ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1476/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3 iulie 2006

reclamanta SC C. SA, Oradea, cheamă în judecată pe pârâta

SC F.D.F.E.E.E.T.N.

SA, Cluj Napoca, solicitând instanței obligarea pârâtei la eliberarea de îndată

a spațiului în suprafață de 67 mp înscris în CF Oradea, proprietatea

reclamantei, sub sancțiunea achitării unor daune cominatorii în valoare de 100

lei/ zi întârziere, obligarea pârâtei la achitarea beneficiului nerealizat

începând din 3 iulie 2003 și până la zi, constând în folosul de tras pentru

această perioadă, precum și în continuare până la data eliberării efective a

spațiului, cu cheltuieli de judecată.

La data de 16

octombrie 2006 pârâta formulează cerere reconvențională prin care solicită

instanței să dispună stabilirea unei servituți legale de trecere cu titlu gratuit,

în sensul obligării pârâtei reconvenționale să-i permită trecerea cu piciorul

și cu mijloace de transport, tot timpul anului, pe terenul proprietatea sa, pe

porțiunea de teren pe care se situează Postul de transformare a energiei

electrice

Azbo

1,

conform expertizei tehnice care urmează să facă parte integrantă din

dispozitivul hotărârii, stabilirea unui drept de uz cu titlu gratuit asupra

construcției Postului de transformare a energiei electrice PTL

Azbo 1

amplasat pe terenul

proprietatea reclamantei, conform expertizei tehnice care urmează să facă parte

integrantă din dispozitivul hotărârii, înscrierea servituții și dreptului de uz

în CF Oradea, cu cheltuieli de judecată.

La data de 1

octombrie 2008 reclamanta își precizează acțiunea în sensul că renunță la

primul capăt de cerere față de intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007,

solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la achitarea sumei de

112.647,57 lei reprezentând contravaloarea beneficiului nerealizat începând cu

data de 3 iulie 2006 și până la data de 1 octombrie 2008, constând în folosul

de tras pentru această perioadă în cuantum de 16 euro/mp + TVA, obligarea la

achitarea în continuare, a sumei de 1.056 euro + TVA/ lună (16 euro + TVA/ mp x

66 mp), pe toată perioada existenței Postului de transformare PT 2

Azbo 1

în spațiul

proprietatea reclamantei, în conformitate cu raportul de expertiză

tehnico-contabilă și dispozițiile art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/2007,

obligarea pârâtei la plata sumei de 2.400 euro, reprezentând contravaloarea

prejudiciului suferit în situația dezmembrării dreptului de proprietate asupra

terenului înscris în CF Oradea, prin atribuirea dreptului de uz și servitute în

favoarea pârâtei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința

comercială nr. 453/ COM din 1 aprilie 2009 Tribunalul Bihor, secția comercială

și contencios administrativ, respinge acțiunea principală formulată de

reclamantă, admite cererea reconvențională formulată de pârâtă și stabilește în

favoarea reclamantei reconvențional o servitute legală de trecere cu titlu

gratuit în sensul obligării pârâtei reconvențional să-i permită reclamantei

reconvențional trecerea cu piciorul și cu mijloace de transport tot timpul

anului pe terenul proprietatea sa, înscris în

CF

Oradea, nr. cadastral pe o suprafață de 24

mp și stabilește un drept de uz cu titlu gratuit asupra construcției Postului

de transformare amplasat pe terenul proprietatea reclamantei, înscris în aceeași

CF, cu înscrierea în CF a drepturilor de servitute și uz în favoarea

reclamantei reconvențional, cu 1.726,6 lei cheltuieli de judecată în sarcina

pârâtei reconvențional.

Reține instanța,

pentru a decide astfel, că, la momentul dobândirii dreptului de proprietate,

reclamanta pârâtă reconvențional l-a preluat cu toate drepturile și obligațiile

anterioare și că prin dispoziții speciale s-a instituit în favoarea reclamantei

reconvențional dreptul de uz și de servitute cu titlu gratuit, inclusiv un

drept de acces la capacitățile de electricitate în conformitate cu art. 16 din

Legea nr. 213/2007, drept de uz și servitute stabilit, de altfel, și prin Legea

nr. 318/2003, astfel că sunt neîntemeiate susținerile sale cu privire la

folosul de tras, precum și că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 16, 18,

19 și 20 din Legea nr. 13/2007, care stabilesc în favoarea reclamantei

reconvențional un drept de uz și servitute legală de trecere și dreptul de

acces la utilitățile publice pe terenurile proprietate publică sau privată a

altor persoane, în vederea asigurării funcționării normale a capacităților

energetice, drepturi care au un caracter legal și se exercită pe toată durata

de existență a capacității energetice cu titlu gratuit.

Apelul declarat de

apelanta reclamantă-pârâtă reconvențional împotriva sentinței primei instanțe

este respins ca nefondat prin Decizia nr. 77/C/A din 13 octombrie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, care reține, în acest sens, că în speță nu s-a dovedit

a fi îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 16 alin. (9) din Legea

nr. 13/2007, care să justifice pretențiile reclamantei pârâtă reconvențional,

lipsirea de folosință a spațiului în care este realizată capacitatea

energetică, inclusiv a terenului pe care este edificată construcția respectivă,

nefiind prevăzută printre criteriile de stabilire a prejudiciului, reclamanta

nedovedind nici că ar fi solicitat pârâtei încheierea convenției-cadru

prevăzută de art. 16 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (5) din Legea nr. 13/2007

pentru stabilirea cuantumului prejudiciului pretins, reclamanta preluând - de

altfel - imobilul cu drepturile și obligațiile anterioare, inclusiv dreptul de

acces la capacitățile electrice conform art. 16 din Legea nr. 318/2003,

dispoziții care, alături de cele ale Legii nr. 13/2007 - art. 16 alin. (3), (6),

(9), (10) și art. 19 alin. (3) și (4), prin instituirea drepturilor de uz și

servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice cu titlu

gratuit, pe toată durata existenței acesteia, nereprezentând o expropriere,

raportat și la soluțiile din deciziile Curții Constituționale nr. 322/2008, nr.

41/2009 și nr. 878/2008 și la jurisprudența CEDO (cauza Sporrong și Lonnroth

împotriva Suediei 1982).

Reține, de asemenea, instanța de apel că în

cazul posturilor de transformare zidite, ca în speța de față, zona de protecție

vizată de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 13/2007 corespunde cu zonele de

siguranță, fiind materializată într-o fâșie de 0,2 m de-a lungul fundației

construcției în cauză, aspect raportat la care s-a stabilit legal dreptul de

servitute, care nu este limitat de prevederile art. 19 alin. (6) din Legea nr. 13/2007

ci diferit de aceste prevederi sub aspectul conținutului său, precum și că,

potrivit art. 16 alin. (2) coroborat cu art. 19 alin. (4) din Legea nr. 13/2007,

dreptul de uz se instituie atât asupra terenurilor cât și asupra bunurilor

proprietate publică sau privată a altor persoane fizice ori juridice, instanța

neexaminând și critica vizând faptul tehnic al necesității dezmembrării

terenului ce reprezintă fondul aservit întrucât această cerere nu a constituit

petit al cererii reconvenționale.

Împotriva deciziei de mai sus reclamanta

declară recurs solicitând, cu invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., admiterea acestuia, modificarea în întregime a hotărârii recurate în

sensul admiterii apelului său împotriva sentinței primei instanțe și admiterea

acțiunii principale, așa cum a fost formulată și precizată, și respingerea ca

nefondată și netemeinică a cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată

în toate instanțele.

În fundamentarea recursului său recurenta

critică instanța de apel pentru a fi pronunțat o hotărâre nelegală, cu

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/2007 care

vizează cuantificarea prejudiciului pe care-l suportă proprietarii terenurilor și

titularii activităților afectate de exercitarea de către titularii licențelor

și autorizații a lucrărilor de întreținere a capacităților energetice,

respectiv de electricitate, aflate pe menționatele terenuri și nu dreptul

respectivilor proprietari - afectați de exercitarea drepturilor prevăzute de art.

16 alin. (2) din aceeași lege - reglementat de art. 16 alin. (10), care prevede

că dreptul de uz și de servitute asupra terenurilor proprietate privată,

restrângerea sau încetarea unor activități, se stabilește și se exercită cu

respectarea principiului echității, a dreptului de proprietate și a minimei

afectări a acestuia, prevederi care au în vedere - în opinia recurentei - și

plata de despăgubiri pentru lipsirea de folosință a proprietarului în cauză.

Recurenta critică instanța și pentru a fi

reținut că aceasta ar fi obligată să solicite pârâtei intimate încheierea

convenției-cadru, prevăzută de art. 16 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (5)

din Legea nr. 13/2007, pentru stabilirea cuantumului pretins, deși o astfel de

solicitare nu este o condiție sine qua non de admisibilitate a acțiunii

reclamantei-recurente, ci reprezintă - în opinia recurentei - una din

modalitățile de soluționare pe cale amiabilă a litigiului cu pârâta, încercare

pe care recurenta o face din 2003, aspect susținut de actele din dosar.

Apreciază recurenta că hotărârea recurată

este nelegală și pentru faptul că în mod eronat instanța de apel, luând în

considerare decizii ale Curții Constituționale cu privire la

constituționalitatea art. 16 alin. (3), (6), (9) și (10) și art. 19 alin. (3)

și (4) din Legea nr. 13/2007 prin raportare la art. 14 din Constituție, ajunge

la concluzia că dreptul de uz și servitute din litigiu pot fi exercitate „cu

titlu gratuit”, deși textul actului normativ menționat impune obligativitatea

despăgubirii proprietarilor prejudiciați de realizarea capacității energetice.

Recurenta critică instanța de apel și pentru

greșita admitere a cererii reconvenționale și stabilirea unei servituți de

trecere cu piciorul și cu mijloace auto pe o suprafață de 24 mp în condițiile

în care, potrivit raportului de expertiză tehnică topografică, accesul la

postul trafo din litigiu se face direct din stradă, astfel încât se impunea

respingerea capătului de cerere privind acordarea dreptului de servitute de

trecere cu piciorul și mijloace de transport, cu atât mai mult cu cât, din

punct de vedere tehnic, acordarea menționatului drept nu este posibilă în

absența unei prealabile dezmembrări a terenului în cauză, dezmembrare

nesolicitată, cum, de altfel, și instanța a constatat, aspect care - însă -

putea fi pus în discuția părților de către instanța criticată, dat fiind

caracterul devolutiv al căii de atac a apelului.

Hotărârea de admitere a cererii

reconvenționale este nelegală - în opinia recurentei - și pentru că a menținut

soluția instanței de fond care a stabilit în favoarea pârâtei reclamante

reconvențional un drept de servitute legală de trecere cu titlu gratuit și un

drept de uz cu titlu gratuit asupra construcției aflate în proprietatea

recurentei-pârâtă reconvențional, persoană juridică de drept privat, încălcând,

astfel, prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, care menționează

ca singură situație în care aceste drepturi pot fi exercitate cu titlu gratuit

aceea în care ele vizează bunuri aflate în proprietatea statului și a

unităților administrativ teritoriale.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata

pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat față de faptul că acea

capacitate energetică din litigiu a fost construită în 1964 și că prevederile art.

16 alin. (9) și (10) din Legea nr. 13/2007 au în vedere despăgubirile pentru

prejudicii cauzate cu ocazia lucrărilor de intervenție pentru retehnologizări,

reparații sau avarii, împrejurări neprobate a fi intervenit în cauză.

Examinând recursul recurentei prin prisma

criticilor formulate împotriva deciziei instanței de apel se constată că

acestea sunt întemeiate cel puțin sub unele aspecte.

Se constată, în aceste sens, că, deși

potrivit prevederilor art. 16 alin. (10) din Legea nr. 13/2007 dreptul de uz și

de servitute asupra terenurilor proprietate privată se stabilesc cu respectarea

principiului echității, a dreptului de proprietate și a minimei afectări a

acestuia, și deși, prin expertiza topo administrată în cauză, s-a stabilit că

acea capacitate energetică din litigiu are acces direct din stradă, instanța de

fond a stabilit în favoarea pârâtei intimate, reclamanta reconvențional, un

drept de servitute de trecere cu piciorul și cu mijloace auto pe o suprafață de

24 mp, încălcându-se astfel și dispozițiile art. 618 C. civ. Confirmând soluția

primei instanțe, instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu greșita

aplicare a dispozițiilor de lege menționate, criticile recurentei întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. urmând a fi admise deci ca fondate.

Decizia recurată fiind dată cu greșita

aplicare a legii, față de dispozițiile art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

recursul declarat de reclamantă împotriva acesteia urmează a fi admis, iar

decizia atacată urmează a fi casată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași

instanțe.

În rejudecare instanța va administra probele

necesare stabilirii servituții legale de trecere cu titlu gratuit care să

afecteze cel mai puțin posibil dreptul de proprietate al reclamantei asupra

terenului în cauză, acordând, după caz, drept de acces eventual direct din

stradă la postul de transformare din litigiu, respectându-se însă atât zona de

protecție, cât și zona de siguranță, în sensul prevăzut de art. 3 pct. 68 din

lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC C. SA Oradea împotriva Deciziei nr. 77/C/2009 din 13

octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 aprilie 2010.