ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2120/2014

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 92/COM/2013 din

20 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a ll-a civilă,

contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca nefondată excepția

lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Municipiul Oradea.

A fost admisă

cererea formulată de reclamanta SC Y.C. SRL în contradictoriu cu pârâții

Municipiul Oradea și Administrația Imobiliară Oradea, fiind obligate pârâtele

să plătească reclamantei suma de 167.019,63 RON cu titlu de despăgubiri la care

se va adăuga dobânda legală începând cu data de 6 ianuarie 2011 și până la

plata integrală a debitului, precum și suma de 542 RON cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Împotriva acestei

sentințe, au declarat apel pârâții Municipiul Oradea prin Primar și Consiliul Local

- Administrația Imobiliară Oradea, iar prin decizia nr. 86/C/2013-A din 13 noiembrie

2013, Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrative

și fiscal, a respins apelurile pârâților.

În argumentarea

soluției pronunțate, instanța de control judiciar a reținut că pretențiile reclamantei

constau în contravaloarea lucrărilor de zugrăvit pe care pretinde că le-ar fi executat

la imobilul ce face obiectul contractului de achiziție publică încheiat cu pârâtele,

respectiv lucrări de zugrăvit la cea 50 de săli de clasă ale Liceului Pedagogic

din O., și pentru plata cărora pârâtele s-ar fi obligat să încheie un act adițional

la contractul de achiziție publică, act ce nu a mai fost încheiat.

S-a reținut că

între părți s-a încheiat inițial contractul de achiziție publică din 26

septembrie 2007 prin care reclamanta, în calitate de executant, s-a obligat să execute,

să finalizeze și să întrețină lucrarea de construcții „Reparații capitale - instalația

electrică, amenajări interioare și înlocuire tâmplărie interioară și exterioară

la Liceul Pedagogic, str. J.C.", iar achizitorul s-a obligat să plătească contravaloarea

acestor lucrări, în cuantum total de 636.094,27 RON cu TVA.

La data de 21

noiembrie 2007, pârâtele au întocmit actul intitulat „Notă justificativă",

prin care au stabilit că, la obiectivul ce face obiectul contractului încheiat cu

reclamanta, în timpul execuției lucrărilor la instalația electrică s-au constatat

anumite deficiențe care necesitau lucrări suplimentare, și având în vedere cele

constatate, s-a propus suplimentarea valorilor față de contractul încheiat cu reclamanta

cu suma de 313.402,15 RON cu TVA, conform devizelor de ofertă anexate.

Nota justificativă

a fost semnată de reprezentanții pârâtelor și de dirigintele de șantier, aprobată

de pârâte și concretizată în raporturile cu reclamanta prin încheierea „Contractului

de achiziție publică privind executarea lucrărilor suplimentare la obiectivul reparații

capitale instalația electrică, amenajări interioare și înlocuit tâmplărie interioară

și exterioară la Liceul Pedagogic, str. J.C.", contract din 21 noiembrie 2007.

S-a reținut așadar,

că părțile au convenit executarea unor lucrări suplimentare de zugrăvit la sălile

de clasă ale liceului de către reclamantă, iar pârâtele susțin că aceste lucrări

au fost cuprinse în contractul de achiziție publică arătat anterior și au fost achitate.

În baza probatoriului

administrat în cauză, instanța a concluzionat că în mod corect a făcut prima instanță

aplicarea principiului îmbogățirii fără justă cauză, obligând pârâtele la plata

sumelor datorate către reclamantă.

Împotriva acestei

deciziei, au declarat recurs pârâții Consiliul Local - Administrația Imobiliară

Oradea și Municipiul Oradea prin Primar, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7,

8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat, în principal, casarea deciziei

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare și în subsidiar, modificarea în tot

a deciziei în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinței primei instanțe

și respingerea acțiunii reclamantei.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurenții au susținut că în cauză se impunea administrarea

de probe noi, respectiv efectuarea unei expertize de evaluare a lucrărilor pretins

a fi fost executate suplimentar de către reclamantă, probatoriul administrat fiind

insuficient.

În continuare,

au susținut recurenții că decizia recurată conține motive contradictorii, aspect

ce rezultă din probele depuse la dosar, respectiv facturile la care se face referire,

în raport cu care s-a reținut în mod greșit că lucrările cuprinse în factura

din 10 decembrie 2012 și în situația de lucrări aferentă acesteia, în valoare de

167.019,63 RON ar fi identice cu cele cuprinse în situația de lucrări aferentă facturii

în valoare de 40.933,60 RON emisă la data de 26 mai 2009.

Au mai susținut

recurenții că, la momentul încheierii procesului-verbal de recepție finală, reclamanta

nu a avut nicio obiecție, astfel încât nu pot fi luate în considerare orice alte

obiecțiuni sau solicitări de remediere ulterioare datei încheierii procesului-verbal.

Mai mult, reclamanta

nu a făcut dovada efectuării lucrărilor suplimentare iar simpla prezentare a facturii

fiscale și a situației de plată nu este, în opinia recurenților, suficientă având

în vedere prevederile art. 18.1 și ale art. 19.1 din cele două contracte de achiziție

publică.

Analizând decizia

atacată în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., invocat din oficiu, în limitele controlului de legalitate

- derivat din nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează căile de atac

în această materie, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele

considerente:

Astfel, prin raportare

la dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, ce reprezintă cadrul legal aplicabil speței

și ținând seama de principiul legalității căilor de atac, Înalta Curte constată

că instanța de control judiciar a calificat în mod greșit calea de atac promovată

ca fiind apel.

În speță,

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 287

16

alin. (1) din

O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor

de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, în

vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv la data promovării

căii de atac, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs,

în termen de 5 zile de la comunicare.

Așa fiind, în

raport de dispozițiile legale evocate, se constată că, în mod greșit, curtea de

apel a judecat cauza ca instanță de apel, în condițiile în care hotărârea primei

instanțe era susceptibilă numai de exercitarea căii de atac a recursului, examinarea

hotărârii din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7,

8 din același cod invocate prin memoriul de recurs, nu este posibilă.

Pentru toate argumentele

ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ.,

Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de pârâții Consiliul Local - Administrația

Imobiliară Oradea și Municipiul Oradea prin Primar împotriva deciziei nr. 86/C/2013-A

din 13 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei

spre rejudecare aceleiași instanțe, ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâții Consiliul Local - Administrația Imobiliară Oradea și Municipiul

Oradea prin Primar împotriva deciziei nr. 86/C/2013-A din 13 noiembrie 2013 pronunțată

de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe,

ca instanță de recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

10 iunie 2014.