ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2734/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2734/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC Z.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC P.C. SRL solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună emiterea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare pentru întreg imobilul compus din hale de sortat fructe și terenul aferent, situai în loc. Băicoi, jud. Prahova, proprietatea exclusivă a pârâtei, pentru care a fost achitat integral prețul vânzării. În motivarea acțiunii s-a arătat că în anul 2004 părțile au negociat cumpărarea de către reclamantă a unui imobil deținut în com. Băicoi, compus din construcții cu destinația de hale de sortat fructe și terenul aferent în schimbul prețului de 945.312.140 lei.
În acest sens, s-a susținut că pârâta a emis factura fiscală din data de 24 ianuarie 2005 reprezentând contravaloarea imobilului, pe care reclamanta a achitat-o în totalitate cu ordinele de plată anexate. A mai precizat reclamanta că în acest fel s-a ajuns la un acord de voință în sensul formării unui raport juridic de vânzare-cumpărare, însă este necesară și îndeplinirea condiției de formă autentică, impusă în materia terenurilor, însă pârâta a refuzat să-și îndeplinească obligația de a perfecta în formă autentică acest raport juridic. Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale ce au incidență în cauză, prima instanță a reținut următoarele: Părțile au convenit vânzarea-cumpărarea imobilului compus din hale de sortat fructe și terenul aferent, situat în loc.
Băicoi, jud. Prahova, pentru care pârâta în calitate de vânzător a emis factura fiscală din 24 ianuarie 2005 (fila 4), în schimbul prețului de 945.312.140 lei. Este de principiu că în conformitate cu prevederile art. 1295 C. civ. proprietatea este de drept strămutată de la vânzător la cumpărător îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu s-a predat și prețul nu a fost achitat. Totuși, pentru înstrăinarea imobilelor constând în terenuri, legiuitorul a impus, ca o condiție de valabilitate a actului translativ de proprietate, forma autentică a contractului, în lipsa căreia raportul juridic este lovit de nulitate absolută.
Pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, trebuie să fie îndeplinite mai multe condiții și anume: bunul să fi fost predat, prețul bunului achitat, iar vânzătorul să refuze în mod nejustificat întocmirea contractului, deja perfectat între părți, în formă autentică. Revenind la speța dedusă judecății, se poate observa că factura fiscală a fost emisă de vânzător la data de 24 ianuarie 2005, iar ordinele de plata prin care reclamanta-cumpărător pretinde că a achitat prețul stipulat datează din 25 octombrie 2004, 24 noiembrie 2004 și 10 decembrie 2004. Prin urmare, este puțin probabil ca reclamanta să fi făcut vreo plată, anterior emiterii facturii care să consemneze obligația sa și cuantumul acesteia.
Mai mult, plățile efectuate prin ordinele de plată depuse la filele 5-7 nu însumează totalul prețului stabilit de părți și indicat în factură. Așadar, din probele administrate nu rezultă cu certitudine că reclamanta a achitat prețul vânzării și nici că pârâta în calitate de vânzător a refuzat în mod nejustificat să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică. În condițiile în care pârâta contestă împrejurarea că prețul imobilului ar fi fost achitat, iar ordinele de plată atașate nu pot forma convingerea instanței în acest sens, prezenta acțiune nu poate fi admisă. Pe de altă parte, daca sumele achitate de reclamantă cu titlu de avans nu au la bază un alt raport juridic al părților, aceasta are la îndemână calea restituirii unei plăți nedatorate.
Prin Decizia nr. 102 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinței primei instanțe a fost respins ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. susținând că instanța de apel, prin motivarea data in sentința atacata, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura ori înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia, precizând expres ca: „factura nu reprezintă o convenție valabila prevăzuta de art. 948 C. civ. si anume consimțământul părților si prețul, astfel ca nu s-a făcut dovada existentei convenției de vânzare cumpărare” - a se vedea fila 26 verso la dosarul de apel.
Recurenta consideră că, pe situația de fapt, factura existenta la dosar la fila 4 dosar fond, reprezintă in mod expres “ hale sortat fructe si teren aferent”, consimțământul aferent vânzării acestei proprietăți conform facturii fiind expres recunoscut de societatea intimata și prin întâmpinarea formulata si depusa la dosar la fila 25 dosar fond, societatea intimata precizând expres ca în luna ianuarie 2005 am convenit cu numitul Z.M., asociat la SC Z.C. SRL sa-l vând o hala de sortat fructe si terenul de sub ea, cu suma de 945.312.140 lei vechi (inclus TVA). În acest sens, a emis factura din 24 ianuarie 2005, convenind ca atunci când va face plata sa fie încheiate si actele de vânzare cumpărare - a se vedea fila 25 la dosar fond.
Raportat la cele mai sus amintite, recurenta consideră că este evident ca suntem sub incidența prevederilor comerciale, in care inclusiv intenția si consimțământul convenției încheiate între părți o reprezintă factura emisa de societatea intimata, raportat la art. 46 C. com., acest consimțământ aferent vânzării fiind expres recunoscut chiar de către societatea intimata prin întâmpinare, astfel ca factura depusa la dosar este o convenție valabila atât sub aspectul prevederilor art. 46 C. com. cat si raportat la prevederile 948 C. civ. Sub aspectul prețului achitat, Curtea de Apel Prahova vine si precizează că „este greu de presupus ca apelanta a achitat prețul vânzării anterior emiterii facturii” în condițiile în care societatea intimata a recunoscut expres prin răspunsul la interogatoriu - întrebarea 1, că „SC P.C.
SRL nu a avut relații cu SC Z.C. SRL” - a se vedea fila 99 la dosar de fond. Totodată, prin răspunsul la întrebarea 5, societatea pârâta a recunoscut expres ca nu s-a livrat nici o marfa de la societatea SC P.C. SRL către SC Z.C. SRL - a se vedea fila 99 verso la dosar fond. Deși toate aceste elemente determinante ale vânzării au fost dovedite si probate, recurenta consideră că instanța de apel a schimbat natura si înțelesul vădit al actului juridic dedus judecații, precizând ca „factura nu reprezintă o convenție valabila prevăzuta de art. 948 C. civ. ” . Înalta Curte analizând decizia prin prisma criticii formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente: Curtea găsește nefondat motivul de recurs invocat de recurentă si prev. de art. 304 pct. 8 C. proc.
civ. în condițiile în care instanța de apel s-a pronunțat în raport de probele administrate. În consecință, judecătorul care a cercetat fondul cauzei nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nici nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Raporturile juridice au fost corect analizate, natura juridică a acestora nu a fost nici schimbată și nici denaturată de instanța de apel. Actul juridic dedus judecății este un pretins contract de vânzare-cumpărare, iar nu factura întocmită, care nu este decât un document contabil, un eventual mijloc de probă. În aplicarea prevederilor art. 46 C. com.
și ale art. 6 din Legea nr. 82/1991, factura fiscală nu este decât un document justificativ, care stă la baza înregistrărilor în contabilitate furnizorului sau prestatorului și a cumpărătorului, respectiv beneficiarului, ea fiind un mijloc de probă cu privire la operațiunea facturată, neavând însă calitatea de act juridic, care să trebuiască să îndeplinească cerințele art. 948 C. civ. Nici chiar atunci când probează existența unui contract comercial consensual, pentru care părțile nu au confecționat un instrumentum. Factura care îndeplinește condițiile legale poate face dovada existenței actului juridic, dar nu se substituie acestuia. Ea trebuie să cuprindă mențiuni privitoare la contractul în temeiul căruia se emite, la părțile contractante, la marfa care se livrează și prețul acesteia, condițiile de transport și de predare.
Așadar, în raport cu factura nu pot fi incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. pentru că, sub pretextul că a schimbat natura ori înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al facturii, în fapt s-ar tinde la reaprecierea acestui mijloc de probă, ceea ce nu este permis în recurs. Pentru aceste considerente conform art. 312 și 274 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de reclamanta SC Z.C. SRL Ploiești împotriva Deciziei nr. 102 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, urmând a fi obligată recurenta la 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC P.C. SRL Bănești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC Z.C. SRL Ploiești împotriva Deciziei nr. 102 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.