ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2380/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2380/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 27 iunie 2012
pronunțată în Dosarul nr. 21267/163/2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală
și pentru cauze cu minori a admis cererile formulate de inculpatul P.C. și
inculpata P.J.
În baza art. 139
alin. (1), raportat la art. 145
1
C. proc. pen., a dispus înlocuirea
măsurii arestării preventive luată față de inculpatul P.C. cu măsura obligării
de a nu părăsi țara și punerea în libertate a acestuia și s-a dispus înlocuirea
măsurii obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpata P.J. prin
încheierea de ședință nr. 243 din 07 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova cu
măsura obligării de a nu părăsi țara, iar pe durata măsurii obligării de a nu
părăsi țara inculpaților le-au fost aplicate dispozițiile art. 145
1
raportat la art. 145 alin. (1
1
) și alin. (1
2
) C. proc.
pen.
Pentru a dispune
astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Inculpatul a fost arestat
preventiv la data de 2 decembrie 2011, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.
de art. 257 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000
constând în aceea că, a primit de la denunțătorul G.A.M. pentru a interveni pe
lângă funcționari din cadrul I.M.L. Craiova pentru a obține un raport de
expertiză medico-legală de calcul retroactiv al alcoolemiei care să-l exonereze
de răspundere penală, suma de 500 euro în scopul obținerii unei situații
juridice mai favorabile pentru numitul S.N.
Instanța a verificat
temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive potrivit art. 300
2
C. proc. pen., constatând că starea de pericol pentru ordinea publică în sensul
art. 148 lit. f) C. proc. pen. presupune un sentiment de temere în rândul
societății civile, o rezonanță a acestor fapte, o afectare a echilibrului
social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o reacție
colectivă față de aceste stări de fapt negative.
Este adevărat că
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie admite că prin
gravitatea deosebită a acuzațiilor și prin reacția publicului la acestea se
justifică o detenție provizorie cel puțin o perioadă de timp (cazul Neumeister
c Austria, cazul Letellier c Franța), astfel că la menținerea măsurii arestării
preventive pe parcursul desfășurării procesului penal trebuie avute în vedere o
categorie de riscuri care ar afecta ordinea publică, fie prin trezirea unui
sentiment de îngrijorare în rândul publicului, fie prin crearea, menținerea sau
amplificarea unei stări de tensiune în rândul colectivității precum și
încurajarea comiterii de infracțiuni de către alte persoane.
Prin urmare, scopul
prevăzut de art. 136 C. proc. pen. în acest moment poate fi atins și fără
privarea de libertate a inculpatului P.C., având în vedere și faptul că de la
data arestării preventive până în prezent a trecut o perioadă relativ lungă de
timp, iar acordarea mai multor termene de judecată nu a fost cauzată de
inculpat, care a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii prevăzută de
art. 320
1
C. proc. pen.
Împotriva acestei
încheieri, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Craiova, privind pe intimații inculpați P.J. și P.C., recurs care a fost
înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 2 iulie 2012 sub
nr. 21267/63/2011/al.
Examinând recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, sub toate aspectele,
conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că
acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, Înalta Curte
reține că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, dosar de
urmărire penală nr. 988/P/2011 din data de 14 decembrie 2011, s-a dispus
trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului P.C. sub
aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., rap. la
art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Prin Sentința penală
nr. 124 din 16 martie 2012 a Tribunalului Dolj, s-a dispus condamnarea
inculpatului P.C. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare și s-a interzis
inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev.
de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b), lit. c) C. pen.
Ca situație de fapt,
s-a reținut că în luna noiembrie denunțătorul G.M. a remis inculpatului P.C.
suma de 3250 RON (contravaloarea sumei de 800 euro) pentru a interveni pe lângă
funcționari din cadrul IML Craiova în vederea întocmirii unui raport
medico-legal de calcul retroactiv al alcoolemiei favorabil denunțătorului, care
să-l ajute în exonerarea de răspundere penală.
La data de 29
noiembrie 2011 investigatorul L.P. l-a întâlnit pe inculpatul P.C. la sediul
IML Craiova și i-a cerut să îl ajute în vederea obținerii unui certificat
medico-legal mai avantajos pentru S.N. care are calitatea de parte vătămată
într-un dosar având ca obiect săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.
Inculpatul P.C. a
fost de acord să îl ajute pe investigator prin intervenția sa la medicul
legist, astfel încât S.N. să obțină un certificat medico-legal din care să
rezulte că a avut nevoie de un număr mai mare de zile de îngrijiri medicale
pentru vindecarea leziunilor suferite.
Inculpatul l-a condus
pe investigator la cabinetul medicului legist G.G., pentru a-i demonstra că are
influență pe lângă acest funcționar.
În jurul orelor 10:00
investigatorul s-a prezentat la locul de muncă al inculpatului P. (IML Craiova)
și în cadrul unei scurte discuții, investigatorul i-a remis acestuia actele
medicale ale numitului S. Inculpatul P.C. a luat aceste acte, a intrat cu ele
în sediul institutului și după aproximativ 20 minute a venit cu actele la
autoturismul unde se afla investigatorul. În autoturismul investigatorului i-a
relatat că, după ce va fi reexaminat, lui S. i se va remite un nou act
medico-legal care va menționa că, prin leziunile suferite i-a fost pusă în
primejdie viața, acest aspect fiind de natură a-l ajuta pe S. să obțină despăgubiri
mai mari de la agresorul său. Pentru acest "ajutor" investigatorul
i-a dat inculpatului P.C. suma de bani marcată criminalistic, bani pe care
inculpatul i-a primit și i-a băgat în buzunarul gecii.
Înalta Curte, reține
că încheierea atacată este netemeinică sub aspectul înlocuirii măsurii
arestării preventive luată față de inculpatul P.C. cu măsura obligării de a nu
părăsi țara, având în vedere gravitatea faptei săvârșite, pentru care a fost
condamnat la o pedeapsă privativă de libertate aplicată prin Sentința penală
nr. 124 din 16 martie 2012 a Tribunalului Dolj.
Cu toate că
inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare al
instanței, având o atitudine sinceră și de regret aceasta nu constituie
temeiuri care să justifice înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă
măsură neprivativă de libertate.
Din analiza
materialului probator rezultă starea de pericol pentru ordinea publică în
sensul art. 148 lit. f) C. proc. pen. care presupune un sentiment de temere în
rândul societății civile, o anumită stare de indignare, față de fapta săvârșită
de inculpat. Pe de altă parte, natura infracțiunii comise, pericolul social
sporit al acesteia, importanța actelor în privința cărora a traficat influența
- raport medico-legal privind calculul retroactiv al alcoolemiei, certificat
medico-legal, disponibilitatea inculpatului de a-și trafica influența în
privința unor acte medico-legale, conduc la concluzia că, prin lăsarea în
libertate a inculpatului P.C. s-ar crea o stare de insecuritate publică.
În principiu,
trecerea timpului poate conduce, în anumite circumstanțe însă, la atenuarea
rezonanței sociale a faptei presupus a fi fost săvârșită. Acest efect al
scurgerii timpului, de diminuare a rezonanței sociale, este menționat și în
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care, însă, nu a stabilit un
interval fix în acest sens, trecerea timpului neputând fi absolutizată.
Cu privire la
chestiunea de a ști dacă perioada de detenție este rezonabilă, în jurisprudența
Curții Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că aceasta nu poate fi
apreciată în abstract, ci trebuie apreciată în fiecare caz conform
circumstanțelor speciale, neexistând o perioadă fixă aplicabilă în fiecare caz.
Instanța europeană a decis cu valoare de principiu că termenul final al
detenției provizorii la care se referă art. 5 parag. 3 este ziua când hotărârea
de condamnare a rămas definitivă sau aceea în care s-a statuat asupra fondului
cauzei, fie chiar numai în prima instanță.
Totodată, s-a statuat
că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în
condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă.
Înalta Curte constată
că în speța dedusă judecății există indicii temeinice, în accepțiunea dată
acestei noțiuni de art. 68 C. proc. pen., că acesta a săvârșit fapta pentru
care a fost cercetat și condamnat în primă instanță, faptă care, prin
modalitatea în care se reține că s-a comis, conduce la concluzia existenței
pericolului concret pentru ordinea publică în cazul în care s-ar dispune
lăsarea inculpatului în libertate. De altfel, recunoașterea faptei invocată de
inculpat este o chestiune ce vizează fondul cauzei și a fost avută în vedere cu
ocazia judecării acestuia la instanța de fond.
Argumentele expuse
sunt de natură a duce la concluzia că arestarea provizorie a inculpatului,
fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății, primează în raport
de interesul privat al acestuia de a fi pus în libertate, nefiind depășit un
termen rezonabil al privării de libertate în accepțiunea legislației naționale,
dar și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În raport de
argumentele reținute, constată că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea
măsurii arestării preventive și că menținerea inculpatului în stare de arest
este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, motiv pentru care în
baza art. 300
2
și art. 160
b
alin. (1) și (3) C. proc.
pen., menține măsura arestării preventive a inculpatului P.C.
În baza art. 385
15
pct. 2 C. proc. pen., se va admite, recursul declarat de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Craiova împotriva aceleași încheieri cu privire la inculpatul
P.C.
Se va casa încheierea
atacată și rejudecând:
Se va respinge
cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu
părăsi țara formulată de inculpatul P.C. și se va menține starea de arest a
inculpatului.
Onorariul parțial al
apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va plăti din fondul
Ministerului Justiției.
Cheltuielile
judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Craiova, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Disjunge recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii
din 27 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu
minori, pronunțată în Dosarul nr. 21267/163/2011 privind pe intimata inculpată
P.J. și fixează termen pentru judecarea recursului la data de 11 iulie 2012,
complet special.
Admite recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva aceleași
încheieri cu privire la inculpatul P.C.
Casează în parte
încheierea din 27 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru
cauze cu minori și, rejudecând, respinge cererea de înlocuire a măsurii
arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulată de
inculpatul P.C.
În baza art. 300
2
și art. 160
b
alin. (1) și (3) C. proc. pen. menține măsura arestării
preventive a inculpatului P.C.
Menține celelalte
dispoziții ale încheierii atacate.
Onorariul parțial al
apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va plăti din fondul
Ministerului Justiției.
Cheltuielile
judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 4 iulie 2012.
Procesat
de GGC - NN