Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.05.2010
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1564/2010

HOTĂRÂRE
05.05.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1564/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1511 din 31 august 2009, Tribunalul Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC N.F. SRL Dornești împotriva pârâtei B.C.R.O. Rădăuți, acțiune prin care s-a solicitat anularea incidentelor de plată emise la Rădăuți mai multor beneficiari.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că potrivit art. 36 alin. (2) din Regulamentul nr. 1/2001 al BNR, anularea incidentului de plată la CIP poate fi anulat la cererea persoanei declarante, din proprie inițiativă, sau în baza unei hotărâri judecătorești, dar această procedură este una de excepție și se aplică în situația în care se constată că înscrierea s-a făcut din eroare, deși exista disponibil în cont, iar banca a refuzat la decontare biletul la ordin ori dacă biletul la ordin a fost introdus la plată cu rea-credință, în cauză nefiind dată niciuna dintre aceste situații. Apelul formulat de reclamanta SC N.F.

SRL Dornești a fost anulat ca netimbrat prin decizia nr. 138 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, care a dat eficiență prevederilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997 după ce a constatat că reclamanta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 9,5 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei. Împotriva deciziei, reclamanta a formulat recurs prin care a invocat următoarele critici: - Instanța apelului a procedat în mod nelegal la soluționarea cauzei întrucât, în condițiile în care - la apelul nominal - au lipsit părțile și niciuna dintre acestea nu au solicitat judecarea în lipsă, trebuia să dea eficiență prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. Consideră că, procedându-se la soluționarea cauzei, în lipsa părților, fără ca acestea să fi solicitat judecarea în lipsă, s-au încălcat prevederile art. 242 C. proc. civ. și totodată dreptul său la apărare, precum și principiul contradictorialității. - Decizia este nelegală pentru că apelul a fost anulat în mod greșit ca netimbrat. Recurenta susține că, la termenul din 26 noiembrie 2009, a depus la serviciul registratură o cerere de amânare a judecății prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, în vederea pregătirii apărării, cerere la care a anexat și dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

De asemenea, se invocă dispozițiile art. 86 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară potrivit cu care registratura și arhiva instanței vor fi deschise zilnic pentru public, minim 4 ore, precum și dispozițiile art. 104 alin. (1) privind atribuția grefierului de ședință care trebuie să se îngrijească de atașarea la dosare a ultimelor acte de procedură sau a corespondenței sosite la registratură. Recursul este nefondat. - Nu poate fi primită critica reclamantei ce vizează nesocotirea prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. întrucât fără dovada achitării taxei judiciare de timbru, instanța nu se poate considera legal învestită. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 146/1997, taxa de timbru se plătește anticipat sau cel mai târziu până la primul termen de judecată, iar neîndeplinirea acestei obligații până la termenul stabilit atrage sancțiunea anulării cererii.

Aceste prevederi sunt imperative și vizează legalitatea sesizării instanței, acesteia nefiindu-i permis a purcede la efectuarea vreunui act de procedură până la îndeplinirea tuturor obligațiilor legale privind sesizarea sa. În atare situație, contrar susținerilor recurentei, instanța de apel nefiind legal sesizată nu putea să dea eficiență prevederilor art. 242 C. proc. civ. - Nici cea de-a doua critică nu este fondată întrucât recurenta omite a specifica faptul că, potrivit referatului întocmit pe actul de la fila 10 din dosarul de apel, atât cererea de amânare a judecății cât și dovada achitării taxei judiciare de timbru s-a depus la dosar după pronunțare. Așa fiind, nu i se poate imputa instanței că nu a luat în considerare un act ce nu exista la dosar, la momentul la care acesta a fost luat în dezbatere și nici la momentul deliberării, instanța procedând în mod just la sancționarea cererii reclamantei, în raport de actele și lucrările de la dosarul cauzei.

Pentru aceste considerente, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC N.F. SRL Comuna Dornești împotriva deciziei nr. 138 din 26 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal , ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4429/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 448 din 24 ianuarie 2011 Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat
ÎCCJ 2010-09-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2838/2010
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 15 martie 2010, contestatoarea SC D. SRL LITENI prin administrator judiciar E. SPRL SUCEAVA a formulat c
ÎCCJ 2005-06-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3651/2005
Asupra recursului se rețin următoarele : Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Suceava sub nr. 1429/Com/2004 SC S.M. SA Suceava, a solicitat instanței ca prin sentința ce o va da în contradictoriu cu B.C.R., sucursala Suceava să anuleze
ÎCCJ 2010-04-23
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1379/2010
completatoare prin care a solicitat anularea întregului incident de plată și eliminarea din evidența B.N.R. a acestui incident, fiind invocate prevederile art. 82 și art. 132 C. proc. civ. și art. 36 din Regulamentul nr. 1/2001 al B.N.R. In
ÎCCJ 2010-01-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 248/2010
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 158 din 3 februarie 2009, Tribunalul Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată excepția lip
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă