ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4655/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4655/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamata C.V. a

solicitat obligarea pârâtului Statul Român la stabilirea cuantumului valorii de

despăgubire pentru imobilul situat în Iași, str. A.B., și la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire cu indicarea valorii de despăgubire.

În motivarea cererii

s-a arătat că prin dispoziția din 16 decembrie 2005, emisă de Primarul

Municipiului Iași, s-a dispus, la art. 2, următoarele:

„Propunem acordarea

de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și

plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de către stat,

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și

justiției, precum și unele măsuri adiacente, pentru imobilul-construcție demolată

și suprafața de teren de 1384,56 mp, sistematizată ocupată de blocuri de

locuințe, parcare și căi de acces situate în Iași, str. A.B. (…)”.

Prin art. 3 se

direcționează notificarea, spre competentă soluționare, către SC E. SA persoana

juridică care are calitatea de unitate deținătoare a imobilului teren în

suprafață de 615,44 mp situate în Iași, str. A.B., urmând ca, după ce aceasta

se pronunță prin decizie supra cererii de acordare a măsurilor reparatorii, să

înainteze dosarul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor potrivit dispozițiilor ari. 16 alin. (2), Titlul VII din Legea

nr. 247/2005 privind reforma domeniile proprietății și justiției, precum și

unele masuri adiacente.

La rândul său, SC

E.M. SA, fostă SC E. SA, prin decizia din 4 mai 2006, arată că, pentru

suprafața de 615,44 mp situata în str. A.B., reclamanta va primi despăgubiri în

condițiile legii speciale, urmând ca Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților să stabilească cuantumul despăgubirilor și modalitatea de punere

în posesie, căreia îi va înainta dosarul complet.

În urma emiterii

acestor decizii, s-au formulat numeroase adrese către pârât în vederea

evaluării imobilelor și a emiterii titlurilor de despăgubire, respectiv urmarea

procedurii instituite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Pârâtul a arătat,

prin întâmpinare, că este neîntemeiat primul capăt de cerere privind stabilirea

de instanță a valorii de despăgubire pentru imobilul notificat deoarece

evaluarea se realizează, potrivit dispozițiilor Legii nr. 247/2005, de

evaluatori autorizați, desemnați aleatoriu.

Instanța de fond a

invocat din oficiu la termenul din 22 noiembrie 2010 excepția inadmisibilității

cererii privind stabilirea de către instanță a despăgubirilor datorate pentru

imobil și obligarea ca hotărârea ce se solicită a fi emisă să conțină cuantumul

acestor despăgubiri.

Prin sentința civilă

nr. 29 din 19 ianuarie 2010 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind stabilirea

de către instanță a valorii de despăgubire pentru imobilului situat în Iași,

str. A.B., și obligarea ca hotărârea ce se solicită a fi emisă să conțină cuantumul

acestor despăgubiri; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta C.V. în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român și, în consecință, a obligat Statul Român,

reprezentat de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să emită

reclamantei decizie reprezentând titlu de despăgubire. Totodată, au fost respinse

capetele de cerere privind stabilirea de către instanță a valorii imobilului situat

în Iași, str. A.B., și obligarea ca hotărârea ce se solicită a fi emisă să conțină

cuantumul acestor despăgubiri precum și cererea privind obligarea pârâtului la plata

cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că o situație specială este și cea a reclamantei

care din anul 2001 solicită autorităților publice ale statului recunoașterea și

valorificarea dreptului de proprietate asupra imobilului ce i-a fost preluat în

mod abuziv de către stat.

Legea nr. 247/2005 nu

stabilește un termen pentru emiterea deciziei, însă prevede etape în soluționarea

cererilor de retrocedare. Împrejurarea că în lege nu s-a prevăzut un termen pentru

rezolvarea cererilor de retrocedare nu înseamnă că acestea nu trebuie soluționate

într-un termen rezonabil.

De la data la care dosarul

de retrocedare a fost preluat de pârât (anul 2005) și până la data soluționării

prezentei cauze au trecut peste 5 ani, timp suficient pentru emiterea deciziei de

despăgubire.

Acțiunea reclamantei este

fondată din perspectiva accesului la un proces echitabil, drept prevăzut de

art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

În ceea ce privește cererea

de stabilire de către instanță a valorii de despăgubire pentru imobilului situat

în Iași, str. A.B., și cererea privind obligarea ca hotărârea ce se solicită a fi

emisă să conțină cuantumul acestor despăgubiri, instanța le-a respins ca urmare

a admiterii excepției inadmisibilității.

S-a apreciat că instanța

nu se poate substitui în atribuțiile stabilite prin Legea nr. 247/2005 în sarcina

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Cererea privind plata

cheltuielilor de judecată a fost respinsă, reclamanta nefăcând nicio dovadă în acest

sens. Chitanțele de plată a taxei de timbru și a timbrului judiciar nu pot fi avute

în vedere motivat de faptul că acțiunea era scutită de aceste contribuții potrivit

dispozițiilor din Legea nr. 146/1997, acest lucru fiind reținut de către președintele

de complet prin rezoluția de primire a cererii.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că sub aspectul obligării Comisiei Centrale la emiterea deciziei cu motivarea

încălcării principiului procesului rezonabil, recurentul consideră că, în mod netemeinic,

instanța de fond a statuat o astfel de obligație, neținând cont de aspectele obiective

ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamantei.

Se consideră că instanța

de fond a interpretat, în mod greșit, faptul că durata excesivă a procedurilor administrative

este de natură a încălca în mod evident principiul termenului rezonabil.

Mai mult, deși nu a fost

prevăzut un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative

prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, legiuitorul a stabilit că ordinea

de soluționare a dosarelor va fi decisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

În aplicarea acestor dispoziții

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia din 28 februarie

2006 care, într-adevăr, prevedea selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire

cât și a evaluatorului, societății de evaluare, cu mențiunea că această decizie

a fost înlocuită cu decizia din 16 septembrie 2008, care a fost adoptată pentru

a nu se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite.

Dosarul privind acordarea

de despăgubiri, în favoarea reclamantei, face parte din categoria dosarelor transmise

Secretariatului Comisiei Centrale înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007,

urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.

Etapele procedurii administrative,

au fost parcurse, în sensul că dosarul a fost transmis și înregistrat la Secretariatul

Comisiei Centrale, fiind analizat și în privința legalității respingerii cererii

de restituire în natură a imobilului notificat, prilej cu care au fost constatate

aspectele în temeiul cărora fost invocată excepția de nelegalitate a dispoziției

amintite.

În aceste condiții, recurenta

consideră că instanța de fond nu a reținut aspectele legate de ordinea de soluționare

a dosarelor privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv, susținând, în mod greșit, existența depășirii termenului rezonabil în privința

soluționării dosarului aferent.

Se mai susține că instanța

de fond a obligat Comisia Centrală la emiterea directă a deciziei conținând titlul

de despăgubire,

fără

a lua în considerare că impunerea unei astfel de obligații, cu trecerea peste etapele

administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi

juridice anormale, și anume, existența unei hotărâri judecătorești irevocabile,

care nu poate fi pusă în executare, având în vedere aspectele legate de legalitatea

dispoziției emise de entitatea notificată, devenind astfel aplicabile dispozițiile

art. 24 din Legea contenciosului administrativ.

Examinând cauza și sentința

recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Legea nr. 247/2005 stabilește

procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în

vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în acord

cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile, dispozițiile emise de entitățile

învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz,

ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea

notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire,

însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii

și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu

imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în

arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului

Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai

târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispozițiile

autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul

prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate

al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către

acesta. Deciziile, dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor

fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare,

total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea

învestită cu soluționarea notificării.

Alin. (3) al aceluiași

articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei

legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire,

către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către

titularii deciziilor, dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie

acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la

data intrării în vigoare a prezentei legi.

Pe baza situației juridice

a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei

Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și alin. (2)

în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute

la alin. (1) și alin. (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură

a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății

de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

După primirea dosarului,

evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate

și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest

raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile

de despăgubire.

Legiuitorul a menționat

în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare

de către evaluatorul numit.

În mod expres în art.

16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de evaluare

Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire,

fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

În alin. (8) se arată

că dispozițiile alin. (1)-alin. (2) și alin. (7) reglementează procedura de emitere

a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor, ordinelor

emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989, republicată, în care s-au consemnat, propus sume care urmează a se acorda

ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând

cuantumul despăgubirilor consemnate, propuse, actualizate cu indicele de inflație.

În cauza de față reclamanta

s-a adresat instanței de fond pentru a solicita obligarea Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor să emită titlu de despăgubire pentru un imobil situat

în Iași, str. A.B., care nu poate fi restituit în natură, iar instanța de fond a

admis cererea, pornind de la nesoluționarea dosarului într-un termen rezonabil.

Criticile din motivele

de recurs ce vizează netemeinicia soluției instanței de fond sub acest aspect sunt

nefondate.

După cum s-a arătat, Legea

nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluționeze dosarele

în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv și nici prin

Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005

nu s-au stabilit termene de soluționare.

Inițial, Comisia Centrală

a stabilit soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin decizia din 16

septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare a dosarelor înaintate va

fi cea a înregistrării.

Cu toate acestea, dosarul

reclamantei, în care a fost emisă dispoziția din 16 decembrie 2005 emisă de Primăria

Municipiului Iași cu propunere de acordare a despăgubirilor, nu a fost soluționat

deși au trecut câțiva ani de la înregistrare.

Una dintre garanțiile

prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este principiul

celerității procedurilor judiciare.

Termenul rezonabil impus

de art. 6 cuprinde și durata procedurii administrative preliminare, atunci când

posibilitatea sesizării unei jurisdicții este condiționată de normele de drept intern,

de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea proceduri, așa cum este cazul

în speță.

Pentru respectarea termenului

rezonabil statul trebuie să-și organizeze sistemul puterilor sale, astfel încât

să răspundă acestei cerințe, dincolo de dificultățile generate de diverși factori

care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă.

Raportat la criteriile

recunoscute în jurisprudența C.E.D.O. se constată că sunt nefondate criticile recurentei

deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative.

Activitatea pârâtei trebuie

organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să asigure

rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei

de a tergiversa soluționarea cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire

se aduc grave prejudicii acesteia.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate, iar instanța de

fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva

sentinței civile nr. 29 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2011.