ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 773/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 773/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată sub nr. de mai sus revizuentul M.P.N.G. a solicitat în temeiul art. 312 alin. 9 C. proc. civ., revizuirea Deciziei civile nr. 2023 din 21 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. În susținerea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că demersul său este determinat de faptul că i-a fost respins recursul ca nefondat motivat de nefolosirea procedurii administrative prealabile, fiindu-i încălcat atât dreptul de proprietate cât și dispozițiile Deciziei nr. 33/2008 dată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile Unite. Revizuentul a mai susținut că instanța de recurs nu a analizat în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei în ce măsură legea internă intră în conflict cu Protocolul Adițional și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Examinând hotărârea atacată pe calea extraordinară a revizuirii, Înalta Curte reține următoarele: Prin Decizia civilă nr. 2023 din 21 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins ca nefondat recursul reclamanților M.P.N.G., C.E.A., M.E. și P.P.S. împotriva Deciziei civile nr. 158 din 10 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și familie. Această hotărâre a fost atacată pe calea extraordinară de atac a revizuirii în temeiul art. 322 pct. 9 C. proc. civ. Revizuirea prevăzută de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., introdusă prin O.U.G. nr. 58/2003 aprobată prin Legea nr. 195/2004 operează numai în condițiile existenței unei hotărâri pronunțată de C.E.D.O.
prin care s-a constatat o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale, printr-o hotărâre internă și numai dacă consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii. Imperativele aplicării art. 322 pct. 9 C. proc. civ. pentru remedierea drepturilor încălcate a căror violare a fost constatată prin Hotărârea C.E.D.O. - obligație jurisdicțională - în temeiul art. 20 din Constituție, face ca revizuirea hotărârii instanței de recurs să nu fie condiționată de evocarea fondului. Din perspectiva celor expuse rezultă fără posibilitate de echivoc că pentru revizuirea unei hotărâri judecătorești în temeiul art. 322 pct. 9 C. proc.
civ., condiția - „sine qua non” impusă de aceste dispoziții legale vizează existența hotărârii C.E.D.O. prin care s-a constatat încălcarea gravă a dispozițiilor și libertăților fundamentale printr-o hotărâre judecătorească internă. Or, în cauză C.E.D.O. nu a pronunțat încă o hotărâre în sensul încălcării drepturilor și libertăților revizuentului. Ca atare neexistând o hotărâre a C.E.D.O. în sensul expres și imperativ prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., rezultă că nu sunt întrunite cerințele de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe art. 322 pct. 9 C. proc. civ. motiv pentru care cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 2023 din 21 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de revizuentul M.P.N.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 februarie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.