ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4471/2012

Asupra recursului de față : Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele : Tribunalul Mehedinți prin sentința civilă nr. 283 din 1 iunie 2010, pronunțată în dosar nr. 115/101/2010 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul D.P., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice București. A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 63.531 lei cu titlu de despăgubiri materiale. A fost respins capătul de cerere privind acordarea de daune morale. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut referitor la capătul de cerere având ca obiect acordarea de despăgubiri materiale, că este fondat, întrucât reclamantul a făcut dovada cu probele administrate în cauză, respectiv procesul verbal de inventariere din data de 2 martie 1949 și formularul de inventariere și evaluarea patrimoniului, că autorilor săi le-au fost preluate și nerestituite bunurile mobile, iar instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009 a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 63.531 lei, reprezentând contravaloarea acestora. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți și reclamantul D.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Craiova - secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 371 din 5 decembrie 2011 a respins ca nefondate apelurile declarate de părți, reținând că, în raport de probatoriul administrat, instanța de fond a soluționat corect capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, privind acordarea despăgubirilor materiale, fiind nefondate criticile din apel formulate de pârât, precum și criticile reclamantului referitoare la acordarea daunelor morale. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar. Critica adusă deciziei atacate se referă în esență la faptul că pretențiile reclamantului referitoare la despăgubiri materiale sunt neîntemeiate și nedovedite și că pentru recuperarea prejudiciului material, reclamantul își putea valorifica drepturile prin procedura legilor speciale instituite în acest sens, respectiv Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 18/1991, precum și faptul că în mod greșit i s-au acordat cheltuielile de judecată reclamantului. Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți să fie respins, pentru următoarele considerente: Examinând criticile aduse deciziei atacate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., înalta Curte a reținut: Recursul, potrivit reglementarii din Titlul V, Capitolul 1 C. proc. civ. este o cale extraordinară de atac care poate fi promovată numai în condițiile de formă și fond prevăzute procedural. În acest sens art. 304 alin. (1) C. proc. civ. stabilește că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute la pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ. În raport de aceste precizări prealabile, se constată că prin recursul de față, deși recurentul a invocat art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea motivelor invocate, reiterează susținerile făcute în fața instanțelor de fond și apel, exprimând chestiuni de fond legate de aprecierea probatoriului administrat în cauza.

Astfel, referitor la susținerile recurentului, potrivit cărora, pretențiile referitoare la despăgubiri materiale sunt neîntemeiate și nedovedite, se constată că sunt nefondate, având în vedere că, reclamantul D.P. a dovedit cu probele administrate în cauză, respectiv procesul verbal de inventariere din 2 martie 1949 și formularul de inventariere și evaluarea patrimoniului, că autorilor săi le-au fost preluate și nerestituite bunurile mobile, conform Decretului de expropriere nr. 83/1949. O altă susținere a recurentului referitoare la nevalorificarea drepturilor reclamantului, prin procedura legilor speciale, se constată că este de asemenea nefondată, având în vedere că, Legea nr. 18/1991 se referă Ia reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile agricole, iar Legea nr. 10/2010 viza regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamantul D.P.

a menționat faptul că i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenurile deținute, potrivit Legii nr. 18/1991, iar temeiul juridic al acțiunii fiind reprezentat de dispozițiile art. 3 lit. b) din Legea nr. 221/2009, în cauză făcându-se dovada că autorii acestuia au fost persoane împotriva cărora s-a luat o măsură administrativă cu caracter politic, pentru că li s-a stabilit domiciliul obligatoriu în Bărăgan. Critica, invocată pentru prima dată în recurs, care vizează încălcarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., referitoare la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată dispuse de instanța de fond, se constată că nu poate fi primită, întrucât, instanța de recurs realizează numai un control judiciar asupra hotărârii atacate, iar acest control nu poate avea în vedere alte pretenții sau elemente care nu au format obiectul judecății instanței de apel.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publici - reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți împotriva deciziei nr. 371 din 5 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2012