ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2594/2013

Deliberând asupra contestației în anulare de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele: Prin sentința comercială nr. 9334 din 05 octombrie 2010, Tribunalul București, secția comercială, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului și în consecință a respins cererea formulată de reclamantul Ministerul Tineretului și Sportului București, împotriva pârâtei SC S. SRL București, ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 11 februarie 2010 sub nr. 7799/3/2010, precizată ulterior la data de 15 iunie 2010, reclamantul Ministerul Tineretului și Sportului a chemat în judecată pe pârâta SC S. SRL solicitând obligarea pârâtei la plata sumei prev. în art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 69/2000, aferentă anului 2009, stabilită provizoriu la suma de 100.001 RON pentru perioada 2006 - iunie 2009. La data de 05 octombrie 2010, pârâta a depus Ia dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului, deoarece la data introducerii acțiunii acesta ca și minister, nu mai exista, excepția lipsei calității de reprezentant al d-nei P.L.S., care a semnat cererea în calitate de ministru, deși la data introducerii cererii nu mai avea această calitate.

Tribunalul a reținut, în esență, că la data introducerii cererii de chemare în judecată, autoritatea publică centrală reclamantă, astfel cum este menționată în cererea de chemare în judecată (deși cererea a fost formulată prin recurgerea Ia serviciile unui avocat) nu mai exista (și nu mai există, de altminteri, nici în prezent ca persoană juridică), astfel că nu poate sta în judecată, în sensul art. 41 C. proc. civ., fiind lipsită de capacitate procesuală de folosință. S-a mai reținut că încetarea existenței acestui Minister a avut Ioc anterior formulării cererii de chemare în judecată și nu pe parcursul procesului, pentru a se putea, eventual, discuta despre o transmitere de calitate procesuală (de la un fost minister către o altă structură publică centrală sau, eventual, alt minister).

Având în vedere considerentele anterior expuse, Tribunalul a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului, cu consecința respingerii cererii ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință, apreciind că față de această situație nu se nai impune analiza celeilalte excepții invocate de pârâtă. Împotriva sentinței comerciale nr. 9334 din 05 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a declarat apel, în termen legal, reclamantul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret. Prin întâmpinarea formulată în apel, intimata SC S. SRL a invocat o serie de excepții cu privire la apel: - excepția nulității apelului pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal ai apelantului, excepție cu privire la care apărătorul intimatei a arătat că nu mai înțelege să o susțină.

- excepția inadmisibilității apelului pe motiv că la judecata în primă instanța reclamant a fost Ministerul Tineretului și Sportului, iar apelul a fost declarat de Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului, care nu a fost parte în proces în prima instanță. Prin decizia civilă nr. 536 din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale active a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. A admis apelul formulat de reclamantul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București, împotriva sentinței comerciale nr. 9334 din data de 05 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut în esență că în mod greșit prima instanță nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la această cerere de modificare a acțiunii și, în consecință, a judecat litigiul în raport cu cererea de chemare în judecată nemodificată. Față de cele expuse, instanța de apel a apreciat că nu sunt întemeiate excepțiile invocate de către inntimata SC S. SRL privin inadmisibilitatea apelului și a lipsei calității procesuale active a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, excepții argumentate de faptul că apelantul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a fost parte la judecarea cauzei în primă instanță.

Aceasta deoarece prima instanță, soluționând cauza fără a analiza cererea modificatoare a cererii de chemare în judecată, a încălcat principiul disponibilității reclamantului cu privire la stabilirea cadrului procesual cu referire la părțile în litigiu. Împotriva deciziei civile nr. 536 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, au declarat recurs reclamantul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București și pârâta SC S. SRL București. Reclamantul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București, prin recursul declarat, întemeiat în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticat decizia atacată pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei instanței de apel pentru continuarea judecății, invocând faptul că prin decizia recurată au fost încălcate disp.

art. 297 C. proc. civ., în condițiile inexistenței unui caz care să justifice desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recurenta pârâtă SC S. SRL București, prin recursul declarat, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificare deciziei în sensul respingerii apelului ca inadmisibil sau ca fiind formulat de către o persoană fără calitate procesuală activă.

În criticile formulate, recurenta pârâtă a susținut în esență următoarele: Soluția instanței de apel de respingere a excepției inadmisibilității apelului declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București este greșită, întrucât trebuia să se observe și să se rețină înainte de toate că persoana care a declarat apel nu se regăsește în citativul dosarului constituit pe rolul Tribunalului București și nu a fost parte în proces, fără să aibă în vedere faptul că aceste două autorități administrative sunt distincte, că ele sunt organizate și funcționează prin acte normative proprii.

Instanța de apel nu a stabilit prin decizia pronunțată, dacă urmare a cererii de modificare a acțiunii depuse la 05 octombrie 2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a devenit sau nu parte în proces în primă instanță, în condițiile în care în fața primei instanțe, reclamanta nu a formulat o cerere de modificare a acțiunii, de lărgire a cadrului procesual, de schimbare a numelui reclamantului Ministerul Tineretului și Sportului cu un alt reclamant - Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ci a formulat o cerere de rectificare a citativului și nu a lămurit nici faptul dacă în domeniul sportului ministerul își exercită atribuțiile prin intermediul Agenției Naționate pentru Sport și Tineret, organ de specialitate al administrației publice centrale.

Prin decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 7799/3/2010, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de reclamant și pârâtă. S-a reținut, referitor la recursul declarat de reclamant, că în cauză au fost corect aplicate disp. art. 297 C. proc. civ., motiv pentru care a fost respinsă critica recurentului reclamant prin care a susținut că decizia din apel este nelegală întrucât s-a pronunțat cu încălcarea disp. art. 297 C. proc. civ., motiv pentru care a fost înlăturată ca neîntemeiată. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta SC S. SRL București, instanța supremă l-a constatat ca nefondat, întrucât la data formulării cererii de chemare în judecată, așa cum corect a reținut și instanța de apel, prevederile art. 6 din O.U.G.

nr. 115/2009 își produseseră efectele, iar prin cererea depusă la data de 05 octombrie 2010 a fost modificată acțiunea în sensul că a fost precizată denumirea reclamantului ca fiind Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Or, față de această situație, instanța de recurs a constatat că soluția instanței de apel de casare a sentinței și de trimitere a cauzei primei instanțe spre a se pronunța cu privire la cererea de modificare a acțiunii reclamantei și, în consecință, de a judeca litigiul în raport de cererea de chemare în judecată modificată, este legală.

În raport de aceste considerente, s-a constatat că instanța de apel a apreciat în mod just că nu sunt întemeiate excepțiile invocate de către intimata SC S. SRL privind inadmisibilitatea apelului și a lipsei calității procesuale active a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, excepții argumentate de faptul că apelantul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a fost parte la judecarea cauzei în primă instanță. În acest context s-a apreciat că, în mod corect, Curtea de Apel București a concluzionat că reclamantul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București are capacitate procesuală de folosință, iar în plan procesual are folosința drepturilor civile și poate să stea în judecată, în raport de prevederile art. 41 C. proc.

civ., decizia instanței de apel fiind legală. Față de soluția preconizată, examinarea celorlalte critici ale recurentei pârâte au fost înlăturate. Împotriva aceste din urmă decizii, contestatoarea SC S. SRL București a formulat contestație în anulare întemeiată pe disp. art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Un prim motiv al contestației în anulare se referă la faptul că instanța de recurs nu a cercetat și nu a răspuns motivului de recurs dezvoltat în declarația de recurs, referitor la lipsa calității procesuale active a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, invocată în considerarea disp. art. 6 alin. (1) și (2) din H.G.

nr. 81/2010, în sensul că în domeniul sportului și turismului, ministerul își exercita atribuțiile prin intermediul Agenției Naționale pentru Sport și Tineret, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate distinctă, și prin urmare numai Agenția Națională pentru Sport și Tineret putea avea calitatea de parte în proces care privește exercitarea atribuțiilor ministerului în domeniul sportului și tineretului. Prin cel de-al doilea motiv al contestației, contestatoarea susține că argumentele dezvoltate privind cel de-al doilea motiv de recurs nu se subsumează primului motiv de recurs, pentru a se putea reține că instanța de recurs a analizat grupat criticile formulate și avut în vedere toate apărările formulate de contestatoare, răspunzând printr-o motivare unitară și considerente comune și la al doilea motive de recurs invocat.

În considerentele hotărârii din recurs, susține contestatoarea, nu se face nicio referire la Agenția Națională pentru Sport și Tineret și disp. art. 6 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 81/2010, în vigoare la data formulării apelului și preluate ulterior și în art. 7 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 536/2011. Contestatoarea mai critică aspectul statuat în jurisprudență cu privire la ipoteza în care recursul este admis pentru unul din motivele de casare invocate, cauza urmează să fie trimisă spre rejudecare, ceea ce face de prisos analizarea celorlalte motive de recurs invocate. În acest sens, contestatoarea susține că, în opinia sa, nu poate fi acceptată și în situația respingerii recursului, atunci când unul din motivele invocate este nefondat.

Astfel, procedând în această manieră, instanța de judecată nu face decât să refuze cercetarea celorlalte motive de recurs, care ar putea duce la admiterea recursului. Contestația în anulare este neîntemeiată, conform considerentelor ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., invocat de contestator ca temei de drept al cererii sale, „hotărârile instanțelor de recurs nu mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare”. Prin urmare, textul de lege care reglementează contestația în anulare specială instituie posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac în două ipoteze, respectiv o greșeală materială sau omiterea cercetării unui motiv de recurs.

Cu privire la primul motiv al contestației în anulare, după cum se poate observa, contestatoarea este nemulțumită de soluția dată în recurs, întrucât din analizarea considerentelor expuse mai rezultă că instanța de recurs s-a pronunțat cu privire la inadmisibilitatea apelului și a lipsei calității procesuale de folosință, iar în plan procesual are folosința drepturilor civile și poate sta în judecată, în raport de prev. art. 41 C. proc. civ. De altfel, contestatoarea, prin criticile aduse prin primul motiv al contestației în anulare, nu face decât să readucă în discuție restabilirea situației de fapt. Or, considerentele deciziei atacate au răspuns punctual și în rigorile dispozițiilor legale incidente în cauză cu privire la excepția invocată.

De asemenea, nici cel de-al doilea motiv al contestației în anulare nu este întemeiat, întrucât, acesta se referă la „argumentele dezvoltate nu se subsumează primului motiv de recurs, pentru a se putea reține că instanța de recurs a analizat în mod grupat criticile formulate” nearătând care dintre argumente nu se subsumează și nemotivat din perspectiva căii de atac exercitată în condițiile cerute de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., ceea ce conduce la concluzia că susținerile contestatoarei sunt simple afirmații fără un suport logico-juridic și fundamentat pe omisiunea instanței. Astfel, din lecturarea acestui motiv al contestației, nu rezultă omisiunea instanței, ci mai degrabă o incoerență în dezvoltarea acestuia.

În finalul motivării contestației în anulare, contestatoarea mai susține că instanța de recurs nu face nicio referire la Agenția Națională pentru Sport și Tineret și disp. alin. (1) și (2) din H.G. nr. 81/2010, afirmație contrazisă de însăși instanța de recurs, care în considerente reține că: „În cauză, cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 11 februarie 2010, de Ministerul Tineretului și Sportului, care, ca și persoană juridică, a fost înființat prin H.G. nr. 1426/2009, care însă la data de 09 februarie 2010 a fost abrogată, prin H.G. nr. 81/2010, dar se constată că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București a fost înființat conform art. 6 din O.U.G.

nr. 115 din 23 decembrie 2009, prin reorganizarea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării și prin preluarea activității privind tineretul și sportul și a structurilor specializate în aceste domenii de la Ministerul Tineretului și Sportului”. După cum se știe, această cale de atac nu are caracter devolutiv, în cadrul contestației în anulare nu se judecă acțiunea ca atare și nu se examinează temeinicia susținerilor părților cu privire la drepturile lor subiective deduse judecății, ci se verifică dacă judecata a avut loc cu respectarea normelor procedurale privind competența și a celor referitoare la citarea părților - în cazul contestației în anulare obișnuite, precum și dacă judecata recursului este rezultatul unei greșeli materiale sau dacă instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de casare - în cazul contestației în anulare speciale.

Surprinzătoare este și afirmația contestatoarei cu referire la faptul că instanțele de casare analizează numai unul din motivele invocate, ca ulterior să dispună în rejudecare analizarea celorlalte motive, când, opinează contestatoarea, instanța de judecată prin această modalitate de judecare nu face decât să refuze cercetarea celorlalte motive invocate. Astfel, într-o asemenea ipoteză, instanța de control judiciar are în vedere respectarea dreptului la apărare a părților implicate în proces, în sensul neprejudicierii acestora de vreun grad de jurisdicție și pentru asigurarea unei bune administrări a actului de justiție. Afirmația contestatoarei, sub acest aspect, vizează de fapt ipoteza în care se casează hotărârea, când instanța anterioară nu a cercetat fondul pronunțându-se pe o excepție, judecată care diferă de la caz la caz.

În consecință, Înalta Curte urmează să respingă contestația în anulare formulată de contestatoarea SC S. SRL București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC S. SRL București împotriva deciziei nr. 5 din 15 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 7799/3/2010. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 iunie 2013.