ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2413/2014

Deliberând asupra recursului

de față, Înalta Curte reține următoarele:

Prin

sentința

nr. 272 din 4 februarie 2013 Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins ca nefondată

acțiunea reclamantei SC A. SA Suceava față de pârâta SC I.M.P.G. SRL, obligând reclamanta

la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că potrivit contractului din 12

noiembrie 2008 obligația reclamantei era de a-i permite pârâtei accesul în incinta

unității

sale, iar pârâta era obligată să finalizeze lucrările de refacere a construcției

sub sancțiunea plății unor penalități de 1.000 RON/zi de întârziere, iar în ipoteza

nefinalizării lucrării, pârâta era obligată să suportare contravaloarea efectuării

acestor lucrări de către un terț. Tribunalul a mai reținut că reclamanta nu și-a

îndeplinit obligația asumată de a-i permite pârâtei accesul în incinta sa pentru

efectuarea lucrărilor de refacere a construcțiilor, iar susținerea acesteia că interzicerea

accesului a fost motivată de neplata facturilor de pază a propriilor muncitori de

către pârâtă, nu are nicio legătură cu obligațiile prevăzute de

contractul din anul 2008 pe care se întemeiază acțiunea reclamantei.

Este adevărat, a reținut prima instanță de fond, că între părți a existat o înțelegere

referitoare la paza

muncitorilor pârâtei, fapt probat de reclamantă cu facturile

depuse la dosar, dar această convenție nescrisă este anterioară

contractului din anul 2008, iar pârâta a achitat integral facturile

emise de reclamantă.

Ca atare,

prima instanță de fond a reținut ca întemeiată excepția de neexecutare invocată

de către pârâtă, întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit propriile obligații contractuale,

astfel încât a respins acțiunea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata penalităților

de întârziere pentru neefectuarea la termen a lucrărilor de refacere a construcției

și la plata contravalorii lucrărilor efectuate cu un terț, ca nefondată.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând decizia atacată pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Prin

decizia

nr. 69 din 31 octombrie 2013, Curtea de Apel Suceava a admis

apelul reclamantei și

a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei

și a obligat pârâta la plata sumei de 469.000 RON penalități de întârziere datorate

pe perioada 18 decembrie 2008 – 31 martie 2010, respingând ca nefondate capetele

de cerere privind obligarea pârâtei la contravaloarea lucrărilor de refacere efectuate

cu un terț și de obligare a pârâtei la penalități de întârziere până la data efectuării

lucrărilor. Totodată, curtea de apel a obligat pârâta să-i plătească reclamantei

suma de 13.361 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în fond și în apel.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că prin convenția din anul 2008, pârâta

s-a obligat să efectueze pentru reclamantă lucrări de

demolare și refacere a

clădirii reclamantei și, deși prin această

convenție nu

a fost prevăzută obligația pârâtei de plată a pazei, acest aspect nu exclude posibilitatea

părților de a completa obligații asumate cu unele noi, decurgând dintr-o necesitate

obiectivă.

Ca atare,

a reținut curtea de apel, obligațiile contractuale se completează cu alte obligații

asumate de părți, conform probelor administrate, astfel încât, excepția de neexecutare

a contractului invocată de către intimata–pârâtă este nefondată, în condițiile în

care aceasta nu și-a îndeplinit obligația de plată a contravalorii serviciilor de

pază prestate de reclamantă.

Instanța de

apel a apreciat ca nefondată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la contravaloarea

lucrărilor de refacere a clădirii, efectuate cu un terț, în condițiile în care acestea

nu au fost niciodată efectuate. Cât privește penalitățile de întârziere, curtea

de apel a apreciat că acestea sunt datorate până la data finalizării lucrărilor

sau până la data la care obligația de refacere a clădirii a devenit imposibil de

executat – cazul în speță, în condițiile în care clădirea a fost în final demolată.

Împotriva

acestei decizii, a declarat recurs, pârâta, criticând decizia atacată pentru motivele

de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestor critici de nelegalitate, recurenta–pârâtă a arătat că în speță a fost încălcat

principiul repartizării aleatoriu a dosarelor și principiul continuității completului

de judecată, întrucât unul dintre judecătorii legal investiți, a fost înlocuit cu

un alt judecător, fără vreo justificare legală, aspect ce atrage incidența art.

304 pct. 1 C. proc. civ.

Recurenta–pârâtă

a învederat că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii și străine

de natura pricinii, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., curtea de apel însăși

recunoscând că obligațiile contractuale nu pot fi completate cu alte obligații,

fără acordul părților. Cu toate acestea, aceeași instanță reține în continuare,

că obligația pârâtei de plată a contravalorii serviciilor de pază poate fi probată

și cu alte mijloace de probă decât contractul părților, astfel încât excepția de

neexecutare a pârâtei este nefondată.

Recurenta–pârâtă

a mai arătat că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a clauzelor contractului

din anul 2008 dedus judecății, reținând că suma de 1.000 RON penalități/zi de întârziere

poate fi calculată pe o perioadă mai mare de 30 de zile, contrar conținutului clauzei

3 din contract astfel încât, în final a stabilit o sumă exorbitantă cu titlu de

penalități de întârziere. În plus, a arătat recurenta–pârâtă, hala în discuție –

în prezent, demolată, a fost în proiect de demolare încă de la data încheierii contractului

din anul 2008, astfel încât demersul reclamantei este lipsit de interes.

S-a mai învederat

de către recurenta–pârâtă că decizia instanței de apel este lipsită de temei legal,

conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât toate probele administrate dovedesc

că intimata–reclamantă a interzis accesul recurentei–pârâte în incinta sa începând

cu 3 decembrie 2008, în vederea finalizării lucrărilor de refacere a construcției,

astfel încât aceasta este în culpă pentru neîndeplinirea obligației contractuale

de a-i permite recurentei–pârâte accesul în unitatea sa, în condițiile în care în

contractul părților nu a fost prevăzută obligația recurentei–pârâte de a plăti contravaloarea

unor servicii suplimentare de pază.

Intimata–reclamantă

a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

La termenul

de astăzi, recurenta–pârâtă a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei în

promovarea acțiunii de față, având în vedere că în prezent construcția în litigiu

este demolată.

Față de conținutul

motivelor de recurs formulate în scris, Înalta Curte reține că aceasta nu este o

excepție propriu-zisă, ci o dezvoltare a criticilor de nelegalitate formulate în

termenul procedural, critici prin care recurenta–pârâtă a susținut lipsa de interes

a reclamantei în declanșarea litigiului de față, întemeiată pe același aspect.

Examinând

actele și lucrările de față prin prisma motivelor de nelegalitate formulate, văzând

și dispozițiile art. 304 pct. 1, 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că

recursul declarat este întemeiat pentru următoarele considerente:

Demersul juridic

al intimatei–reclamante din prezenta cauză a avut la bază convenția sinalagmatică

din anul 2008 încheiată de părțile în proces, convenție prin care reclamanta s-a

obligat să-i permită pârâtei accesul în incinta sa pentru efectuarea lucrărilor

de refacere a unor hale, iar pârâta s-a obligat să efectueze aceste lucrări în termenul

contractual sub sancțiunea plății penalităților de întârziere până la momentul efectuării

acestor lucrări și să suporte contravaloarea eventualelor lucrări de refacere efectuate

de reclamantă cu ajutorul unui terț, astfel cum corect a reținut prima instanță

de fond. Acestei acțiuni în justiție, prin care reclamanta a pretins respectarea

obligațiilor asumate contractual de către părți, recurenta–pârâtă i-a opus excepția

de neexecutare, susținând nerespectarea de către intimata–reclamantă a presupuselor

obligații contractuale. Deși ambele instanțe de fond au reținut că, din probele

administrate, reiese că intimata–reclamantă i-a refuzat pârâtei accesul în incinta

sa începând cu data de 3 decembrie 2008, concluzia celor două instanțe de fond este

diferită, instanța de apel apreciind, spre deosebire de instanța de fond, că excepția

de neexecutare invocată de către pârâtă este nefondată, întrucât aceasta nu și-ar

fi respectat obligațiile asumate printr-o convenție separată nescrisă, de plată

a contravalori serviciilor de pază. O atare reținere a instanței de apel este greșită,

fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Înalta Curte

reține că excepția de neexecutare este un efect specific al contractelor sinalagmatice,

alături de rezoluțiune sau reziliere și de riscul contractului, având la bază principiul

reciprocității și interdependenței obligațiilor din astfel de contracte. Conform

acestui principiu, fiecare parte contractantă are atât calitatea de debitor, cât

și pe aceea de creditor față de cealaltă parte, iar obligația ce revine uneia dintre

părți își are cauza juridică în obligația ce revine cocontractantului. Natura juridică

a excepției de neexecutare este aceea de mijloc de apărare prin care partea căreia

i se pretinde executarea propriilor obligații contractuale, îi poate pretinde celeilalte

părți să-și execute propriile obligații asumate prin convenția sinalagmatică, obținând

astfel o suspendare a efectelor prezentei obligații, până la momentul la care cealaltă

parte își executa propriile obligații. Una dintre condițiile principale pentru invocarea

excepției de neexecutare este ca obligațiile contractuale să izvorască dintr-unul

și același contract.

Ca atare,

pârâta nu ar putea să invoce excepția de neexecutare pentru că reclamanta nu și-a

respectat obligațiile izvorâte dintr-o altă convenție, după cum nici reclamanta

nu poate să paralizeze excepția de neexecutare invocată de pârâtă, prin afirmarea

neîndeplinirii unor obligații izvorâte dintr-o altă convenție.

Față de cele

anterior arătate, Înalta Curte reține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre

cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, reținând că excepția de neexecutare

a contractului din anul 2008 de către reclamantă, excepție invocată de pârâtă, ar

fi fost răsturnată prin dovada neîndeplinirii altor obligații asumate de către pârâtă

printr-o convenție anterioară nescrisă. Astfel cum corect a reținut prima instanță

de fond, obligația pârâtei de plată a contravalorii serviciilor de pază a propriilor

muncitori, nu face obiectul contractului sinalagmatic din anul 2008, pe care se

întemeiază prezenta acțiune, astfel încât neîndeplinirea de către pârâtă a acestor

obligații nu justifică nerespectarea obligației reclamantei de a permite accesul

pârâtei în incinta sa pentru efectuarea lucrărilor de refacere a clădirii de către

pârâtă, a căror nerespectare se invocă prin prezentul demers judiciar.

Ca atare,

excepția de neexecutare a contractului invocată de către recurenta–pârâtă este întemeiată,

atâta timp cât intimata–reclamantă nu și-a respectat obligația corelativă de a-i

permite pârâtei accesul în incinta sa pentru efectuarea lucrărilor de refacere a

clădirii, neîndeplinirea altor obligații asumate de către recurenta–pârâtă față

de intimata–reclamantă, neputând fi invocată în acțiunea întemeiată pe convenția

sinalagmatică a părților în litigiu, din anul 2008.

În ceea ce

privește excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea prezentei acțiuni,

întrucât, între timp clădirea a fost demolată, Înalta Curte va respinge această

apărare a recurentei– pârâte, față de principiul fortei obligatorii a contractelor

prevăzut de art. 969 C. civ., și față de faptul că, demolarea clădirii a intervenit

ulterior neîndeplinirii obligațiilor ce au făcut obiectul contractului dedus judecății.

Înalta Curte

reține ca întemeiat și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ., decizia atacată cuprinzând motive contradictorii, întrucât,

pe de o parte, se reține o neîndeplinire a obligațiilor asumate contractual de către

reclamantă, iar pe de altă parte, curtea de apel apreciază că reclamanta, în ciuda

acestei neexecutări, poate pretinde celeilalte părți executarea propriilor obligații

contractuale.

În ceea ce

privește motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ.,

Înalta Curte reține că o atare critică de nelegalitate subzistă în ipoteza în care

judecătorul care a participat la dezlegarea pe fond a cauzei a fost altul decât

acela care a pronunțat hotărârea atacată, fapt nedovedit în prezenta cauză.

În baza

art. 312 raportat la art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul pârâtei și va respinge apelul reclamantei ca nefondat.

Față de reținerea

acestor motive de nelegalitate, Înalta Curte reține că nu se mai impune analizarea

motivului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. relativ la interpretarea

clauzei privind penalitățile de întârziere.

În baza

art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimata–reclamantă la plata cheltuielilor

de judecată către recurenta–pârâtă, reprezentând taxă de timbru achitată în recurs,

astfel cum aceasta a solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de recurenta-pârâtă SC I.M.P.G. SRL Suceava împotriva deciziei nr. 69 din 31 octombrie

2013, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică decizia recurată,

în sensul că respinge apelul formulat de reclamanta SC A. SA Suceava împotriva sentinței

civile nr. 272 din 04 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Suceava,  secția

civilă, ca nefondat.

Obligă intimata-reclamantă

SC A. SA Suceava să plătească recurentei-pârâte SC I.M.P.G. SRL Suceava suma de

2.306 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constatând în taxă judiciară

de timbru și timbru judiciar.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 25 iunie 2014.