ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4805/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11 mai 2009, sub nr. 4273/2/2009, reclamanta A.C.A.E., prin procurator I.G., a solicitat: a) Obligarea pârâtului Statul Român prin C.C.S.D., să emită decizia și să plătească despăgubirile potrivit procedurii prevăzute de art. 1 și urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 pentru mobilele Cramei J., devenite imobile prin încorporare și chiar prin destinație, în valoare de 135.780 RON, cu dobânda la data plății și pentru 11,16 ha vie în valoare de 76.733 RON, cu dobânda la data plății, potrivit raportului de evaluare al firmei SC M.P.

SRL Pitești; b) Obligarea Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor J., județul Vrancea, prin Primar, să emită dispoziția pentru: - mobilele Cramei J. devenite imobile prin încorporare și chiar prin destinația în valoare de 135.780 RON, cu dobânda la data plății; - 11,16 ha de vie în valoare de 76.733 RON, cu dobânda la data plății, potrivit raportului de evaluare al firmei SC M.P.

SRL Pitești; - să plătească daune în valoare de 30.000 RON pentru prejudiciul cauzat de întârzierea rezolvării cererii formulate la 4 august 2004, potrivit art. 16 din Legea nr. 554/2004; c) Obligarea Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vrancea, prin Prefect, să valideze și să înainteze la C.C.S.D., dispoziția pentru: - mobilele Cramei J. devenite imobile prin încorporare și chiar prin destinația în valoare de 135.780 RON, cu dobânda la data plății; - 11,16 ha de vie în valoare de 76.733 RON, cu dobânda la data plății, potrivit raportului de evaluare al firmei SC M.P. SRL Pitești; - să plătească daune în valoare de 30.000 RON pentru prejudiciul cauzat de întârzierea rezolvării cererii formulate la 4 august 2004, potrivit art. 16 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că a solicitat în repetate rânduri primarului comunei J. și prefectului județului Vrancea să emită dispoziția care să confere drepturile acordate prin decizia civilă nr. 426/2006 a Tribunalului Vrancea, pentru bunurile confiscate de regimul comunist autorilor săi, care nu mai pot fi restituite în natură și să înainteze dosarul la A.N.R.P., Secretariatul C.C.S.D. și deși a transmis cele solicitate, C.C.S.D. nu a emis în termen legal decizia referitoare la acordarea despăgubirilor pentru imobilele Cramei J. și nu a efectuat plata acestora. La data de 6 octombrie 2009 reclamanta a depus în scris o cerere prin care și-a modificat acțiunea prin extinderea cadrului procesual și în privința A.N.R.P., arătând că prin notificarea din 7 decembrie 2006 a solicitat și acestei instituții drepturile stabilite prin decizia civilă nr. 426/2006 a Tribunalului Vrancea.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4242 din 29 octombrie 2010 a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, invocată de pârâta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vrancea, a disjuns și declinat competența materială de soluționare a capetelor B și C ale cererii formulate și completate de către reclamanta A.C.A.E., în contradictoriu cu paratele Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vrancea și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor J., în favoarea Tribunalului Vrancea, secția civilă.

A admis excepția autorității de lucru judecat în privința primului capăt de cerere (A), formulat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., și a respins acest capăt de cerere integral pentru autoritate de lucru judecat în raport de acest pârât. A admis excepția prematurității în privința cererii completatoare având ca obiect obligarea pârâtei A.N.R.P. la plată, și a respins această cerere ca fiind prematur introdusă. A respins cererea completatoare de obligare a pârâților Statul Român prin C.C.S.D. și A.N.R.P. la plata de daune către reclamantă, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: Reclamantei A.C.A.E.

i sa recunoscut, prin decizia civilă nr. 426/2006 pronunțată de Tribunalul Vrancea la data de 1 august 2006 în Dosar nr. 654/C/2006, „dreptul la despăgubiri stabilite conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru următoarele construcții accesorii terenurilor agricole ce s-au aflat pe teritoriul comunei J., județul Vrancea: o locuință cu trei încăperi, o locuință lucru cu două încăperi, grajd animale, remiză mașini, cramă, pivniță, un bazin, un cuptor”. Potrivit adresei Primăriei comunei J. din 28 aprilie 2009, dosarul administrativ constituit în conformitate cu decizia civilă nr. 426/2006 a Tribunalului Vrancea a fost înaintat Instituției Prefectului Județului Vrancea cu adresa din 15 octombrie 2008, în vedere înaintării la A.N.R.P.

În ceea ce privește cererile formulate în contradictoriu cu pârâtele B și C, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vrancea și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor J., Curtea a apreciat că excepția necompetenței materiale invocată de către prima dintre aceste pârâte este întemeiată, cererile formulate în contradictoriu cu aceste instituții fiind determinate de pretinsa neaplicare a legii organice speciale în materie de retrocedare a imobilelor, etapă anterioară celei administrative derulate în cadrul A.N.R.P., pentru care este stabilită competența specială în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor în raza cărora se află autoritățile notificate [art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, respectiv art. II din Titlul I al Legii nr. 247/2005].

Referitor la etapa administrativă, potrivit dispozițiilor din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, Titlul VII, Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, „Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, C.C.S.D., denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, următoarele atribuții: a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire; b) ia alte măsuri legale, necesare aplicării prezentei legi” [art. 13 alin. (1)], iar potrivit alin. (7) al art. 13 „Comisia Centrală, va desemna în mod aleatoriu evaluatorul care va efectua raportul de evaluare”.

Curtea a reținut din actele dosarului că reclamanta a introdus mai multe acțiuni în justiție în vederea realizării drepturilor sale decurgând din Decizia civilă nr. 426/2006 a Tribunalului Vrancea, printre acestea figurând și cea care a format obiect al Dosarului nr. 3355/2/2009 pe rolul Curții de Apel București, având ca părți pe reclamantă și pârât Statul Român prin C.C.S.D., ca obiect obligarea pârâtului la emiterea deciziei referitoare la acordarea despăgubirilor pentru imobilele aparținând Cramei J. și la plata despăgubirilor, soluționată prin sentința civilă nr. 2964, pronunțată la data de 29 septembrie 2009. Prin raportare la această sentință, Curtea a apreciat că operează autoritatea de lucru judecat în privința primului capăt de cerere (A), formulat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D.

În ceea ce privește cererea completatoare prin care reclamanta a solicitat obligarea A.N.R.P. la plată, Curtea a reținut că din dispozițiile Capitolului 5 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, rezultă că în această etapă a procedurii administrative, pârâta A.N.R.P. nu are încă născută vreo obligație în acest sens, în lipsa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către C.C.S.D., între părți neexistând nici un raport juridic obligațional, motiv pentru care excepția prematurității cererii de obligare a sa la plată este întemeiată, urmând să fie admisă. În privința cererii de obligare a pârâților Statul Român prin C.C.S.D. și A.N.R.P.

la plata de daune, Curtea a reținut că procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ce reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, confirmă intenția legiuitorului de a asigura o despăgubire justă și echitabilă, în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, iar o astfel de reparație nu poate fi asigurată decât în condițiile acordării integrale a sumelor actualizate, într-un termen rezonabil. Însă, în condițiile în care în prezentul litigiu nu s-a constatat vreo încălcarea a drepturilor reclamantei de către cei doi pârâți, cererea reclamantei fiind soluționată favorabil în raport cu Statul Român prin C.C.S.D.

prin sentința civilă nr. 2964, pronunțată la data de 29 septembrie 2009 de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 3355/2/2009, față de care s-a reținut autoritatea de lucru judecat în prezenta cauză, nu se poate reține vreo faptă culpabilă care să o îndreptățească pe reclamantă la despăgubiri, motiv pentru care a respins cererea ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A.C.A.E., prin procurator I.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că în mod greșit instanța de fond nu a obligat autoritatea competentă la repararea prejudiciului suferit, nefiind respectată dispoziția din 30 iulie 2008 emisă pentru imobilele Cramei J., care au fost solicitate A.N.R.P.

cu notificarea din 7 decembrie 2006 și a căror valoare este de 254.883 RON, conform expertizei tehnice judiciare, alături de suma de 76.733 RON pentru cele 11,16 ha vie. Precizează recurenta-reclamantă că prin trecerea unei perioade mari de timp de la primirea cererii și care încă nu a fost soluționată, a suferit un prejudiciu în sensul prevăzut de art. 1 din Legea nr. 554/2004, în primul rând prin devalorizarea monedei naționale, despăgubirile ce urmau a-i fi acordate fiind prevăzute de Legea nr. 10/2001 și respectiv Legea nr. 1/2000 și constatate prin decizia civilă nr. 426/2006 a Tribunalului Vrancea, astfel că trebuia respectat termenul de 60 de zile pentru soluționarea cererii de acordare a acestor despăgubiri, potrivit prevederilor art. 1 și urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și pe cale de consecință, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Recursul este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce urmează.

În fapt, prin cererea de chemare în judecată recurenta-reclamantă a solicitat acordarea drepturilor stabilite prin decizia civilă nr. 426/2006 a Tribunalului Vrancea, pentru bunurile confiscate de regimul comunist de la autorii săi și care nu au mai putut fi restituite în natură, respectiv „mobilele Cramei J. devenite imobile prin incorporare și chiar prin destinații în valoare de 135.780 RON” și 11,16 ha vie în valoare de 76.733 RON, conform raportului de evaluare întocmit în cauză, fiind solicitate și daune pentru prejudiciul cauzat de întârzierea rezolvării cererii de despăgubiri formulată la data de 4 august 2004, în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. și Statul Român prin C.C.S.D., Comisia Locală de aplicare a Fondului Funciar J., județul Vrancea și Comisia Județeană Vrancea pentru Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, în recurs, se rezumă la faptul că în mod eronat instanța de fond nu a obligat Comisia Centrală să emită decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru bunurile mai sus enumerate, urmând ca ulterior să fie emis și titlu de plată de către A.N.R.P. pentru imobilele Cramei J., fiind efectuată și o expertiză tehnică judiciară care le-a evaluat la suma de 254.883 RON și 76.733 RON pentru cele 11,16 ha vie. Or, instanța de fond în mod corect a respins acest capăt de cerere pentru autoritate de lucru judecat, în raport de acest pârât, apreciind a fi întemeiată excepția autorității de lucru judecat, față de sentința civilă nr. 2964 pronunțată la data de 29 septembrie 2009, sentință prin care a fost admisă în parte acțiunea reclamantei A.C.A.E.

și a fost obligat Statul Român prin C.C.S.D. la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, în cauză fiind vorba despre aceleași bunuri imobile aparținând Cramei J. Mai mult decât atât, astfel cum corect susține pârâta C.C.S.D., la 16 februarie 2010 a fost emisă în favoarea recurentei-reclamante decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilele aparținând Cramei J., decizie ce a fost contestată la instanța de contencios administrativ, sub aspectul cuantumului despăgubirilor stabilite, în Dosarul nr. 5219/2/2010 al Curții de Apel București, instanța pronunțându-se în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii formulată de reclamantă.

Așadar, cererea recurentei-reclamante în sensul obligării intimatei-pârâte C.C.S.D. la emiterea titlului de plată este lipsită de suport legal, procedura administrativă în ce privește acordarea despăgubirilor la nivelul acestei pârâte fiind finalizată. Deși recurenta-reclamantă nu a formulat critici în recurs și cu privire la modul de soluționare a celorlalte capete de cerere, totuși trebuie relevat faptul că acestea au primit o rezolvare legală și temeinică, în raport de celelalte două pârâte chemate în judecată, Comisia Locală de aplicare a fondului funciar J. și Comisia județeană Vrancea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cauza fiind disjunsă, ca urmare a admiterii excepției de necompetență materială a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și trimisă spre competentă soluționare Tribunalului Vrancea, secția civilă.

Prin sentința civilă nr. 440 din 3 mai 2011 Tribunalul Vrancea, secția civilă, a admis în parte cererea formulată de A.C.A.E., prin procurator I.G. și a obligat Instituția Prefectului Vrancea să înainteze Secretariatului C.C.S.D., hotărârea din 25 aprilie 2002 emisă de Comisia Județeană Vrancea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată privind cererea de reconstituire formulată de moștenitorii defunctului N.M. la acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 11,16 ha vie, fiind respinse capetele de cerere vizând obligarea celor două comisii la daune în cuantum de 30.000 RON, ca neîntemeiat, iar capătul de cerere privind obligarea Comisiei Locale J. de a înainta documentația în vederea stabilirii despăgubirilor, ca rămas fără obiect.

În raport de pârâta A.N.R.P., în mod corect prima instanță a considerat acțiunea ca prematur formulată, iar în privința obligării pârâtelor C.C.S.D. la plata daunelor cauzate de întârzierea rezolvării cererii formulate la 4 august 2004, instanța de fond a respins această cerere îndreptățită fiind de faptul că nu a fost dovedită culpa acestei autorități referitor la refuzul nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Așadar, din analiza sentinței atacate cu recurs, în raport de criticile formulate și având în vedere dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, iar recursul formulat este nefondat și urmează a fi respins în conformitate cu art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.C.A.E. împotriva sentinței civile nr. 1527 din 24 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2011.