ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7677/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr.

1027/2/2012, reclamanta SC R. SA Bârlad a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală (denumită în continuare,

"ANAF") și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

(denumită în continuare, "DGAMC"), pronunțarea unei hotărâri judecătorești

prin care să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1.054.158

RON virată la bugetul de stat de către SC R. SA.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, prin ordinele de plată din 23 februarie 2006 și din 7

martie 2006 a virat în contul Trezoreriei operative a Municipiului Vaslui, în

beneficiul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili suma

totală de 1.054.158 RON reprezentând "eroare materială - impozit reținut

la sursă plată proprie inițiativă".

Reclamanta a precizat

că, la data respectivă, suma de 1.054.158 RON a fost virată la bugetul de stat,

"din proprie inițiativă", avându-se în vedere o interpretare/aplicare

eronată a prevederilor legale, considerându-se de către factorii de decizie ai

unității din perioada respectivă că suma trebuia virată la buget cu titlu de

"impozit pe venit reținut la sursă".

Ulterior însă, în

urma unor verificări interne mai amănunțite a activității financiar-contabile a

unității, raportat la prevederile Codului fiscal, s-a constatat că, în

realitate, SC R. SA Bârlad nu trebuia să vireze la bugetul statului suma de

1.054.158 RON, pentru simplul motiv că nu o datora.

Reclamanta a susținut

că, în considerarea situației de fapt evidențiate, precum și a prevederilor

art. 21 alin. (4), art. 117 și art. 135 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de

procedură fiscală și a Ordinului MFP nr. 1899 din 22 decembrie 2004 a formulat

către ANAF cerere de restituire a sumei de 1.054.158 RON, înregistrată la data

de 13 decembrie 2011, la care însă nu s-a comunicat niciun răspuns.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a

solicitat respingerea cererii reclamantei ca inadmisibilă, arătând că

reclamanta a urmat calea administrativă de atac prevăzută de legislația fiscală

specială, prin depunerea cererii de restituire la DGAMC, astfel că actul

administrativ care poate fi contestat pe calea contenciosului administrativ

este decizia de restituire emisă în conformitate cu dispozițiile pct. 18 din

Ordinul MFP nr. 2599/2008.

instanțe

Prin Sentința civilă

nr. 3336 din 18 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a dispus respingerea cererii

formulate de reclamanta SC R. SA Bârlad, în contradictoriu cu pârâtele Agenția

Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a

Marilor Contribuabili, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî în

acest sens, prima instanță a reținut, în considerentele relevante ale

hotărârii, următoarele:

Prin cererea nr.

10078 din 09 decembrie 2011 înregistrată la ANAF, reclamanta a solicitat

restituirea sumei de 1.054.158 RON, în temeiul art. 117 alin. (1) lit. a) și d)

din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, sumă achitată eronat

cu ordinele de plată nr. 508 din 23 februarie 2006 și nr. 598 din 07 martie

2006.

Direcția Generală de

Administrare a Marilor Contribuabili a comunicat reclamantei refuzul de

restituire prin adresa nr. 1049073 din 12 martie 2012, precizând că solicitarea

de restituire a rămas fără obiect întrucât, în urma inspecției fiscale, a fost

emisă decizia de impunere nr. F-MC 439 privind obligațiile suplimentare de

plată stabilite de inspecția fiscală pentru suma de 1.054.158 RON impozit

suplimentar și 728.615 RON majorări de întârziere.

Față de emiterea

deciziei de impunere nr. F-MC 439, refuzul de restituire a sumei de 1.054.158

RON este întemeiat având în vedere dispozițiile art. 117 alin. (6) din O.U.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală conform căruia, dacă debitorul

înregistrează obligații de plată restante, sumele prevăzute la alin. (1) și (2)

se vor restitui numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod.

exercitată

Împotriva Sentinței

civile nr. 3336 din 18 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen

legal, reclamanta SC R. SA Bârlad, susținând că este nelegală și netemeinică,

pentru următoarele motive:

Prima instanță a

interpretat și aplicat greșit prevederile art. 21 alin. (4), art. 117 C. proc.

fisc. și prevederile Ordinului MFP nr. 1899/2004.

Sarcina primei

instanțe era să verifice dacă organul fiscal a respectat procedura de

restituire, procedură care se derulează pe parcursul a 45 de zile și se

finalizează prin emiterea unui refuz motivat al restituirii, a unei decizii de

restituire sau a unei note de compensare.

Instanța însă, deși

nu infirmat caracterul nedatorat al sumei 1.054.158 RON, a invocat prevederile

art. 117 alin. (6) C. proc. fisc., fără a observa că la dosarul cauzei nu

există nicio notă de compensare.

Procedura de

soluționare a cererii de restituire presupune în mod implicit efectuarea

compensării, dacă există toate elementele necesare.

Refuzul organului

fiscal de a proceda la verificarea incidenței operațiunii de compensare nu a

fost cenzurat de către instanța de fond.

Atâta vreme cât

instanța a constatat că suma pretinsă de reclamantă este o sumă nedatorată, în

accepțiunea art. 85 alin. (1) C. proc. fisc., era obligată să verifice dacă

procedura de restituire a fost parcursă de organul fiscal până la capăt.

În lipsa unei Note de

compensare, în condițiile în care nu s-a reținut că suma de 1.054.158 RON ar fi

fost virată bugetului de stat ca sumă datorată, singura soluție corectă în

prezenta speță era obligarea pârâtelor să dispună restituirea sumei solicitate.

Însușirea

raționamentului primei instanțe ar avea ca efect imposibilitatea reclamantei SC

R. SA de a formula o nouă cerere de restituire, având în vedere termenul de

prescripție de 5 ani, care a expirat la data de 31 decembrie 2010.

În concluzie, pentru

motivele arătate, recurenta a solicitat, în temeiul art. 304

1

C.

proc. civ., admiterea recursului, modificarea sentinței primei instanțe, în

sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC R.

SA și obligării pârâtelor la restituirea sumei de 1.054.158 RON.

formulate în cauză

Intimata Agenția

Națională de Administrare Fiscală a formulat concluzii scrise, prin care a

solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei

instanțe, ca legală și temeinică, invocând, în special, faptul că reclamanta se

afla la data comunicării refuzului de soluționare a cererii de restituire în

situația de a înregistra obligații fiscale restante, împrejurare ce constituie

o piedică legală la restituirea sumelor solicitate, până la efectuarea

compensării, așa cum în mod corect a reținut prima instanță.

în fața Înaltei Curți

La cererea recurentei

s-a administrat proba cu înscrisuri noi în recurs, potrivit art. 305 C. proc.

civ., înscrisurile fiind comunicate intimatei.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit

considerentelor ce urmează:

și de drept relevante

Litigiul dedus

judecății vizează refuzul de soluționare favorabilă a cererii de restituire a

sumei de 1.054.158 RON, refuz exprimat de pârâtă prin adresa din 12 martie 2012

și apreciat de reclamantă ca fiind unul nejustificat.

În accepțiunea art. 2

alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, refuzul

nejustificat de a soluționa o cerere reprezintă exprimarea explicită, cu exces

de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

Examinând refuzul de

soluționare a cererii de restituire, prin raportare la aceste dispoziții legale

și la motivele invocate în justificarea acestuia, Înalta Curte constată, în

acord cu cele reținute de prima instanță, că refuzul exprimat de pârâtă este

unul întemeiat, având în vedere existența unor obligații fiscale restante la

bugetul de stat constând în impozit suplimentar în valoare de 1.054.158 RON și

majorări de întârziere în valoare de 728.615 RON, conform deciziei de impunere

nr. FMC-439/2012.

În aceste condiții,

devin aplicabile prevederile art. 117 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003 privind

Codul de procedură fiscală potrivit cărora, dacă debitorul înregistrează

obligațiile fiscale restante, sumele prevăzute la alin. (1) și (2) se vor

restitui numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod.

Cum decizia de

impunere a fost contestată în sistemul căilor administrative de atac și,

ulterior, în instanță, nefiind pronunțată încă o hotărâre judecătorească

irevocabilă, titlul de creanță reprezentat de decizia de impunere nr.

FMC-439/2012 nu este încă titlu executoriu, nefiind stabilită cu certitudine

întinderea obligației ce revine contribuabilului.

În această situație

nu poate opera procedura compensării pentru a se stabili dacă suma de restituit

este sau nu mai mare decât obligațiile fiscale restante ale reclamantei, astfel

că refuzul de restituire exprimat de pârâtă este unul justificat.

Împrejurarea că

reclamanta este nemulțumită de răspunsul primit nu constituie un refuz

nejustificat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/1994, întrucât stabilirea răspunsului

constituie în toate cazurile o prerogativă a autorității publice care, în cauza

supusă judecății, s-a dovedit a fi exercitată cu respectarea prevederilor

legale.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte urmează să dispună, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC R. SA Bârlad împotriva Sentinței nr. 3336 din 18 mai

2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2013.

Procesat

de GGC - NN