ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1336/2013

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin Sentința comercială nr. 5174 din 21 aprilie 2011 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei ianuarie - decembrie 2006; a fost respinsă acțiunea privind pretențiile aferente acestei perioade ca fiind prescris dreptul material la acțiune; a fost admisă în parte acțiunea formulată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a fost obligată pârâta CN L.R. SA la plata sumei de 17.594.901,55 RON pretenții și 4.206 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert. Pentru a decide astfel tribunalul a constatat că Ministerul Tineretului și Sportului a solicitat obligarea pârâtei CN L.R.

SA la plata sumei de 100.001 RON aferentă anilor 2006 - 2008; sub motiv că pârâta refuză plata sumei datorată de ea pe temeiul art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 69/2000. Tribunalul a mai constatat că pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca inadmisibilă deoarece nu a fost îndeplinită procedura prealabilă a concilierii; că pentru perioada ianuarie - decembrie 2006 dreptul reclamantei este prescris; și că, pe fond, pârâta nu datorează sumele pretinse de reclamantă deoarece textul art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 69/2000 nu-i este aplicabil, fiind incident doar societăților comerciale ce necesită obținerea autorizației pentru desfășurarea activităților de jocuri de noroc și care trebuie să achite taxă de licență.

Analizând cererea, tribunalul a constatat că excepția inadmisibilității acțiunii nu este întemeiată deoarece părțile s-au judecat în procedura somației de plată, astfel că pârâta știa de pretențiile reclamantei. Cu privire la excepția dreptului material la acțiune, tribunalul a admis-o, reținând că dreptul material la acțiune pentru sumele pretinse pe perioada ianuarie - decembrie 2006 este prescris având în vedere data introducerii acțiunii. Pe fond, tribunalul a reținut că nu poate fi primită teza pârâtei deoarece textul art. 70 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 69/2000 stabilește că Ministerul Tineretului și Sportului își asigură sursele de finanțare din încasările R.A.L.N., că O.U.G.

nr. 159/1999 prevede, printre altele, că dividendele nete realizate se fac venit la bugetul de stat pentru finanțarea obiectivelor de interes public național; că nu poate fi reținută teza pârâtei privind exceptarea de la obligația de a vira contribuția aferentă sumelor percepute pentru participarea la jocurile de noroc în temeiul art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 69/2000 întrucât aceasta ar beneficia de licență în temeiul legii; că legea nu distinge între organizatorii jocurilor de noroc după structura capitalului social ori forma de organizare. În concluzie, tribunalul a decis că pretenția reclamantei la plata sumei de 17.594.901,55 RON este întemeiată. La 6 iunie 2011 CN L.R. SA a declarat apel, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.

La 13 octombrie 2011 Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a declarat că înțelege să adere la apelul formulat de CN L.R. SA, criticând soluția instanței de fond în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru anul 2006. Curtea de Apel București a apreciat că apelurile nu sunt fondate. Curtea a observat că obligația prevăzută de art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 69/2000 în sarcina organizatorilor de pronosticuri și pariuri sportive autorizați, în condițiile legii, de comisia de autorizare a jocurilor de noroc este o datorie legală. Suma arătată nu are regimul datoriilor fiscale ori a altor contribuții fiscale. Având în vedere că pârâta apelantă este o societate comercială, verificarea executării obligației legale arătate cade în competența jurisdicției comerciale după criteriul accesorialității.

În consecință, nu este fondată critica apelantei L.R. S-a apreciat că nu este fondată nici cea de-a doua critică întrucât scopul concilierii directe nu poate fi realizat având în vedere, pe de o parte, faptul că părțile s-au judecat în cadrul procedurii somației de plată, iar pârâta apelantă nu a recunoscut pretențiile reclamantei; și totodată, pârâta a refuzat concilierea directă prin solicitarea de a i se comunica acte care să justifice pretențiile reclamantei, deși pretențiile în litigiu nu se întemeiază pe acte, ci pe dispoziția legală. Pe fond, Curtea a reamintit că textul art. 70 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 69/2000 prevede expres că Ministerul Tineretului și Sportului își asigură sursele de finanțare a activității sportive și din "veniturile provenite din încasările R.A.L.N., stabilite potrivit legii". Acesta este primul text legal de principiu prin care pârâta datorează sume de bani reclamantei.

Având în vedere că textul arătat este doar de principiu, regula art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 69/2000 fixează întinderea obligației datorată de pârâtă, respectiv 5% din încasările rămase după deducerea taxei de licență. În consecință, s-a apreciat că cele două texte trebuie să fie coroborate și numai în aceste condiții se poate determina întinderea obligației de plată, fiind respinse criticile aduse de apelantă. S-a apreciat că nu este fondat nici apelul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului întrucât suma de bani datorată de pârâtă se calculează din încasările lunare rezultate din activitatea de organizare a pronosticurilor și pariurilor sportive. Acest mod de calcul rezultă chiar din "situația veniturilor din pariu loto și pronosport" și la fel a fost calculată și de expertul contabil.

Cu atât mai mult, în cazul pârâtei, modul de calcul este cel arătat, având în vedere că aceasta nu trebuie să deducă, după cum chiar aceasta a arătat, taxa de licență. În consecință, s-a apreciat că nimic nu o împiedică pe reclamantă să solicite plata sumei pretinse în termenul de prescripție de 3 ani calculat începând cu prima lună de când s-a născut dreptul său. În consecință, prin Decizia civilă nr. 248 din 25 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, au fost respinse ambele apeluri și a fost obligat Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la plata sumei de 469 RON către M.M. reprezentând contravaloarea servicii stenodactilografie. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs ambele părți.

Recurenta reclamantă a reiterat criticile formulate în apel. În esență, recurenta critică soluția instanței de apel de care a confirmat soluția instanței de fond de respingere a pretențiilor reclamantei ca prescrise pentru perioada ianuarie - decembrie 2006, ținând cont de faptul că reclamanta a introdus acțiunea în termen. Astfel, se susține că prescripția începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită și că, în consecință, cum legea nu reglementează momentul la care apelanta trebuia să plătească procentul de 5% din încasări, acesta trebuie raportat la data la care se fac raportările fiscale pentru anul în curs, adică până la data de 29 mai a anului următor pentru anul în curs.

întrucât pretențiile aferente anului 2006 puteau fi cunoscute abia la 29 mai 2007, iar acțiunea a fost introdusă la 30 decembrie 2009, rezultă că termenul de prescripție de 3 ani nu era împlinit la data formulării acțiunii. Recurenta-pârâtă a invocat aplicarea greșită a legii, reiterând criticile privitoare la necompetența funcțională a instanței și greșita aplicare a dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. față de împrejurarea că, în cauză, nu s-a încercat în mod real și serios concilierea litigiului, demersurile reclamantei neconstituind temeiuri pentru a considera că s-a atins scopul concilierii. Recursul declarat de recurenta-pârâtă nu a fost timbrat, deși aceasta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 90.030 RON și de a aplica timbrul judiciar de 5 RON.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, neîndeplinirea obligației de plată la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii. Cum recurentei pârâte i s-a adus la cunoștință în scris atât cuantumul taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar pe care trebuia să le plătească, ca și a termenului stabilit pentru plată, și cum aceasta nu s-a conformat acestei obligații legale, recursul declarat în cauză urmează a fi anulat ca netimbrat. În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat. Astfel, în mod greșit instanța de apel a stabilit, confirmând soluția instanței de fond, că dreptul material la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2006 este prescris.

Așa cum a remarcat recurenta, textele legale pe care își întemeiază pretențiile, respectiv art. 70 lit. b) și g) din Legea nr. 69/2000, stabilesc o contribuție de 5% din încasări, fără a determina scadența obligației, momentul de la care este datorată suma și dacă plata se va face lunar, trimestrial sau anual. În consecință, momentul nașterii dreptului material la acțiune nu este determinat, urmând ca scadența obligației să se raporteze la data la care obligațiile fiscale ale societății pot fi determinate, după încheierea anului financiar și prezentarea de către pârâtă a situațiilor financiare. De altfel, se poate remarca faptul că reclamanta nu a cunoscut sumele ce i se cuvin la momentul introducerii acțiunii, fiind necesară, pentru determinarea acestora, efectuarea unei expertize contabile cu acest obiectiv.

În consecință, dacă exercițiul financiar al anului 2006 s-a încheiat la data de 31 decembrie, rezultă că cel mai devreme obligațiile fiscale ale pârâtei puteau fi cunoscute în luna ianuarie 2007, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată în cadrul termenului general de prescripție de 3 ani, fiind înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 30 decembrie 2009. În consecință, apreciind că dreptul material la acțiune pentru pretențiile deduse judecății, aferente anului 2006 nu este prescris și întrucât instanța de fond a soluționat această cerere pe excepție, iar soluția a fost menținută în apel, fără a fi cercetat fondul cauzei, urmează ca, în baza art. 312 alin. (5) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte să admită recursul, să caseze decizia atacată și să trimită cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamantă, pe fond, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva Deciziei civile nr. 248 din 25 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare apelului declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului aceleiași instanțe. Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta CN L.R. SA împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2013. Procesat de GGC - AS