ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4781/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea supusă contestației în anulare Prin decizia civilă nr. 5697 din 16 decembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de T.C. împotriva sentinței civile nr. 388 din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și ca inadmisibilă cererea acestuia de sesizare a Curții Constituționale. Instanța de control judiciar a reținut că r ecurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ certificatul decizie medicală din 1 noiembrie 2006 emis de Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Medicală și ordinul din 30 noiembrie 2006 emis de Comandantul Brigăzii Speciale de Intervenție „V.T.” a Jandarmeriei.

A apreciat Înalta Curte că soluția instanței de fond, care a respins acțiunea recurentului-reclamant ca tardiv formulată, reținând că demersul judiciar s-a făcut cu depășirea termenului de prescripție de 6 luni și chiar și a termenului de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, este legală în raport de probele administrate: înscrisul de la dosar care atestă sub semnătura recurentului, primirea unui exemplar al certificatului decizie medicală din 1 noiembrie 2006, chiar la data de 1 noiembrie 2006 . De asemenea, prin adresa din 30 noiembrie 2006, i s-au adus la cunoștință recurentului măsurile dispuse prin ordinul din 30 noiembrie 2006, ordin emis în baza certificatului decizie medicală menționat.

În plus, la solicitarea recurentului, la data de 22 decembrie 2006 s-a emis adeverința de către UM X. București, care se referă, de asemenea, la ambele acte administrative atacate, prin prisma dreptului la pensie, a vechimii în serviciu și a grupei de muncă. Ca urmare, a constatat instanța de recurs, este cert că recurentul a luat cunoștință despre cele două acte în perioada noiembrie-decembrie 2006, motiv pentru care dreptul la acțiune concretizat prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București la data de 18 septembrie 2008, era prescris. De asemenea, fiind împlinit termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, recurentul-reclamant era și decăzut din dreptul de a mai formula acțiune judiciară.

Înalta Curte a mai apreciat că împrejurarea că recurentul-reclamant a continuat să adreseze diverse memorii Ministerului Administrației și Internelor dar și altor instituții publice în perioada 2006-2010 ori că actele administrative examinate i-au fost recomunicate la data de 13 ianuarie 2009 este nerelevantă, câtă vreme nu sunt îndeplinite condițiile art. 103 C. proc. civ. pentru a opera o repunere în termenele de formulare a acțiunii. Respingând ca inadmisibilă cererea recurentului T.C.

de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte a arătat că, deși formal aceste dispoziții „au legătură cu soluționarea cauzei”, după cum dispune art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în realitate nu se impune sesizarea instanței de control constituțional, câtă vreme textul atacat este scos din contextul Legii nr. 554/2004, acreditându-se, fără nici un temei, ideea că autoritatea publică ar putea prelungi sine die termenul de soluționare a plângerii prealabile. 2. Calea extraordinară de atac exercitată Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul T.C., pentru motive încadrate în dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., solicitând anularea deciziei contestate și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului său. În motivarea cererii, contestatorul a susținut că instanța a calculat eronat termenul până la care putea fi atacat certificatul medical emis abuziv, fără a lua în considerare data la care s-a emis ultimul document medical care contesta acest înscris, respectiv adeverința medicală din data de 8 octombrie 2007. A arătat contestatorul că o cerere de chemare în judecată se introduce după ce se eliberează ultimul document ce justifică un interes legitim, în speță documente medicale ce dovedesc pensionarea abuzivă a contestatorului, finalizate la data de 8 octombrie 2007 și că, pe de altă parte, instanța ar fi trebuit să ia în considerare numeroasele plângeri îndreptate împotriva Ministerului Administrației și Internelor.

A mai arătat că a semnat sub presiune adresa din 30 noiembrie 2006 și că ordinul din 30 noiembrie 2006 i-a fost comunicat abia în data de 13 ianuarie 2009. Instanța de judecată, a susținut contestatorul, a soluționat greșit excepțiile tardivității și cea a prematurității acțiunii. La termenul din 12 aprilie 2011 contestatorul a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asigurării asistenței prin avocat, invocând dispozițiile art. 6 lit. a) din O.U.G. nr. 51/2008, cerere care a fost respinsă de către Înalta Curte prin încheierea cu aceeași dată. Solicitarea contestatorului de reexaminare a cererii de acordare a ajutorului public judiciar a fost, la rândul său, respinsă la 29 iunie 2011 ca tardiv formulată.

3. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata UM X. a invocat excepția tardivității contestației în anulare, în condițiile în care motivele contestației au fost depuse, prin Registratura Curții, la 14 iunie 2011, iar în ceea ce privește contestația formulată, a solicitat respingerea acesteia ca nefondată. II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației formulate Cu privire la excepția tardivității contestației în anulare Examinând cu prioritate, în condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității contestației în anulare, invocată de către intimata Jandarmeria Română, UM X1, Înalta Curte constată că este nefondată. Potrivit dispozițiilor art. 319 alin. (2) C. proc.

civ., „c ontestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau lit. c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.” În speță, decizia contestată a fost pronunțată la data de 16 decembrie 2010, termenul pentru formularea unei contestații în anulare expirând cel târziu la 16 decembrie 2011. În aceste condiții, contestația înregistrată la 14 februarie 2011 și motivată la 14 iunie 2011 apare ca formulată în termenul fixat de lege, excepția invocată de către intimată urmând a fi respinsă.

Examinarea contestației în anulare Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de contestator, Înalta Curte constată prezenta contestație în anulare nefondată, pentru argumentele expuse în continuare. Contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, ce poate fi limitativ exercitată numai în condițiile și pentru motivele prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Aceste dispoziții au în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli comise prin omiterea sau confundarea unor elemente esențiale sau date materiale. Examinarea înscrisurilor dosarului nu a relevat existența erorilor materiale învederate de către contestator, constatându-se că instanța de control judiciar a reținut corect datele materiale relevante în speță. De asemenea, analizând argumentele contestatorului, se constată că acesta critică, de fapt, interpretarea dată, de către instanță, a ansamblului probator depus în cauză și modul în care aceasta a înțeles să aplice dispozițiile legale incidente, reluând argumentele dezvoltate în recurs.

Aceste argumente poartă, astfel, către netemeinicia deciziei contestate, aspect ce nu poate face obiectul unei contestații în anulare, vizându-se, practic, prin reaprecierea probelor și reexaminarea fondului, transformarea acesteia într-un recurs la recurs. 2. Soluția dată contestației în anulare Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta contestație în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de către T.C. împotriva deciziei civile nr. 5697 din 16 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.