ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 71 din 20 februarie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 1019/321/2013, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul F.G.

S-a constatat că acesta a fost asistat de apărător ales.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că persoana condamnată F.G., aflată în Penitenciarul Vaslui, a formulat contestație în anulare împotriva Sentinței penale nr. 229 din 18 aprilie 2012 a Judecătoriei Onești, definitivă prin Decizia penală nr. 183 din 26 februarie 2013 a Curții de Apel Bacău și a Sentinței penale nr. 306 din 21 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Onești, definitivă prin neapelare.

În motivarea cererii, s-a precizat că există autoritate de lucru judecat, în sensul pronunțării mai multor pedepse pentru aceeași faptă întrucât s-a dispus condamnarea pentru acte materiale ce intră în componența aceleiași infracțiuni, aplicându-se regulile de la concursul de infracțiuni. În opinia contestatorului, s-a arătat că există autoritate de lucru judecat și în ceea ce privește contopirea pedepselor din cele două cauze cu cele aplicate prin deciziile penale nr. 127/A din 18 martie 2010 și nr. 93/A din 01 martie 2011 ale Tribunalului Bacău, cu aplicarea unor sporuri repetate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 386 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. în vigoare la acel moment.

Curtea de Apel Bacău, analizând cererea, actele depuse în susținerea acesteia și cele două dosare atașate, a constatat inadmisibilitatea contestației în anulare formulate de condamnatul F.G.

S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 426 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare împotriva hotărârilor penale definitive poate fi făcută numai în cazurile anume prevăzute în aceste dispoziții, condiția comună tuturor cazurilor de contestație fiind ca hotărârea atacată să fie definitivă.

De asemenea, s-a reținut că, în cadrul procedurii de soluționare a contestației în anulare, instanța este obligată, potrivit art. 431 C. proc. pen., să procedeze la examinarea admisibilității în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părților.

A fost avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 426 lit. i) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, dispoziție care se regăsea și în Codul de procedură penală anterior, la art. 386 alin. (1) lit. d).

S-a reținut că prima condiție ce se desprinde din analiza acestui text este existența a două sentințe definitive care să privească pe același inculpat, condiție îndeplinită întrucât ambele sentințe invocate sunt definitive și îl privesc pe condamnatul F.G.

Totodată, s-a reținut că a doua condiție este ca prin acestea să se dispună condamnarea contestatorului pentru aceeași faptă, însă în cazul celor două sentințe indicate în cerere s-a dispus condamnarea inculpatului F.G. pentru fapte diferite constând în inducerea în eroare ori complicitate la asemenea fapte în dauna mai multor părți vătămate, diferite și falsificarea unor înscrisuri diferite. Legiuitorul nu a folosit termenul de infracțiune (aceeași infracțiune), ci pe cel de faptă, în sensul de element material, iar în cazul infracțiunilor continuate (ce cuprind mai multe acte materiale care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni), ne aflăm în prezența unei unități legale de infracțiuni și nu a unei singure fapte.

Susținerile contestatorului referitoare la considerarea activității infracționale ca având o formă continuată nu au putut fi analizate în cadrul contestației în anulare, actele materiale fiind diferite, însă a fost avut în vedere că legiuitorul a creat alte instituții pentru a modifica pedepsele aplicate prin sentințe definitive, instituție ce se regăsește la art. 585 C. proc. pen.

Lipsind identitatea dintre situațiile de fapt reținute în cele două hotărâri, s-a apreciat că nu este îndeplinită cea de-a doua condiție pentru a ne afla în prezența cazului de contestație prevăzut de art. 426 lit. i) C. proc. pen.

În consecință, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul F.G.

Împotriva Deciziei penale nr. 71 din 20 februarie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 1019/321/2013, a declarat apel contestatorul condamnat F.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din data de 8 septembrie 2014, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității apelului.

Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public și de apărătorul contestatorului condamnat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul declarat în cauză este inadmisibil, pentru considerentele care urmează.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

În speță, contestatorul condamnat a declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 71 din 20 februarie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 1019/321/2013 - prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de acesta - hotărâre care, însă, este definitivă, calea de atac fiind prevăzută doar în ipoteza în care, după admiterea în principiu a contestației în anulare, s-ar fi procedat la rejudecarea cauzei, situație care nu are corespondent în speța de față.

Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza finală C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul condamnat F.G.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul-contestator condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul condamnat F.G. împotriva Deciziei penale nr. 71 din 20 februarie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 1019/321/2013.

Obligă apelantul contestator condamnat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 septembrie 2014.

Procesat de GGC - NN