ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1471/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 septembrie 2007, SC S.C. SRL Ploiești a solicitat ca în contradictoriu cu D.G.F.P. a județului Ilfov și cu A.N.A.F. să se dispună anularea procesului verbal de control încheiat de prima pârâtă și înregistrat sub nr. 1675 din 27 decembrie 2004, a Deciziei nr. 220 din 6 august 2007, emisă de pârâta secund,ă precum și a deciziei de impunere cu același număr, în sensul reducerii obligațiilor fiscale conform declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat pentru luna decembrie 2004. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada în care sediul său social se afla în orașul Otopeni, mai exact la data de 29 ianuarie 2004, a achiziționat cu suma de 22.411.328.902 lei, teren în suprafață de 137.359 mp situat în intravilanul comunei Ariceștii Rahtivani, județul Prahova.

La 18 februarie 2004 a înstrăinat terenul respectiv SC P.D. SA pentru suma de 1.916.158 euro plus TVA, care însă nu i-a fost achitată de cumpărătoare în momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare. Mai mult, prin contract ea și-a asumat, în afară de transmiterea dreptului de proprietate, mai multe obligații, iar plata prețului a fost condiționată de îndeplinirea acestora. Ca atare, chiar dacă dreptul de proprietate s-a transmis cumpărătoarei la data încheierii contractului, reclamanta nu a emis factura fiscală la acea dată, considerând că este firesc să procedeze în acest mod la data la care și-ar fi îndeplinit toate obligațiile asumate. Ignorând situația reală, organele fiscale au stabilit în sarcina societății un impozit pe profit în sumă de 19.365.650.827 lei și o taxă pe valoarea adăugată în sumă de 14.717.894.628 lei, deși la 31 decembrie 2004, rezultatul fiscal a fost, în ansamblul său, unul negativ, care a depășit veniturile.

Reclamanta a precizat că procesul penal pornit împotriva administratorului s-a finalizat printr-o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994. Că, atât raportul de expertiză efectuat în cauza penală, cât și rezoluția procurorului converg în a concluziona că sumele de bani datorate bugetului de stat erau diferite de cele menționate în decizia de impunere supusă controlului jurisdicțional. Prin sentința nr. 59 din 28 februarie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, dispunând anularea Deciziei nr. 220 din 6 august 2007 emisă de pârâta A.N.A.F.

și a procesului – verbal din 27 decembrie 2004 la pârâta D.G.F.P. a județului Ilfov, precum și în parte, a deciziei de impunere emisă de aceeași autoritate publică cu privire la impozitul pe profit în sumă de 19.365.650.827 lei. Pe cale de consecință, a exonerat pe reclamantă de obligația de plată la buget a sumei respective și a menținut obligațiile privind TVA. În sfârșit, au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 12.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, întrucât la finele anului 2004, reclamanta a înregistrat o pierdere fiscală cumulată, pe întregul an, ea nu datorează impozitul pe profit la bugetul consolidat al statului.

Concluzia se impune având în vedere reglementarea instituită în materie prin dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. S-a apreciat totodată, că legiuitorul a raportat calcularea impozitului pe profit la întregul an și nu la un trimestru, așa încât, în mod eronat pârâtele au angajat răspunderea sa fiscală pentru suma de 19.365.650.827 lei. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. a județului Ilfov. Recurentele au susținut că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea și a exonerat-o pe reclamantă de obligația de plată a impozitului pe profit, deoarece cu prilejul verificărilor efectuate s-a stabilit că până la data respectivă aceasta nu a întocmit factura fiscală.

Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale referitoare la impozitul pe profit și cele conținute în Legea contabilității nr. 82/1991, societatea controlată datorează atât impozitul pe profit, cât și TVA aferentei vânzări terenului pentru care nu a întocmit factura fiscală. S-a mai susținut că în realitate, impozitul pe profit se calculează și se plătește conform art. 34 din Codul fiscal, adică trimestrial, iar neplata lui la termen determină inclusiv calculul unor majorări de întârziere, urmând ca la sfârșitul anului fiscal să se procedeze la regularizarea plăților făcute. În opinia ambelor recurente, în trimestrul în care se realizează profit, acesta se evidențiază și se plătește chiar dacă la sfârșitul anului, contribuabilul înregistrează o pierdere fiscală.

Criticile formulate nu sunt întemeiate. În conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. (1) din C. fisc., profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare. Curtea de apel a făcut o interpretare și aplicare corectă a acestor dispoziții legale, stabilind în concordanță cu constatările expertului contabil numit în cauză că SC S.C. SRL Ploiești a înregistrat o pierdere fiscală cumulată pe întreg anul 2004 și pentru acest motiv ea nu datorează impozit pe profit la bugetul consolidat al statului la data de 31 decembrie 2004. În completarea la raportul de expertiză contabilă, expertul N.H.

a consemnat faptul că societatea comercială a emis factura fiscală aferentă contractului de vânzare - cumpărare la data de 31 decembrie 2004 și până atunci ea a continuat să facă cheltuieli pentru teren, considerate deductibile. Deși la data de 31 mai 2004, fosta SC C.M. SA datora către bugetul consolidat al statului cu titlu de impozit pe profit suma de 12.488.704.601 lei, până la sfârșitul anului 2004, a înregistrat pierdere fiscală cumulată și pentru acest considerent ea nu mai datorează impozitul pe profit stabilit prin decizia de impunere (filele nr. 290-295). Constatările ample ale expertului contabil, susținute de înscrisurile depuse de reclamantă nu au fost combătute de pârâte prin alte mijloace de probațiune concludente.

Este semnificativ faptul că însăși declarația de impozit pe profit emisă de Administrația financiară redă algoritmul de calcul al acestui impozit, rezultând cu claritate că impozitul se cumulează până la sfârșitul anului fiscal. În sensul art. 19 din C. fisc. este așadar, exclus ca o inspecție fiscală să se realizeze doar pentru o perioadă stabilită de organul de control, și nu pentru întregul an fiscal, chiar dacă același cod a prevăzut în art. 34 alin. (1) lit. b), obligația contribuabililor de a declara și plăti impozitul pe profit trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.

Având în vedere că la data emiterii deciziei de impunere contestată, reclamanta a depus la organul financiar competent toate declarațiile și evidențele contabile ce se referă la anul 2004, acestea trebuiau luate în considerare cu ocazia stabilirii bazei de impozitare și implicit, a impozitelor și taxelor datorate pentru anul fiscal 2004. Existau prin urmare, elemente suficiente pe baza cărora instanța de fond să aprecieze că stabilirea de către pârâta D.G.F.P. Ilfov în sarcina reclamantei, a unei obligații de plată a impozitului pe profit suplimentar, în lipsa reprezentanților societății comerciale, nu are temei legal și este de natură să prejudicieze grav această societate. Ținând seama de considerentele expuse în cele ce preced și având în vedere inexistența în cauză a unor motive de casare, de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc.

civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se dispune respingerea recursurilor ca nefondate. În baza dispozițiilor art. 274 din același cod, recurentele vor fi obligate să plătească intimatei - reclamante suma de 26.907,09 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâții M.F.P. – A.N.A.F. și D.G.F.P. a Județului Ilfov împotriva sentinței nr. 59 din 28 februarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Obligă pe recurent la plata către intimata SC S.C. SRL Ploiești a sumei de 26.907,09 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 martie 2009.