ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3166/2011

Ședința publică din 18 octombrie 2011 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta SC C.G.P. SA în contradictoriu cu pârâta SC F.D.F.E.E.T.N. SA a solicitat instanței obligarea acesteia la eliberarea de îndată a spațiului în suprafață de 67 mp înscris în C.F. 62.925 Oradea, nr.top 3980, proprietatea reclamantei sub sancțiunea achitării unor daune cominatorii în valoare de 100 RON/zi întârziere, obligarea pârâtei la achitarea beneficiului nerealizat începând din 03 iulie 2003 și până la zi, constând în folosul de tras pentru această perioadă, precum și în continuare până la data eliberării efective a spațiului, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului indicat în petitul acțiunii, iar pârâta ocupă suprafața de 67 mp având instalat postul de transformare PTZ AZB01 și că inițial, acesta a fost destinat satisfacerii puterii necesare întreprinderii de prefabricate Fabrica de Azbociment, iar în prezent reclamanta are propriul punct de transformare, astfel încât capacitatea electrică montată pe imobil deservește în exclusivitate necesitățile consumatorilor casnici și a micilor consumatori din zonă.

A mai arătat că spațiul are front la stradă, astfel că împrejurarea că acolo se află postul de transformare, impietează posibilitatea reclamantei de a-și mări poarta de acces în sediul unității, cât și posibilitatea de a-și amenaja un magazin de prezentare și desfacere a produselor pe care le realizează și că solicitările reclamantei de respectarea dreptului de proprietate s-au lovit de refuzul pârâtei prin invocarea art. 16 alin. (2) din Legea nr. 318/2003 a dreptului de uz și superficie asupra terenurilor și bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice sau juridice aflate în vecinătatea capacităților energetice. De asemenea critică poziția pârâtei, întrucât postul de transformare a fost instalat înainte de anul 1989, nu a fost notat dreptul de uz și de superficie în C.F.

în favoarea reclamantei, considerente față de care apreciază folosirea abuzivă a spațiului din partea pârâtei, prin urmare pârâta nu poate invoca un drept de uz asupra unei clădiri, în virtutea principiului „ ubi lex non distiquit, nec nos distingum debemus ”. În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 41 din Constituția României și Legea nr. 318/2003. Pârâta, pe calea acțiunii reconvenționale a solicitat instituirea dreptului de uz și servitute legală de trecere precum și dreptul de acces la utilitățile publice pe terenul și bunurile proprietatea publică a reclamantei. În drept au fost invocate prevederile art. 586-587 C. civ. și Legea nr. 318/2003. Ulterior, pârâtă și-a precizat cererea reconvențională, în sensul că nu mai susține primul capăt de cerere din acțiunea inițială, având în vedere dispozițiile art. 41 pct. 7 din Legea nr. 13/2007, sediul materiei și faptul că Legea nr. 318/2003 a fost abrogată pe timpul derulării procesului.

Examinând cererea prin prisma motivelor invocate, instanța a reținut următoarele: Reclamanta SC C.G.P. SA este proprietara imobilului teren pe a cărei suprafață se află edificată o construcție, unde se află postul de transformare PTZ AZBO 1 și realizat înainte de anul 1990. La data edificării construcției care adăpostește postul de transformare a energiei electrice erau aplicabile dispozițiile art. 144 din H.C.M nr. 2763/1968, care stipulau că posturile de transformare pentru racorduri pot fi echipamente, astfel încât să poată deservi și alți consumatori, iar transformatorii și întreg echipamentul rămân mijloace fixe ale furnizorului, care au obligația exploatării și întreținerii lor în cabine sau în încăperi care rămân proprietatea consumatorilor.

Ulterior, prin procesul de privatizare, după perioada 1990 reclamanta SC C.G.P. SA a devenit proprietara terenului și a construcțiilor în cauză fiind incidente dispozițiile art. 16 din Legea nr. 13/2007 privind energia electrică. Art. 16 alin. (5) din Legea nr. 13/2007 reglementează exercitarea drepturilor și de servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice și care se va realiza după intrarea în vigoare a legii și care are la bază încheierea unei Convenții cadru, care să determine obligațiile corelative ale părților, iar în conformitate cu alin. 4 din același articol, este reglementată exercitarea dreptului de uz și servitute asupra proprietăților statului afectate de capacitatea energetică care se efectuează cu titlul gratuit pe toată durata existenței capacității energetice.

În conformitate cu acest act normativ, proprietarii terenurilor vor fi despăgubiți pentru prejudiciile cauzate acestora, pentru cauzele și faptele de la data intrării în vigoare a legii, deoarece, actul normativ nu poate retroactiva în conformitate cu principiul neretroactivității legii, reglementate de art. 1 C. civ. Susținerile reclamantei conform cărora a fost lipsit de folosul de tras și că a suferit pierderi pentru nefolosința bunului nu au fost reținute, deoarece la momentul dobândirii dreptului de proprietate acesta a fost preluat cu toate drepturile și obligațiile anterioare, iar prin dispoziții speciale s-a instituit în favoarea pârâtei dreptul de uz și de servitute cu titlul gratuit, inclusiv un drept de acces la capacitățile de electricitate în conf.

cu art. 16 din Legea nr. 213/2003 în prezent abrogată. Pe de altă parte nu trebuie trecut neobservat că dispozițiile vizând dreptul de uz și de servitute instituite în baza Legii 318/2003 au făcut obiectul verificării Curții Constituționale context în care au fost pronunțare deciziile 322/2005 și 41/2005, iar câtă vreme imobilul a fost preluat cu drepturi și obligații, susținerile cu privire la folosul tras sunt neîntemeiate. De asemenea, tribunalul a constatat că susținerile reclamantei, conform cărora prejudiciul ar rezulta din împiedicarea exercitării prerogativelor drepturilor de proprietate nu pot fi primite, deoarece prin Decizia 878/2008 Curtea Constituțională, prin respingerea excepțiilor de neconstituționalitate a art. 16 alin. (3), (6), (9), (10) și art. 19 alin. (3) și (4) din Legea nr. 13/2007 a opinat că nu există nici o contradicție cu disp.

art .44 cu privire la expropriere, deoarece deși are ca efect lipsirea celor interesați de o parte din veniturile imobiliare, ceea ce nu se traduce în expropriere formală și nici într-o expropriere de fapt.

În raport de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 16, art. 18, art. 19 și art. 20 din Legea 13/2007, prin care legiuitorul stabilește în favoarea pârâtei un drept de uz și servitute legală de trecere precum și dreptul de acces la utilitățile publice pe terenurile și proprietatea publică sau privată a altor persoane, în vederea asigurării funcționării normare a capacităților energetice și că aceste drepturi au un caracter legal și se exercită pe toată durata de existență a capacității energetice cu titlul gratuit, instanța a respins acțiunea principală precizată ca neîntemeiată și a admis cererea reconvențională În consecință, prin sentința comercială nr. 453/COM din 1 aprilie 2009, Tribunalul Bihor, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea principală precizată formulată de reclamanta SC C.G.P.

SA, în contradictoriu cu pârâta SC F.D.F.E.E.T.N. SA; a admis cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională SC F.D.F.E.E.T.N. SA împotriva pârâtei reconvenționale SC C.G.P. SA, și pe cale de consecință : a stabilit în favoarea reclamantei reconvenționale SC F.D.F.E.E.T.N. SA o servitute legale de trecere, cu titlul gratuit în sensul obligării pârâtei reconvențional să-i permită reclamantei reconvențional trecerea cu piciorul și cu mijloacele de transport tot timpul anului pe terenul proprietatea sa înscris în C.F. NDF 10807 Oradea, nr. Cadastral 12526 pe o suprafață de 24 mp și a stabilit un drept de uz cu titlu gratuit asupra construcției postului de transformare amplasat pe terenul proprietatea reclamantei înscris în același C.F., cu înscrierea în C.F.

a drepturilor de servitute și uz în favoarea reclamantei reconvențional. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC C.G.P. SA Oradea, solicitând admiterea acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea apelului, reclamanta a arătat că instanța de fond a interpretat și aplicat eronat dispozițiile art. 16 alin. (5) și (9) din Legea nr. 13/2007, reglementările legale care justifică și garantează dreptul său la despăgubire existau și înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007. În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (9) și (10) din Legea nr. 13/2007, cu terenurile aflate în proprietate privată, dreptul de uz și de servitute se poate realiza doar prin justa și echitabila despăgubire a proprietarului, al cărui cuantum poate fi stabilit prin acordul părților sau prin hotărâre judecătorească.

De asemenea, reclamanta a criticat sentința instanței de fond, prin prisma admiterii cererii reconvenționale, întrucât nu se mai impunea stabilirea dreptului de servitute, iar din punct de vedere tehnic se impunea dezmembrarea fondului aservit. În ultimă instanță, trebuia instituit dreptul de servitute, limitat în măsura nevoilor de reparații și retehnologizări. Prin decizia nr. 77/C din 13 octombrie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, menținând ca legală și temeinică sentința primei instanțe. Prin considerente, instanța de apel a reținut că în speță s-a dovedit a fi îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/2007, care să justifice pretențiile reclamantei, lipsirea de folosință a spațiului, nefiind prevăzută printre criteriile de stabilire a prejudiciului.

De asemenea, Curtea a constatat că în speță nu s-a dovedit că reclamanta ar fi solicitat pârâtei încheierea convenției cadru, prevăzută de art. 16 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (5) din Legea nr. 13/2007 pentru stabilirea cuantumului prejudiciului pretins. Instanța de apel a găsit neîntemeiate și motivele de apel referitoare la cererea reconvențională. Împotriva deciziei de mai sus, a declarat recurs reclamanta SC C.G.P. SA Oradea, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 1476 din 29 aprilie 2010, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că deși potrivit prevederilor art. 16 alin. (10) din Legea nr. 13/2007, dreptul de uz și de servitute asupra terenurilor proprietate privată se stabilesc cu respectarea principiului echității, a dreptului de proprietate și a minimei afectări a acesteia, și deși s-a stabilit prin expertiză că acea capacitate energetică din litigiu are acces direct în stradă, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 618 C. civ. În consecință, îndrumarea instanței de recurs, a fost în sensul de a se administra probele necesare stabilirii servituții legale de trecere cu titlu gratuit, care să afecteze cel mai puțin posibil dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului în cauză, cu respectarea zonei de protecție și a zonei de siguranță, în sensul art. 3 pct. 68 din Legea nr. 13/2007.

Instanța de apel, analizând considerentele hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că pricina a fost trimisă spre rejudecare doar pentru a se clarifica traseul servituții legale de trecere cu titlu gratuit, în sensul unei afectări minime a fondului aservit, proprietatea apelantei reclamante pârâte reconvenționale. În acest context, fiind vorba de o casare parțială, instanța care rejudecă fondul trebuie să se limiteze la rezolvarea problemei care a atras casarea, ceea ce înseamnă că nu are dreptul să repună în discuție acea parte din hotărâre care nefiind casată, a intrat în puterea lucrului judecat. Prin urmare, curtea de apel s-a limitat la a analiza cererea reconvențională, doar în ceea ce privește modul în care s-a stabilit servitutea de trecere în favoarea intimatei pârâte reclamante reconvențional.

În raport cu probele existente la dosarul cauzei și cu completarea la raportul de expertiză efectuată cu ocazia rejudecării s-a apreciat că modul de stabilire a dreptului de servitute de către prima instanță s-a realizat în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea 13/2007 și ale art. 618 C. civ., respectiv prin minima afectare a terenului proprietatea apelantei reclamante – pârâte reconvenționale. Așa cum reiese din lucrarea de expertiză topografică efectuată în cauză, precum și din planul de situație – anexa 1 la raportul de expertiză, înscrisuri aflate la filele 161-165 din dosarul de fond, postul de transformare PTZ AZBO 1 este dispus la drumul public. La stradă se află cele trei uși de acces la boxele TRAFO, iar în spatele acestor camere de la stradă se află o cameră de distribuție.

Având în vedere constatările experților, precum și fotografiile efectuate cu ocazia identificării imobilelor în litigiu, a reieșit în mod evident că accesul la obiectivele electrotehnice aparținând pârâtei intimate nu se poate realiza direct din stradă din moment ce în spatele încăperilor postului de transformare aflată la stradă se află camera de distribuție, accesul la acest obiectiv putându-se realiza doar prin folosirea proprietății reclamantei apelante. Aspectele de mai sus au fost confirmate și de completarea la lucrarea de expertiză topografică. Schița depusă relevă încă o dată că ușa de acces la camera de distribuție din spatele celor trei încăperi aflate la stradă este în incinta proprietății SC C.G.P.

SA, accesul la aceasta în caz de intervenție fiind imposibil de realizat direct din stradă, cum eronat se susține de către apelantă. Nu în ultimul rând, această lucrare de expertiză a confirmat că servitutea stabilită inițial a ținut cont atât de zona de protecție și siguranță necesară unor astfel de obiective, cât și de necesitatea unei minime afectări a fondului aservit. În raport de aceste considerente, Curtea de Apel Oradea, secția comercială contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 36 din 5 aprilie 2011 a respins ca nefondat apelul comercial declarat de apelanta reclamantă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC C.G.P. SA Oradea, în temeiul motivului de negalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată în sensul admiterii acțiunii principale, astfel cum a fost formulată și respingerii cererii reconvenționale. Prin prisma motivului de nelegalitate invocat, recurenta a susținut că argumentele aduse de instanța de apel, respectiv lipsirea de folosință a spațiului în care este realizată capacitatea energetică, nu este prevăzută printre criteriile de stabilire a prejudiciului sunt lipsite de consistență juridică. Din reglementarea art. 16 alin. (2) din Legea nr. 13/2007 rezultă că legiuitorul a instituit o prezumție în sensul că titularii dreptului de proprietate afectați de exercitarea drepturilor prevăzute la art. 16 alin. (2) sunt prejudiciați, impunându-se despăgubirea lor.

Așadar recurenta susține că nu se poate în discuție dreptul la despăgubire, ci doar cuantumul acesteia. Recurenta a arătat că prin concluziile raportului de expertiză s-a stabilit folosul de tras, concluziile acesteia fiind însușite. În concluzie, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, atunci când a reținut că reclamanta nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 16 din Legea nr. 13/2007. În continuare, recurenta arată că încheierea convenției cadru nu este o condiție sine qua non de admisibilitate a acțiunii. Dispozițiile art. 16 alin. (9) îndrumă spre încercarea de soluționare, pe cale amiabilă, a litigiului, fără a condiționa existența dreptului la despăgubire . Dintr-un alt punct de vedere, recurenta a arătat că prin deciziile Curții Constituționale nr. 322/2005, 41/2005 și 878/2008 a fost statuat caracterul inviolabil al dreptului de proprietate, cu limitarea stabilită de lege.

În aceste condiții, susține că era echitabil ca reclamanta să fie despăgubită pe întreaga perioadă în care au fost lipsiți de folosința spațiului. În finalul recursului, recurenta a dus critici cu privire la admiterea cererii reconvenționale, în sensul că au fost greșit interpretate concluziile raportului de expertiză, iar în situația în care se impune acordarea unui drept de servitute pe o sup. de 24 mp în care sunt incluse și zonele de protecție și de siguranță, se impune justa despăgubire cu suma de 2400 Euro, textul de lege fiind în vigoare la data stabilirii dreptului de servitute. În ceea ce privește stabilirea unui drept de servitute legală de trecere cu titlu gratuit și a unui drept de uz cu titlu gratuit, se arată că instanța de apel a instituit drepturi prohibite de lege, în sensul că bunurile vizate se află în proprietatea unei persoane juridice de drept privat și nu în proprietatea statului și a unităților administrativ teritoriale.

Recursul este nefondat. Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 77/C din 13 octombrie 2009 a respins apelul declarat de reclamanta SC C.G.P. SA Oradea, reținând, în esență că în speță nu s-a dovedit a fi îndeplinite cerințele cumulative prevăzute de art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/2007, care să justifice pretențiile reclamantei, lipsirea de folosință a spațiului în care este realizată capacitatea energetică, inclusiv a terenului pe care este edificată construcția respectivă, nefiind prevăzută printre criteriile de stabilire a prejudiciului, reclamanta nedovedind nici că ar fi solicitat pârâtei încheierea convenției cadru prevăzută la art. 16 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (5) din Legea nr. 13/2007 pentru stabilirea cuantumului prejudiciului pretins, reclamanta preluând imobilul cu drepturile și obligațiile anterioare, inclusiv dreptul de acces la capacitățile electrice, dispoziții care nu reprezintă o expropriere.

De asemenea, prin decizia instanței de apel s-a mai reținut că aspectul la care s-a stabilit legal dreptul de servitute, care nu este limitat de prevederile art. 19 alin. (6) din Legea nr. 13/2007. După casarea deciziei sus evocată, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza a fost rejudecată de Curtea de Apel Timișoara care prin decizia nr. 36 din 5 aprilie 2011 a respins apelul reclamantei. După examinarea criticilor propuse de reclamantă circumscrise motivului pentru care decizia curții de apel a fost casată, precum și din completarea la lucrarea de expertiză topografică, instanța de apel a apreciat că modul în care s-a stabilit servitutea de trecere în favoarea pârâtei este corect, raportat la art. 10 din Legea nr. 13/2007 și art. 618 C. civ.

Prealabil examinării criticilor invocate de către recurentă, Înalta Curte constată că nemulțumirile recurentei, astfel cum au fost transpuse în motive de nelegalitate, reprezintă în realitate criticile dezvoltate cu prilejul judecării apelului, anterior casării de către instanța de recurs. Din acest punct de vedere, se constată că în pricina de față, fiind vorba de o casare parțială, instanța de apel a procedat la rejudecarea cauzei numai în sensul și în limitele stabilite prin hotărârea instanței superioare, pentru rest, cauza intrând în puterea lucrului judecat. Revenind la criticile invocate, Înalta Curte constată că aspectele care au intrat în puterea lucrului judecat, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, în această fază procesuală, urmând a fi analizate numai criticile legate de aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 13/2007 și ale art. 618 C. civ.

Astfel, statuările instanței de apel sunt corecte cu privire la stabilirea servituții legale de trecere cu titlu gratuit în sensul că aceasta nu afectează dreptul de proprietate al reclamantei. Exercitarea dreptului de uz și de servitute prevăzut de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 13/2007 se realizează cu titlu gratuit pe toată existența capacității energetice. Drepturile conferite de legea energiei, nu se traduc printr-o expropriere formală și nici într-o expropriere de fapt, atâta timp cât conferirea acestor drepturi face posibilă realizarea activității de distribuție a energiei electrice, neîncălcând principiile constituționale. În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.G.P. SA ORADEA împotriva deciziei nr. 36 din 5 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.