ÎCCJ, decizie (scj.ro #87018)

Acțiune în pretenții. Invocarea excepției de neexecutare. Condiții și efecte

Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte

Index alfabetic: acțiune în pretenții

-excepție de neexecutare

-contract sinalagmatic

Excepția de neexecutare este un efect specific al contractelor sinalagmatice, având la bază principiul reciprocității și interdependenței obligațiilor din astfel de contracte, una dintre condițiile principale pentru invocarea ei fiind ca obligațiile contractuale să izvorască dintr-unul și același contract.

Prin urmare, nu este posibilă invocarea de către pârâtă a excepției de neexecutare pentru că reclamanta nu și-a respectat obligațiile izvorâte dintr-o altă convenție, după cum nici reclamanta nu poate să paralizeze excepția de neexecutare invocată de pârâtă, prin afirmarea neîndeplinirii unor obligații izvorâte dintr-o altă convenție.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2413 din 25 iunie 2014

Prin sentința nr. 272 din 4 februarie 2013, Tribunalul Suceava, Secția civilă, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei SC A. SA Suceava față de pârâta SC I.M.P.G. SRL, obligând reclamanta la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că potrivit contractului nr. 416/12 noiembrie 2008 obligația reclamantei era de a-i permite pârâtei accesul în incinta unității sale, iar pârâta era obligată să finalizeze lucrările de refacere a construcției sub sancțiunea plății unor penalități de 1.000 lei/zi de întârziere, iar în ipoteza nefinalizării lucrării, pârâta era obligată să suportare contravaloarea efectuării acestor lucrări de către un terț. Tribunalul a mai reținut că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația asumată de a-i permite pârâtei accesul în incinta sa pentru efectuarea lucrărilor de refacere a construcțiilor, iar susținerea acesteia că interzicerea accesului a fost motivată de neplata facturilor de pază a propriilor muncitori de către pârâtă, nu are nicio legătură cu obligațiile prevăzute de contractul nr. 416/2008 pe care se întemeiază acțiunea  reclamantei. Este adevărat, a reținut prima instanță de fond, că între părți a existat o înțelegere referitoare la paza muncitorilor pârâtei, fapt probat de reclamantă cu facturile depuse la dosar, dar această convenție nescrisă este anterioară contractului nr. 416/2008, iar pârâta a achitat integral facturile emise de reclamantă.

Ca atare, prima instanță de fond a reținut ca întemeiată excepția de neexecutare invocată de către pârâtă, întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit propriile obligații contractuale, astfel încât a respins acțiunea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere pentru neefectuarea la termen a lucrărilor de refacere a construcției și la plata contravalorii lucrărilor efectuate cu un terț, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând decizia atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 69/31 octombrie 2013, Curtea de Apel Suceava a admis apelul reclamantei și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 469.000 lei penalități de întârziere datorate pe perioada 18 decembrie 2008 – 31 martie 2010, respingând ca nefondate capetele de cerere privind obligarea pârâtei la contravaloarea lucrărilor de refacere efectuate cu un terț și de obligare a pârâtei la penalități de întârziere până la data efectuării lucrărilor. Totodată, curtea de apel a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 13.361 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în fond și în apel.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că prin convenția nr. 416/2008, pârâta s-a obligat să efectueze pentru reclamantă lucrări de demolare și refacere a clădirii reclamantei și, deși prin această convenție nu a fost prevăzută obligația pârâtei de plată a pazei, acest aspect nu exclude posibilitatea părților de a completa obligații asumate cu unele noi, decurgând dintr-o necesitate obiectivă.

Ca atare, a reținut curtea de apel, obligațiile contractuale se completează cu alte obligații asumate de părți, conform probelor administrate, astfel încât, excepția de neexecutare a contractului invocată de către intimata-pârâtă este nefondată, în condițiile în care aceasta nu și-a îndeplinit obligația de plată a contravalorii serviciilor de pază prestate de reclamantă.

Instanța de apel a apreciat ca nefondată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la contravaloarea lucrărilor de refacere a clădirii, efectuate cu un terț, în condițiile în care acestea nu au fost niciodată efectuate. Cât privește penalitățile de întârziere, curtea de apel a apreciat că acestea sunt datorate până la data finalizării lucrărilor sau până la data la care obligația de refacere a clădirii a devenit imposibil de executat – cazul în speță, în condițiile în care clădirea a fost în final demolată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, pârâta, criticând decizia atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor critici de nelegalitate, recurenta-pârâtă a arătat că în speță a fost încălcat principiul repartizării aleatoriu a dosarelor și principiul continuității completului de judecată, întrucât unul dintre judecătorii legal învestiți, a fost înlocuit cu un alt judecător, fără vreo justificare legală, aspect ce atrage incidența art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a învederat că decizia instanței de apel cuprinde motive  contradictorii și străine de natura pricinii, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., curtea de apel însăși recunoscând că obligațiile contractuale nu pot fi completate cu alte obligații, fără acordul părților. Cu toate acestea, aceeași instanță reține în continuare că obligația pârâtei  de plată a contravalorii serviciilor de pază poate fi probată și cu alte mijloace de probă decât contractul  părților, astfel încât excepția de neexecutare a pârâtei este nefondată.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a clauzelor contractului nr. 416/2008 dedus judecății, reținând că suma de 1.000 lei penalități/ zi de întârziere poate fi calculată pe o perioadă mai mare de 30 de zile, contrar conținutului clauzei 3 din contract astfel încât, în final, a stabilit o sumă exorbitantă cu titlu de penalități de întârziere. În plus, a arătat recurenta-pârâtă, hala în discuție, în prezent demolată, a fost în proiect de demolare încă de la data încheierii contractului nr. 416/2008, astfel încât demersul reclamantei este lipsit de interes.

S-a mai învederat de către recurenta-pârâtă că decizia instanței de apel este lipsită de temei legal, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât toate probele administrate dovedesc că intimata-reclamantă a interzis accesul recurentei-pârâte în incinta sa începând cu 3 decembrie 2008, în vederea finalizării lucrărilor de  refacere a construcției, astfel încât aceasta este în culpă pentru neîndeplinirea obligației contractuale de a-i permite recurentei-pârâte accesul în unitatea sa, în condițiile în care în contractul părților nu a fost prevăzută obligația recurentei-pârâte de a plăti contravaloarea unor servicii suplimentare de pază.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefundat.

Recurenta-pârâtă a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii de față, având în vedere că în prezent construcția în litigiu este demolată.

Față de conținutul motivelor de recurs formulate în scris, Înalta Curte reține că aceasta nu este o excepție propriu-zisă, ci o dezvoltare a criticilor de nelegalitate formulate în termenul procedural, critici prin care recurenta-pârâtă a susținut lipsa de interes a reclamantei în declanșarea litigiului de față, întemeiată pe același aspect.

Examinând actele și lucrările de față prin prisma motivelor de nelegalitate formulate, văzând și dispozițiile art. 304 pct. 1, 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul declarat este întemeiat pentru următoarele considerente:

Demersul juridic al intimatei-reclamante din prezenta cauză a avut la bază convenția sinalagmatică nr. 416/2008 încheiată de părțile în proces, convenție prin care reclamanta s-a obligat să-i permită pârâtei accesul în incinta sa pentru efectuarea lucrărilor de refacere a unor hale, iar pârâta s-a obligat să efectueze aceste lucrări în termenul contractual sub sancțiunea plății penalităților de întârziere până la momentul efectuării acestor lucrări și să suporte contravaloarea eventualelor lucrări de  refacere efectuate de reclamantă cu ajutorul unui terț, astfel cum corect a reținut prima instanță de fond. Acestei acțiuni în justiție, prin care reclamanta a pretins respectarea obligațiilor asumate contractual de către părți, recurenta-pârâtă i-a opus excepția de neexecutare, susținând nerespectarea de către intimata-reclamantă a presupuselor obligații contractuale. Deși ambele instanțe de fond au reținut că, din probele administrate, reiese că intimata-reclamantă i-a refuzat pârâtei accesul în incinta sa începând cu data de 3 decembrie 2008, concluzia celor două instanțe de fond  este diferită, instanța de apel apreciind, spre deosebire de instanța de fond, că excepția de neexecutare invocată de către pârâtă este nefondată, întrucât aceasta nu și-ar fi respectat obligațiile asumate printr-o convenție separată nescrisă, de plată a contravalorii serviciilor de pază. O atare reținere a instanței de apel este greșită, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Înalta Curte reține că excepția de neexecutare este un efect specific al contractelor sinalagmatice, alături de rezoluțiune sau reziliere și de riscul contractului, având la bază

principiul reciprocității și interdependenței obligațiilor din astfel de contracte

. Conform acestui principiu, fiecare parte contractantă are atât calitatea de debitor, cât și pe aceea de creditor față de cealaltă parte, iar obligația ce revine uneia dintre părți își are cauza juridică în obligația ce revine cocontractantului. Natura juridică  a excepției de neexecutare este aceea de mijloc de apărare prin care partea căreia i se pretinde executarea propriilor obligații contractuale, îi poate pretinde celeilalte părți să-și execute propriile obligații asumate prin convenția sinalagmatică, obținând astfel o suspendare a efectelor prezentei obligații, până la momentul la care cealaltă parte își executa propriile obligații. Una dintre condițiile principale pentru invocarea excepției de neexecutare este ca obligațiile contractuale

să izvorască dintr-unul și același contract

.

Ca atare, pârâta nu ar putea să invoce excepția de neexecutare pentru că reclamanta nu și-a respectat obligațiile izvorâte dintr-o altă convenție, după cum nici reclamanta nu poate să paralizeze excepția de neexecutare invocată de pârâtă, prin afirmarea neîndeplinirii unor obligații izvorâte dintr-o altă convenție.

Față de cele anterior arătate, Înalta Curte reține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, reținând că excepția de neexecutare a contractului nr. 416/2008 de către reclamantă, excepție invocată de pârâtă, ar fi fost răsturnată prin dovada neîndeplinirii altor obligații asumate de către pârâtă printr-o convenție anterioară nescrisă. Astfel cum corect a reținut prima instanță de fond, obligația pârâtei de plată a contravalorii serviciilor de pază a propriilor muncitori nu face obiectul contractului sinalagmatic nr. 416/2008, pe care se întemeiază prezenta acțiune, astfel încât neîndeplinirea de către pârâtă a acestor obligații nu justifică nerespectarea obligației reclamantei de a permite accesul pârâtei în incinta sa pentru efectuarea lucrărilor de refacere a clădirii de către pârâtă, a căror nerespectare se invocă prin prezentul demers judiciar.

Ca atare, excepția de neexecutare a contractului invocată de către recurenta-pârâtă este întemeiată, atâta timp cât intimata-reclamantă nu și-a respectat obligația corelativă de a-i permite pârâtei accesul în incinta sa pentru efectuarea lucrărilor de refacere a clădirii, neîndeplinirea altor obligații asumate de către recurenta-pârâtă față de intimata-reclamantă, neputând fi invocată în acțiunea întemeiată pe convenția sinalagmatică a părților în litigiu, nr. 416/2008.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea prezentei acțiuni, întrucât, între timp clădirea a fost demolată, Înalta Curte a respins această apărare a recurentei-pârâte, față de principiul forței obligatorii a contractelor prevăzut de art. 969 C. civ. și față de faptul că demolarea clădirii a intervenit ulterior neîndeplinirii obligațiilor ce au făcut obiectul contractului dedus judecății.

Înalta Curte reține ca întemeiat și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., decizia atacată cuprinzând motive contradictorii, întrucât, pe de o parte, se reține o neîndeplinire a obligațiilor asumate contractual de către reclamantă, iar, pe de altă parte, curtea de apel apreciază că reclamanta, în ciuda acestei neexecutări, poate pretinde celeilalte părți executarea propriilor obligații contractuale.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că o atare critică de nelegalitate subzistă în ipoteza în care judecătorul care a participat la dezlegarea pe fond a cauzei a fost altul decât acela care a pronunțat hotărârea atacată, fapt nedovedit în prezenta cauză.

În baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul pârâtei și a respins apelul reclamantei ca nefondat.

Față de reținerea acestor motive de nelegalitate, Înalta Curte a reținut că nu se mai impune analizarea motivului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. relativ la interpretarea clauzei privind penalitățile de întârziere.

În baza art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte a obligat intimata-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către recurenta-pârâtă, reprezentând taxă de timbru achitată în recurs, astfel cum aceasta a solicitat.