ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2594/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2594/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra contestației în

anulare de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele:

Prin sentința comercială nr. 9334 din

05 octombrie 2010, Tribunalul București, secția comercială, a admis excepția

lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului și în consecință a

respins cererea formulată de reclamantul Ministerul Tineretului și Sportului

București, împotriva pârâtei SC S. SRL București, ca fiind formulată de o

persoană fără capacitate procesuală de folosință.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București,

secția a VI-a comercială, la data de 11 februarie 2010 sub nr. 7799/3/2010,

precizată ulterior la data de 15 iunie 2010, reclamantul Ministerul Tineretului

și Sportului a chemat în judecată pe pârâta SC S. SRL solicitând obligarea

pârâtei la plata sumei prev. în art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea nr.

69/2000, aferentă anului 2009, stabilită provizoriu la suma de 100.001 RON

pentru perioada 2006 - iunie 2009.

La data de 05 octombrie 2010, pârâta a

depus Ia dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei

capacității procesuale de folosință a reclamantului, deoarece la data

introducerii acțiunii acesta ca și minister, nu mai exista, excepția lipsei

calității de reprezentant al d-nei P.L.S., care a semnat cererea în calitate de

ministru, deși la data introducerii cererii nu mai avea această calitate.

Tribunalul a reținut, în esență, că la

data introducerii cererii de chemare în judecată, autoritatea publică centrală

reclamantă, astfel cum este menționată în cererea de chemare în judecată (deși

cererea a fost formulată prin recurgerea Ia serviciile unui avocat) nu mai

exista (și nu mai există, de altminteri, nici în prezent ca persoană juridică),

astfel că nu poate sta în judecată, în sensul art. 41 C. proc. civ., fiind

lipsită de capacitate procesuală de folosință. S-a mai reținut că încetarea

existenței acestui Minister a avut Ioc anterior formulării cererii de chemare

în judecată și nu pe parcursul procesului, pentru a se putea, eventual, discuta

despre o transmitere de calitate procesuală (de la un fost minister către o

altă structură publică centrală sau, eventual, alt minister).

Având în vedere considerentele

anterior expuse, Tribunalul a admis excepția lipsei capacității procesuale de

folosință a reclamantului, cu consecința respingerii cererii ca fiind formulată

de o persoană fără capacitate procesuală de folosință, apreciind că față de

această situație nu se nai impune analiza celeilalte excepții invocate de

pârâtă.

Împotriva sentinței comerciale nr.

9334 din 05 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția

comercială, a declarat apel, în termen legal, reclamantul Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, prin Autoritatea Națională pentru Sport

și Tineret.

Prin întâmpinarea formulată în apel,

intimata SC S. SRL a invocat o serie de excepții cu privire la apel:

- excepția nulității apelului pentru

lipsa semnăturii reprezentantului legal ai apelantului, excepție cu privire la

care apărătorul intimatei a arătat că nu mai înțelege să o susțină.

- excepția inadmisibilității apelului

pe motiv că la judecata în primă instanța reclamant a fost Ministerul

Tineretului și Sportului, iar apelul a fost declarat de Ministerul Educației,

Cercetării Tineretului și Sportului, care nu a fost parte în proces în prima

instanță.

Prin decizia civilă nr. 536 din 28

noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins

excepția lipsei calității procesuale active a Ministerului Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului.

A admis apelul formulat de reclamantul

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București, împotriva

sentinței comerciale nr. 9334 din data de 05 octombrie 2010, pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, pe care a desființat-o și a

trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut în esență că în mod greșit prima instanță nu a

analizat și nu s-a pronunțat cu privire la această cerere de modificare a

acțiunii și, în consecință, a judecat litigiul în raport cu cererea de chemare

în judecată nemodificată.

Față de cele expuse, instanța de apel

a apreciat că nu sunt întemeiate excepțiile invocate de către inntimata SC S.

SRL privin inadmisibilitatea apelului și a lipsei calității procesuale active a

Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, excepții

argumentate de faptul că apelantul Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului nu a fost parte la judecarea cauzei în primă instanță.

Aceasta deoarece prima instanță, soluționând

cauza fără a analiza cererea modificatoare a cererii de chemare în judecată, a

încălcat principiul disponibilității reclamantului cu privire la stabilirea

cadrului procesual cu referire la părțile în litigiu.

Împotriva deciziei civile nr. 536 din

28 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă,

au declarat recurs reclamantul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului București și pârâta SC S. SRL București.

Reclamantul Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului București, prin recursul declarat,

întemeiat în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticat decizia atacată

pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea

deciziei și trimiterea cauzei instanței de apel pentru continuarea judecății,

invocând faptul că prin decizia recurată au fost încălcate disp. art. 297 C.

proc. civ., în condițiile inexistenței unui caz care să justifice desființarea

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta pârâtă SC S. SRL București,

prin recursul declarat, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat

admiterea recursului, modificare deciziei în sensul respingerii apelului ca

inadmisibil sau ca fiind formulat de către o persoană fără calitate procesuală

activă.

În criticile formulate, recurenta

pârâtă a susținut în esență următoarele:

Soluția instanței de apel de

respingere a excepției inadmisibilității apelului declarat de Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București este greșită,

întrucât trebuia să se observe și să se rețină înainte de toate că persoana

care a declarat apel nu se regăsește în citativul dosarului constituit pe rolul

Tribunalului București și nu a fost parte în proces, fără să aibă în vedere

faptul că aceste două autorități administrative sunt distincte, că ele sunt

organizate și funcționează prin acte normative proprii.

Instanța de apel nu a stabilit prin

decizia pronunțată, dacă urmare a cererii de modificare a acțiunii depuse la 05

octombrie 2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a

devenit sau nu parte în proces în primă instanță, în condițiile în care în fața

primei instanțe, reclamanta nu a formulat o cerere de modificare a acțiunii, de

lărgire a cadrului procesual, de schimbare a numelui reclamantului Ministerul

Tineretului și Sportului cu un alt reclamant - Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, ci a formulat o cerere de rectificare a

citativului și nu a lămurit nici faptul dacă în domeniul sportului ministerul

își exercită atribuțiile prin intermediul Agenției Naționate pentru Sport și

Tineret, organ de specialitate al administrației publice centrale.

Prin decizia nr. 5 din 15 ianuarie

2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă,

în Dosarul nr. 7799/3/2010, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate

de reclamant și pârâtă.

S-a reținut, referitor la recursul

declarat de reclamant, că în cauză au fost corect aplicate disp. art. 297 C.

proc. civ., motiv pentru care a fost respinsă critica recurentului reclamant

prin care a susținut că decizia din apel este nelegală întrucât s-a pronunțat

cu încălcarea disp. art. 297 C. proc. civ., motiv pentru care a fost înlăturată

ca neîntemeiată.

În ceea ce privește recursul declarat

de pârâta SC S. SRL București, instanța supremă l-a constatat ca nefondat,

întrucât la data formulării cererii de chemare în judecată, așa cum corect a

reținut și instanța de apel, prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 115/2009 își

produseseră efectele, iar prin cererea depusă la data de 05 octombrie 2010 a

fost modificată acțiunea în sensul că a fost precizată denumirea reclamantului

ca fiind Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Or, față de această situație, instanța

de recurs a constatat că soluția instanței de apel de casare a sentinței și de

trimitere a cauzei primei instanțe spre a se pronunța cu privire la cererea de

modificare a acțiunii reclamantei și, în consecință, de a judeca litigiul în

raport de cererea de chemare în judecată modificată, este legală.

În raport de aceste considerente, s-a

constatat că instanța de apel a apreciat în mod just că nu sunt întemeiate

excepțiile invocate de către intimata SC S. SRL privind inadmisibilitatea

apelului și a lipsei calității procesuale active a Ministerului Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, excepții argumentate de faptul că

apelantul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a fost

parte la judecarea cauzei în primă instanță.

În acest context s-a apreciat că, în

mod corect, Curtea de Apel București a concluzionat că reclamantul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București are capacitate

procesuală de folosință, iar în plan procesual are folosința drepturilor civile

și poate să stea în judecată, în raport de prevederile art. 41 C. proc. civ.,

decizia instanței de apel fiind legală.

Față de soluția preconizată,

examinarea celorlalte critici ale recurentei pârâte au fost înlăturate.

Împotriva aceste din urmă decizii,

contestatoarea SC S. SRL București a formulat contestație în anulare întemeiată

pe disp. art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Un prim motiv al contestației în

anulare se referă la faptul că instanța de recurs nu a cercetat și nu a răspuns

motivului de recurs dezvoltat în declarația de recurs, referitor la lipsa

calității procesuale active a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului, invocată în considerarea disp. art. 6 alin. (1) și (2) din H.G.

nr. 81/2010, în sensul că în domeniul sportului și turismului, ministerul își

exercita atribuțiile prin intermediul Agenției Naționale pentru Sport și

Tineret, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu

personalitate distinctă, și prin urmare numai Agenția Națională pentru Sport și

Tineret putea avea calitatea de parte în proces care privește exercitarea

atribuțiilor ministerului în domeniul sportului și tineretului.

Prin cel de-al doilea motiv al

contestației, contestatoarea susține că argumentele dezvoltate privind cel

de-al doilea motiv de recurs nu se subsumează primului motiv de recurs, pentru

a se putea reține că instanța de recurs a analizat grupat criticile formulate

și avut în vedere toate apărările formulate de contestatoare, răspunzând

printr-o motivare unitară și considerente comune și la al doilea motive de

recurs invocat.

În considerentele hotărârii din

recurs, susține contestatoarea, nu se face nicio referire la Agenția Națională

pentru Sport și Tineret și disp. art. 6 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 81/2010,

în vigoare la data formulării apelului și preluate ulterior și în art. 7 alin.

(1) și (2) din H.G. nr. 536/2011.

Contestatoarea mai critică aspectul

statuat în jurisprudență cu privire la ipoteza în care recursul este admis

pentru unul din motivele de casare invocate, cauza urmează să fie trimisă spre

rejudecare, ceea ce face de prisos analizarea celorlalte motive de recurs

invocate. În acest sens, contestatoarea susține că, în opinia sa, nu poate fi

acceptată și în situația respingerii recursului, atunci când unul din motivele

invocate este nefondat. Astfel, procedând în această manieră, instanța de

judecată nu face decât să refuze cercetarea celorlalte motive de recurs, care

ar putea duce la admiterea recursului.

Contestația în anulare este

neîntemeiată, conform considerentelor ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., invocat de contestator ca temei de drept al cererii sale, „hotărârile

instanțelor de recurs nu mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată

este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul

sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din

motivele de modificare sau casare”.

Prin urmare, textul de lege care reglementează

contestația în anulare specială instituie posibilitatea exercitării căii

extraordinare de atac în două ipoteze, respectiv o greșeală materială sau

omiterea cercetării unui motiv de recurs.

Cu privire la primul motiv al

contestației în anulare, după cum se poate observa, contestatoarea este

nemulțumită de soluția dată în recurs, întrucât din analizarea considerentelor

expuse mai rezultă că instanța de recurs s-a pronunțat cu privire la

inadmisibilitatea apelului și a lipsei calității procesuale de folosință, iar

în plan procesual are folosința drepturilor civile și poate sta în judecată, în

raport de prev. art. 41 C. proc. civ. De altfel, contestatoarea, prin criticile

aduse prin primul motiv al contestației în anulare, nu face decât să readucă în

discuție restabilirea situației de fapt. Or, considerentele deciziei atacate au

răspuns punctual și în rigorile dispozițiilor legale incidente în cauză cu

privire la excepția invocată.

De asemenea, nici cel de-al doilea

motiv al contestației în anulare nu este întemeiat, întrucât, acesta se referă

la „argumentele dezvoltate nu se subsumează primului motiv de recurs, pentru a

se putea reține că instanța de recurs a analizat în mod grupat criticile

formulate” nearătând care dintre argumente nu se subsumează și nemotivat din

perspectiva căii de atac exercitată în condițiile cerute de art. 318 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ., ceea ce conduce la concluzia că susținerile

contestatoarei sunt simple afirmații fără un suport logico-juridic și

fundamentat pe omisiunea instanței.

Astfel, din lecturarea acestui motiv

al contestației, nu rezultă omisiunea instanței, ci mai degrabă o incoerență în

dezvoltarea acestuia.

În finalul motivării contestației în

anulare, contestatoarea mai susține că instanța de recurs nu face nicio

referire la Agenția Națională pentru Sport și Tineret și disp. alin. (1) și (2)

din H.G. nr. 81/2010, afirmație contrazisă de însăși instanța de recurs, care

în considerente reține că: „În cauză, cererea de chemare în judecată a fost

formulată la data de 11 februarie 2010, de Ministerul Tineretului și Sportului,

care, ca și persoană juridică, a fost înființat prin H.G. nr. 1426/2009, care

însă la data de 09 februarie 2010 a fost abrogată, prin H.G. nr. 81/2010, dar

se constată că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

București a fost înființat conform art. 6 din O.U.G. nr. 115 din 23 decembrie

2009, prin reorganizarea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării și prin

preluarea activității privind tineretul și sportul și a structurilor

specializate în aceste domenii de la Ministerul Tineretului și Sportului”.

După cum se știe, această cale de atac

nu are caracter devolutiv, în cadrul contestației în anulare nu se judecă

acțiunea ca atare și nu se examinează temeinicia susținerilor părților cu

privire la drepturile lor subiective deduse judecății, ci se verifică dacă

judecata a avut loc cu respectarea normelor procedurale privind competența și a

celor referitoare la citarea părților - în cazul contestației în anulare

obișnuite, precum și dacă judecata recursului este rezultatul unei greșeli

materiale sau dacă instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre

motivele de casare - în cazul contestației în anulare speciale.

Surprinzătoare este și afirmația

contestatoarei cu referire la faptul că instanțele de casare analizează numai

unul din motivele invocate, ca ulterior să dispună în rejudecare analizarea

celorlalte motive, când, opinează contestatoarea, instanța de judecată prin

această modalitate de judecare nu face decât să refuze cercetarea celorlalte

motive invocate.

Astfel, într-o asemenea ipoteză,

instanța de control judiciar are în vedere respectarea dreptului la apărare a

părților implicate în proces, în sensul neprejudicierii acestora de vreun grad

de jurisdicție și pentru asigurarea unei bune administrări a actului de

justiție. Afirmația contestatoarei, sub acest aspect, vizează de fapt ipoteza

în care se casează hotărârea, când instanța anterioară nu a cercetat fondul

pronunțându-se pe o excepție, judecată care diferă de la caz la caz.

În consecință, Înalta Curte urmează să

respingă contestația în anulare formulată de contestatoarea SC S. SRL

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatoarea SC S. SRL București împotriva deciziei nr. 5 din 15

ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a

civilă, în Dosarul nr. 7799/3/2010.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

27 iunie 2013.