ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2734/2010

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC Z.C.

SRL a chemat în judecată pe pârâta SC P.C. SRL solicitând instanței ca prin

hotărârea ce va pronunța să dispună emiterea unei hotărâri care să țină loc de

contract autentic de vânzare-cumpărare pentru întreg imobilul compus din hale

de sortat fructe și terenul aferent, situai în loc. Băicoi, jud. Prahova,

proprietatea exclusivă a pârâtei, pentru care a fost achitat integral prețul

vânzării.

În

motivarea acțiunii s-a arătat că în anul 2004 părțile au negociat cumpărarea de

către reclamantă a unui imobil deținut în com. Băicoi, compus din construcții

cu destinația de hale de sortat fructe și terenul aferent în schimbul prețului

de 945.312.140 lei.

În acest

sens, s-a susținut că pârâta a emis factura fiscală din data de 24 ianuarie 2005

reprezentând contravaloarea imobilului, pe care reclamanta a achitat-o în

totalitate cu ordinele de plată anexate. A mai precizat reclamanta că în acest

fel s-a ajuns la un acord de voință în sensul formării unui raport juridic de

vânzare-cumpărare, însă este necesară și îndeplinirea condiției de formă

autentică, impusă în materia terenurilor, însă pârâta a refuzat să-și

îndeplinească obligația de a perfecta în formă autentică acest raport juridic.

Analizând

actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale ce au incidență

în cauză, prima instanță a reținut următoarele:

Părțile

au convenit vânzarea-cumpărarea imobilului compus din hale de sortat fructe și

terenul aferent, situat în loc. Băicoi, jud. Prahova, pentru care pârâta în

calitate de vânzător a emis factura fiscală din 24 ianuarie 2005 (fila 4), în

schimbul prețului de 945.312.140 lei.

Este de

principiu că în conformitate cu prevederile art. 1295 C. civ. proprietatea este

de drept strămutată de la vânzător la cumpărător îndată ce părțile s-au învoit

asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu s-a predat și prețul nu

a fost achitat. Totuși, pentru înstrăinarea imobilelor constând în terenuri,

legiuitorul a impus, ca o condiție de valabilitate a actului translativ de

proprietate, forma autentică a contractului, în lipsa căreia raportul juridic

este lovit de nulitate absolută.

Pentru

ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de

vânzare-cumpărare, trebuie să fie îndeplinite mai multe condiții și anume:

bunul să fi fost predat, prețul bunului achitat, iar vânzătorul să refuze în

mod nejustificat întocmirea contractului, deja perfectat între părți, în formă

autentică.

Revenind

la speța dedusă judecății, se poate observa că factura fiscală a fost emisă de

vânzător la data de 24 ianuarie 2005, iar ordinele de plata prin care

reclamanta-cumpărător pretinde că a achitat prețul stipulat datează din 25

octombrie 2004, 24 noiembrie 2004 și 10 decembrie 2004. Prin urmare, este puțin

probabil ca reclamanta să fi făcut vreo plată, anterior emiterii facturii care

să consemneze obligația sa și cuantumul acesteia. Mai mult, plățile efectuate

prin ordinele de plată depuse la filele 5-7 nu însumează totalul prețului

stabilit de părți și indicat în factură.

Așadar,

din probele administrate nu rezultă cu certitudine că reclamanta a achitat

prețul vânzării și nici că pârâta în calitate de vânzător a refuzat în mod

nejustificat să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.

În

condițiile în care pârâta contestă împrejurarea că prețul imobilului ar fi fost

achitat, iar ordinele de plată atașate nu pot forma convingerea instanței în

acest sens, prezenta acțiune nu poate fi admisă. Pe de altă parte, daca sumele

achitate de reclamantă cu titlu de avans nu au la bază un alt raport juridic al

părților, aceasta are la îndemână calea restituirii unei plăți nedatorate.

Prin Decizia

nr. 102 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de

contencios administrativ și fiscal, apelul declarat de către reclamantă

împotriva sentinței primei instanțe a fost respins ca nefondat.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta care a invocat dispozițiile art. 304

pct. 8 C. proc. civ. susținând că instanța de apel, prin motivarea data in

sentința atacata, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat

natura ori înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia, precizând

expres ca: „factura nu reprezintă o convenție valabila prevăzuta de art. 948 C.

civ. si anume consimțământul părților si prețul, astfel ca nu s-a făcut dovada

existentei convenției de vânzare cumpărare” - a se vedea fila 26 verso la

dosarul de apel.

Recurenta

consideră că, pe situația de fapt, factura existenta la dosar la fila 4 dosar fond,

reprezintă in mod expres

“

hale sortat fructe si teren aferent”, consimțământul

aferent vânzării acestei proprietăți conform facturii fiind expres recunoscut

de societatea intimata și prin întâmpinarea formulata si depusa la dosar la

fila 25 dosar fond, societatea intimata precizând expres ca în luna ianuarie 2005

am convenit cu numitul Z.M., asociat la SC Z.C. SRL sa-l vând o hala de sortat

fructe si terenul de sub ea, cu suma de 945.312.140 lei vechi (inclus TVA).

În acest

sens, a emis factura din 24 ianuarie 2005, convenind ca atunci când va face

plata sa fie încheiate si actele de vânzare cumpărare - a se vedea fila 25 la

dosar fond.

Raportat

la cele mai sus amintite, recurenta consideră că este evident ca suntem sub

incidența prevederilor comerciale, in care inclusiv intenția si consimțământul

convenției încheiate între părți o reprezintă factura emisa de societatea

intimata, raportat la art. 46 C. com., acest consimțământ aferent vânzării

fiind expres recunoscut chiar de către societatea intimata prin întâmpinare,

astfel ca factura depusa la dosar este o convenție valabila atât sub aspectul

prevederilor art. 46 C. com. cat si raportat la prevederile 948 C. civ.

Sub

aspectul prețului achitat, Curtea de Apel Prahova vine si precizează că

„este greu de

presupus ca apelanta a achitat prețul vânzării anterior emiterii facturii” în

condițiile în care societatea intimata a recunoscut expres prin răspunsul la interogatoriu

- întrebarea 1, că „SC P.C. SRL nu a avut relații cu SC Z.C. SRL” - a se vedea

fila 99 la dosar de fond. Totodată, prin răspunsul la întrebarea 5, societatea

pârâta a recunoscut expres ca nu s-a livrat nici o marfa de la societatea SC P.C.

SRL către SC Z.C. SRL - a se vedea fila 99 verso la dosar fond.

Deși

toate aceste elemente determinante ale vânzării au fost dovedite si probate,

recurenta consideră că instanța de apel a schimbat natura si înțelesul

vădit al actului juridic dedus judecații, precizând ca „factura nu reprezintă o

convenție valabila prevăzuta de art. 948 C. civ.

”

.

Înalta

Curte analizând decizia prin prisma criticii formulate, va respinge recursul

pentru următoarele considerente:

Curtea

găsește nefondat motivul de recurs invocat de recurentă si prev. de art. 304 pct.

8 C. proc. civ. în condițiile în care instanța de apel s-a pronunțat

în raport de probele administrate. În consecință, judecătorul care a

cercetat fondul cauzei nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și

nici nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia. Raporturile juridice au fost corect analizate, natura juridică a

acestora nu a fost nici schimbată și nici denaturată de instanța de apel.

Actul

juridic dedus judecății este un pretins contract de vânzare-cumpărare, iar nu

factura întocmită, care nu este decât un document contabil, un eventual mijloc

de probă. În aplicarea prevederilor art. 46 C. com. și ale art. 6 din Legea nr.

82/1991, factura fiscală nu este decât un document justificativ, care stă la

baza înregistrărilor în contabilitate furnizorului sau prestatorului și a

cumpărătorului, respectiv beneficiarului, ea fiind un mijloc de probă cu

privire la operațiunea facturată, neavând însă calitatea de act juridic, care

să trebuiască să îndeplinească cerințele art. 948 C. civ. Nici chiar atunci

când probează existența unui contract comercial consensual, pentru care părțile

nu au confecționat un instrumentum. Factura care îndeplinește condițiile legale

poate face dovada existenței actului juridic, dar nu se substituie acestuia. Ea

trebuie să cuprindă mențiuni privitoare la contractul în temeiul căruia se

emite, la părțile contractante, la marfa care se livrează și prețul acesteia,

condițiile de transport și de predare.

Așadar,

în raport cu factura nu pot fi incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. pentru că, sub pretextul că a schimbat natura ori înțelesul lămurit si vădit

neîndoielnic al facturii, în fapt s-ar tinde la reaprecierea acestui mijloc de

probă, ceea ce nu este permis în recurs.

Pentru

aceste considerente conform art. 312 și 274 C. proc. civ. se va respinge

recursul declarat de reclamanta SC Z.C. SRL Ploiești împotriva Deciziei nr. 102

din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat, urmând a fi obligată recurenta la 1.500

lei cheltuieli de judecată către intimata SC P.C. SRL Bănești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta

SC Z.C. SRL Ploiești

împotriva Deciziei nr.

102 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta

la 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2010.