ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2572/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 497 din 16 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 5837/118/2012, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (1) și (7) cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului I.T. la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare, iar în baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (1) și (7) cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de o lună închisoare.

În baza art. 33 lit. a) b) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor cu închisoare aplicate, inculpatul I.T., fără antecedente penale, fără ocupație, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 2 (două) luni închisoare. În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. în referire la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ. s-a admis acțiunea civilă exercitată de către partea civilă SC S.C.Z. SRL și a obligat inculpatul la plata sumei de 65.000 euro, la data plății efective a acesteia, curs BNR, cu dobânda legală, cu titlu de despăgubiri civile, fiind respinse restul pretențiilor civile, ca nefondate.

În baza art. 348 C. proc. pen. în referire la art. 170 C. proc. pen. s-a dispus restabilirea situației anterioare comiterii infracțiunilor și desființarea în totalitate a contractului de credit nr. X din 25 iunie 2008 încheiat cu fraudarea legii. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.370 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului, din care suma de 70 RON reprezentând onorariu parțial cuvenit apărătorului desemnat avocat din oficiu a fost avansată din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr. 2290/P/2011 din data de 06 mai 2012 s-a dispus: trimiterea în judecată a inculpatului I.T.

pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune calificată în convenții, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen. S-a reținut în actul de sesizare, în sarcina inculpatului I.T. că la data de 25 iunie 2008, a utilizat adeverințe de salariu/angajare/venit false, pentru obținerea unui credit, pe care l-a și obținut, prin contractul încheiat cu nr. X din 25 iunie 2008, prin inducerea în eroare a unității bancare, cauzând un prejudiciu echivalent de 65.000 euro în detrimentul creditorului B. - structura centrală din București - prejudiciu nerecuperat.

În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal încheiat la data de 08 ianuarie 2012 privind efectuarea de investigații cu privire la activitățile desfășurate de I.T., în vederea obținerii de credite bancare, folosindu-se de documente falsificate, ce ar fi prezentate angajaților băncii; adresa B. nr. DJ R 1647 din 28 februarie 2012 prin care s-a făcut cunoscut că prejudiciul suferit de B. SA, constând în creanța aferentă creditului nr. X1 din 25 iunie 2008, a fost cesionată conform contractului de cesiune nr. J 797 din 11 august 2009 către SC S.C.Z. SRL; extras contract de cesiune de creanță nr. J 797 din 11 august 2009; contractul de credit bancar nr. X din 25 iunie 2008 aferent contului nr. Y; contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1650 din 19 martie 2007; cartea de identitate pe numele de I.T.; adeverința de salariu nr. 7 din 14 martie 2007 emisă de SC A.P.

SRL; carnetul de muncă seria MMSSF nr. 3683682; proces-verbal de consemnare a declarației inculpatului I.T., în prezența apărătorului său; declarația inculpatului, în care a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa. La termenul de judecată din data de 2 noiembrie 2012, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul, în prezența apărătorului său ales, a solicitat să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., arătând că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și a solicitat ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și le însușește, învederând totodată că nu solicită administrarea altor probe.

Cu acest prilej, inculpatul a fost ascultat în mod nemijlocit de către instanța de judecată, susținerile făcute fiind consemnate în procesul-verbal atașat la dosarul cauzei. Din materialul probator administrat în cauză, în faza de urmărire penală, însușit de către inculpat, instanța a reținut următoarea situație de fapt: În baza datelor deținute de către lucrătorii de poliție, s-a procedat la sesizarea din oficiu și înregistrarea unui dosar de urmărire penală în referire la mai multe persoane, printre care și inculpatul I.T. suspectat de a fi contractat cu acte false, credite bancare ilegale. La data de 23 noiembrie 2011 prin ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei inițiale, în vederea efectuării de cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și de uz de fals față de numitul I.T., fiind înregistrat în acest sens Dosarul nr. 2290/P/2011.

S-a reținut că inculpatul I.T., la data de 19 martie 2007, a contractat un credit bancar de la B. - Sucursala Constanța, în valoare de 16.500 RON, fiind încheiat în acest sens contractul cu numărul 1650 din 19 martie 2007. La data de 25 iunie 2008, același inculpat, împreună cu numita I.G., au contractat încă un alt contract de credit, în sumă de 65.000 euro, tot de la B. -Sucursala Constanța, creditul inițial de 16.500 RON, fiind astfel rambursat anticipat din valoarea creditului ulterior. Pentru acordarea acestui nou credit bancar, inculpatul I.T. a prezentat o serie de documente solicitate de unitatea bancară, printre care și o adeverință de salariat nr. 7 din 14 martie 2007, emisă de către SC A.P.

SRL cu sediul în municipiul Constanța, str. J., nr. 11. În respectiva adeverință de salariu, emisă de către SC A.P. SRL Constanța, se atesta, faptul nereal, că inculpatul I.T. era angajat al acestei societăți, cu contract de muncă pe o perioadă nedeterminată, și are un salariu de încadrare în sumă de 2.000 RON. Creditul a fost obținut de către inculpat prin contractul încheiat cu nr. X din 25 iunie 2008, Prin adresa cu numărul 12.729 din 14 februarie 2012 înaintată către Inspectoratul Teritorial pentru Muncă Constanța, a fost solicitată verificarea calității de angajat a numitului I.T. la SC A.P. SRL Constanța, ocazie cu care reprezentanții I.T.M. Constanța au comunicat prin adresa nr. 3023 din 16 februarie 2012 că acesta nu a fost angajat al societății în cauză, în perioada înscrisă în adeverința de salariat prezentată băncii și nu figurează cu contract individual de muncă la SC A.P.

SRL. Împrejurarea că inculpatul nu a avut calitatea de angajat al societății în cauză a fost confirmată de către acesta cu ocazia audierii sale în faza de urmărire penală. Procedând în acest mod, prin prezentarea la bancă a unei adeverințe de salarizare conținând date nereale care atesta în mod nereal calitatea de salariat, inculpatul I.T. a indus în eroare reprezentanții unității bancare cu privire la calitatea sa de angajat, obținând în acest fel aprobarea creditului într-o manieră ilicită, prin inducerea în eroare a băncii. În declarația pe care a dat-o în faza de urmărire penală, inculpatul I.T. a arătat că într-adevăr a semnat documentele de obținere/ridicare a banilor aferenți creditului, dar aceștia i-ar fi remis către o altă persoană (Ș.I.), care, conform spuselor sale, l-a determinat să obțină creditul bancar și l-a ajutat în sensul întocmirii dosarului ca atare.

Inculpatul a mai precizat și că nu a verificat dacă documentele folosite pentru obținerea creditului sunt conforme cu realitatea. În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune s-a reținut că inculpatul I.T., a procedat la inducerea în eroare, prin mijloace frauduloase (acte falsificate) a unității bancare, cauzând în acest fel un prejudiciu de 65.000 euro, în dauna B. - Sucursala Constanța. În ceea ce privește infracțiunea de uz de fals, conform documentelor probatorii atașate, apare ca fiind cert faptul că inculpatul I.T., este cel care s-a folosit de înscrisurile în cauză, respectiv adeverință ce prezenta faptul că este angajat, cu contract de muncă, la diferite societăți comerciale, acesta cunoscând că respectiva adeverință este nereală în conținut, în vederea producerii unor consecințe juridice, și anume obținerea creditului bancar.

În legătură cu primul credit, cel din anul 2007, cu nr. 1650, s-a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale, întrucât contravaloarea acestuia, a fost achitată, indiferent din ce sursă, înainte de sesizarea organelor judiciare, rezultând astfel lipsa pagubei ca și element constitutiv al infracțiunii de înșelăciune cât și lipsa vreunei consecințe juridice efective referitor la infracțiunea de uz de fals. Prin adresa nr. DJ 722 din 07 februarie 2012, B. a făcut cunoscut că în cauză creanța rezultată din contractul de credit nr. X din 25 iunie 2008 a fost cesionată conform contractului de cesiune nr. J 797 din 11 august 2009 către cesionarul SC S.C.Z. SRL București. Prin adresa nr. DJ/8390 din 07 august 2012 emisă de B. SA București, s-a solicitat desființarea contractului de credit nr. X din 25 iunie 2008, întrucât acesta a fost încheiat prin fraudarea legii, motivul invocat fiind acela că adeverința de salariu prezentată de către inculpatul I.T.

nu ar fi corespuns realității, la data prezentării acesteia la bancă. SC S.C.Z. SA București prin adresa nr. 24634 din 17 septembrie 2012 a făcut cunoscut instanței că se constituie parte civilă în procesul penal, în contra inculpatului cu suma totală de 87.673,13 euro. Cererea de constituire de parte civilă a fost însoțită de notificarea nr. 4045197 din 18 august 2009, adresată de SC S.C.Z. SA București inculpatului I.T. pentru achitarea creditului contractat. Față de poziția necondiționată de recunoaștere adoptată de către inculpat atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată, declarațiile sale coroborându-se cu probele administrate în cauză, instanța de fond a constatat că vinovăția inculpatului I.T.

a fost probată, sub forma intenției directe, în comiterea faptelor reținute în sarcina sa. II. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpat I.T., criticând-o pentru netemeinicie. Apelantul, prin apărător, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și rejudecând să se dispună diminuare cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, prin reținerea în favoarea acestuia a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., iar ca modalitate de executare, în principal aplicarea art. 81 C. pen. iar în subsidiar a dispozițiile art. 86 1 C. pen. Prin Decizia penală nr. 169/P din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul inculpatului I.T.

ca nefondat. Pentru a dispune astfel, curtea de apela reținut, în esență, următoarele: Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, vinovăția inculpatului, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare dovezilor produse. Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul I.T. a solicitat ca judecata să se facă, exclusiv, în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 320 1 C. proc.

pen., recunoscând în totalitate faptele deduse judecății prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr. 22290/P/2011 din data de 06 mai 2011. Sub aspectul situației de fapt s-a reținut, în mod corect că la data de 25 iunie 2008, inculpatul a utilizat o adeverință de salariat - venit falsă, care atesta în mod nereal,că ar fi salariatul unei societăți comerciale, în scopul obținerii unui credit, pe care l-a și obținut prin contractul nr. X din 25 iunie 2008, prin inducerea în eroare a reprezentanților Băncii Comerciale Române - Sucursala Constanța, cauzându-i un prejudiciu, în valoare de 65.000 euro în detrimentul creditorului B. Structura Centrală din București, prejudiciu nerecuperat.

La stabilirea acestei stări de fapt s-au avut în vedere următoarele mijloace de probă coroborate: proces-verbal încheiat la data de 08 ianuarie 2012 privind efectuarea de investigații cu privire la activitățile desfășurate de I.T., în vederea obținerii de credite bancare, folosindu-se de documente falsificate, ce ar fi prezentate angajaților băncii; adresa B. nr. DJ R 1647 din 28 februarie 2012 prin care a precizat că prejudiciul suferit de B., aferent creditului nr. X1 din 25 iunie 2008 (acordat lui I.T.) a fost cesionat conform contractului de cesiune nr. J 797 din 11 august 2009 către SC S.C.Z. SRL; extras contract de cesiune de creanță nr. J 797 din 11 august 2009; contractul de credit bancar nr. X din 25 iunie 2008 aferent contului nr. Y; contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1650 din 19 martie 2007; cartea de identitate pe numele de I.T.; adeverința de salariu nr. 7 din 14 martie 2007 emisă de SC A.P.

SRL; carnetul de muncă seria MMSSF nr. 3683682; proces-verbal de consemnare a declarației inculpatului I.T., în prezența apărătorului său,din 27 februarie 2012; declarația inculpatului din faza de urmărire penală în care a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa; adresa nr. DJ 722 din 07 februarie 2012, B. SA București; adresa nr. DJ/8390 din 07 august 2012 emisă de B. SA București; adresa nr. 24634 din 17 septembrie 2012 a SC S.C.Z. SA București; declarația inculpatului din fața instanței de recunoaștere a comiterii celor două fapte. Curtea de apel a apreciat că în mod corect prima instanță a pronunțat o hotărâre de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin 1, 2, 3 și 5 C. pen.

și a infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., făcând o corectă individualizarea judiciară a pedepsei și justă interpretare și aplicarea dispozițiilor art. 72 C. pen. Astfel, s-a ținut seama de criteriile cuprinse în partea generală a codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a codului, de gradul concret de pericol social al faptelor comise, determinat de împrejurările concrete în care inculpatul a acționat, prin inducerea în eroare a reprezentanților unității bancare, prezentând înscrisuri care nu corespundeau realității, în scopul obținerii unui credit, de cuantumul prejudiciului cauzat părții civile, de 65.000 euro, rămas nerecuperat, dar și în raport de forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul, respectiv intenția directă.

S-au mai avut în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului, tânăr în vârstă de 25 de ani, cu studii 4 clase, infractor primar, cu o conduită sinceră în cursul procesului penal, recunoscând și regretând faptele de care este acuzat. Curtea de apel a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut în favoarea inculpatului ca circumstanțe atenuante judiciare împrejurările din care rezultă că inculpatul a avut o bună conduită înainte de comiterea faptelor dar și faptul că este tânăr, acordându-i-se o șansă pentru conștientizarea gravității faptelor comise.

De asemenea, s-a ținut cont de concluziile referatului anchetei psiho-sociale, efectuat în cauză din care reiese că inculpatul dispune de resurse individuale, familiale și comunitare pentru o evoluție comportamentală favorabilă în situația în care ar conștientiza consecințele sociale și juridice ale perseverenței într-o conduită infracțională și ar fi motivat pentru implicarea în activități lucrative, fapte ce i-ar permite obținerea de venituri pe căi licite. Curtea de apel a considerat că în mod corect, instanța fondului a respins reținerea circumstanței atenuantă judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., întrucât inculpatul nu poate fi beneficiarul a două circumstanțe atenuante pentru o singură împrejurare, respectiv cea legală, ca efect al aplicării art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. și cea judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., ca urmare a recunoașterii vinovăției sale. În raport de aspectele reținute, Curtea de Apel Constanța a apreciat că regimul sancționator aplicat inculpatului a fost corect determinat, pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare, în regim privativ de libertate, fiind atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare, aptă să îndeplinească cerințele prevăzute de art. 52 C. pen., privind scopul și funcțiile pedepsei, respectiv măsură reală de constrângere și reeducare a inculpatului, precum și de prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni III. Împotriva acestei decizii, în termenul legal, a formulat recurs inculpatul I.T., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., apreciind că pedeapsa aplicată este mult prea mare în raport cu recunoașterea faptelor și aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. dar și a circumstanțelor atenuante pe care instanțele de fond și de apel ar fi trebuit să le rețină. Examinând recursul declarat de inculpatul I.T. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Analiza coroborată a ansamblului probator administrat de-a lungul procesului penal, în mod corect a condus la reținerea faptului că acesta este apt să răstoarne prezumția de nevinovăție și să facă dovada deplină a angajării răspunderii penale a inculpatului, stabilind fără dubiu, existența faptelor și forma de vinovăție cu care acesta a acționat.

Înalta Curte apreciază nefondată critica inculpatului I.T. cu privire la stabilirea cuantumului pedepsei, întrucât la procesul de individualizare a pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă fixate în partea specială, astfel cum au fost reduse ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, iar conform dispozițiilor art. 52 C. pen., pedeapsa - ca măsură de constrângere - are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportarea făptuitorului.

În ceea ce privește atitudinea sinceră de recunoaștere a faptei săvârșite, Înalta Curte apreciază că aceasta a fost deja reținută prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., astfel că nu mai poate fi valorificată încă o dată prin reținerea ca și circumstanță atenuantă în baza art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. în acest sens este și Decizia penală nr. 754 din 15 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot coexista cu dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., numai atunci când art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. nu reflectă comportamentul sincer al inculpatului.

Totodată Înalta Curte, nu a identificat circumstanțe personale, care să fie apte pentru a justifica necesitatea reducerii cuantumului pedepsei, astfel că, instanța apreciază că nu este justificată cererea inculpatului de reducere a pedepsei, pe de-o parte, date fiind împrejurările comiterii faptelor, astfel cum au fost reținute în prezenta decizie, cuantumul pedepsei de 3 ani și 2 luni închisoare fiind necesar creării premiselor conștientizării de către inculpat a faptelor sale și asumării consecințelor acestora, iar pe de altă parte, instanța de recurs nu a identificat circumstanțe favorabile inculpatului, altele decât cele reținute de instanțele anterioare, care să poată fi valorificate în procesul de individualizare judiciară a pedepsei.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul I.T. împotriva Deciziei penale nr. 169/P din 20 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de Familie și îl va obliga la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul I.T. împotriva Deciziei penale nr. 169/P din 20 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 04 septembrie 2013. Procesat de GGC - GV