ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1978/2014

Deliberând asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 45 din 3 martie 2014, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen. a admis contestația la executare ca urmare a sesizării Comisiei de evaluare a situației juridice a condamnaților aflați în executarea pedepselor de la Penitenciarul Satu Mare, privind pe condamnatul Ț.A.V., în prezent încarcerat în Penitenciarul Satu Mare în executarea pedepsei de 15 ani închisoare și interzicerea pe o perioadă de 5 ani a exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a constatat intervenirea legii penale mai favorabile în ceea ce privește pedeapsa care i-a fost aplicată condamnatului prin Sentința penală nr. 100/2002 a Tribunalului Bihor, modificată prin Decizia penală nr. 222/A/2002 a Curții de Apel Oradea și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4541/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și în consecință: S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5 ani în pedepsele componente de 15 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. și ped.

de art. 3 alin. (2) cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000 și 15 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art. 2 alin. (2) cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000. În baza art. 6 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 a redus la 15 la 12 ani pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 2 alin. (2) cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000. În baza art. 34 lit. b) C. pen. vechi au fost contopite pedepsele mai sus descontopite, dispunând ca în final petentul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și d) C. pen.

pe o durată de 5 ani. S-au menținut restul dispozițiilor sus-menționatei hotărâri. S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 136 din 30 septembrie 2004 emis în baza Sentinței penale nr. 100/2002 a Tribunalului Bihor, definitivă prin Decizia penală nr. 4541/R/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și emiterea unui nou mandat potrivit dispozițiilor prezentei hotărâri. În baza art. 45 alin. (4) din noul C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată durata executată de la data de 20 octombrie 2004 la zi. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Instanța de fond a reținut că, prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare de către Biroul de Executări penale al instanței, s-a solicitat analiza aplicabilității în cauză a prevederilor art. 6 din noul C. pen., în ceea ce privește persoana privată de liberate Ț.A.V., încarcerat în Penitenciarul Satu Mare în executarea pedepsei de 15 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri. Comisia constituită în cadrul penitenciarului Satu Mare potrivit H.G. nr. 836/2013, prin referatul întocmit, a apreciat că potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din noul C. pen. pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped.

de art. 2 alin. (2) cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. c) C. pen., care în prezent este încriminată de art. 2 alin. (2) cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000 este modificată prin Legea nr. 187/2012 cu aplicarea art. 43 alin. (5) din noul C. pen. având limite de pedeapsa reduse, astfel că în privința acestei infracțiuni se impune reducerea pedepsei de la 15 la 12 ani, maximul special prevăzut de lege. Analiza sesizării formulate prin prisma motivelor invocate și verificarea actelor depuse la dosarul cauzei, au format convingerea instanței de fond cu privire la faptul că aceasta este întemeiată și se impune a fi admisă. Astfel, s-a reținut că prin Sentința penală nr. 100 din 29 aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul Bihor, definitivă prin Decizia penală nr. 222/2002 a Curții de Apel Oradea, numitul Ț.A.V.

a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, pedeapsa fiind rezultatul unui concurs de infracțiuni, realizată fiind operațiunea de contopire a pedepselor, reținându-se în sarcina condamnatului comiterea infracțiunii prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și respectiv art. 2 alin. (2) din același act normativ.

În baza sentinței penale menționate s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 136 din 30 septembrie 2004 de către instanța de executare, respectiv Tribunalul Bihor, executarea pedepsei începând la data de 20 octombrie 2004. S-a reținut că, în data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul C. pen., iar potrivit prevederilor art. 6 alin. (1), când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. Tribunalul a mai constatat că potrivit art. 81 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen., care prevede faptul că Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 362/3.08.2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: "Art. 2 - (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi." Prin urmare, tribunalul a constatat intervenirea legii penale mai favorabile în ceea ce privește pedeapsa aplicată pentru această infracțiune, impunându-se reducerea pedepsei inițial aplicate, de la 15 la 12 ani.

Pentru a putea da eficiență prevederilor mai sus arătate, tribunalul a procedat la descontopirea pedepsei rezultante de 15 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5 ani în pedepsele componente de 15 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 3 alin. (2) cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000 și 15 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art. 2 alin. (2) cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 6 alin. (1) din Legea 286/2009 s-a redus la 15 la 12 ani pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 2 alin. (2) cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000. În baza art. 34 lit. b) C. pen. vechi s-a procedat la contopirea pedepselor mai sus descontopite și reduse, dispunând ca în final petentul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev.de art. 64 lit. a), b) și d) C. pen. pe o durată de 5 ani, menținând restul dispozițiilor sus-menționatei hotărâri. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat contestație condamnatul Ț.A.V., solicitând desființarea acesteia în sensul de a se reduce ambele pedepse ce i-au fost aplicate la câte 12 ani.

A apreciat condamnatul că în mod netemeinic i s-au aplicat două pedepse deși a comis o sigură faptă și, de asemenea, că nelegal, nu s-au redus ambele pedepse ce i-au fost aplicate la câte 12 ani. Prin Decizia nr. 64/C/2014 din 5 mai 2014 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 425 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu referire la art. 595 C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de condamnatul Ț.A.V., împotriva Sentinței penale nr. 45 din 3 martie 2014 a Tribunalului Satu Mare, care a fost menținută în totalitate. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel a constatat că sentința atacată este netemeinică și nelegală dar, având în vedere împrejurarea că în cauză a formulat contestație doar condamnatul, în raport de dispozițiile art. 425 1 alin. (4) cu referire la art. 418 C. proc. pen., a respins calea de atac exercitată, contestatorului neputându-i-se crea în propria cale de atac o situația mai grea. Astfel, a reținut că Ț.A.V. se află în executarea pedepsei rezultante de 15 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin Sentința penală nr. 100 din 29 aprilie 2002 a Tribunalului Bihor, modificată prin Decizia penală nr. 222/A din 7 noiembrie 2002 a Curții de Apel Oradea și definitivă prin Decizia penală nr. 4541 din 15 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin această hotărâre contestatorul a fost condamnat la două pedepse de câte 15 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. și ped. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de câte 5 ani, pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000 și cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și prev. și ped. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000 și cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. La data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul C. pen., iar prin art. 81 din Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a acestuia, a fost modificată și Legea nr. 143/2000.

Astfel, în urma modificărilor, infracțiunea prev. și ped. de art. 2 alin. (2) din lege este pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, iar cea prev. și ped. de art. 3 alin. (2) este pedepsită cu închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. Anterior modificării, infracțiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 era pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, iar cea prev. și ped. de art. 3 alin. (2) cu închisoarea de la 15 la 25 de ani. Noul C. pen., prin art. 6, stabilește că atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea comisă, se reduce la acest maxim.

Așa cum se poate observa, în cazul contestatorului, pedeapsa de 15 ani închisoare ce i-a fost aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 depășește maximul de 12 ani închisoare prevăzut prin legea nouă, pe când pedeapsa de 15 ani închisoare ce i-a fost aplicată pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 nu depășește maximul prevăzut de legea nouă fiind în fapt egal cu acesta.

Cu toate acestea, așa după cum s-a statuat și prin Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 dată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei înainte de intrarea în vigoare a noului C. pen., pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 C. pen., cu privire la pedepsele individuale, iar în a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 C. pen. În cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 C. pen., pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim, în caz contrar rămânând astfel cum a fost stabilit potrivit legii vechi.

Or, în speță, așa cum s-a arătat mai sus, doar pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 depășește maximul prevăzut de legea nouă și ar trebuie redusă la acest maxim, de 12 ani închisoare. Procedând la contopirea acestei pedepse, de 12 ani închisoare, cu pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din actualul C. pen. s-ar ajunge la o pedeapsă rezultantă de 19 ani, în raport de împrejurarea că, potrivit acestui text de lege, în cazul în care se stabilesc pedepse cu închisoarea se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse.

În aceste condiții, la pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare, ar trebui să se adauge un spor de 1/3 din pedeapsa de 12 ani închisoare, condiții în care s-ar ajunge la o rezultantă de 19 ani închisoare care este în mod evident mai mare decât pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare stabilită conform legii vechi. Astfel fiind, prima instanță trebuia să constate că în speță pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi nu depășește maximul la care s-ar putea ajunge în baza art. 39 C. pen., iar în aceste condiții trebuia să respingă sesizarea. Cu toate acestea, așa cum s-a arătat mai sus, în aplicarea principiului non reformatio in pejus, hotărârea nu poate fi modificată în acest sens câtă vreme în cauză a declarat contestație doar condamnatul.

Cât privește susținerea contestatorului în sensul că i s-au aplicat în mod greșit două pedepse deși nu a comis decât o infracțiune, Curtea de apel a constatat că aceasta excede prezentului cadru procesual, în speță fiind în prezența unui hotărâri cu autoritate de lucru judecat. Împotriva Deciziei penale nr. 64/C/2014 din 5 mai 2014 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație Ț.A.V. Analizând calea de atac formulată, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești vor fi supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate de art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie. Soluționarea de către instanță a cererilor, contestațiilor și sesizărilor având ca obiect aplicarea art. 4 și 6 din Legea nr. 286/2009 cu modificările și completările ulterioare, precum și calea de atac în cauzele având acest obiect, sunt reglementate de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 255/2013.

Conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 cererile, contestațiile și sesizările privind persoanele aflate în executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se soluționează de urgență și cu precădere de către instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centru de reeducare. Potrivit alin. (9) al aceluiași articol, hotărârea poate fi atacată cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare. În cauză, se constată că Tribunalul Satu Mare, instanța competentă material și teritorial potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, a soluționat, ca urmare a sesizării Comisiei de evaluare a situației juridice a condamnaților aflați în executarea pedepselor de la Penitenciarul Satu Mare, prin Sentința nr. 45 din 03 martie 2014, contestația la executare privind pe condamnatul Ț.A.V..

împotriva acestei sentințe, condamnatul a formulat contestație potrivit art. 23 alin. (9) din Legea nr. 255/2013, la instanța ierarhic superioară, respectiv la Curtea de Apel Oradea. Prin Decizia nr. 64/C/2014 din 5 mai 2014, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată contestația formulată de condamnatul Ț.A.V. Această decizie este definitivă, potrivit textelor legale sus-menționate. Conform dispozițiilor art. 425 1 alin. (1) C. proc. pen., "calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel". Se constată că legea procesual penală stabilește principiul unicității căii de atac, față de care posibilitatea legală a declarării mai multor contestații este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate. Având în vedere că Ț.A.V. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, investind Înalta Curte cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele textelor legale menționate, aceasta nu este admisibilă potrivit dreptului comun. Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Astfel, exercitarea unei căi de atac neprevăzute de legea procesual penală încalcă principiul legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 425 1 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul Ț.A.V., care va fi obligat, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul Ț.A.V. împotriva Deciziei penale nr. 64/C/2014 din 5 mai 2014 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă contestatorul-condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2014. Procesat de GGC - GV