. întrucât pretențiile aferente anului 2006 puteau fi

cunoscute abia la 29 mai 2007, iar acțiunea a fost introdusă la 30 decembrie

2009, rezultă că termenul de prescripție de 3 ani nu era împlinit la data

formulării acțiunii.

Recurenta-pârâtă a

invocat aplicarea greșită a legii, reiterând criticile privitoare la

necompetența funcțională a instanței și greșita aplicare a dispozițiilor art.

720

1

C. proc. civ. față de împrejurarea că, în cauză, nu s-a

încercat în mod real și serios concilierea litigiului, demersurile reclamantei

neconstituind temeiuri pentru a considera că s-a atins scopul concilierii.

Recursul declarat de

recurenta-pârâtă nu a fost timbrat, deși aceasta a fost citată cu mențiunea de

a achita taxa judiciară de timbru de 90.030 RON și de a aplica timbrul judiciar

de 5 RON.

Potrivit art. 20

alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc

anticipat, iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol,

neîndeplinirea obligației de plată la termenul stabilit se sancționează cu

anularea acțiunii sau a cererii. Cum recurentei pârâte i s-a adus la cunoștință

în scris atât cuantumul taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar pe

care trebuia să le plătească, ca și a termenului stabilit pentru plată, și cum

aceasta nu s-a conformat acestei obligații legale, recursul declarat în cauză

urmează a fi anulat ca netimbrat.

În ceea ce privește

recursul declarat de reclamantă, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat.

Astfel, în mod greșit

instanța de apel a stabilit, confirmând soluția instanței de fond, că dreptul

material la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2006 este prescris.

Așa cum a remarcat

recurenta, textele legale pe care își întemeiază pretențiile, respectiv art. 70

lit. b) și g) din Legea nr. 69/2000, stabilesc o contribuție de 5% din

încasări, fără a determina scadența obligației, momentul de la care este

datorată suma și dacă plata se va face lunar, trimestrial sau anual.

În consecință,

momentul nașterii dreptului material la acțiune nu este determinat, urmând ca

scadența obligației să se raporteze la data la care obligațiile fiscale ale

societății pot fi determinate, după încheierea anului financiar și prezentarea

de către pârâtă a situațiilor financiare.

De altfel, se poate

remarca faptul că reclamanta nu a cunoscut sumele ce i se cuvin la momentul

introducerii acțiunii, fiind necesară, pentru determinarea acestora, efectuarea

unei expertize contabile cu acest obiectiv.

În consecință, dacă

exercițiul financiar al anului 2006 s-a încheiat la data de 31 decembrie,

rezultă că cel mai devreme obligațiile fiscale ale pârâtei puteau fi cunoscute

în luna ianuarie 2007, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată în

cadrul termenului general de prescripție de 3 ani, fiind înregistrată pe rolul

instanței de judecată la data de 30 decembrie 2009.

În consecință,

apreciind că dreptul material la acțiune pentru pretențiile deduse judecății,

aferente anului 2006 nu este prescris și întrucât instanța de fond a soluționat

această cerere pe excepție, iar soluția a fost menținută în apel, fără a fi

cercetat fondul cauzei, urmează ca, în baza art. 312 alin. (5) raportat la art.

304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte să admită recursul, să caseze decizia

atacată și să trimită cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamantă,

pe fond, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului împotriva Deciziei civile nr. 248 din 25 mai 2012 a Curții de Apel

București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare apelului declarat de Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului aceleiași instanțe.

Anulează ca netimbrat

recursul declarat de pârâta CN L.R. SA împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 martie 2013.

Procesat de GGC - AS