ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4655/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamata C.V. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român la stabilirea cuantumului valorii de despăgubire pentru imobilul situat în Iași, str. A.B., și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire cu indicarea valorii de despăgubire. În motivarea cererii s-a arătat că prin dispoziția din 16 decembrie 2005, emisă de Primarul Municipiului Iași, s-a dispus, la art. 2, următoarele: „Propunem acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, pentru imobilul-construcție demolată și suprafața de teren de 1384,56 mp, sistematizată ocupată de blocuri de locuințe, parcare și căi de acces situate în Iași, str. A.B.

(…)”. Prin art. 3 se direcționează notificarea, spre competentă soluționare, către SC E. SA persoana juridică care are calitatea de unitate deținătoare a imobilului teren în suprafață de 615,44 mp situate în Iași, str. A.B., urmând ca, după ce aceasta se pronunță prin decizie supra cererii de acordare a măsurilor reparatorii, să înainteze dosarul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor potrivit dispozițiilor ari. 16 alin. (2), Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma domeniile proprietății și justiției, precum și unele masuri adiacente. La rândul său, SC E.M. SA, fostă SC E. SA, prin decizia din 4 mai 2006, arată că, pentru suprafața de 615,44 mp situata în str. A.B., reclamanta va primi despăgubiri în condițiile legii speciale, urmând ca Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să stabilească cuantumul despăgubirilor și modalitatea de punere în posesie, căreia îi va înainta dosarul complet.

În urma emiterii acestor decizii, s-au formulat numeroase adrese către pârât în vederea evaluării imobilelor și a emiterii titlurilor de despăgubire, respectiv urmarea procedurii instituite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Pârâtul a arătat, prin întâmpinare, că este neîntemeiat primul capăt de cerere privind stabilirea de instanță a valorii de despăgubire pentru imobilul notificat deoarece evaluarea se realizează, potrivit dispozițiilor Legii nr. 247/2005, de evaluatori autorizați, desemnați aleatoriu. Instanța de fond a invocat din oficiu la termenul din 22 noiembrie 2010 excepția inadmisibilității cererii privind stabilirea de către instanță a despăgubirilor datorate pentru imobil și obligarea ca hotărârea ce se solicită a fi emisă să conțină cuantumul acestor despăgubiri.

Prin sentința civilă nr. 29 din 19 ianuarie 2010 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind stabilirea de către instanță a valorii de despăgubire pentru imobilului situat în Iași, str. A.B., și obligarea ca hotărârea ce se solicită a fi emisă să conțină cuantumul acestor despăgubiri; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta C.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român și, în consecință, a obligat Statul Român, reprezentat de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să emită reclamantei decizie reprezentând titlu de despăgubire. Totodată, au fost respinse capetele de cerere privind stabilirea de către instanță a valorii imobilului situat în Iași, str. A.B., și obligarea ca hotărârea ce se solicită a fi emisă să conțină cuantumul acestor despăgubiri precum și cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că o situație specială este și cea a reclamantei care din anul 2001 solicită autorităților publice ale statului recunoașterea și valorificarea dreptului de proprietate asupra imobilului ce i-a fost preluat în mod abuziv de către stat. Legea nr. 247/2005 nu stabilește un termen pentru emiterea deciziei, însă prevede etape în soluționarea cererilor de retrocedare. Împrejurarea că în lege nu s-a prevăzut un termen pentru rezolvarea cererilor de retrocedare nu înseamnă că acestea nu trebuie soluționate într-un termen rezonabil. De la data la care dosarul de retrocedare a fost preluat de pârât (anul 2005) și până la data soluționării prezentei cauze au trecut peste 5 ani, timp suficient pentru emiterea deciziei de despăgubire.

Acțiunea reclamantei este fondată din perspectiva accesului la un proces echitabil, drept prevăzut de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. În ceea ce privește cererea de stabilire de către instanță a valorii de despăgubire pentru imobilului situat în Iași, str. A.B., și cererea privind obligarea ca hotărârea ce se solicită a fi emisă să conțină cuantumul acestor despăgubiri, instanța le-a respins ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității. S-a apreciat că instanța nu se poate substitui în atribuțiile stabilite prin Legea nr. 247/2005 în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Cererea privind plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă, reclamanta nefăcând nicio dovadă în acest sens.

Chitanțele de plată a taxei de timbru și a timbrului judiciar nu pot fi avute în vedere motivat de faptul că acțiunea era scutită de aceste contribuții potrivit dispozițiilor din Legea nr. 146/1997, acest lucru fiind reținut de către președintele de complet prin rezoluția de primire a cererii. Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că sub aspectul obligării Comisiei Centrale la emiterea deciziei cu motivarea încălcării principiului procesului rezonabil, recurentul consideră că, în mod netemeinic, instanța de fond a statuat o astfel de obligație, neținând cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamantei.

Se consideră că instanța de fond a interpretat, în mod greșit, faptul că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul termenului rezonabil. Mai mult, deși nu a fost prevăzut un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, legiuitorul a stabilit că ordinea de soluționare a dosarelor va fi decisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În aplicarea acestor dispoziții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia din 28 februarie 2006 care, într-adevăr, prevedea selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire cât și a evaluatorului, societății de evaluare, cu mențiunea că această decizie a fost înlocuită cu decizia din 16 septembrie 2008, care a fost adoptată pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite.

Dosarul privind acordarea de despăgubiri, în favoarea reclamantei, face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor. Etapele procedurii administrative, au fost parcurse, în sensul că dosarul a fost transmis și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale, fiind analizat și în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, prilej cu care au fost constatate aspectele în temeiul cărora fost invocată excepția de nelegalitate a dispoziției amintite. În aceste condiții, recurenta consideră că instanța de fond nu a reținut aspectele legate de ordinea de soluționare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, susținând, în mod greșit, existența depășirii termenului rezonabil în privința soluționării dosarului aferent.

Se mai susține că instanța de fond a obligat Comisia Centrală la emiterea directă a deciziei conținând titlul de despăgubire, fără a lua în considerare că impunerea unei astfel de obligații, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale, și anume, existența unei hotărâri judecătorești irevocabile, care nu poate fi pusă în executare, având în vedere aspectele legate de legalitatea dispoziției emise de entitatea notificată, devenind astfel aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile, dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile, dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor, dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și alin. (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și alin. (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. În alin. (8) se arată că dispozițiile alin. (1)-alin. (2) și alin. (7) reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor, ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat, propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate, propuse, actualizate cu indicele de inflație.

În cauza de față reclamanta s-a adresat instanței de fond pentru a solicita obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlu de despăgubire pentru un imobil situat în Iași, str. A.B., care nu poate fi restituit în natură, iar instanța de fond a admis cererea, pornind de la nesoluționarea dosarului într-un termen rezonabil. Criticile din motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluției instanței de fond sub acest aspect sunt nefondate. După cum s-a arătat, Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluționeze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv și nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluționare. Inițial, Comisia Centrală a stabilit soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin decizia din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării. Cu toate acestea, dosarul reclamantei, în care a fost emisă dispoziția din 16 decembrie 2005 emisă de Primăria Municipiului Iași cu propunere de acordare a despăgubirilor, nu a fost soluționat deși au trecut câțiva ani de la înregistrare. Una dintre garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este principiul celerității procedurilor judiciare. Termenul rezonabil impus de art. 6 cuprinde și durata procedurii administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicții este condiționată de normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea proceduri, așa cum este cazul în speță.

Pentru respectarea termenului rezonabil statul trebuie să-și organizeze sistemul puterilor sale, astfel încât să răspundă acestei cerințe, dincolo de dificultățile generate de diverși factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă. Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudența C.E.D.O. se constată că sunt nefondate criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative. Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 29 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2011.