Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.02.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 944/2010

HOTĂRÂRE
15.02.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 944/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra conflictului negativ de competență, deliberând constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie Sinaia sub nr. 263/310/2009, petentul Ș.V., în calitate de executor bancar, membru al Corpului executorilor bancari din cadrul SC P.B.R. SA a solicitat pe calea procedurii necontencioase, în raport de debitoarea SC C.V.D. SRL și Biroului executorului judecătoresc P.B. Sinaia conexarea Dosarului execuțional nr. 82/1/2008 la Dosarul execuțional nr. 247/1/2008 al Biroului executorului judecătoresc P.B. din Sinaia. În motivarea cereri s-a arătat că la data de 4 august 2008 a fost sesizat pentru demararea procedurii de executare silită împotriva debitoarei, constituindu-se Dosarul execuțional nr. 82/1/2008.

S-a învederat că și la biroul executorului judecătoresc P.B. din Sinaia s-a început executarea silită împotriva aceleiași debitoare și asupra acelorași bunuri, desfășurându-se în paralel două proceduri execuționale. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 331 C. proc. civ. și art. 373 4 C. proc. civ. Instanța a ridicat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 550 din 17 aprilie 2009, cu motivarea că în cauză competența teritorială este reglementată prin norme de ordine publică și ea aparține instanței de executare în circumscripția căreia a început prima executare silită, respectiv Judecătoriei Sectorului 2 București, în a cărei rază teritorială își află sediul creditoarea.

Au fost în acest sens indicate ca temei al soluției dispozițiile art. 373 4 alin. (1) C. proc. civ. La rândul său, Judecătoria Sectorului2 București prin sentința civilă nr. 6605 din 23 iulie 2009, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sinaia, astfel încât a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. Instanța a motivat că potrivit dispozițiilor art. 373 C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. În speță, așa cum rezultă din adresa aflată la fila 7 Dosar nr. 263/310/2009 al Judecătoriei Sinaia, pe rolul B.E.J.

P.B. cu sediul în Sinaia, județ Prahova a fost înregistrat Dosarul de executare nr. 247/08 din 10 februarie 2009 având ca obiect recuperarea sumei de 700.000 euro respectiv 37.766,16 lei, prin executare silită indirectă -urmărire imobiliară asupra imobilului proprietatea debitoarei SC C.V.D. SRL, situat în Sinaia, județul Prahova, asupra căruia creditoarea SC P.B.R. SA are instituit un drept de ipotecă. Împotriva aceleiași debitoare a fost demarată de către petent procedura executării silite în cadrul Dosarului de executare nr. 82/1/2008 - fila 8, Dosar nr. 263/310/2009 al Judecătoriei Sinaia - dar tot asupra bunului din orașul Sinaia, județul Prahova.

Prin urmare, în speță există o singură instanță de executare și anume Judecătoria Sinaia, în circumscripția Judecătoriei Sectorului 2 București neavând loc nici o executare silită atâta vreme cât singurul bun urmărit este imobilul din Sinaia, iar singura formă de executare silită pornită este executarea silită imobiliară. Instanța a mai reținut că există diferență între competența executorului bancar ori judecătoresc și competența instanței de executare, iar sediul executorului nu are nici o relevanță cu privire la competența instanței de executare. Astfel investită în condițiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ. Înalta Curte reține că în speță competența teritorială de a soluționa cauza revine Judecătoriei Sinaia.

Soluția de declinare pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 și motivarea acesteia, inclusiv prin prisma invocării prevederilor art. 373 C. proc. civ., sunt corecte, bunul supus urmăririi aflându-se în orașul Sinaia. În consecință, Înalta Curte va stabili în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ. că este competentă să soluționeze cauza Judecătoria Sinaia.

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența teritorială de soluționare a cererii necontencioase formulate de Ș.V., executor bancar al Biroului executori bancari SC P.B.R. SA debitoare a SC C.V.D. SRL și biroul executorului judecătoresc P.B. din Sinaia în favoarea Judecătoriei Sinaia. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 februarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5635/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, creditoarea SC B. SA a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitoarei M.M.A. aceasta având domiciliul în București sector 2
ÎCCJ 2012-02-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 847/2012
Ședința Camerei de Consiliu din 21 februarie 2012 Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sibiu executorul bancar, M.D.I., în cad
ÎCCJ 2012-02-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 848/2012
Ședința Camerei de Consiliu din 21 februarie 2012 Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sibiu, executorul bancar M.D.I. în cadr
ÎCCJ 2010-11-01
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5759/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Constată că la data de 14 decembrie 2009 petentul P.A.M., în calitate de executor bancar în cadrul Corpului executorilor bancari ai SC B. SA, s-a adresat Judecătoriei Craiova, solicitând încuviin
ÎCCJ 2013-06-27
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2604/2013
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului a constatat următoarele: Prin acțiunea înregistrată în data de 06 august 2009 pe rolul Judecătoriei sector 1 București sub nr. 25505/299/2009, contestat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă