ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4471/2012

Asupra recursului de față :

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele :

Tribunalul Mehedinți prin sentința

civilă nr. 283 din 1 iunie 2010, pronunțată în dosar nr. 115/101/2010 a fost

admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul D.P., în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice București.

A fost obligat

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice la plata sumei de 63.531 lei

cu

titlu

de despăgubiri

materiale.

A fost respins capătul de cerere

privind acordarea de daune morale.

A fost obligat pârâtul la plata sumei

de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut referitor la capătul de cerere având

ca obiect acordarea de despăgubiri materiale, că este fondat, întrucât

reclamantul a făcut dovada cu probele administrate în cauză, respectiv procesul

verbal de inventariere din data de 2 martie 1949 și formularul de inventariere

și evaluarea patrimoniului, că autorilor săi le-au fost preluate și

nerestituite

bunurile mobile, iar instanța,

în conformitate cu dispozițiile art. 5 pct. 1

lit.

b) din Legea nr. 221/2009 a obligat Statul Român

prin Ministerul

Finanțelor Publice la plata sumei de 63.531 lei,

reprezentând contravaloarea acestora.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de Direcția Generală a

Finanțelor

Publice Mehedinți și reclamantul D.P., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Curtea de Apel

Craiova - secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia

nr. 371 din 5 decembrie 2011 a respins ca nefondate apelurile declarate de

părți, reținând că, în raport

de

probatoriul administrat, instanța de fond a soluționat corect capătul

de

cerere întemeiat pe dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. b) din Legea nr.

221/2009, privind acordarea despăgubirilor

materiale, fiind nefondate criticile din apel formulate de pârât, precum și

criticile reclamantului

referitoare la acordarea daunelor morale.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor

Publice reprezentat de Direcția

Generală a Finanțelor

Publice Mehedinți, întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 8 și 9

C. proc. civ., solicitând

admiterea recursului astfel cum a fost

formulat în scris și depus la

dosar.

Critica adusă deciziei atacate se

referă în esență la faptul că

pretențiile

reclamantului referitoare la despăgubiri materiale sunt

neîntemeiate și

nedovedite și că pentru recuperarea prejudiciului material, reclamantul își

putea valorifica drepturile prin procedura

legilor

speciale instituite în acest sens, respectiv Legea nr. 10/2001 și

Legea nr. 18/1991, precum și faptul că în mod

greșit i s-au acordat

cheltuielile de judecată reclamantului.

Analizând critica adusă deciziei

atacate în raport de temeiurile de drept invocate, înalta Curte constată că

aceasta este nefondată, urmând ca recursul pârâtului Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de

Direcția

Generală a Finanțelor Publice Mehedinți să fie respins, pentru

următoarele considerente:

Examinând criticile aduse deciziei

atacate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., înalta

Curte a reținut:

Recursul,

potrivit reglementarii din Titlul V, Capitolul 1 C. proc. civ.

este o cale extraordinară de atac

care poate fi promovată numai în condițiile de formă și fond prevăzute

procedural.

În acest sens art.

304 alin. (1) C. proc. civ. stabilește că

modificarea

sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate

prevăzute la pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ.

În raport de

aceste precizări prealabile, se constată că prin recursul de față, deși

recurentul a invocat art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea

motivelor invocate, reiterează susținerile făcute în fața instanțelor de fond

și apel, exprimând chestiuni de fond legate de aprecierea probatoriului

administrat în cauza.

Astfel, referitor la susținerile

recurentului, potrivit cărora,

pretențiile

referitoare la despăgubiri materiale sunt neîntemeiate și

nedovedite, se

constată că sunt nefondate, având în vedere că, reclamantul D.P. a dovedit cu

probele administrate în

cauză,

respectiv procesul verbal de inventariere din 2 martie 1949 și formularul de

inventariere și evaluarea patrimoniului, că autorilor săi le-au fost preluate

și nerestituite bunurile mobile, conform Decretului de expropriere nr. 83/1949.

O altă susținere a recurentului

referitoare la nevalorificarea drepturilor reclamantului, prin procedura

legilor speciale, se constată că este de asemenea nefondată, având în vedere

că, Legea nr. 18/1991 se referă Ia reconstituirea dreptului de proprietate

pentru terenurile agricole, iar Legea nr. 10/2010 viza regimul juridic al unor

imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Din cuprinsul cererii de chemare în

judecată, rezultă că reclamantul D.P. a menționat faptul că i s-a reconstituit

dreptul de proprietate pentru terenurile deținute, potrivit Legii nr. 18/1991,

iar temeiul juridic al acțiunii fiind reprezentat de dispozițiile art. 3 lit. b)

din Legea nr. 221/2009, în cauză făcându-se dovada că autorii acestuia au fost

persoane împotriva cărora s-a luat o măsură administrativă cu caracter politic,

pentru că li s-a stabilit domiciliul obligatoriu în Bărăgan.

Critica, invocată pentru prima dată în

recurs, care vizează încălcarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.,

referitoare la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată dispuse de

instanța de fond, se constată că nu poate fi primită, întrucât, instanța de

recurs realizează numai un control judiciar asupra hotărârii atacate, iar acest

control nu poate avea în vedere alte pretenții sau elemente care nu au format

obiectul judecății instanței de apel.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publici - reprezentat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice

Mehedinți

împotriva deciziei nr. 371 din 5 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova - secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

13 noiembrie 2012