ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4781/2011

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

contestației în anulare

Prin decizia civilă

nr. 5697 din 16 decembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de T.C.

împotriva sentinței civile nr. 388 din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și ca

inadmisibilă cererea acestuia de sesizare a Curții Constituționale.

Instanța de control

judiciar a reținut că r

ecurentul-reclamant a supus

controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ certificatul

decizie medicală din 1 noiembrie 2006 emis de Ministerul Administrației și

Internelor, Direcția Medicală și ordinul din 30 noiembrie 2006 emis de

Comandantul Brigăzii Speciale de Intervenție „V.T.” a Jandarmeriei.

A

apreciat Înalta Curte că soluția instanței de fond, care a respins acțiunea

recurentului-reclamant ca tardiv formulată, reținând că demersul judiciar s-a făcut

cu depășirea termenului de prescripție de 6 luni și chiar și a termenului de

decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, este

legală în raport de probele administrate: înscrisul de la dosar care atestă sub

semnătura recurentului, primirea unui exemplar al certificatului decizie

medicală din 1 noiembrie 2006, chiar la data de 1 noiembrie

2006

.

De asemenea,

prin adresa din 30 noiembrie 2006, i s-au adus la cunoștință recurentului măsurile

dispuse prin ordinul

din

30 noiembrie 2006, ordin emis în baza certificatului decizie medicală menționat.

În plus, la solicitarea

recurentului, la data de 22 decembrie 2006 s-a emis adeverința de către UM X. București,

care se referă, de asemenea, la ambele acte administrative atacate, prin prisma

dreptului la pensie, a vechimii în serviciu și a grupei de muncă.

Ca urmare, a constatat

instanța de recurs, este cert că recurentul a luat cunoștință despre cele două acte

în perioada noiembrie-decembrie 2006, motiv pentru care dreptul la acțiune concretizat

prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București la data

de 18 septembrie 2008, era prescris. De asemenea, fiind împlinit termenul de un

an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, recurentul-reclamant era

și decăzut din dreptul de a mai formula acțiune judiciară.

Înalta Curte a mai apreciat

că împrejurarea că recurentul-reclamant a continuat să adreseze diverse memorii

Ministerului Administrației și Internelor dar și altor instituții publice în perioada

2006-2010 ori că actele administrative examinate i-au fost recomunicate la data

de 13 ianuarie 2009 este nerelevantă, câtă vreme nu sunt îndeplinite condițiile

art. 103 C. proc. civ. pentru a opera o repunere în termenele de formulare a acțiunii.

Respingând ca inadmisibilă

cererea recurentului T.C. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte a

arătat că,

deși formal aceste dispoziții „au legătură

cu soluționarea cauzei”, după cum dispune art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

în realitate nu se impune sesizarea instanței de control constituțional, câtă vreme

textul atacat este scos din contextul Legii nr. 554/2004, acreditându-se, fără nici

un temei, ideea că autoritatea publică ar putea prelungi sine die termenul de soluționare

a plângerii prealabile.

de atac exercitată

Împotriva acestei decizii

a formulat contestație în anulare recurentul T.C., pentru motive încadrate în dispozițiile

art. 318 alin. (1) C. proc. civ., solicitând anularea deciziei contestate și fixarea

unui termen pentru rejudecarea recursului său.

În motivarea cererii,

contestatorul a susținut că instanța a calculat eronat termenul până la care putea

fi atacat certificatul medical emis abuziv, fără a lua în considerare data la care

s-a emis ultimul document medical care contesta acest înscris, respectiv adeverința

medicală din data de 8 octombrie 2007.

A arătat contestatorul

că o cerere de chemare în judecată se introduce după ce se eliberează ultimul document

ce justifică un interes legitim, în speță documente medicale ce dovedesc pensionarea

abuzivă a contestatorului, finalizate la data de 8 octombrie 2007 și că, pe de altă

parte, instanța ar fi trebuit să ia în considerare numeroasele plângeri îndreptate

împotriva Ministerului Administrației și Internelor.

A mai arătat că a semnat

sub presiune adresa din 30 noiembrie 2006 și că ordinul din 30 noiembrie 2006 i-a

fost comunicat abia în data de 13 ianuarie 2009.

Instanța de judecată,

a susținut contestatorul, a soluționat greșit excepțiile tardivității și cea a prematurității

acțiunii.

La termenul din 12 aprilie

2011 contestatorul a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub

forma asigurării asistenței prin avocat, invocând dispozițiile art. 6 lit. a) din

O.U.G. nr. 51/2008, cerere care a fost respinsă de către Înalta Curte prin încheierea

cu aceeași dată.

Solicitarea contestatorului

de reexaminare a cererii de acordare a ajutorului public judiciar a fost, la rândul

său, respinsă la 29 iunie 2011 ca tardiv formulată.

în cauză

Prin întâmpinare, intimata

UM X. a invocat excepția tardivității contestației în anulare, în condițiile în

care motivele contestației au fost depuse, prin Registratura Curții, la 14 iunie

2011, iar în ceea ce privește contestația formulată, a solicitat respingerea acesteia

ca nefondată.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra contestației formulate

Cu privire la excepția

tardivității contestației în anulare

Examinând cu prioritate,

în condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității contestației

în anulare, invocată de către intimata Jandarmeria Română, UM X1, Înalta Curte constată

că este nefondată.

Potrivit dispozițiilor

art. 319 alin. (2) C. proc. civ., „c

ontestația se poate

face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea

termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau lit. c). Împotriva hotărârilor

irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația

poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință

de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.”

În speță,

decizia contestată a fost pronunțată la data de 16 decembrie 2010, termenul pentru

formularea unei contestații în anulare expirând cel târziu la 16 decembrie 2011.

În aceste

condiții, contestația înregistrată la 14 februarie 2011 și motivată la 14 iunie

2011 apare ca formulată în termenul fixat de lege, excepția invocată de către intimată

urmând a fi respinsă.

Examinarea contestației

în anulare

Analizând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate de contestator, Înalta Curte constată

prezenta contestație în anulare nefondată, pentru argumentele expuse în continuare.

Contestația în anulare

reprezintă o cale extraordinară de atac, ce poate fi limitativ exercitată numai

în condițiile și pentru motivele prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor

art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând

recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul

dintre motivele de modificare sau de casare.

Aceste dispoziții

au în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea

unei soluții eronate, greșeli comise prin omiterea sau confundarea unor elemente

esențiale sau date materiale.

Examinarea

înscrisurilor dosarului nu a relevat existența erorilor materiale învederate de

către contestator, constatându-se că instanța de control judiciar a reținut corect

datele materiale relevante în speță.

De asemenea,

analizând argumentele contestatorului, se constată că acesta critică, de fapt, interpretarea

dată, de către instanță, a ansamblului probator depus în cauză și modul în care

aceasta a înțeles să aplice dispozițiile legale incidente, reluând argumentele dezvoltate

în recurs.

Aceste argumente

poartă, astfel, către netemeinicia deciziei contestate, aspect ce nu poate face

obiectul unei contestații în anulare, vizându-se, practic, prin reaprecierea probelor

și reexaminarea fondului, transformarea acesteia într-un recurs la recurs.

dată contestației în anulare

Pentru aceste considerente,

în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta

contestație în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de către T.C. împotriva deciziei civile nr. 5697 din 16 decembrie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2011.