ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1638/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 239/D din 25 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1418/110/2012 al Tribunalului Bacău s-a dispus, în baza art. 197 alin. (1), (3) teza I din C. pen. cu art.74 lit. a) și art. 76 lit. a) din C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, faptă din 20 ianuarie 2012, condamnarea inculpatului M.I. - fără antecedente penale, aflat în Penitenciarul Bacău, la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare și 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen.

I s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. în condițiile și pe durata prev. de art.71 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului. In baza art.88 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 ore și arestul preventiv începând cu data de 21 ianuarie 2012 la zi.

În baza art.14, 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă C.P.C.

În baza art.7 din Legea nr.76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a arătat că inculpatul și partea vătămată C.P.C. locuiesc în aceeași localitate, respectiv satul Găiceana, din comuna cu același nume, din județul Bacău și se cunoșteau de anterior, aceasta din urmă fiind colegă de clasă cu o soră a inculpatului.

În seara zilei de 20 ianuarie 2012, în jurul orei 18.30, minora C.P.C. s-a deplasat de la domiciliu spre un magazin, iar în fața barului SC L.N. SRL a fost acostată de către inculpat.

Acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, întrucât anterior consumase astfel de băuturi la același bar, anterior menționat.

Partea vătămată minoră a fost abordată de către inculpat, sub pretextul purtării unor discuții, în care a fost antrenată la marginea drumului județean. In

cadrul dialogului dintre cei doi, la un moment dat, inculpatul i-a solicitat minorei

să întrețină raport sexual normal.

Primind un răspuns negativ, inculpatul a amenințat-o cu acte de violență și

a condus-o forțat la victimă într-un imobil părăsit, situat în apropierea barului în discuție.

Acolo, inculpatul a condus-o pe aceasta într-o magazie din spatele casei, în care a dezbrăcat-o, a așezat-o pe sol și a întreținut cu ea raport sexual normal, situație confirmată de probele biologice identificate atât pe corpul minorei cât și pe obiectele de îmbrăcăminte ale acesteia.

După consumarea actului sexual, inculpatul i-a permis minorei să se îmbrace și să părăsească locația, sub condiția de a nu relata episodul petrecut nici unei alte persoane.

Din examinarea în condiții de laborator a probelor biologice ridicate cu ocazia cercetării la fața locului și expertiza bio-criminalistică serologică a rezultat faptul că chilotul persoanei vătămate prezenta urme biologice umane ce conțineau capete de spermatozoizi, celule epiteliale și sânge, însă nu s-a putut stabili cu certitudine grupa sanguină, specialiștii plasând-o ca fiind una dintre O1 sau B3.

Din examinarea probelor de sânge prelevate de la inculpat, a rezultat că acesta aparținea grupului sanguin B.

Din raportul medico-legal atașat la dosarul cauzei rezultă că partea vătămată minoră C.P.C. prezenta la momentul examinării (data de 23 ianuarie 2012) „deflorare recentă incompletă

”

și „echimoză cu localizare coapsă stângă, ce s-a putut produce prin comprimarea regiunii cu mijloace contondente”.

De asemenea, din același raport medico-legal rezultă că „Aspectul morfologic al membranei himeneale și prezența spermatozoizilor pledează pentru o agresiune sexuală de dată recentă”.

Situația de fapt astfel reținută a fost probată cu declarațiile părții vătămate; fotocopia certificatului de naștere al acesteia; raportul medico-legal; declarațiile mamei minorei parte vătămată; proces verbal de conducere în teren și cercetarea locului faptei și planșa foto aferentă; procese verbele de recoltare probe biologice și de testare etiolo-test a inculpatului; alcotest - printer inculpat; proces verbal de recoltare a obiectelor de îmbrăcăminte de la inculpat și persoana vătămată, planșa foto aferentă; adresă cu relații grupă de sânge inculpat;M; buletin de analize medicale; ordonanță de efectuare a expertizei bio-criminalistice serologice și raportul de expertiză bio-criminalistică serologică; declarațiile martorilor: C.F., G.P., G.G.A., C.A.I.P.V. și A.M.

Atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată inculpatul a recunoscut că a întreținut relații sexuale în seara zilei de 20 ianuarie 2012 cu partea vătămată C.P.C., însă a avut acceptul acesteia, deși știa că are vârsta de 12 ani, fiind colegă de clasă cu sora sa.

În acest sens cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei, inculpatul prin apărător a solicitat schimbarea de încadrare juridică din infracțiunea de viol în

infracțiunea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 din C. pen.

Aceste aspecte expuse de către inculpat nu pot fi reținute de către instanță ca fiind în totalitate corespunzătoare adevărului, întrucât se observă în mod vădit că ele reprezintă exagerări de ordin subiectiv ale inculpatului, făcute din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii penale sau cel puțin a atenua impactul acestor consecințe.

Ceea ce deosebește în principal infracțiunea de viol de aceea de act sexual cu un minor este faptul că la prima infracțiune actul sexual se realizează prin constrângerea victimei sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința, cerințe care nu sunt necesare la aceea de act sexual cu un minor. În cauză, față de vârsta victimei  nu se poate considera că aceasta ar fi avut măcar reprezentări vagi în legătură cu ceea ce semnifică, biologic și moral, un act sexual, pentru a fi putut să ia o hotărâre în deplină cunoștință. De asemenea, nu se poate reține că minora C.P.C. și-a exprimat în mod liber voința, consimțind la practicarea unor acte sexuale, știut fiind că până la vârsta de 14 ani orice persoană este prezumată absolut ca lipsită de capacitate de exercițiu.

Mai mult, apărarea inculpatului privind consimțământul victimei este infirmată și de raportul medico-legal din care se reține că la momentul examinării (23 ianuarie 2012) partea vătămată minoră prezenta „deflorare recentă incompletă” și „echimoză cu localizare coapsă stângă, ce s-a putut produce prin comprimarea regiunii cu mijloace contondente”.

În drept fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.197 alin. (1) și (3) teza I din C. pen., text de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea sa.

Fiind stabilită vinovăția inculpatului, s-a dispus condamnarea acestuia, urmând a se ține seama la individualizarea pedepsei de criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 din C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei comise, condițiile și împrejurările concrete în care a fost săvârșită infracțiunea, vârsta părții vătămate, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o poziție sinceră pe parcursul procesului penal.

Având în vedere aceste date ce caracterizează persoana inculpatului, instanța a apreciat că în cauză se pot în sarcina sa circumstanțe atenuante prevăzute de art.74 lit. a) din C. pen., urmând ca pedeapsa ce se va aplica să fie stabilită sub minimul prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa.

S-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen.

Pe asemenea, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. în condițiile și pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din C. pen.

Tribunalul a apreciat că scopul educativ al pedepsei ce se va aplica inculpatului poate fi atins numai cu executare într-un loc de detenție, avându-se în vedere condițiile și împrejurările concrete ale comiterii faptei.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestul preventiv începând cu data de 21 ianuarie 2012 la zi.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.000 lei daune morale sumă la care inculpatul a achiesat.

Față de această situație, a fost obligat acesta la plata daunelor morale către partea vătămată în sumă de 10.000 lei.

În cauză a formulat apel în termen legal inculpatul M.I., nemotivat în scris, ci oral prin apărătorul ales, care nu contestă existența unei faptei penale, ci încadrarea juridică, diferența fiind mare între infracțiunea de act sexual cu un minor și viol.

Prin decizia penală nr. 42/P din 26 martie 2013 a Curții de Apel

Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, apelul

a fost respins, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul M.I. a declarat recurs, primul termen fiind preschimbat pentru astăzi, când, apărătorul său din oficiu a criticat, în esență, greșita respingere a schimbării încadrării juridice, prin prezentarea propriei variante a inculpatului asupra situației de fapt, susținere subsumată cazului de casare prev. de art. 385 pct.17

2

C. proc. pen., față de faptul că inculpatul nu ar fi vinovat de viol, ci de raport sexual cu un minor, în considerarea dubiului asupra constrângerii părții vătămate. În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei.

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor invocate, dar și a celor ce pot fi invocate din oficiu, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru cele ce succed.

Având în vedere data pronunțării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

În ceea ce privește critica circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte reține că, din perspectiva dispozițiilor legale invocate, instanța de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei prin prisma corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului, atunci când acesta este cea de-a doua cale ordinară de atac.

Or, ceea ce se critică în realitate de către inculpat este starea de fapt stabilită de instanțe, respectiv împrejurarea că s-a reținut că nu ar fi existat consimțământul victimei, solicitându-se reaprecierea acesteia, și, pe cale de consecință, schimbarea încadrării juridice, situație ce nu se circumscrie noțiunii de „greșită aplicare a legii” și care nu poate fi cenzurată de instanța de recurs prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. este în concordanță cu starea factuală reținuta în hotărârea de condamnare - inculpatul a acostat victima, minoră în vârstă de 12 ani, a amenințat-o și a condus-o forțat într-un imobil părăsit, unde a întreținut cu aceasta un raport sexual normal, criticile formulate sub acest aspect fiind, în mod evident, nefondate.

În ceea ce privește solicitarea de reindividualizare a pedepsei, având în vedere modificarea art. 385

9

alin. (1) pct.14 C. proc. pen. intervenită prin Legea nr. 2/2013, cererea nu mai poate fi analizată prin prisma acestui caz de casare, care, în prezent, vizează doar situațiile în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Critica nu poate fi circumscrisă niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art.385

9

alin. (1) C. proc. pen., individualizarea pedepsei fiind o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare și de stabilire a sancțiunii și nu verificarea modalității în care instanța de fond sau instanța de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziție legală, doar aceste din urmă aspecte făcând obiectul cenzurii instanței de casație, atunci când recursul este cea de-a doua cale ordinară de atac.

În raport de considerentele anterioare, constatând că nu se poate reține incidența niciunuia dintre cazurile de casare care ar putea fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art.385 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul, ca nefondat.

În baza art. 385 alin. (2) cu referire la art. 381 alin. (1) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 21 ianuarie 2012 la 14 mai 2013.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 48 din 26 martie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 21 ianuarie 2012 la 14 mai 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2013.