ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4911/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Instanța de fond Prin sentința nr. 1587 din 30 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată și completată de către reclamantul P.I.H., în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale; a dispus anularea ordinului din 16 septembrie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și suspendarea executării acestuia până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, în ceea ce îl privește pe reclamant. Curtea a reținut că prin procesul-verbal din 7 septembrie 2009, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a fost sancționat cu amendă în cuantum de 70.000 RON pentru contravenția prevăzută de art. 293 lit. p) din O.U.G.

nr. 34/2006, și amenda de 10.000 RON pentru contravenția prevăzută de art. 293 lit. v) din O.U.G. nr. 34/2006, iar prin procesul-verbal din 7 septembrie 2009, cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru contravenția prevăzută de art. 293 lit. v) din O.U.G. nr. 34/2006. Conform primului proces-verbal din 7 septembrie 2009, s-a reținut în fapt, că încheierea contractului, înregistrat la autoritatea contractantă din 27 octombrie 2008 privind achiziția de livrete de familie, nu s-a făcut pe baza propunerilor tehnice și financiare cuprinse în documentația de atribuire, fapt ce a dus la încălcarea prevederilor art. 204 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006. În ce privește cea de-a doua contravenție, s-a reținut că a fost încălcat principiul tratamentului egal, în sensul că, autoritatea contractantă a solicitat doar unui singur ofertant ofertă de prețuri în vederea suplimentării cantităților de produse față de documentația de atribuire.

Instanța de fond a constatat că prin ordinul din data de 16 septembrie 2009, Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a dispus, în conformitate cu prevederile art. 84 și art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată cu modificările și completările ulterioare, să se constituie debit în sumă de 45.000 RON în sarcina persoanelor nominalizate în anexa la ordin (art. 1). Reclamantului P.I.H., i s-a imputat suma de 11.609 RON, parte din debitul total de 45.000 RON.

Deși s-a stabilită că, ordinul din 16 septembrie 2009 a fost legal emis, în privința elementelor răspunderii materiale, Curtea a constatat că pârâtul nu a făcut dovada săvârșirii cu vinovăție de către reclamant a faptelor reținute ca elemente constitutive ale contravențiilor sancționate prin cele două procese-verbale sau a unei fapte care să fi contribuit la săvârșirea contravențiilor, din modalitatea de descriere a faptelor reținute, nerezultând vreo faptă săvârșită cu vinovăție de către reclamantul P.I.H. care să fi produs prejudiciul pârâtului.

Astfel, din probatoriul administrat nu a rezultat că reclamantul a fost membru al comisiei de evaluare în cadrul procedurilor de achiziție publică care au făcut obiectul controlului; care ar fi fost atribuțiile sale în cadrul derulării acestor proceduri; nu a rezultat că ar fi semnat adresa pârâtului către câștigătorul licitației R. pentru cererea de prețuri unitare cu TVA pentru cantitățile suplimentate, care a fost întocmită după încheierea procedurii de atribuire, sau contractul de furnizare, argumente valabile și în cazul celui de-al doilea proces-verbal. Mai mult, analizând anexa ordinului contestat, Curtea a constatat că sumele au fost imputate proporțional, fără a se ține cont de competențele și atribuțiile ce reveneau fiecăruia dintre angajați în cadrul procedurilor, raportat la modul de calcul al coeficientului de repartizare, respectiv, în funcție de suma totală a salariilor persoanelor vinovate: suma totală de reținut/ suma totală a salariilor.

Cu toate acestea, în anexa ordinului figurează imputate sume unor persoane care nu au făcut parte din comisia de evaluare, reclamantul V.M. și S.A., în timp ce membrilor comisiei de evaluare, M.C. și C.C., nu le-a fost imputată vreo sumă. În concluzie, Curtea a apreciat că se impune anularea ordinului atacat și, totodată, suspendarea executării acestuia, în condițiile în care reclamantul a dovedit că executarea imediată a actului de imputare îi creează dificultăți financiare în întreținerea sa și a familiei sale, apreciind că sunt îndeplinite cerințele art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. II. Instanța de recurs 1. Recursul pârâtului Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale are a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând următoarele: - solicitarea intimatului-reclamant P.I.H.

de a se suspenda executarea ordinului din 16 septembrie 2009 emis de recurent era inadmisibilă, nefiind îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat” definit de art. 2 lit. t) din lege și „paguba iminentă”, în sensul art. 2 lit. ș) din actul normativ menționat anterior. - instanța de fond a ignorat prevederile art. 84 și art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, potrivit cărora răspunderea civilă a acestora se angajează pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează, printr-un ordin de imputare emis în 30 de zile de la constatarea pagubei de către conducătorul instituției publice.

Recurentul a susținut că a aplicat corect aceste dispoziții legale, întrucât fost sancționat cu trei amenzi contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, iar suma achitată, reprezentată de jumătate din valoarea amenzilor trebuia recuperată de la cei vinovați; - s-a mai susținut că intimatul-reclamant nu a timbrat acțiunea, astfel că aceasta trebuia anulată pentru netimbrare. 2. Apărările intimatului Intimatul-reclamant P.I.H. prin reprezentantul său în instanță a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare: Motivele de recurs formulate de pârât nu reprezintă veritabile critici privind sentința atacată, ci simple susțineri, fără nici un argument și fără a se încerca în vreun fel contestarea motivelor de fapt și de drept care au stat la baza pronunțării soluției recurate. Susținerea inadmisibilității cererii de suspendare a executării ordinului din 16 septembrie 2009 formulată de intimatul-reclamant este în mod evident greșit înțeleasă și nejustificată, din moment ce se invocă motive vagi de netemeinicie „argumentele” recurentului constând în citarea textelor de lege incidente, fără a arăta în concret cu ce a greșit instanța când a aplicat dispozițiile art. 15 în raport de art. 14 din Legea nr. 554/2004, criticile sub acest aspect fiind nefondate.

Nici simpla afirmație că s-au ignorat prevederile art. 84 și art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici nu poate conduce la schimbarea soluției instanței de fond, care a constatat că intimatul pârât nu a semnat adresa către societatea câștigătoare a licitației, pentru cererea de prețuri suplimentare cu TVA, întocmită după încheierea procedurii de atribuire și nici contractul de furnizare, concluzionând că nu se poate reține, din probele administrate în cauză, care act sau operațiune desfășurată de reclamant stă la baza vinovăției sale în săvârșirea faptelor descrise prin procesul-verbal din 7 septembrie 2009. Aceeași situație a existat și în cazul procesului-verbal din 7 septembrie 2009, amenda plătită de recurent fiind imputată proporțional, funcționarilor publici considerați vinovați fără a se stabili, în raport de competențele și atribuțiile ce reveneau fiecăruia dintre aceștia în cadrul procedurilor, fără a se justifica de către pârât de ce s-au imputat sume unor persoane care nu au făcut parte din comisia de evaluare a ofertelor, în timp ce pentru doi membri ai Comisiei măsura imputării nu a fost dispusă.

Recurentul nu a adus nici un fel de argumente în combaterea acestor constatări care au fundamentat soluția primei instanțe, nu a produs nici un fel de dovezi cu privire la încălcarea, de către intimatul-reclamant a unor dispoziții legale, neîndeplinirea sau încălcarea unor atribuții de serviciu, nefiind probată vinovăția acestuia, nefiind circumstanțiale faptele pretins săvârșite și legătura de cauzalitate cu prejudiciul suferit de recurent prin plata amenzilor contravenționale, criticile formulate fiind nefondate. Excepția netimbrării invocată de recurent este, de asemenea nefondată, deoarece litigiile privind drepturi salariale neacordate sau imputate funcționarilor publici sunt scutite de plata taxelor de timbru, scutirea operând și pentru căile de atac.

Soluția instanței de recurs Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc. civ. , coroborat cu art. 20 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței nr. 1587 din 30 martie 2010 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2011.