CASE OF TIRAMISA S.R.L. v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Enforcement proceedings;Article 6-1 - Access to court);Violation of Article 1 of Protocol No. 1 - Protection of property (Article 1 para. 1 of Protocol No. 1 - Peaceful enjoyment of possessions)
CASE OF TIRAMISA S.R.L. v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA (CtEDO, 2025)
A cincea secțiune a TIRAMISA S.R.L. REPUBLICA MOLDOVA (Cererea nr. 40005/21) DIRECȚIA STRASBOURG 27 noiembrie 2025 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Tiramisa S.R.L. Republica Moldova , Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A cincea secțiunea), ședința în calitate de comitet compus din: Andreas Zünd , președinte , Diana Sârcu , Mykola Gnatovsky , judecători și Viktoriya Maradudina , grefierul adjunct al secțiunii interioare , având deliberat în privat la 6 noiembrie 2025, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA 1. Cazul a apărut într-o cerere împotriva Republicii Moldova depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 28 iulie 2021. Compania solicitantă a fost reprezentată de dl D. Manolache, un avocat care practică în Orhei. Guvernul moldovenesc („Guvernul”) a primit notificarea cererii. FACTELE 4. Detaliile și informațiile referitoare la cerere ale societății solicitante sunt prezentate în tabelul adăugat. Societatea solicitantă a intrat în relații comerciale cu societatea R., o entitate de stat înființată de Departamentul Administrației Penitenciare pentru achiziționarea și furnizarea de produse alimentare destinate deținuților. În urma nerespectării obligațiilor de plată ale societății R., societatea solicitantă a inițiat proceduri judiciare care urmăresc recuperarea datoriei contractuale. La 11 martie 2015, Curtea de District Orhei a acordat cererea și a ordonat societatea R. să plătească 111.334 lei moldoveni (MDL) companiei solicitante. Procedura de executare a fost inițiată la 22 aprilie 2015 și la 1 iulie 2016 societatea solicitantă a recuperat 26,008 MDL după vânzarea activelor societății R.. 7 . La 22 octombrie 2018, titlul de executare a fost returnat societății solicitante cu o notă că restul MDL 85,326 (echivalentul de 3,780 euro (EUR) la momentul respectiv) nu a putut fi recuperat, în calitate de societate R. nu aveau alte active executibile. Societatea solicitantă a contestat această decizie și, la 8 iulie 2020, decizia a fost anulată. S-a ordonat ca caiificii să relueze procedurile de executare împotriva companiei R. Între timp, având în vedere faptul că societatea solicitantă nu a putut obţine aplicarea deplină a hotărârii, a depus în judecată Ministerul Justiției, în temeiul Legii nr. 87, care solicită compensare pentru prejudiciu material și moral. Prin decizia finală din 14 aprilie 2021, Curtea Supremă de Justiție a respins afirmațiile societății reclamante ca fiind manifestement nefondate, după ce a susținut că judecătorul a luat toate măsurile necesare pentru aplicarea hotărârii din 11 martie 2015, dar că hotărârea a rămas neexecută din cauza societății R. nu au avut active, în timp ce statul nu a putut fi considerat responsabil pentru datorie. Procedura de punere în aplicare împotriva companiei R. au fost încă în așteptare în ziua ultimelor comunicări ale părților. DREPTUL ALEGAT ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIII ȘI AL ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI nr. 1 10. Societatea solicitantă s-a plâns de neexecutarea hotărârii finale în favoarea sa, după ce s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție și pe art. 1 din Protocolul nr. Cererea guvernului de a elimina cererea pe baza unei declarații unilaterale 11. La 22 septembrie 2023, Guvernul a prezentat o declarație unilaterală, recunoaștend încălcarea drepturilor societății solicitante la executarea unei hotărâri finale și solicitând Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Acestea au propus să plătească 1,600 EUR în ceea ce privește daunele și costurile și cheltuielile morale și au susținut că această sumă, împreună cu recunoașterea încălcării drepturilor societății solicitante, ar constitui suficientă satisfacție în acest caz. 12. Prin scrisoarea din 21 noiembrie 2023, societatea solicitantă nu a fost de acord cu declarația unilaterală și s-a opus solicitării acesteia. Acesta a susținut că, de asemenea, a suferit prejudiciu material semnificative, fiind în măsură să obțină executarea deplină a hotărârii, care nu putea fi compensată de declarația unilaterală, și a solicitat Curtea să continue examinarea cererii. 13. Curtea reiterează principiul prevăzut în fostul rege al Greciei și alții v. Grecia ([GC] (sau satisfacție), nr. 25701/94, § 72, 28 noiembrie 2002), în conformitate cu care o hotărâre în care se constată încălcarea Convenției impune statului interesat o obligație juridică de a pune capăt încălcării și de a face reparații pentru consecințele sale, astfel încât să restabilească, în măsura posibilă, situația existentă înainte de încălcare. Curtea este de părere că acest principiu se aplică, de asemenea, în cazurile actuale, în care guvernul urmărește obținerea unei hotărâri grevate prin intermediul unei declarații unilaterale (a se vedea Decev v. Moldova (nu. 2), nu. 7365/05, § 18, 24 februarie 2009). 14. Având în vedere circumstanțele cazului, Curtea nu este convinsă că compensația propusă de guvern ar restabili, în măsura posibilului, situația existentă înainte de încălcare. În special, Curtea constată că, în recunoașterea faptului că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Guvernul nu a propus o compensare suficientă pentru daune şi costuri şi cheltuieli. 15. Din motivele prezentate mai sus, Curtea constată că guvernul nu a prezentat o declarație care să ofere o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în convenție nu impune Curtea să continue examinarea cazului (a se vedea, în schimb, Akman v. Turcia (striking afară), nr. 37453/97, §§ 23-24, CEDO 2001- VI). 16. Astfel, Curtea respinge cererea Guvernului de a elimina cererea în temeiul articolului 37 din Convenție și va continua, în consecință, examinarea admisibilității și a meritelor cazului. Admisibilitatea și meritul cazului 17. Curtea reiterează că executarea unei hotărâri din partea oricărei instanțe trebuie considerată o parte integrantă a unei „audiții” în sensul articolului 6. De asemenea, se referă la jurisprudența sa privind neexecuția sau întârziarea executării hotărârilor interne finale (a se vedea Hornsby v. Grecia , nu. 18357/91, § 40, Raporturi ale hotărârilor și deciziilor 1997‐II). 18. În cazul în cauză, Curtea remarcă că societatea R. este societatea deținută de stat și, chiar dacă s-a bucurat de un anumit grad de independență economică, statul a fost singurul său fondator și a exercitat controlul deplin asupra acestuia. În plus, compania R. a îndeplinit sarcini publice specifice, sub supravegherea autorităților de stat, cum ar fi furnizarea de produse alimentare deținute. În urma executării parțiale a hotărârii finale prin vânzarea activelor societății R., recuperarea restului MDL 85,326 (echivalent cu 3,780 EUR la momentul respectiv) s-a dovedit imposibilă datorită absenței oricăror alte active aparținând societății R. În ciuda hotărârii instanței de reluare a procedurii de punere în aplicare împotriva societății R., hotărârea finală în favoarea societății solicitante rămâne neexecută până în prezent. În plus, guvernul nu a demonstrat că societatea R. deține orice active care să permită societății solicitante să recupereze în viitor sumele în curs de desfășurare. 19. Având în vedere natura activității, proprietatea și controlul semnificativ exercitat de stat asupra activității sale, statul este responsabil pentru datoriile suportate de societatea R. (a se vedea, mutatis mutandis, Cooperativa Agricola Slobozia-Hanesei v. Moldova , nu. 39745/02, § 19, 3 aprilie 2007 și Clionov v. Moldova, nu. 13229/04, § 29, 9 octombrie 2007). 20. Având în vedere răspunderea statului pentru datoriile societății R., Curtea reiterează că nu este deschis unei autorități de stat să citească lipsa de fonduri ca scuză pentru nu onorarea unei datorii de judecată (a se vedea Burdov v. Rusia, nu. 59498/00, § 35, CEDO 2002-III). Statele contractante își organizează sistemele juridice astfel încât autoritățile competente să își poată îndeplini obligația în acest sens (a se vedea Burdov v. Rusia (nu. 2), nu. 33509/04, § 70, CEDO 2009). 21. În principalele cazuri de Cristea v. Republica Moldova, nr. 35098/12, 12 februarie 2019, Botezatu v. Republica Moldova, nr. 17899/08, 14 aprilie 2015 și Pomul S.R.L. și Subervin S.R.L. Republica Moldova , nos . 14323/13 și 47663/13, 24 octombrie 2023, Curtea a constatat deja o încălcare a unor chestiuni similare cu cele din cazul în cauză. 22. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea nu a găsit niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită cu privire la admisibilitatea și meritul acestor plângeri. Având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că, în acest caz, autoritățile nu au desfășurat toate eforturile necesare pentru aplicarea integrală și în timp util a deciziei în favoarea societății solicitante. 23. Prin urmare, aceste plângeri sunt admisibile și dezvăluie încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. APLICAREA ARTICOLUL 41 AL CONVENŢIEI 24. Curtea remarcă că societatea solicitantă a încercat să își recupereze datoria în cadrul procedurii de executare de peste zece ani și a reușit doar să recupereze o mică parte din aceasta. Guvernul nu a demonstrat că compania R. a avut orice alte active care ar putea fi utilizate pentru a satisface datoria societății solicitante. Prin urmare, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumelor indicate în tabelul adăugat și respinge restul cererilor societății solicitante pentru o justă satisfacție. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, respinge cererea guvernului de a elimina aplicarea din lista de cazuri; declara cererea admisibilă; declară că această cerere dezvăluie încălcarea articolului 6 § 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 privind nerespectarea hotărârii interne; deține (a) că statul interesat trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, sumele indicate în tabelul anexat, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus, până la decontarea dobânzii simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în cursul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 27 noiembrie 2025, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Viktoriya Maradudina Andreas Zünd Președintele adjunct al grefierului interimar ANNEX APPENDIX Cerere de depunere a plângerilor în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția (neexecutarea unei decizii interne) Cerere nr. Data introducerii Denumirea reclamantului Anul înregistrării Denumirea și locația Reprezentantului Denumirea instanței interne Scredință de execuție Data de începere a hotărârii Data de încheiere a perioadei de neexecuție Data încheierii perioadei de neexecuție Lungimea procedurii de indemnizare Denumire a instanței interne Datea hotărârii Premiului (în euro) Sumele acordate pentru prejudiciu material (în menținerea datoriei și dobânzii de plată în curs de întârziere) (în euro) [1] Sumele acordate pentru prejudiciu moral (în euro) [2] Sumele acordate pentru costurile și cheltuielile (în euro) [3] 40005/21/28/07/2021 TIRAMISA S.R.L. 1999 Tribunalul de district Manolache Dorin Orhei Orhei Obligația de a plăti o datorie de către o societate de stat, 11/03/2015 22/04/2015 În așteptarea executării de peste 10 ani și 3 luni Curtea Supremă de Justiție 14/04/2021 Nr. de atribuire 3.780 (datorie de menținere) 2.946 (dobânzi de plată nominală) 1.600 250 1. În plus, orice impozit care poate fi taxabil. În plus, orice taxă care poate fi taxabilă reclamantului. În plus, orice taxă care poate fi taxabilă reclamantului.