ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1720/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 3470 din 2

martie 2009 a Tribunalului  București, secția a VI-a comercială, a fost

respinsă ca neîntemeiată cererea prin care A.V.A.S. București a solicitat

anularea Hotărârii Adunării Generale extraordinare din 8 mai 2008 a

acționarilor societății pârâte SC F. SA București, hotărâre prin care se

aprobase scoaterea la vânzare a unui număr de 29 spații comerciale și a unui

teren în suprafață de 130.359 mp. situat în Voluntari, județul Ilfov,

aparținând societății.

Instanța de fond a

reținut că prin respectiva hotărâre nu au fost încălcate dispozițiile art. 12 alin.

(5) din Legea nr. 137/2002 deoarece în hotărâre s-a făcut mențiunea expresă că

obiectul vânzării îl formează doar cele 29 spații comerciale, nu și terenurile

pe care acestea sunt situate - cum a susținut reclamanta - pentru care pârâta

nu a obținut încă certificat de atestare a dreptului de proprietate. Terenul

din Voluntari, scos la vânzare, face parte din categoria activelor pentru care

societatea avea titlu de proprietate, așa încât, nu a fost reținută opinia

reclamantei în sensul că acest teren a fost inclus doar pentru a disimula

nelegalitatea vânzării și a celorlalte terenuri, reclamanta nedovedind

reaua-credință a pârâtei sub acest aspect, așa cum a susținut, ci, din contră,

s-a apreciat tocmai dovada unei bune-credințe a acesteia întrucât nu a hotărât

decât vânzarea acelor bunuri pentru care avea titlu de proprietate.

De asemenea s-a

apreciat că prin hotărârea de a fi vândut terenul din Voluntari cu prețul de

9.177.834 RON - preț net superior valorii de 780,5 milioane ROL inclusă în 1994

în patrimoniul societății după obținerea titlului de proprietate din 4

februarie 1994 și majorarea corespunzătoare a capitalului social prin Hotărârea

A.G.A. din 21 septembrie 1994 - n-au fost încălcate nici dispozițiile art. 210

din Legea nr. 31/1990 sau alte dispoziții din Legea nr. 81/1991, deoarece

operațiunea de reevaluare a imobilelor din patrimoniul unei societăți produce

efecte doar asupra sporirii valorii contabile a patrimoniului, fără ca acționarii

să obțină un profit (A.V.A.S. deținând 5.94% din capitalul societății pârâte)

așa încât, neîndeplinirea obligației privind înregistrarea în contabilitate a

diferențelor favorabile rezultate din reevaluare nu este de natură a atrage

invalidarea hotărârii acționarilor de valorificare a terenurilor din

patrimoniu.

În consecință,

acțiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia

comercială nr. 455 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a

V-a comercială.

Pentru a decide

astfel instanța de apel a reținut că decizia privind scoaterea la vânzare a

celor 29 de spații comerciale a vizat, așa cum a reținut și instanța de fond și

a precizat și pârâta prin adresa din 13 mai 2008 comunicată reclamantei, doar

spațiile comerciale nu și cota-parte indiviză din terenul situat sub blocurile

la parterul cărora sunt situate aceste spații.

În consecință în

speță nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 2 din titlul X al Legii

247/2005 - deoarece prin hotărârea acționarilor atacată s-a decis numai

scoaterea acestor spații la vânzare și nu și transmiterea dreptului de

proprietate - nici dispozițiile art. 32

2

din O.U.G. nr. 88/1997

deoarece majorarea capitalului social cu valoarea terenului din Voluntari

avusese loc cu mult înainte de apariția acestui act normativ, în 1994, la

inițiativa chiar a fostului F.P.S., atunci acționar majoritar, care evaluase

terenul conform dispozițiilor H.G. nr. 864/2001, majorarea producându-se cu

mult înainte de privatizarea societății pârâte, ce a avut loc în anul 2000.

În consecință nu au

fost primite criticile apelantei privind încălcarea dispozițiilor art. 12 alin.

(5) din Legea nr. 137/2002 nici cele ale art. 6 și 7 din H.G. nr. 864/1991, cu

atât mai mult cu cât aceste ultime dispoziții vizează societățile la care

statul este acționar majoritar și nu pe cele unde este acționar minoritar, caz

în speță.

De asemenea, nu a

fost primită nici critica vizând încălcarea dispozițiilor art. 210 alin. (3)

din Legea nr. 31/1990, deoarece, în speță, s-a probat că pârâta și-a îndeplinit

obligația de reevaluare și includere în rezerve a diferențelor favorabile

rezultate din această operațiune încă de la sfârșitul anului 2007, conform

expertizei efectuată în cauză și notei contabile depuse în dosarul de fond, așa

încât apelul a fost respins ca nefondat.

Nemulțumită de

această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru

nelegalitate.

În dezvoltarea

criticilor, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta

apreciază că decizia din apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 12

alin. (5) din Legea nr. 137/2002, art. 6 și 7 din H.G. nr. 864/2001 precum și a

dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 31/1990, întrucât societatea pârâtă nu a

procedat la evaluarea terenurilor la valoarea de piață și nici la reevaluarea

patrimoniului anterior adoptării hotărârii de vânzare a activelor menționate.

Instanța de apel,

înlăturând argumentele sale și susținerile făcute în legătură cu normele de

drept invocate, a lezat interesul său ca reprezentant al statului în

acționariatul societății, fiind validată greșit o hotărâre a acționarilor prin

care s-au vândut terenuri importante din patrimoniul pârâtei.

Prin întâmpinare

intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea

deciziei ca temeinică și legală.

Recursul este

nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta:

Critica recurentei

privind încălcarea dispozițiilor art. 12 alin. (5) din Legea nr. 137/2002 de

către instanța de apel este nefondată deoarece, potrivit acestui text, „în

cazul în care eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor nu a fost urmată, anterior privatizării, de majorarea

corespunzătoare a capitalului social sau dacă certificatul se eliberează după

privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor,

care va fi considerată aport în natură al statului...”, cerințe care în speța

de față nu sunt îndeplinite întrucât certificatul de atestare a dreptului de

proprietate privind terenul din Voluntari a fost obținut în 1994, înainte de

privatizarea ce a avut loc în anul 2000 iar majorarea capitalului social s-a

făcut chiar la solicitarea A.V.A.S., atunci acționar majoritar, prin hotărârea

A.G.E.A. din 21 septembrie 1994, situație corect reținută de instanța de apel.

De asemenea, Curtea

apreciază că instanța de apel, corect a apreciat că în speță nu sunt incidente

dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 864/1991 deoarece evaluarea terenului s-a

făcut la momentul la care s-a emis în 1994 certificatul de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenului în discuție, nefiind apoi posibilă o nouă reevaluare,

la valoarea de piață, - cum susține recurenta și așa cum prevăd acum aceleași

dispoziții, urmare modificărilor succesive legislative deoarece ar însemna o

aplicare retroactivă a acestor modificări.

Nici dispozițiile art.

7 din aceeași hotărâre de Guvern nu se poate reține că au fost încălcate

deoarece, așa cum reține și instanța de apel, acest text are în vedere

societățile care vând active conform O.U.G. nr. 88/1997, or, societatea pârâtă,

la momentul când a adoptat hotărârea atacată de recurentă în cauza de față nu

mai este o societate în care statul să fie acționar majoritar, ci este o

societate cu capital majoritar privat, așa încât, corect a apreciat că aceste

dispoziții nu sunt incidente în cauză.

Critica privind

încălcarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 31/1990 este de asemenea

nefondată deoarece instanța a reținut că intimata pârâtă și-a îndeplinit

obligația reevaluării și includerii în rezerve a valorii terenului din

Voluntari ori, a susține contrariul de către recurentă, echivalează cu

invocarea netemeiniciei soluției date, așa cum de altfel a criticat recurenta,

aspect ce nu mai poate fi analizat în recurs.

În consecință,

recursul reclamantei este apreciat ca nefondat, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 455

din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2010.