ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2380/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 27 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 21267/163/2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a admis cererile formulate de inculpatul P.C. și inculpata P.J. În baza art. 139 alin. (1), raportat la art. 145 1 C. proc. pen., a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul P.C. cu măsura obligării de a nu părăsi țara și punerea în libertate a acestuia și s-a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpata P.J. prin încheierea de ședință nr. 243 din 07 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova cu măsura obligării de a nu părăsi țara, iar pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara inculpaților le-au fost aplicate dispozițiile art. 145 1 raportat la art. 145 alin. (1 1 ) și alin. (1 2 ) C. proc.

pen. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 2 decembrie 2011, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, a primit de la denunțătorul G.A.M. pentru a interveni pe lângă funcționari din cadrul I.M.L. Craiova pentru a obține un raport de expertiză medico-legală de calcul retroactiv al alcoolemiei care să-l exonereze de răspundere penală, suma de 500 euro în scopul obținerii unei situații juridice mai favorabile pentru numitul S.N. Instanța a verificat temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive potrivit art. 300 2 C. proc.

pen., constatând că starea de pericol pentru ordinea publică în sensul art. 148 lit. f) C. proc. pen. presupune un sentiment de temere în rândul societății civile, o rezonanță a acestor fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o reacție colectivă față de aceste stări de fapt negative.

Este adevărat că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie admite că prin gravitatea deosebită a acuzațiilor și prin reacția publicului la acestea se justifică o detenție provizorie cel puțin o perioadă de timp (cazul Neumeister c Austria, cazul Letellier c Franța), astfel că la menținerea măsurii arestării preventive pe parcursul desfășurării procesului penal trebuie avute în vedere o categorie de riscuri care ar afecta ordinea publică, fie prin trezirea unui sentiment de îngrijorare în rândul publicului, fie prin crearea, menținerea sau amplificarea unei stări de tensiune în rândul colectivității precum și încurajarea comiterii de infracțiuni de către alte persoane. Prin urmare, scopul prevăzut de art. 136 C. proc.

pen. în acest moment poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului P.C., având în vedere și faptul că de la data arestării preventive până în prezent a trecut o perioadă relativ lungă de timp, iar acordarea mai multor termene de judecată nu a fost cauzată de inculpat, care a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimații inculpați P.J. și P.C., recurs care a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 2 iulie 2012 sub nr. 21267/63/2011/al. Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta. Astfel, Înalta Curte reține că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, dosar de urmărire penală nr. 988/P/2011 din data de 14 decembrie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului P.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Prin Sentința penală nr. 124 din 16 martie 2012 a Tribunalului Dolj, s-a dispus condamnarea inculpatului P.C. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare și s-a interzis inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b), lit. c) C. pen.

Ca situație de fapt, s-a reținut că în luna noiembrie denunțătorul G.M. a remis inculpatului P.C. suma de 3250 RON (contravaloarea sumei de 800 euro) pentru a interveni pe lângă funcționari din cadrul IML Craiova în vederea întocmirii unui raport medico-legal de calcul retroactiv al alcoolemiei favorabil denunțătorului, care să-l ajute în exonerarea de răspundere penală. La data de 29 noiembrie 2011 investigatorul L.P. l-a întâlnit pe inculpatul P.C. la sediul IML Craiova și i-a cerut să îl ajute în vederea obținerii unui certificat medico-legal mai avantajos pentru S.N. care are calitatea de parte vătămată într-un dosar având ca obiect săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Inculpatul P.C.

a fost de acord să îl ajute pe investigator prin intervenția sa la medicul legist, astfel încât S.N. să obțină un certificat medico-legal din care să rezulte că a avut nevoie de un număr mai mare de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite. Inculpatul l-a condus pe investigator la cabinetul medicului legist G.G., pentru a-i demonstra că are influență pe lângă acest funcționar. În jurul orelor 10:00 investigatorul s-a prezentat la locul de muncă al inculpatului P. (IML Craiova) și în cadrul unei scurte discuții, investigatorul i-a remis acestuia actele medicale ale numitului S. Inculpatul P.C. a luat aceste acte, a intrat cu ele în sediul institutului și după aproximativ 20 minute a venit cu actele la autoturismul unde se afla investigatorul.

În autoturismul investigatorului i-a relatat că, după ce va fi reexaminat, lui S. i se va remite un nou act medico-legal care va menționa că, prin leziunile suferite i-a fost pusă în primejdie viața, acest aspect fiind de natură a-l ajuta pe S. să obțină despăgubiri mai mari de la agresorul său. Pentru acest "ajutor" investigatorul i-a dat inculpatului P.C. suma de bani marcată criminalistic, bani pe care inculpatul i-a primit și i-a băgat în buzunarul gecii. Înalta Curte, reține că încheierea atacată este netemeinică sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive luată față de inculpatul P.C. cu măsura obligării de a nu părăsi țara, având în vedere gravitatea faptei săvârșite, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate aplicată prin Sentința penală nr. 124 din 16 martie 2012 a Tribunalului Dolj.

Cu toate că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare al instanței, având o atitudine sinceră și de regret aceasta nu constituie temeiuri care să justifice înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate. Din analiza materialului probator rezultă starea de pericol pentru ordinea publică în sensul art. 148 lit. f) C. proc. pen. care presupune un sentiment de temere în rândul societății civile, o anumită stare de indignare, față de fapta săvârșită de inculpat. Pe de altă parte, natura infracțiunii comise, pericolul social sporit al acesteia, importanța actelor în privința cărora a traficat influența - raport medico-legal privind calculul retroactiv al alcoolemiei, certificat medico-legal, disponibilitatea inculpatului de a-și trafica influența în privința unor acte medico-legale, conduc la concluzia că, prin lăsarea în libertate a inculpatului P.C.

s-ar crea o stare de insecuritate publică. În principiu, trecerea timpului poate conduce, în anumite circumstanțe însă, la atenuarea rezonanței sociale a faptei presupus a fi fost săvârșită. Acest efect al scurgerii timpului, de diminuare a rezonanței sociale, este menționat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care, însă, nu a stabilit un interval fix în acest sens, trecerea timpului neputând fi absolutizată. Cu privire la chestiunea de a ști dacă perioada de detenție este rezonabilă, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că aceasta nu poate fi apreciată în abstract, ci trebuie apreciată în fiecare caz conform circumstanțelor speciale, neexistând o perioadă fixă aplicabilă în fiecare caz.

Instanța europeană a decis cu valoare de principiu că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 parag. 3 este ziua când hotărârea de condamnare a rămas definitivă sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în prima instanță. Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă. Înalta Curte constată că în speța dedusă judecății există indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 68 C. proc. pen., că acesta a săvârșit fapta pentru care a fost cercetat și condamnat în primă instanță, faptă care, prin modalitatea în care se reține că s-a comis, conduce la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică în cazul în care s-ar dispune lăsarea inculpatului în libertate.

De altfel, recunoașterea faptei invocată de inculpat este o chestiune ce vizează fondul cauzei și a fost avută în vedere cu ocazia judecării acestuia la instanța de fond. Argumentele expuse sunt de natură a duce la concluzia că arestarea provizorie a inculpatului, fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății, primează în raport de interesul privat al acestuia de a fi pus în libertate, nefiind depășit un termen rezonabil al privării de libertate în accepțiunea legislației naționale, dar și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului. În raport de argumentele reținute, constată că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și că menținerea inculpatului în stare de arest este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, motiv pentru care în baza art. 300 2 și art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc.

pen., menține măsura arestării preventive a inculpatului P.C. În baza art. 385 15 pct. 2 C. proc. pen., se va admite, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva aceleași încheieri cu privire la inculpatul P.C. Se va casa încheierea atacată și rejudecând: Se va respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulată de inculpatul P.C. și se va menține starea de arest a inculpatului. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Disjunge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii din 27 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 21267/163/2011 privind pe intimata inculpată P.J. și fixează termen pentru judecarea recursului la data de 11 iulie 2012, complet special. Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva aceleași încheieri cu privire la inculpatul P.C. Casează în parte încheierea din 27 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și, rejudecând, respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulată de inculpatul P.C.

În baza art. 300 2 și art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. menține măsura arestării preventive a inculpatului P.C. Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 iulie 2012. Procesat de GGC - NN