ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1060 din 26 august 2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în Dosarul nr. 2207/327/2012 s-a dispus, în baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen., condamnarea inculpatului Ț.I., la 10 luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 100/2011 a Judecătoriei Tulcea, definitivă prin nerecurare și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa la care inculpatul a fost condamnat prin prezenta hotărâre, urmând ca acesta să execute lan și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

La data de 19 iunie 2011 inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice din mun. Tulcea având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală și cu dreptul de a conduce autovehicule, suspendat.

Vinovăția inculpatului a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de constatare, declarațiile inculpatului și ale martorului, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie și fișa de cazier judiciar.

În cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul care a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice înainte de a urca la volanul autoturismului cu care a fost depistat în trafic de către organele de poliție, însă a susținut că nu a avut cunoștință despre faptul că dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice i-a fost suspendat, întrucât nu i-a fost adusă la cunoștință măsura anularii permisului de conducere nici până în prezent.

La cererea inculpatului, prin apărător, s-au solicitat relații I.P.J. Tulcea, acestea fiind comunicate cu Adresa nr. 99699/2012 și s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, raportul de expertiză fiind înaintat la dosar la data de 08 aprilie 2013.

La data de 19 iunie 2011 inculpatul Ț.I., după ce a consumat băuturi alcoolice s-a urcat la volanul autovehiculului marca A. cu numărul de înmatriculare X1, pe care l-a condus pe drumurile publice din mun. Tulcea cu intenția de a ajunge la domiciliu fiind oprit de către organele de poliție care au constatat că avea o deplasare sinuoasă și întrucât prezenta halenă alcoolică și a refuzat testul alcoolscopic a fost condus la Serviciul de Ambulanță Tulcea pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 369/C inculpatul avea o alcoolemie de 2,10 gr ‰ (prima probă) și 1,90 gr ‰ (cea de-a doua probă), rezultat confirmat de expertiza medico-legală efectuată în cauză de către I.N.M.L. M.M.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere înscrisurile existente la dosarul de urmărire penală, raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză de I.N.M.L. M.M. și declarațiile inculpatului care a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volanul autoturismului cu care a fost depistat în trafic de către lucrătorii de poliție.

În drept, fapta inculpatului care la data de 19 iunie 2011 a condus un autoturism pe drumurile publice din mun. Tulcea având o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia acesta urmează a fi condamnat.

Întrucât fapta dedusă judecații a fost comisă în termenul de încercare stabilit prin Sentința penală nr. 100/2011, prin care Judecătoria Tulcea l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 8 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, s-a reținut incidența art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., urmând a da eficiență dispozițiilor art. 83 din același cod.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzută de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, limitele de pedeapsă, persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Referitor la persoana inculpatului, s-a avut în vedere atitudinea sinceră și cooperantă a inculpatului care s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală și în fața instanței, recunoscând că a consumat băuturi alcoolice, conduită ce impune a se reține în favoarea acestuia circumstanțe atenuante prev. de art. 72 C. pen. cu consecința reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Inculpatul a fost condamnat la 10 luni închisoare și i s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

Cât privește infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, s-a dispus achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Pentru a adopta această soluție s-a reținut că infracțiunea în discuție a fost definită ca fiind fapta unei persoane de a conduce pe drumurile publice un autovehicul sau un tramvai cu permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculului respectiv sau al cărei permis i-a fost retras sau anulat, ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.

A apreciat procurorul că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 motivat de împrejurarea că la data la care acesta a condus autovehiculului pe drumurile publice din mun. Tulcea, dreptul său de a conduce era suspendat, opinie pe care instanța nu și-a însușit-o având în vedere următoarele considerente:

Așa cum a rezultat din Adresa nr. 99699/2012 emisă de I.P.J. Tulcea Biroul Rutier la data de 05 iunie 2010 inculpatul a fost depistat conducând un autovehicul având o alcoolemie peste limita legală fiind întocmit dosar de cercetare penală în cadrul căruia s-a dispus reținerea permisului de conduce în conformitate cu art. 111 din O.U.G. nr. 195/2002.

În aceeași adresă s-a arătat că inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 100/2011 a Judecătoriei Tulcea pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice din mun. Tulcea având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, însă măsura anulării permisului de conducere nu a fost luată, întrucât hotărârea de condamnare nu a fost comunicată.

Art. 2 pct. 5 din H.G. nr. 1391/2006 definește reținerea permisului de conducere ca fiind o măsură tehnico-administrativă dispusă de poliția rutieră constând în ridicarea documentului din posesia unei persoane și păstrarea lui la sediul poliției rutiere până la soluționarea cauzei care a determinat aplicarea acestei măsuri.

Așadar, suspendarea dreptului de a conduce operează până la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, funcție de soluția adoptată de către instanța de judecată, permisul de conducere urmând a fi restituit sau anulat, cea de-a doua măsură fiind atributul exclusiv al șefului poliției rutiere (art. 203 din H.G. nr. 1391/2006).

Cum la data de 19 iunie 2011 măsura suspendării dreptului de a conduce încetase de drept, iar permisul de conducere nu fusese anulat s-a constatat că cerința esențială care trebuie să însoțească acțiunea de conducere în condiții ilicite, a unui autovehicul pe drumurile publice, nu este îndeplinită.

Împotriva hotărârii pronunțată de prima instanță au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea și inculpatul Ț.I.

Prin Decizia penală nr. 320/P din 8 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a dispus în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea și de apelantul inculpat Ț.I.

împotriva Sentinței penale nr. 1060 din 26 august 2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în Dosar nr. 2207/327/2012, în baza art. 423 alin. (2) C. proc. pen., s-a desființat în parte Sentința penală nr. 1060 din 26 august 2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosar nr. 2207/327/2012 și rejudecând a dispus:

În baza art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen. și art. 5 C. pen.,

A condamnat pe inculpatul Ț.I. la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen. în referire la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012,

A revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 100/2011 pronunțată de Judecătoria Tulcea pedeapsă ce s-a adăugat la pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin prezenta, în final, inculpatul Ț.I. a executat pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. - art. 34 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.,

A contopit pedeapsa stabilită prin prezenta cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința primei instanțe, în final inculpatul Ț.I. a executat pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.

Pedeapsa s-a executat în regim de detenție, potrivit art. 60 C. pen.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012, a înlăturat aplicarea pedepsei accesorii.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe dacă nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat a rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 272 alin. (1) C. proc. pen., onorariul parțial avocat oficiu, în sumă de 50 RON s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției, în favoarea avocat G.D.

Instanța de apel a reținut următoarele:

Referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, Curtea a constatat:

Conform art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea cea mai favorabilă.

Condițiile de aplicare a legii penale mai favorabile, astfel cum rezultă din dispoziția legală enunțată au fost: succesiunea de legi penale să intervină între momentul comiterii faptei și momentul judecării definitive a infractorului; legea penală să fie în vigoare la data când urmează să se aprecieze cu privire la legea penală mai favorabilă; toate legile să incrimineze fapta comisă; legile succesive incriminează sau sancționează diferit fapta comisă.

S-a reținut că la data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare noul C. pen., moment la care, cauza privindu-l pe apelantul inculpat se afla în cursul judecății, nefiind pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă, că atât O.U.G. nr. 195/2002, cât și noul C. pen. incriminează infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și că noul C. pen. sancționează diferit infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică în sânge, prevăzându-se alternativ pedeapsa amenzii.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, s-a evidențiat că prin noul C. pen.

Aceasta a fost reglementată prin dispozițiile art. 335 alin. (2) C. pen. însă acesta din urmă a incriminat și a sancționat identic respectiva infracțiune.

S-a evidențiat că, în favoarea inculpatului s-a reținut de către instanța de fond în raport de infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen. căreia i s-a dat eficiența prev. de art. 76 lit. d) C. pen., cuantumul pedepsei fiind stabilit sub minimul special, la 10 luni închisoare.

S-a reținut, totodată și faptul că, această circumstanță atenuantă nu a fost înlăturată având în vedere că prin apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța nu s-a criticat modalitatea de individualizare a pedepsei.

Conform art. 74 lit. c) din vechiul C. pen., constituie circumstanță atenuantă stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită.

Totodată, potrivit art. 76 alin. (1) din noul C. pen., în cazul în care există circumstanțe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime.

Conform art. 76 lit. c) din vechiul C. pen., când minimul special al pedepsei închisorii este de 1 an sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special până la minimul general.

În raport de aceste dispoziții legale, s-a constatat că, în reglementarea vechiului C. pen., pedeapsa minimă ce ar putea fi aplicată inculpatului este chiar minimul general, iar în reglementarea noului C. pen., pedeapsa minimă ce ar putea fi stabilită a fost de 8 luni, astfel încât, din această perspectivă, legea mai favorabilă inculpatului este Codul penal din 1969.

În consecință, nu s-a procedat la schimbarea de încadrare juridică potrivit noilor reglementări în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

S-a apreciat, referitor la infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 că instanța de fond a realizat o individualizare corectă a pedepsei atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare în acord cu ansamblul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv gradul de pericol social concret al faptei comise prin prisma tuturor elementelor prin care se circumstanțiază cât și circumstanțele personale ale inculpatului apelant, astfel încât acestea să conducă la realizarea scopului și funcțiilor pedepsei, astfel cum sunt stabilite prin dispozițiile art. 52 alin. (1) și (2) C. pen.

Din perspectiva circumstanțelor reale în care s-a comis fapta, aceasta a prezentat un grad relativ ridicat de pericol social determinat de gradul deosebit de ridicat de alcoolemie, de împrejurarea că inculpatul a circulat pe o arteră de circulație importantă, cu un trafic ridicat, aspect ce a amplificat riscul producerii unor evenimente rutiere și, totodată, distanța parcursă până la depistarea sa de către organele de poliție.

S-a avut în vedere și faptul că, potrivit buletinului de examinare clinică inculpatul prezenta halenă alcoolică, avea un comportament dezordonat, atenție dispersată, echilibru alterat și vorbirea dizartică, astfel încât, în mod evident capacitatea sa de a conduce era alterată semnificativ.

În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului s-a reținut perseverența infracțională a acestuia, inculpatul fiind condamnat anterior prin Sentința penală nr. 100 din 21 ianuarie 2011 (definitivă prin nerecurare la data de 03 februarie 2011), pronunțată de Judecătoria Tulcea în Dosarul penal nr. 8579/327/2011, în baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendare condiționată, deci pentru o infracțiune asemănătoare.

S-a evidențiat deci că inculpatul a comis o nouă infracțiune în chiar termenul de încercare în care trebuia să probeze că și-a aliniat comportamentul la exigențele legii penale.

În consecință, apreciind că s-a realizat o individualizare corectă a pedepsei pentru această infracțiune s-a menținut pedeapsa în cuantumul aplicat.

S-a procedat la individualizarea pedepsei pentru infracțiunea prevăzută de 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.

S-au avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv gradul de pericol social concret al faptei comise prin prisma tuturor elementelor prin care se circumstanțiază cât și circumstanțele personale ale inculpatului apelant.

S-a apreciat că fapta comisă de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, având în vedere împrejurările și modalitatea de comitere, respectiv deși cunoscând ca având dreptul de a conduce suspendat, inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice având și în sânge o îmbibație alcoolică deosebit de mare.

Totodată, s-au luat în considerare circumstanțele personale ale inculpatului, astfel cum au fost reliefate.

Având în vedere că, în favoarea inculpatului s-a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., circumstanță ce ține de persoana inculpatului, a fost obligatoriu a fi reținută și pentru infracțiunea prev. de 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, în condițiile în care prin apelul Parchetului nu s-a criticat reținerea acestei circumstanțe, astfel încât se va stabili o pedeapsă cu închisoare într-un cuantum sub minimul special prevăzut de lege.

În consecință, Curtea, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea și de apelantul inculpat Ț.I. împotriva Sentinței penale nr. 1060 din 26 august 2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în Dosar nr. 2207/327/2012, în baza art. 423 alin. (2) C. proc. pen., a desființat în parte Sentința penală nr. 1060 din 26 august 2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în Dosar nr. 2207/327/2012 și rejudecând, în baza art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen. și art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul Ț.I. la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen. în referire la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 100/2011 pronunțată de Judecătoria Tulcea pedeapsă ce s-a adăugat la pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin prezenta, în final, inculpatul Ț.I. urmând să execute pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

S-a reținut că inculpatul a comis două infracțiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele.

Aplicarea pe instituții a legii penale mai favorabile s-a apreciat că se impune în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, potrivit cu care tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi mai favorabile.

Întrucât, în cauză, toate infracțiunile au fost comise sub legea veche, s-a apreciat că se vor aplica în continuare dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 33 lit. a) C. pen., în raport de care s-a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta decizie cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința primei instanțe, în final inculpatul Ț.I. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, raportat la gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor comise și la periculozitatea inculpatului dar și raportat la incidența dispozițiilor art. 83 C. pen. s-a apreciat că se impune ca executarea pedepsei să se realizeze în regim de deținere potrivit art. 60 C. pen.

Având în vedere că, prin dispozițiile art. 65 C. pen. s-a înlăturat aplicarea obligatorie a pedepsei accesorii în cazul condamnării la pedeapsa cu închisoarea, stabilind ca și condiție de aplicare și stabilirea unei pedepse complementare, condiție care nu este îndeplinită în cauză, și luând în considerare și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 187/2012 care reglementează punerea în aplicare a noului C. pen., se va înlătura pentru inculpat aplicarea pedepsei accesorii.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe dacă nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii, în temeiul dispozițiilor art. 433 și următoarele C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a formulat recurs în casație invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., pedepsele aplicate fiind în alte limite decât cele legale.

În recursul parchetului se reține că pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului Ț.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 105/2002 este nelegală, în condițiile în care, în favoarea sa au fost reținute circumstanțe judiciare atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în casație prin prisma criticilor formulate și în limitele dispozițiilor art. 433 și următoarele C. proc. pen., constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Efectele circumstanțelor atenuante sunt reglementate prin dispozițiile art. 76 C. pen. anterior, consecința obligatorie a reținerii acestora fiind reducerea sau schimbarea pedepsei principale.

Limitele între care se poate face reducerea sau schimbarea pedepsei închisorii au fost stabilite în raport cu minimul special, acest element fiind cel care reflectă gradul de pericol social al faptei, astfel cum a fost evaluat în abstract de către legiuitor.

Regula generală în cazul reținerii circumstanțelor atenuante este aceea că oricare ar fi minimul special al pedepsei, dacă există o circumstanță atenuantă, pedeapsa principală trebuie coborâtă, în mod obligatoriu, sub acest minim cu excepția cazului în care circumstanțele atenuante vin în concurs cu circumstanțele agravante, caz în care coborârea pedepsei sub minimul special nu mai este obligatorie ( art. 80 alin. (2) C. pen.).

Dispozițiile art. 76 alin. (1) C. pen., care reglementează efectele circumstanțelor atenuante sunt de generală aplicație, în sensul că ele funcționează oricare ar fi infracțiunile cu privire la care se constată existenta circumstanțelor atenuante.

În fine în ipoteza concursului de infracțiuni, reținerea circumstanțelor atenuante este obligatorie pentru toate infracțiunile aflate în concurs și nu doar pentru o parte din acestea.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că instanța de fond/apel a reținut în favoarea inculpatului Ț.I. circumstanțele judiciare atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., aplicând pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. o pedeapsă de 8 luni închisoare.

Pentru această ultimă infracțiune, limitele de pedeapsă sunt de la 6 luni la 3 ani închisoare - instanța de fond, identificând ca lege penală mai favorabilă legea veche - și ca atare reținând circumstanțe judiciare atenuante, era obligatoriu, conform art. 76 lit. d) C. pen., ca pedeapsa să fie coborâtă sub minimul special.

Este adevărat faptul că, în speță, instanțele au reținut și o cauză de agravare a pedepsei, respectiv recidiva, astfel încât, coborârea pedepsei sub minimul special nu ar mai fi obligatorie dar cum pentru prima infracțiune, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special, aceleași tratament sancționator trebuie urmat și pentru cea de-a doua infracțiune reținută în concurs.

Pe de altă parte, cum recursul în casație poate fi promovat doar atunci când se constată aspecte de nelegalitate ale unei hotărâri definitive, instanța nu mai poate repune, în discuția părților, netemeinicia unei hotărâri cum ar fi în speță, greșita reținere a circumstanțelor atenuante.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (2) teza ultimă, va admite recursul în casație promovat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva Deciziei penale nr. 320/P din 8 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. 2207/327/2012, privind pe inculpatul Ț.I.

Va casa, în parte, decizia penală atacată și, în parte, Sentința penală nr. 1060 din 26 august 2013 a Judecătoriei Tulcea, numai în ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului Ț.I. pentru infracțiunea prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior, art. 74 lit. c) și art. 76 lit. e) din același cod, pe care o va reduce de la 8 luni închisoare, la 5 luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen. anterior va revoca beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin Sentința penală nr. 100/2011 a Judecătoriei Tulcea și va dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată, respectiv de 1 an și o lună închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, va contopi pedeapsa de 1 an și o lună închisoare cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 lit. d) C. pen. anterior și va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din același cod.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1147 din data de 9 mai 2014 emis de Judecătoria Tulcea și va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit prezentei decizii.

Va deduce perioada executată de la 16 mai 2014 la 20 octombrie 2014.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva Deciziei penale nr. 320/P din 8 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. 2207/327/2012, privind pe inculpatul Ț.I.

Casează, în parte, decizia penală atacată și, în parte, Sentința penală nr. 1060 din 26 august 2013 a Judecătoriei Tulcea, numai în ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului Ț.I. pentru infracțiunea prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior, art. 74 lit. c) și art. 76 lit. e) din același cod, pe care o reduce de la 8 luni închisoare, la 5 luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen. anterior, revocă beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin Sentința penală nr. 100/2011 a Judecătoriei Tulcea și dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată, respectiv de 1 an și o lună închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, contopește pedeapsa de 1 an și o lună închisoare cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 lit. d) C. pen. anterior și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din același cod.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1147 din data de 9 mai 2014 emis de Judecătoria Tulcea și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit prezentei decizii.

Deduce perioada executată de la 16 mai 2014 la 20 octombrie 2014.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2014.

Procesat de GGC - NN