ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2092/2018

Deliberând asupra cauzei civile de față și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 12 septembrie 2017 au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2015, recursurile declarate de recurentul-reclamant A., prin reprezentant legal B., și de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 271A din 22 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut că în mod greșit instanța de apel a considerat că încheierea de ședință din data de 14 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, este legală sub aspectul soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Tineretului și Sportului și, consecutiv, a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

În opinia recurentului-reclamant, Ministerul Tineretului și Sportului are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză deoarece potrivit art. 3 din Hotărârea de Guvern nr. 97 din 07 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial din 20 martie 2002, avea obligația de a verifica dacă Bazinul de Înot Floreasca era administrat în mod legal; pe cale de consecință, se impunea menținerea în cauză, în calitate de pârât, și a Ministerului Finanțelor Publice.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (6) și (8) C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că hotărârea recurată este criticabilă din perspectiva cuantumului daunelor morale acordate în sumă de 70.000 RON.

A susținut recurentul-reclamant că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea principiilor echității, proporționalității și caracterului compensatoriu al daunelor morale, precum și faptul că, sub acest aspect, curtea de apel a expus considerente cu caracter contradictoriu.

Astfel, deși a făcut referire în considerentele deciziei la caracterul compensatoriu al daunelor morale, prin suma pe care a acordat-o (70.000 RON), instanța de apel a încălcat în mod vădit acest principiu, deoarece această sumă nu este de natură să compenseze trauma psihică și fizică a minorului A., care la vârsta de 5 ani a fost intoxicat și a suferit arsuri severe cu vapori de clor care i-au pus viața în primejdie, fiind internat la terapie intensivă timp de 3 zile.

Totodată, deși instanța de apel a reținut că daunele morale se acordă și comparativ cu nivelul de trai existent în acest stat, suma de 70.000 RON acordată este derizorie chiar și prin raportare la nivelul de trai existent în România.

Față de cele învederate anterior, recurentul-reclamant a considerat că suma de 70.000 RON este în mod evident neproporțională cu suferința fizică și psihică produsă unui copil în vârsta de 5 ani și nu reprezintă o satisfacție echitabilă.

În final, recurentul-reclamant a criticat hotărârea atacată din perspectiva faptului că, deși instanța de apel în mod corect a reținut că suferința concretă (fără a face o diferențiere între suferința fizică și psihică) a minorului a fost una intensă raportat la vârsta sa fragedă și la afecțiunea severa suportată (intoxicația punându-i în pericol viața), la internarea timp de o săptămâna într-un mediu nefamiliar copilului mic (de spital), la suportarea în acest interval a unui tratament, inclusiv în regim de terapie intensivă care a presupus intubarea sa, cât și la urmările efective suferite consecutive externării sale (inhalații, vizite la saline, insomnie, inhibiție și o teamă accentuată față de apă vreme de mai mulți ani și renunțarea la înot pentru o perioadă) și a făcut vorbire despre aplicarea principiului proporționalității, satisfacției echitabile și caracterului compensatoriu al daunelor care se aplică fiecărei persoane în mod individual, în final a acordat o suma nejustificat de mică, făcând referire doar la suferința fizică.

Față de cele de mai sus, recurentul-reclamant a considerat că motivele care au susținut acordarea sumei de 70.000 RON sunt contradictorii, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 488 alin. (6) C. proc. civ., în sensul că, deși s-a făcut vorbire și a fost analizată în mod concret suferința provocată unui minor de 5 ani prin intoxicare cu vapori de clor, la aprecierea și acordarea daunelor morale instanța nu a ținut cont de aceste suferințe grave.

Totodată, pentru aceleași considerente, recurentul-reclamant a apreciat că hotărârea atacată cu recurs este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că la acordarea despăgubirilor morale către minor au fost încălcate principiile invocate chiar de către instanța de apel, respectiv principiul proporționalității, principiul caracterului compensatoriu și cel al satisfacției echitabile.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta - pârâtă C. a arătat că pentru considerentele expuse la pag. 12 (alin. (5)-(8) din sentința apelată, Tribunalul București a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată, față de aceasta,însă pentru considerentele expuse la pag. 28 (începând de la pct. 3) - 34 (până la pct. 4) din decizia recurată, Curtea de Apel București a apreciat că prin neîndeplinirea sau prin îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor/atribuțiilor de serviciu stabilite în sarcina acesteia prin fișa postului, prin culpă profesională, se face vinovată de producerea accidentului care a cauzat prejudiciul material și moral reclamat în speță, considerând că este răspunzătoare pentru respectivul prejudiciu, în temeiul răspunderii civile delictuale reglementată de art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (3) și art. 1003 din C. civ. de la 1864.

În acest context, Curtea de Apel București, admițând apelul formulat de reclamant, a schimbat, în parte, sentința pronunțată de Tribunalul București, în sensul că a obligat-o pe pârâta J., în solidar cu pârâta C., la plata către reclamant a sumei de 70.000 RON daune morale și a sumei de 1.159,22 RON daune materiale, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Față de dispozițiile legale evocate, recurenta - pârâtă a susținut că instanța de apel, admițând apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 717/23 mai 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, nu a dispus admiterea cererii de chemare în judecată (respinsă, ca neîntemeiată de prima instanță) în raport cu aceasta și nici obligarea sa la plata de daune către reclamant.

Pe de altă parte, instanța de apel și-a fundamentat soluția în fond pe o pretinsă fișă a postului, aflată la dosarul de urmărire penală (atașat la dosarul cauzei), reținând, fără temei, că este fișa postului pârâtei C., că poartă stampila și semnătura federației și că pârâta nu a invocat, și cu atât mai puțin prezentat, vreo eventuală altă fișă a postului.

Or, în cauză, nici reclamantul, nici pârâta federație nu au probat existența unei fișe de post purtând numele pârâtei C. sau mențiunea că este relativă la contractul său individual de muncă, care să susțină considerentele instanței de apel, prin care s-a reținut în sarcina acesteia existența răspunderii civile delictuale, urmare culpei în activitatea profesională.

În referire la același aspect, recurenta - pârâtă a arătat că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. "

A susținut recurenta-pârâtă că instanța de apel nu a pus în discuția părților vreun aspect legat de fișa postului acesteia în calitate de angajat al J. la data de 09 august 2006, după cum nu a reținut împrejurarea că în dosarul penal există dovada că J. a trimis organului de cercetare penală în discuție înscrisul analizat în decizia recurată.

Contrar considerentelor instanței de apel referitoare la reținerea situației de fapt, recurenta-pârâtă a arătat că nici defectarea instalației complet automatizate care deservea la data de 09 august 2006 bazinul acoperit de natație și polo din cadrul I., aflat în administrarea J., nici accidentul produs prin intoxicarea cu vapori de clor nu sunt consecința nesocotirii (neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase) de către aceasta a unor obligații legale, ori a unor sarcini, atribuții, îndatoriri de serviciu stabilite printr-o fișă a postului constituind anexă sau parte integrantă a contractului său individual de muncă, corespunzătoare situației tehnice existente la bazin de la data producerii evenimentului.

În opinia recurentei-pârâte, paza juridică a instalației automatizate care deservea la data de 09 august 2006 bazinul de înot acoperit din cadrul I. și care s-a defectat la acea dată, cauzând producerea intoxicației reclamantului cu vapori de clor, aparținea indiscutabil J., doar aceasta putând să răspundă legal pentru prejudiciul reclamat în speță, atât pentru fapta proprie (atribuirea defectuoasă a contractului de lucrări pentru livrarea, montarea, punerea în funcțiune de noi echipamente și dezafectarea vechii instalații de filtrare, neîncheierea unui contract de service specializat la ieșirea instalației din garanție, lipsa unui regulament de ordine interioară, lipsa unei fișe a postului corespunzătoare contractului individual de muncă încheiat cu fiecare dintre angajații care își desfășurau activitatea în complex, în legătură cu bazinul de înot, pentru trasarea unor sarcini precise, pentru care să se fi realizat un instructaj specific și corespunzător), cât și pentru lucrul (instalația de filtrare - tratare - pompare a apei) aflat în paza sa juridică.

Prin raportul întocmit conform art. 493 alin. (3) C. proc. civ. s-a reținut că recursurile formulate de recurentul-reclamant A., prin reprezentant legal B., și de recurenta-pârâtă C. sunt motivate conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., iar motivele invocate pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat părților cu mențiunea că pot formula puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare; reprezentantul recurentului-reclamant nu a depus punct de vedere la raport, iar recurenta-pârâtă a depus un înscris cuprinzând completări și precizări la considerentele instanței de apel, respectiv la circumstanțele cauzei.

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 30 martie 2018, Înalta Curte a admis în principiu recursurile și a acordat termen în ședință publică, cu citarea părților, la data de 11 mai 2018.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate și urmează a fi respinse, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 11 mai 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A., prin reprezentant legal D., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții C., J., Ministerul Tineretului și Sportului și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 1.000.000 euro (respectiv 4.450.000 RON) reprezentând daune morale suferite de către reclamant, ca urmare a intoxicării acestuia cu vapori de clor inhalați la Ștrandul Floreasca, și a sumei de 7000 RON, reprezentând daune materiale constând în cheltuieli de spitalizare, medicamente, tratamente medicale necesare pentru tratare și recuperare; de asemenea, a solicitat actualizarea sumelor reprezentând daune morale și materiale cu indicele de inflație de la data achitării efective a debitului, precum și plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că la data 09 august 2006, orele 10, în Bazinul de Înot Floreasca, bazin care aparține J., în urma unei defecțiuni la instalațiile care pompau și filtrau apa, s-a produs intoxicarea masivă și gravă cu vapori de clor a cinci copii, printre care și minorul A., care a fost cel mai grav afectat.

La data de 09 ianuarie 2013, prin Rezoluția nr. 11049/P/2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei C. pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzute de art. 249 cu referire la art. 258 C. pen. neînceperea urmăririi penale față de C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. (1) și (4) C. pen.; neînceperea urmăririi penale față de reprezentanții J. - Bazinul Floreasca, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 249 cu referire la art. 258 și art. 184 alin. (1) și (4) C. pen. neînceperea urmăririi penale față de E., F. și G. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 249 cu referire la art. 258 și art. 184 alin. (1) și (4) C. pen. clasarea în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) și (4) C. pen.

Împotriva rezoluției penale nr. 11049/P/2006, reclamantul a formulat plângere în baza art. 10 alin. (1) lit. d). din C. pen. prin Rezoluția nr. 2449/11-2/2013, această plângere a fost respinsă

Împotriva rezoluției anterior menționate, reclamantul a înaintat plângere, în termen legal, la instanța de judecată.

Prin sentința penală nr. 195 din data de 04 martie 2014, Judecătoria Sectorului 1 București, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a admis plângerea formulată de petentul A., a desființat rezoluția de scoatere de sub urmărire penală nr. 11049/P/2006 din data de 09 ianuarie 2013, dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, în sensul că a modificat temeiul soluției de scoatere de sub urmărire penală față de învinuita C. și temeiul soluției de neîncepere a urmăririi penale față de învinuiții J. - Bazinul Floreasca, E., F. și G., constatând împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale pentru unele din faptele pentru care au fost cercetate persoanele mai sus amintite.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998, art. 999, art. 1000 și art. 1003 din C. civ. de la 1864.

Pârâții Ministerul Tineretului și Sportului, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și J. au formulat întâmpinări, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată; pârâta C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 14 decembrie 2015, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Ministerul Tineretului și Sportului și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta J. și a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 717/23 mai 2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a obligat-o pe pârâta J. la plata către reclamant a sumei de 40.000 RON, reprezentând daune morale și a sumei de 47,3 RON, reprezentând daune materiale, ambele actualizate, în funcție de rata inflației, calculate de la data la care hotărârea judecătorească a devenit executorie și până la data plății efective; a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta C., ca neîntemeiată, și a luat act că reclamantul și pârâta C. își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva încheierii din data de 14 decembrie 2015, precum și împotriva sentinței civile nr. 717/23 mai 2016, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2015, au formulat apel apelantul-reclamant A., prin reprezentant legal B., și apelanta - pârâtă J..

Intimata - pârâtă C. a formulat întâmpinare la cererea de apel formulată de apelantul - reclamant A., solicitând respingerea acestuia, și precizând că este de acord cu apelul formulat de pârâta J..

Apelanta - pârâtă J. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului reclamantului, ca nefondat.

Prin decizia nr. 271A/22 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă J. împotriva încheierii din data de 14 decembrie 2015 și a sentinței nr. 717 din 23 mai 2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

A fost respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva încheierii din 14 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

A fost admis apelul formulat de apelantul-reclamant împotriva sentinței nr. 717 din 23 mai 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, fiind schimbată, în parte, sentința, în sensul că a fost obligată pârâta J., în solidar cu pârâta C., la plata către reclamant, a sumei de 70.000 RON daune morale și a sumei de 1.159,22 RON cu titlu de daune materiale. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și s-a luat act că, în apel, părțile și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

În privința soluțiilor date excepțiilor lipsei calității procesuale pasive, astfel cum au fost criticate de apelanți, curtea de apel a reținut că una dintre condițiile cerute pentru ca o persoană să fie parte în proces, este calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului de a acționa și în același timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.

Apelantul-reclamant a susținut că pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului are legitimare procesuală pasivă în cauză în raport de prevederile art. 3 din H.G. nr. 97/2002 privind darea în folosință gratuită a unor bunuri imobile, proprietate publică a statului, aflate în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului, unor federații sportive naționale, prevederi conform cărora:

"Dreptul de folosință al federațiilor sportive naționale asupra bunurilor primite potrivit art. 1 încetează dacă Ministerul Tineretului și Sportului constată că bunurile nu sunt administrate în conformitate cu destinația lor".

Or, în cauză nu s-a invocat și, cu atât mai puțin, nu s-a dovedit faptul că Bazinul de Înot "x" - bun cuprins la poziția nr. 3 din anexa la hotărârea de guvern - ar fi fost administrat potrivit unei alte destinații decât cea de înot pe care intrinsec o avea. Dimpotrivă, evenimentul deosebit de grav produs s-a grefat tocmai pe premisa folosirii bazinului conform finalității sale - înotul; din această perspectivă, se observă justețea soluției primei instanțe de judecată de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive atât a pârâtului Ministerul Tineretului și Sportului, cât și a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a cărui calitate procesuală pasivă a fost fundamentată de reclamant în continuarea (adică în mod subsecvent) celei a Ministerului Tineretului și Sportului.

Pe de altă parte, în cuprinsul încheierii de ședință din data de 14 decembrie 2015, tribunalul a evocat motivele de fapt și de drept pentru care a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei J. este nefondată. Instanța de fond a arătat în mod expres împrejurarea că, la data faptei ilicite, bazinul se afla în folosința gratuită a apelantei-pârâte, potrivit art. 1 din H.G. nr. 97/2002, apreciind că împreună cu pârâta administrator al complexului, C., justifică în acest context, calitate procesuală pasivă.

În privința motivelor de apel referitoare la vinovăția intimatei - pârâte C. și a apelantei-pârâte J., curtea de apel a constatat, în esență, următoarele:

Astfel cum rezultă din fișa postului, șeful de complex (intimata - pârâtă având această calitate la data faptei ilicite) avea printre atribuțiuni: să coordoneze activitatea întregului complex, să organizeze paza și ordinea, să urmărească îndeplinirea la termen și calitativ a reparațiilor care se fac în complex, să efectueze periodic control la instalațiile electrice, sanitare, uzină, să urmărească buna funcționare, să ia măsuri de remediere a eventualelor deficiențe și să asigure un climat de disciplină în muncă a tuturor angajaților din complex. Totodată, aceasta avea în gestiune biletele și tichetele care se folosesc la competiții și la centrele de inițiere.

Intimata a contestat această fișă a postului, precizând că nu e semnată și ștampilată, însă această fișă a fost trimisă în mod oficial, de către J., la solicitarea organelor de cercetare penală și poartă ștampila și semnătura reprezentantului federației. În cadrul procesului penal, intimata - pârâtă nu a contestat veridicitatea și opozabilitatea față de aceasta a fișei postului său. Împrejurarea că această fișă nu este semnată nu reprezintă un obstacol în calea evaluării acestei pârâte, cu atât mai mult cu cât intimata nu a invocat și nu a prezentat, vreo eventuală altă fișă a postului în raport de care și-ar fi desfășurat activitatea de șef complex și în raport de care să îi fie evaluată îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Sub același aspect, nici apărarea că fișa respectivă este anterioară achiziționării instalației de filtrare nu a fost primită de vreme ce introducerea unei instalații sau modernizarea unei instalații, nu presupune, de plano, modificarea fișelor de post ale angajaților.

Așadar, în exercitarea obligațiilor profesionale expuse anterior, instanța de apel a constatat că intimata - pârâtă C. a realizat necorespunzător atribuțiile sale de serviciu, fapt care a determinat, în mod direct, evenimentul cauzator de prejudiciu.

În contextul dat, instanța de apel a constatat că este evidentă culpa intimatei-pârâte care, în realizarea obligațiilor profesionale de asigurare a bunei funcționări a instalațiilor și de luare a măsurilor de remediere a eventualelor deficiențe/defecțiuni, a dispus, în mod eronat, repornirea instalației, fără a solicita și aștepta mai întâi intervenția unei firme specializate, mulțumindu-se în fundamentarea deciziei sale de repornire, doar pe verificările efectuate de persoane nespecializate, angajați subordonați ai complexului.

S-a mai reținut că, deși garanția lucrării încetase la data de 06 iulie 2006, nu au fost inițiate demersuri de către intimata-pârâtă (care coordona activitatea complexului) către federație, pentru încheierea unui contract de service, acesta fiind încheiat imediat ulterior evenimentului, la data de 14 august 2006.

Astfel, instanța de apel a constatat că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în privința intimatei-pârâte C., și anume: fapta ilicită (îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor profesionale), vinovăția dedusă din împrejurările evidențiate, legătura de cauzalitate și prejudiciul produs (punerea în pericol a vieții apelantului-reclamant).

De asemenea, curtea de apel a reținut, pe baza probelor administrate, că antrenorul H. și tatăl reclamantului nu au nicio culpă în circuitul nefast al evenimentelor, astfel cum corect a reținut și instanța de fond.

Cu privire la critica necunoașterii stării anterioare de sănătate a minorului, instanța de apel a constatat că acest fapt nu este relevant în cauză, întrucât actele medico-legale efectuate au atestat că punerea în primejdie a vieții reclamantului-apelant a fost consecința severității intoxicației cu vapori de clor și produși clorurați.

Totodată, Curtea a reținut caracterul nefondat al criticilor apelantei - pârâte referitoare la faptul că totuși, concentrația de clor și produse clorurate nu ar fi depășit limita corespunzătoare, limită care în raport de alte reglementări ulterioare ar fi fost chiar inferioară pragului maximal admis sau critica relativă faptului că în comparație cu apa de la robinet, de exemplu, concentrația era inferioară, nefiind așadar, periculoasă sau că buletine de analiză privind probe luate ulterior momentului de referință, ar fi relevat valori apropiate, deci nepericuloase.

Sub acest aspect, s-a reținut că la momentul producerii evenimentului, în bazin, a existat o concentrație de clor periculoasă, atât timp cât ea (cauză unică a rezultatului vătămător, stabilită de actele medico-legale) a determinat intoxicarea mai multor copii și punerea în primejdie a vieții apelantului - reclamant.

În consecință, instanța de apel a constatat că în cauză sunt întrunite pe deplin elementele răspunderii civile delictuale în sarcina intimatei-pârâte C., în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu și deci, în legătură cu serviciul avut, fiind evident că în raport de temeiurile juridice invocate de apelantul-reclamant prin cererea de chemare în judecată, menținute și prin precizarea de la fila 282 dosar fond, vol. II, respectiv art. 998, art. 999 și art. 1000 alin. (3) C. civ., este antrenată răspunderea civilă delictuală și a comitentului, apelanta-pârâtă J., angajatorul intimatei-pârâte C., răspunderea fiind solidară, în temeiul art. 1003 C. civ.

În privința prejudiciului material, instanța de apel a constatat faptul că atestarea medicală a rezultatului grav produs, realizată în procesul penal, a fost plătită de către apelantul-reclamant, astfel încât în mod corect ea a fost inclusă în cuantumul daunelor materiale.

În privința prejudiciului moral, instanța de apel a reținut că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, intensitatea suferinței, modalitatea în care persoana a perceput efectele vătămătoare și respectiv, influențarea vieții acesteia în urma producerii evenimentului, sumele de bani solicitate în cauză putând oferi satisfacții compensatorii de natură a alina suferințele reținute.

Pe de altă parte, chiar dacă sumele care pot fi acordate în asemenea cazuri nu înlătură suferința pricinuită, trebuie avut în vedere, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, că finalitatea compensatorie a acestora nu se poate atinge nici prin acordarea unor sume de bani excesive comparativ cu condițiile de viață ale victimelor și cu nivelul de trai existent în acest stat, astfel încât "reparația" bănească să nu conducă la o îmbogățire fără just temei a beneficiarilor.

Astfel, instanța de apel a reținut că prin mărimea ei, suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

În concluzie, s-a reținut că instanța de judecată trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă, în situația îmbogățirii fără just temei.

Totodată s-a reținut că principiul care se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. Conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust.

Plecând de la aceste jaloane de referință în materie de reparare a prejudiciului moral, instanța de apel a apreciat că se impune majorarea cuantumului daunelor morale de la 40.000 RON la 70.000 RON prin raportare la suferința concretă a minorului, pe atunci în vârstă de 5 ani și câteva luni, care a fost una intensă. Astfel, curtea de apel a reținut vârsta fragedă a acestuia, afecțiunea severă suportată (intoxicația punându-i în pericol viața), împrejurarea că a fost internat timp de o săptămână într-un mediu nefamiliar de spital, suportarea în acest interval, a unui tratament inclusiv în regim de terapie intensivă, care a presupus și intubarea sa, precum și urmările efectiv suferite consecutiv externării sale, respectiv inhalații, vizite la saline, insomnii, o inhibiție și o teamă accentuată față de apă vreme de mai mulți ani, renunțarea la înot pentru o perioadă, în condițiile în care copilul fusese atras și entuziasmat de polo și înot.

Cu referire la primul motiv din recursul formulat de recurentul-reclamant, prin reprezentant legal, Înalta Curte reține că nu poate fi primit.

Astfel, invocând dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 97/7 februarie 2002, acest recurent a susținut că este nelegală soluția de respingere a criticii formulate în apel privitoare la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Tineretului și Sportului (și, consecutiv, a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice), în considerarea verificărilor pe care acest pârât era abilitat să le efectueze cu referire la fondurile alocate J. pentru buna desfășurare a ștrandului și a activităților sportive.

Înalta Curte constată că H.G. nr. 97/7 februarie 2002, invocată de recurentul-reclamant, vizează acordarea unui drept de folosință gratuită asupra unor imobile aflate în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului, unor federații sportive naționale.

Prin acest act normativ, Bazinul de înot x, situat în București, a trecut în folosința gratuită a J. pentru o perioadă de 49 de ani.

În articolul 3 al actului normativ enunțat se prevede că "dreptul de folosință al federațiilor sportive naționale asupra bunurilor primite încetează dacă Ministerul Tineretului și Sportului constată că bunurile nu sunt administrate în conformitate cu destinația lor".

Prin urmare, Ministerul Tineretului și Sportului este îndrituit să verifice, conform temeiului de drept invocat, păstrarea destinației bunurilor.

Potrivit situației de fapt reținute instanțele de fond, administrarea bunului s-a făcut conform destinației acestuia, adică pentru practicarea înotului.

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticii, verificarea modului în care J. utilizează resursele financiare destinate investițiilor și activităților sportive neputând fi efectuată de Ministerul Tineretului și Sportului în temeiul art. 3 din H.G. nr. 97/7 februarie 2002.

Nici cea de-a doua critică formulată de recurentul-reclamant, prin reprezentant legal, nu este fondată.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că recurentul a invocat nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., învederând existența unor considerente cu caracter contradictoriu în ceea ce privește acordarea daunelor morale.

Sub un alt aspect, s-a invocat și incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la încălcarea de către instanța de apel a unor principii care guvernează stabilirea daunelor morale și anume: principiul echității, principiul proporționalității și principiul caracterului compensatoriu.

Înalta Curte constată că niciunul din cele două motive de recurs evocate nu sunt operante în cauză întrucât considerentele expuse de instanța de apel sub aspectul modalității de cuantificare a prejudiciului moral și a criteriilor utilizate nu conțin contradicții, dimpotrivă, sunt în deplină concordanță cu situația de fapt reținută și cu elementele de referință folosite.

Astfel, Înalta Curte subliniază că stabilirea cuantumului daunelor morale, atât pentru suferința fizică, cât și pentru cea psihică, este rezultatul activității de interpretare a probatoriului de către instanțele de fond, analiză care excede controlului de legalitate efectuat în recurs.

Cu toate acestea, instanța de recurs este abilitată să verifice dacă instanța de apel a expus în considerente elementele care au stat la baza raționamentului judiciar și de care a ținut seama la stabilirea cuantumului acestor daune.

În cauză, instanța de apel a arătat atât elementele de fapt pe care le-a considerat relevante, cum sunt vârsta și gravitatea suferinței, etc., cât și principiile desprinse din jurisprudența națională și europeană menite să preîntâmpine arbitrariul. Or, există o deplină concordanță între considerentele care expun principiile enunțate (principiul echității, principiul proporționalității și principiul caracterului compensatoriu) și soluția pronunțată în apel, neputându-se accepta susținerea recurentului-reclamant în sensul că acordarea unei sume de bani inferioară celei solicitate ar conduce la o contradicție în considerentele deciziei de apel.

Înalta Curte reține, de asemenea, că, în limitele criticilor formulate, instanța de apel a analizat global prejudiciul moral suferit de reclamant, atât cu referire la suferința fizică, cât și cu referire la suferința psihică.

Prin urmare nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pentru aceleași considerente nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la recursul declarat de recurenta-pârâtă C., Înalta Curte constată că a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Memoriul de recurs cuprinde însă și ample critici de netemeinicie referitoare la valoarea probatorie a unor înscrisuri precum și la aspecte de fapt ale judecății.

Cum recursul este o cale extraordinară de atac, care supune controlului legalitatea hotărârii judecătorești, Înalta Curte urmează a analiza exclusiv criticile de nelegalitate care în drept au fost întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. au fost invocate de recurenta-pârâtă în legătură cu mențiunile cuprinse în dispozitivul deciziei atacate, susținându-se că instanța de apel nu a dispus în mod formal admiterea acțiunii în raport cu această pârâtă și nici nu a obligat-o la plata către reclamant a despăgubirilor, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 470 raportat la 425 alin. (1) lit. c), art. 30 alin. (3) și art. 476 alin. (1) C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sancționează încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității.

În speță, instanța de apel, admițând apelul formulat de apelantul-reclamant împotriva sentinței nr. 717 din 23 mai 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a schimbat, în parte, sentința, în sensul că a dispus obligarea pârâtei J., în solidar cu pârâta C., la plata către reclamant, a sumei de 70.000 RON daune morale și a sumei de 1.159,22 RON cu titlu de daune materiale. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și s-a luat act că, în apel, părțile și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Din examinarea dispozitivului sentinței civile nr. 717 din 23 mai 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, Înalta Curte constată că în primul paragraf, s-a menționat admiterea, în parte, a acțiunii în contradictoriu cu pârâții C. și J., iar în alineatul al cincilea s-a dispus respingerea acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâta C., ca neîntemeiată.

Înalta Curte apreciază că, urmare existenței acestei inadvertențe în primul paragraf al dispozitivului sentinței, cu prilejul schimbării în parte a sentinței, o nouă mențiune de admitere în parte a cererii de chemare în judecată cu această pârâtă nu se mai impunea, măsurile dispuse de instanța de apel fiind lipsite de echivoc.

Prin urmare nu se poate aprecia că instanța de apel a nesocotit prevederile art. 470 raportat la 425 alin. (1) lit. c), art. 30 alin. (3) și art. 476 alin. (1) C. proc. civ., așa cum a susținut recurenta-pârâtă.

Înalta Curte reține că prevederile art. 470 C. proc. civ. reglementează conținutul cererii de apel, iar cele ale art. 425 alin. (1) lit. c) din același act normativ, privitoare la conținutul dispozitivului hotărârii judecătorești, trebuie coroborate cu cele ale art. 480 C. proc. civ.

Dispozitivul deciziei atacate cu recurs dă eficiență acestor prevederi, în sensul că acesta conține atât dispozițiile privitoare la soluționarea apelurilor declarate în cauză, cât și dispozițiile care decurg din admiterea apelului declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 717/23 mai 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV - a civilă.

Cu referire la art. 30 alin. (3) C. proc. civ., invocate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte reține că reglementează cererea cu caracter principal. Cererea de chemare în judecată formulată împotriva recurentei-pârâte are un asemenea caracter și a fost soluționată de instanța de apel, potrivit considerentelor care au fost deja expuse.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică soluția de obligare la despăgubiri, formulând, așa cum s-a arătat, ample critici de netemeinicie.

Înalta Curte menționează că, astfel cum rezultă din considerentele deciziei care face obiectul controlului de legalitate, admiterea cererii de chemare în judecată în contradictoriu și cu această pârâtă a avut ca premisă exercitarea de către aceasta, în mod necorespunzător a obligațiilor profesionale, fapt care a determinat în mod direct evenimentul cauzator de prejudiciu.

Analiza instanței de recurs nu s-a limitat la conținutul fișei postului, ci și la celelalte înscrisuri aflate la dosar și în dosarele atașate, precum și la activitățile pe care în concret le-a desfășurat această pârâtă în calitatea sa de șef de complex, activități pe care recurenta-pârâtă nu le-a evocat în recurs.

Sub un alt aspect, se constată că în apel instanța poate dispune, atunci când consideră necesar, refacerea sau administrarea probelor, după cum probele legal administrate rămân câștigate cauzei.

Conform încheierii de ședință din 22 martie 2017, la judecata în apel părțile nu au solicitat administrarea de probe noi, astfel că nu poate fi primită critica referitoare la nerespectarea principiului contradictorialității și a dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., întrucât rolul activ al judecătorului nu poate prevala obligațiilor procesuale care revin părților în formularea cererilor și apărărilor cu prilejul soluționării căii de atac.

Înalta Curte reține și împrejurarea că instanța de apel a arătat în cuprinsul considerentelor motivele pentru care nu a primit apărările intimatei-pârâte C. cu referire la înscrisul constând în fișa postului și a analizat fapta ilicită imputată acesteia prin analiza coroborată a probelor aflate la dosar și în dosarele atașate.

Pentru considerentele expuse, constatând că niciunul dintre motivele de recurs formulate de recurenți nu sunt fondate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de recurentul-reclamant A., prin reprezentant legal B., și de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 271A din 22 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de recurentul-reclamant A., prin reprezentant legal B., și de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 271A din 22 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25.05.2018.