ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3858/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3858/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de

față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr.

289/S din 08 noiembrie 2010, Tribunalul Brașov, respingând excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și admițând în parte, acțiunea civilă formulată de

reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și cererea de intervenție

în favoarea acestuia, formulată de intervenienta Regia Autonomă – Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat, ambele în contradictoriu cu pârâții SC P. SA

Brașov și P.J. a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între pârâții SC P. SA Brașov și P.J., autentificat

sub nr. 652 din 11 septembrie 2003 la Biroul Notarului Public - C.D. - Brașov, în ce privește construcțiile garaj și casă de

cărămidă, identificate la A + 8 în CF 9524 Brașov, sub nr. top 7182/6 și

7184/4.

În consecință, a dispus

rectificarea C.F. 9524 Brașov, în sensul radierii dreptului de proprietate al

pârâtului P.J. asupra acestor construcții, drept înscris în această CF sub B 30

și a respins restul pretențiilor reclamantului și intervenientei, a luat act de

renunțarea la judecata cererii de chemare în garanție a pârâtului P.J.,

formulată de pârâta SC P. SA și a constatat nulitatea raportului de expertiză

întocmit de către expert M.E. sub nr. 204386 din data de 03 septembrie 2007.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, este neîntemeiată, întrucât reclamantul este proprietarul

imobilului în litigiu, aspect ce rezultă atât din Decizia civilă nr. 91/Ap. din

29 iunie 2006 a Curții de Apel Brașov, în care se reține că Vila „ T.„ a fost

închiriată de către R.A. – A.P.P.S. (administratorul acesteia pentru statul

român) cât și din înscrierea cărții funciare și deși părțile au poziții

diferite cu privire la identificarea acestui imobil, acestea nu au influență

asupra calității procesuale a reclamantului, acesta fiind proprietarul bunului,

distinct de modul de dobândire al acestuia.

Neîntemeiate s-au

considerat și susținerile pârâtului P.J., în sensul că, reclamantul Statul

Român nu are nici o legătură cu înscrierile de carte funciară, iar Ministerul

Finanțelor Publice nu poate avea calitate procesuală pentru anularea

transmiterii drepturilor tabulare între cei doi pârâți pentru că această

calitate rezultă din conținutul

art. 25 alin. (2) din

Decretul nr. 31/1954, potrivit căruia statul participă în raporturi de drepturi

și obligații prin Ministerul Finanțelor Publice

, afară de cazurile în

care legea stabilește anume alte organe în acest scop.

Pe fondul cauzei s-a

constatat că acțiunea este parțial întemeiată.

Astfel, prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. 652 din 11 septembrie 2003 autentificat de

B.N.P. C.D., pârâtul P.J. a vândut către cealaltă pârâtă, SC P. SA Brașov,

dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Timișul de Jos, str.

Națională, înregistrat în C.F. 9524 Brașov, nr. top 7182/5 – teren și plantație

de 2692,80 mp, 7182/6 – teren și plantație de 8469,40 mp și construcția garaj

7184/4 – teren și plantație de 6.838,60 mp și construcția casă de cărămidă,

identificată la A+8 ( fila 9, dosar nr. 3298/2004).

Reclamantul a

criticat acest contract pe motiv că prin încheierea lui s-a adus atingere

dreptului său de proprietate, imobilul construcție Vila T., ce face obiectul

acestuia, nefiind în proprietatea vânzătorului ci a Statului Român, dat în

administrarea R.A. A.P.P.S.

Imobilul construcție

descris în contractul a cărui nulitate se cere a fi constatată este identic ca

descriere, cu cel de sub A + 8 din C.F. 9524 Brașov, nr. top 7182/5 – teren și

plantație de 2692,80 mp, 7182/6 – teren și plantație de 8469,40 mp și

construcția garaj, 7184/4 – teren și plantație de 6.838,60 mp și construcția

casă de cărămidă, fără a se menționa în act și denumirea acestuia, respectiv

Vila T.

Construcția de sub

A+8 din CF 9524 Brașov este radiată în anul 1992 ca fiind demolată în 1959, așa

cum rezultă de sub B 28 cu trimitere la A 13 a aceleiași cărți funciare.

Descrierea

construcției de sub B13, respectiv casă de cărămidă cu trei încăperi, una bucătărie,

una baie, una cămară, un closet cu WC, un antreu și una pivniță cu două

despărțituri și un garaj de piatră, nu coincide cu cea de la A + 8 din C.F. 9524 Brașov, nr. top 7182/5, 7182/6, 7184/4, respectiv casă de cărămidă cu 8

încăperi, pivniță cu două încăperi și garaj de piatră.

La data de 20

octombrie 1992, Primăria Predeal răspunde la cererea pârâtului P.J.

înregistrată sub nr. 2322, de radiere a construcției din CF 9524 Brașov, în

sensul că, imobilul din Predeal str. Timișului de jos a fost demolat în anul

1959.

Cu toate acestea, la

data de 07 iulie 2003 Primăria Orașului Predeal eliberează Certificatul de

urbanism, la cererea pârâtului, necesar pentru întabularea casei din cărămidă

aflată pe nr. top 7184/4 și garajului aflat pe nr. top 7182/6 în CF 9524,

menționându-se că imobilele se află în administrarea operativă a R.A. – A.P.P.S.

Sub B30 în aceeași

carte funciară se înregistrează pe terenul cu nr. top 7184/4 – casa de

cărămidă, iar pe cel cu nr. top 7182/6 un garaj, toate în Predeal str.

Națională și constituirea proprietății în favoarea pârâtului P.J. cu titlu

drept construire în baza documentației nr. 293/2003 eliberată de Primăria

Predeal, deși acest certificat a fost dat doar pentru întabularea vechilor

construcții, nefiind apt de a ține loc de autorizație de construire și nici de

a conferi dreptul de a executa lucrări de construcții, cum rezultă din însuși

conținutul său, și nici să stea la baza înscrierii dobândirii dreptului de

proprietate în acest mod.

Pârâtul P.J. a

solicitat, în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a

imobilului înscris în CF 9524 sub nr. top 7184/4 (casă de cărămidă cu 8

încăperi, pivniță, garaj de piatră) prin Notificarea nr. 3437 din 14 noiembrie 2001,

procedură specială nefinalizată.

Din documentația

prezentată a rezultat că descrierea construcției de sub B 13 a cărții funciare corespunde mai degrabă celei ce reprezintă Vila T. și nu a celei asupra căreia

susține pârâtul că a avut proprietatea la data vânzării sale, iar prin lucrarea

de expertiză tehnică efectuată de către expert ing. L.M. s-a stabilit că Vila T.

se află situată pe nr. top 7182/5, 7182/6, 7184/4, expertul susținând, în

cadrul ședinței publice din data de 10 mai 2010, că obiectul contractului îl

constituie Vila T. și că ceea ce s-a vândut prin contractul atacat este Vila T.,

care este casa preluată și recondiționată.

Concluzia care se

desprinde este că imobilul în litigiu a fost preluat de stat, că pentru acesta s-a

formulat cerere de restituire în natură, că el se află în proprietatea statului

care nu s-a înscris în cartea funciară, că identificarea din CF nu a fost

confirmată de către expert, că litigiile anterioare au vizat doar terenul nu și

construcțiile aflate pe acesta și că procedura de restituire în natură a

imobilului în litigiu, pentru care s-a formulat notificare, nu a fost

finalizată.

În raport de

dispozițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nu s-a dovedit aprobarea

restituirii în natură, astfel că nu s-a putut reține existența unui drept

actual în favoarea pârâtului la data încheierii contractului atacat, iar sub

aspectul inexistenței construcției în patrimoniul pârâtului dobândită prin

succesiune, la data perfectării actului de vânzare – cumpărare, având relevanță

și conținutul „Antecontractului de vânzare – cumpărare ce include și promisiune

de vânzare„ în conținutul căruia se face referire la obligația vânzătorului-pârâtul

P.J., de a vinde cumpărătorului-reprezentantul pârâtei SC P. SA Brașov,

imobilul din „Timișul de Jos, înregistrat în C.F. 9524, a localității Brașov, sub nr. top 7182/5, constituit din teren în suprafață de 2692,80 mp, sub nr.

top 7182/6, constituit din teren în suprafață de în suprafață de 8469,40 mp și

sub nr. top 7184/4, constituit din teren în suprafață de în suprafață de

6838,60 mp, imobil descris la A+8”.

Instanța nu a fost

sesizată cu o cerere privind constatarea preluării de către stat a imobilului

construcție, ce face obiectul litigiului, aspect care de altfel, nu a

reprezentat subiect de dispută între părți.

Reclamantul și

intervenienta au solicitat constatarea nulității contractului pe motiv că, la

încheierea acestuia a lipsit obiectul său ca element constitutiv, în sensul că

imobilul, construcție și garaj, nu a fost niciodată în proprietatea pârâtului P.J.,

acesta, ca și pârâta SC P. SA Brașov, cunoscând împrejurarea că pe teren nu

este edificată nicio construcție, fiind astfel nesocotită una din condițiile

esențiale pentru validitatea unei convenții, prevăzute de art. 948 C. civ.,

respectiv cauza actului juridic de înstrăinare.

Împrejurarea că

imobilul construcție nu se află în proprietatea vânzătorului, a fost cunoscută

de pârâtă, prin reprezentantul său I.N., acesta încheind un contract de

prestări servicii turistice având ca obiect Vila T. cu R.A. A.P.P.S. – S.R.P.

Sinaia (antecesoarea intervenientei) sub nr. 1544 din 03 iulie 2000, contract

ce a încetat la 30 iunie 2002, potrivit actului adițional nr. 1376 din 29 iunie

2001, aspect reținut anterior de instanța comercială în dosar nr. 773/C/AP/2005

al Curții de Apel Brașov, condiții în care,

buna credință,

invocată de pârâta

SC P. SA Brașov

la încheierea

actului, nu a fost reținută.

Solicitarea de

restituire a imobilului în litigiu, prin notificare, de către pârâtul P.J.,

coroborată cu închirierea imobilului de către cealaltă pârâtă SC P. SA Brașov

de la reclamant, prin intervenientă, reprezintă două împrejurări ce semnifică

cunoașterea de către semnatarii actului a cărui nulitate se cere a fi

constatată, că bunul nu se afla în proprietatea vânzătorului, ascunzând

intenția de a produce o pagubă în patrimoniul reclamantului, ceea ce atrage sancțiunea

cu nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia, conform art. 948 C. civ.

Ca o consecință, a

fost admisă și rectificarea C.F. 9524 Brașov, în sensul radierii dreptului de

proprietate al pârâtului P.J. asupra acestor construcții, drept înscris în

această carte funciară sub B 30 în temeiul art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996

a cadastrului și publicității imobiliare.

Capătul de cerere

privind repunerea părților în situația anterioară în sensul întoarcerii în

patrimoniul Statului Român a construcției ce face obiectul contractului de

vânzare-cumpărare a cărui anulare o solicită a fost respins, reclamantul nefăcând

dovada proprietății tabulare asupra imobilului construcție în litigiu, indicând

o altă construcție înscrisă cu denumirea de „Vila T.„ pe alte numere

topografice neconfirmate de expert, solicitare condiționată și de modul de

soluționare a notificării pârâtului P.J. cu privire la restituirea în natură a

imobilului.

În temeiul art. 246 C.

proc. civ., instanța a luat act că pârâta SC P. SA a arătat că înțelege să

renunțe la judecarea cererii de chemare în garanție a pârâtului P.J.

Lucrarea de expertiză

tehnică efectuată inițial de către expert ing. M.E., sub nr. 204386 din data de

03 septembrie 2007, a fost constată nulă, dat fiind că au fost încălcate

prevederi legale imperative,

cu privire la citarea

părților pentru efectuarea ei.

Împotriva hotărârii

au declarat apel, reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice

și pârâta SC P. SA Brașov.

Prin apelul declarat

de reclamant s-a urmărit modificarea hotărârii în sensul admiterii în

totalitate a acțiunii introductive, cu consecința repunerii părților în

situația anterioară, prin întoarcerea în patrimoniul statului a construcției ce

face obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare s-a solicitat,

iar prin apelul exercitat de pârâtă, s-a solicitat respingerea în tot a

acțiunii introductive precum și a cererii de intervenție formulată de R.A.

A.P.P.S., ca urmare a constatării îndeplinirii condițiilor de validitate ale contractului

de vânzare cumpărare, dar și prin admiterea excepției lipsei calității

procesuale active și a lipsei de interes a reclamantului.

Prin decizia civilă nr.

74/Ap din 27 mai 2011 a Curții de Apel Brașov, apelurile părților au fost

respinse ca nefondate, cu consecința păstrării hotărârii pronunțate de instanța

de fond, pentru următoarele considerente:

Soluția adoptată de

prima instanță, constând în constatarea nulității absolute parțiale a

contractului de vânzare-cumpărare în ceea ce privește construcțiile garaj și

casă de cărămidă, identificate sub nr. top 7182/6, 7184/4, corespunde situației

faptice din dosarul cauzei, căreia i se raportează starea de drept

corespunzătoare.

Prin sentința civilă nr.

7697 din 24 iunie 1996 a Judecătoriei Brașov, rămasă irevocabilă, pârâtul a

dobândit în proprietate, prin efectul acțiunii în revendicare, imobilul teren

înscris în CF nr. 9524 Brașov, nr. top 7182/5, 7182/6, 7184/4, punerea în

posesie realizându-se prin procesul-verbal din 17 septembrie 1999, ocazie cu

care s-a consemnat că imobilul restituit pârâtului P.J. este format din livadă,

iar suprafața restituită fiind marcată prin țăruși.

La momentul emiterii

Ordinului nr. 49/1992, dat în aplicarea Legii nr. 18/1991, în CF a imobilului

figura înscrisă casă de cărămidă cu 8 încăperi și pivniță cu 2 încăperi, garaj

de piatră, construcții radiate din evidența de CF în anul 1992, ca fiind

demolate în anul 1959. În anul 2003, pârâtul P.J., pe baza documentației și a

certificatului de urbanism, a înscris sub nr. top 7184/4, casă din cărămidă,

iar sub nr. top 7182/6, garajul, înscrieri care au facilitat încheierea

contractului de vânzare-cumpărare atacat, ca urmare a pretenției asumate de

pârâtul P.J., conform căreia construcția nou înscrisă este identică celei

aflate în proprietatea statului.

În realitate, așa cum

a reținut și prima instanță, evidența deficitară a operațiunilor de carte

funciară a permis confundarea naturii construcțiilor de pe imobilul teren.

Astfel, conform procesului-verbal

de predare-primire, încheiat la data de 18 noiembrie 1999, în aplicarea

sentinței civile nr. 7697/1996 a Judecătoriei Brașov, în momentul delimitării

lotului cuvenit pârâtului P.J. s-a stabilit că acestaeste în vecinătatea

parcului de la T., care face trimitere tocmai la construcția reprezentând Vila

T., și care nu a constituit obiectul revendicării pârâtului. Potrivit schiței

topografice anexate, pe parcela cu nr. top 7184/4 apar evidențiate două construcții

distincte, situate în apropierea parcelei cu nr. top 7182/6. Acestea nu

reprezintă altceva decât „urmele” vechii construcții, demolate în anul 1959,

care a aparținut în proprietate autoarei pârâtului P.J., constituite din casă

de cărămidă cu fundații de beton și acoperită cu țiglă, cu 3 camere, una

bucătărie, una baie, una cămară, un closet cu wc, un antreu și una pivniță cu 2

încăperi și pod, iar separat s-a mai zidit un garaj de piatră acoperit cu

țiglă. Așadar, garajul a fost zidit separat, alăturat, nu așa cum a rezultat din

evidențele actuale, construcția casă înscrisă pe lotul cu nr. top 7184/4, iar

garajul pe lotul evidențiat sub nr. top 7182/6.

Imobilul construcție,

evidențiat mai sus, nu este același cu imobilul construcție identic cu Vila T.,

proprietatea reclamantului, alăturat argumentelor de elemente tehnice arătate,

reținundu-se și deosebirea de structură constructivă dintre cele două

edificate, nuanțată în considerentele hotărârii tribunalului.

Prin cererea adresată

Primăriei Predeal la data de 07 august 2001, pârâtul P.J. a solicitat, eliberarea

autorizației de construire pentru ridicarea gardului de împrejmuire a

proprietății, anexând petiției, extrasul de CF al imobilului în litigiu, din

care a rezultat că bunul stăpânit este teren, iar prin certificatul de urbanism

emis de Primăria Orașului Predeal sub nr. 293/2003 s-a autorizat intabularea

construcției casă de cărămidă pe nr. top 7184/4 și garaj pe nr. top 7182/6, în

fapt Vila T., proprietatea reclamantului, radiată din eroare în anul 1992, în

locul celei cu adevărat demolate în 1959, astfel cum au stabilit și lucrările

tehnice efectuate în cauză. Profitând de evidența incertă a cărții funciare,

pârâtul P.J. a devenit astfel proprietar și asupra imobilului aflat în proprietatea

Statului Român la momentul actual.

Această împrejurare este

susținută și de Antecontractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 18

octombrie 2001, între aceeași pârâți prin care obiectul tranzacției îl

constituie același imobil –teren, proprietatea pârâtului P.J., fără

construcții.

S-a apreciat

justificată calitatea procesuală și interesul titularului acțiunii față de atitudinea

procesuală a reclamantului în raport cu actul juridic a cărui nulitate s-a

solicitat, iar în ceea ce privește apelul reclamantului, atâta vreme cât s-a

indicat că imobilul este înscris în altă CF – deși identitatea acestuia este

evidentă – cererea de repunere a părților în situația anterioară, a fost respinsă.

Împotriva deciziei

pronunțate de instanța de apel, a declarat recurs reclamantul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Brașov prin care a solicitat modificarea deciziei recurate în sensul admiterii

acțiunii așa cum a fost formulate.

În raport de motivul

prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul reclamant a susținut că

hotărârea este nelegală, întrucât instanța nu a dispus întoarcerea imobilului

în patrimoniul reclamantei, condiționând această situație de modalitatea în

care va fi soluționată notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, de către

pârât.

Sub acest aspect a

arătat că pârâtul nu a formulat niciodată o notificare sau o cerere prin care

să revendice imobilul construcție și nu a făcut probe în acest sens; că Vila T.,

ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare este înscrisă în CF 20767,

top 7182/2, 7184/2 și 7185/2 în timp ce din extrasul de CF 9524 Brașov, rezultă

că imobilul construcție, a fost radiat în 1992 ca urmare a demolării în anul

1959; că din probele administrate în cauză a rezultat că părțile contractante

aveau cunoștință de faptul că bunul nu se afla în proprietatea vânzătorului,

astfel că, față de intenția acestora, devin aplicabile dispozițiile art. 966 și

968 C. civ.

Împotriva deciziei

pronunțate de instanța de apel, a formulat recurs și pârâta SC L.A.C. SA, prin

lichidator judiciar SC I.D.I. SPRL (fostă SC P. SA) invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Considerând că

prevederile legale în materie au fost greșit aplicate, a susținut că atât instanța

de apel, cât și cea de fond au încălcat principiul disponibilității reglementat

de prevederile art. 112, art. 129 și art. 130 C. proc. civ., pronunțând o

hotărâre ce conține argumente contradictorii.

În susținerea acestui

motiv, a arătat că, deși reclamantul nu a dovedit că este proprietarul tabular

al imobilului ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare a cărei

nulitate a solicitat-o, instanța a admis în parte acțiunea acestuia, creându-i

o altă construcție juridică decât cea dorită, pentru ca apoi, contrar acesteia,

să respingă capătul de cerere privind repunerea în situația anterioară.

Reluând criticile cu

privire la lipsa calității procesuale active a Statului Român, prin Ministerul

de Finanțe, a susținut că acesta nu are calitate procesual activă în acțiunile

de constatare a nulității absolute totale a contractului, ci doar într-o

constatarea a nulității parțiale, cu privire la transferul dreptului de

proprietate asupra construcțiilor. Arată că reclamantul nu justifică nici un

interes în anularea contractului de vânzare cumpărare în ceea ce privește

terenurile cu nr. top. 7182/5, 7182/6 și 7184/4. Așa cum nu contestă dreptul de

proprietate al societății pârâte asupra terenului, nu îl poate contesta nici

asupra construcțiilor, neavând un drept propriu pe care să-l opună pârâtei

recurente, față de titlurile deținute de vânzătorul imobilului, care de altfel,

a fost pus în posesie asupra imobilului situat Timișul de Jos, CF 9524 Brașov, nr.

top 7182/5, 7182/6 și 7184/4.

La termenul de

judecată de la 14 februarie 2013, instanța a constatat că recurenta – pârâtă SC

P. SA Brașov și-a schimbat denumirea în SC L.A.C. SA și ca urmare a intrării în

procedura de faliment a fost desemnat drept lichidator I.D.I. SPRL Brașov.

Ambele recursuri vor

fi respinse ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Se constată că ambele

părți invocă nelegalitatea hotărârii, în raport de motivul prevăzut în art. 304

pct. 9 C. proc. civ., susținând greșita aplicare a dispozițiilor legale în

materie.

Astfel, în timp ce

reclamantul susține greșita respingere a capătului de cerere privind repunerea

părților în situația anterioară, respectiv întoarcerea imobilului în

patrimoniul statului, pârâta susține încălcarea principiului disponibilității

procesului civil, respectiv a dispozițiilor cuprinse în art. 112, 129 și 130 C.

proc. civ., ceea ce a determinat pronunțarea unei hotărâri nelegale ce conține

argumente contradictorii și greșita soluționare a excepțiilor invocate.

În esență, problema

care se pune în discuție este aceea a obiectului contractului de vânzare

cumpărare, respectiv a imobilului ce a făcut obiectul acestui contract, astfel,

în timp ce reclamantul solicită întoarcerea în patrimoniul statului a Vilei T.,

pârâtul, invocând nedovedirea dreptului de proprietate al reclamantei asupra

imobilului în litigiu, aspect ce are consecințe în planul obiectului cererii de

chemare în judecată, a limitelor de pronunțare a instanței, asupra lipsei

calității procesual active și a lipsei de interes a reclamantului în promovarea

acțiunii în constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare, solicită

respingerea acțiunii introductive.

Contrar susținerilor

părților, hotărârea pronunțată de instanța de apel este legală, dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ. nefiind incidente în cauză.

Astfel, consacrând

dreptul părților de a determina limitele judecății și obiectul acesteia, ca o

prerogativă a principiului disponibilității, art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

statuează că „în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului

cererii deduse judecății”.

În raport de aceste

dispoziții legale, se constată că, din considerentele hotărârii atacate, nu

rezultă că aceasta a fost pronunțată cu ignorarea obiectului cererii de chemare

în judecată.

În raport de situația

de fapt reținută de instanțele anterioare și care nu poate fi reevaluată în

recurs pentru că acest aspect ar ține de netemeinicia hotărârii și nu de

nelegalitatea ei, conform art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., se constată, cu

privire la imobilul - construcție și garaj ce a reprezentat, în parte, obiectul

contractului de vânzare cumpărare a cărui nulitatea s-a solicitat, că evidența

deficitară a operațiunilor de carte funciară a permis confundarea naturii

construcțiilor ridicate pe teren.

Astfel, s-a reținut

că, din probele administrate de părți, inclusiv din declarația expertului

făcută în ședința publică de la 10 mai 2010, a reieșit că descrierea Vilei T. este identică cu cea a imobilului construcție, cuprins în contractul de vânzare

cumpărare din 11 septembrie 2003 încheiat de P.J. și SC P. SA Brașov; că pentru

această construcție cu nr. top 7184/4, dar și pentru garaj cu nr. topo 7182/6 vânzătorul

a formulat, în procedura Legii nr. 10/2001, notificare prin care a solicitat restituirea

în natură, procedură încă nefinalizată; că din întreg imobilul menționat în contractul

de vânzare cumpărare vânzătorul fost pus în posesie doar asupra terenului

înscris în CF 9254 sub nr. top 7184/4, 7182/6 și 7182/5, pentru că în procesul

verbal nu s-a menționat faptul că punerea în posesie ar fi avut ca obiect și o

construcție și un garaj (construcții demolate sau nu), ci doar o livadă, iar în

antecontractul de vânzare cumpărare încheiat de părți, la 18 octombrie 2001, părțile

au înțeles să încheie o tranzacție doar cu privire la teren.

Corect au fost

înlăturate apărările pârâtei cumpărătoare în ceea ce privește existența în

patrimoniul pârâtului vânzător a construcției pe care a înstrăinat-o, având în

vedere faptul că acesta nu a făcut dovada unui titlu de proprietate asupra

imobilului-construcție în litigiu.

Astfel, sentința

civilă nr. 7967/1996, pronunțată în temeiul Legii nr. 18/1991, precum și

procesul verbal de punere în posesie, emis în executarea acestei hotărâri, au

ca obiect exclusiv recunoașterea dreptului de proprietate asupra unui teren pe

care se afla o livadă. Acest teren a fost delimitat prin procesul verbal, fără

a se face vorbire de vreo construcție edificată pe teren, asupra căreia, o

autoritate administrativă sau judiciară să fi statuat cu privire la

recunoașterea dreptului de proprietate al pârâtului P.J. asupra ei. Aceasta cu

atât mai mult cu cât, la data soluționării acelui litigiu, în CF 9254 a imobilului nu era înscrisă construcția în litigiu (mențiune ce a apărut anterior vânzării, în

anul 2003), ci figura o construcție demolată în anul 1959. Chiar dacă recurenta

pârâtă a susținut că mențiunea reprezintă o eroare și că acea construcție, ce a

aparținut autorilor vânzătorului, s-a păstrat până în prezent fiind cea în

litigiu, respectiv Vila T., pârâtul P.J. nu a finalizat nici un demers judiciar

în vederea recunoașterii dreptului de proprietate pretins, în condițiile în

care reclamantul îi opunea un drept de proprietate, exercitând, erga omnes, prin

intervenienta R.A.A.P.P.S., titularul dreptului de administrare, atributele

dreptului de proprietate.

Prin urmare, simpla

înscriere în Cartea funciară 9254 a imobilului teren, în proprietatea pârâtului

P.J., a dreptului de proprietate asupra construcției, în baza unui certificat

de urbanism, nu este de natură a constitui o dovadă a dreptului de proprietate,

în condițiile în care certificatul de urbanism nu valorează titlu de

proprietate, iar construcția era înscrisă deja într-o altă Carte funciară nr. 20767

în proprietatea reclamantului.

Prin urmare, pentru că

pârâtul vânzător nu a dovedit dreptul său de proprietatea asupra acestui

imobil, construcție și garaj, hotărârea instanței de apel prin care s-a

menținut soluția instanței de fond de anulare, în parte, a contractului de vânzare

cumpărare cu privire doar la nr. top 7184/4 și 7182/6 se apreciază ca fiind legală.

Soluția instanței de

apel este legală și cu privire la respingerea cererii de repunere a imobilului în

situația anterioară vânzării, în sensul întoarcerii construcției și garajului,

reprezentând Vila T., în patrimoniul reclamantului, întrucât numărul de CF

indicat de reclamant este diferit, iar expertul nu a confirmat identitatea de

CF a imobilelor.

În acest sens, având

în vedere că însuși reclamantul a susținut că imobilul construcție este înscris

în Cartea funciară nr. 20767, alta decât cea care constituie obiect al

litigiului, repunerea în situația anterioară, astfel cum a fost solicitată de

reclamant, ca efect al constatării nulității absolute parțiale a contractului

de vânzare cumpărare, ar fi avut drept consecință revenirea construcției în

patrimoniul vânzătorului și nu în cel al reclamantului, astfel cum eronat

acesta a apreciat. Prin urmare, sub acest aspect, solicitarea reclamantului

este lipsită de temei juridic.

Nefondate sunt și

criticile referitoare la greșita respingere a excepțiilor privind lipsa

calității procesual active a reclamantului și a lipsei de interes a acestuia,

întrucât, față de modalitatea nelegală în care a fost încheiat contractul de

vânzare cumpărare în ceea ce privește construcția, care figurează în

patrimoniul Statului român, acesta are legitimare procesuală și interes juridic

ocrotit de a acționa, în măsura în care nulitatea a fost analizată în ceea ce

privește construcțiile și nu terenul, atunci când dreptul a proprietate afirmat

asupra bunului său îi este negat prin acte de dispoziție încheiate de terțe

persoane.

Recurenta pârâtă

invocă și motivul de recurs prevăzut de pct. 7 din art. 304 C. proc. civ., însă

nu arată, în raport de prevederile legale ale acestui articol, de ce se impune modificarea

hotărârii recurate. Simpla mențiune că prin admiterea în parte a acțiunii

reclamantului s-a creat o contradicție cu respingerea petitului de repunere a

imobilului în situația anterioară nu este suficientă pentru a atrage incidența

acestui motiv de recurs. Aceasta pentru că argumentele utilizate în susținerea

soluției de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare

nu sunt identice cu cele pentru care s-a respins cererea de repunere a părților

în situația anterioară

Prin

urmare,

situația prezentată este în afara ipotezelor legale, întrucât nu este vorba de o

contrarietate între considerentele hotărârii sau între dispozitiv și

considerente, aspecte care ar viza nelegalitatea hotărârii atacate și ar atrage

nesocotirea obligației legale a judecătorului, cu

privire la motivarea hotărârii.

În consecință, soluția

instanței de apel de respingere a apelurilor pronunțate de ambele părți și de

menținere a hotărârii pronunțate de instanța de fond, reprezintă concluzia la

care a ajuns instanța în urma analizei validității actului juridic atacat, în

conformitate cu principiul disponibilității, invocat de recurenta pârâtă, așa

încât nu se poate reține că dacă un petit al acțiunii a fost admis în parte și

altul a fost respins, este incidentă una din ipotezele motivului de nelegalitate

prevăzut de pct. 7 din art. 304 C. proc. civ., cum eronat se pretinde de către

pârâtă.

Cererea formulată de reprezentantul

intimatei interveniente Regia Autonomă a Administrației Patrimoniului

Protocolului de Stat de obligare a recurentei pârâte la plata cheltuielilor de

judecată efectuate, va fi respinsă, în raport de dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., întrucât acestea nu au fost dovedite, iar recursul părții în favoarea

căruia a intervenit a fost respins.

Pentru considerentele

arătate, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursurile declarate de reclamant și de pârâtă vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și de pârâta SC L.A.C.

SA, prin lichidator judiciar SC I.D.I. SPRL (fostă SC P. SA) împotriva deciziei

nr. 74/Ap din 27 mai 2011 a Curții de Apel Brașov - Secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Respinge cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-intervenientă Regia

Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat București, ca

nedovedită.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 septembrie 2013.