ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1978/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1978/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând

asupra contestației de față,

În

baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 45 din 3 martie 2014, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 23

din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen. a admis contestația

la executare ca urmare a sesizării Comisiei de evaluare a situației juridice a

condamnaților aflați în executarea pedepselor de la Penitenciarul Satu Mare,

privind pe condamnatul Ț.A.V., în prezent încarcerat în Penitenciarul Satu Mare

în executarea pedepsei de 15 ani închisoare și interzicerea pe o perioadă de 5

ani a exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a

constatat intervenirea legii penale mai favorabile în ceea ce privește pedeapsa

care i-a fost aplicată condamnatului prin Sentința penală nr. 100/2002 a

Tribunalului Bihor, modificată prin Decizia penală nr. 222/A/2002 a Curții de

Apel Oradea și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4541/2004 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție și în consecință:

S-a

descontopit pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare și interzicerea

exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5

ani în pedepsele componente de 15 ani închisoare și interzicerea exercitării

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. aplicată pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 3 alin.

(2) cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000 și 15 ani închisoare și

interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art. 2 alin. (2) cu referire la

art. 12 din Legea nr. 143/2000.

În

baza art. 6 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 a redus la 15 la 12 ani pedeapsa

aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 2 alin. (2) cu

referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000.

În

baza art. 34 lit. b) C. pen. vechi au fost contopite pedepsele mai sus

descontopite, dispunând ca în final petentul să execute pedeapsa cea mai grea,

aceea de 15 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de

art. 64 lit. a), b) și d) C. pen. pe o durată de 5 ani.

S-au

menținut restul dispozițiilor sus-menționatei hotărâri.

S-a

dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 136 din 30

septembrie 2004 emis în baza Sentinței penale nr. 100/2002 a Tribunalului

Bihor, definitivă prin Decizia penală nr. 4541/R/2004 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție și emiterea unui nou mandat potrivit dispozițiilor

prezentei hotărâri.

În

baza art. 45 alin. (4) din noul C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată durata

executată de la data de 20 octombrie 2004 la zi.

În

baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în

sarcina statului.

Instanța

de fond a reținut că, prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu

Mare de către Biroul de Executări penale al instanței, s-a solicitat analiza

aplicabilității în cauză a prevederilor art. 6 din noul C. pen., în ceea ce

privește persoana privată de liberate Ț.A.V., încarcerat în Penitenciarul Satu

Mare în executarea pedepsei de 15 ani închisoare aplicată pentru comiterea

infracțiunii de trafic de droguri.

Comisia

constituită în cadrul penitenciarului Satu Mare potrivit H.G. nr. 836/2013,

prin referatul întocmit, a apreciat că potrivit prevederilor art. 6 alin. (1)

din noul C. pen. pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea

infracțiunii prev. și ped. de art. 2 alin. (2) cu referire la art. 12 din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. c) C. pen., care în prezent este

încriminată de art. 2 alin. (2) cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000

este modificată prin Legea nr. 187/2012 cu aplicarea art. 43 alin. (5) din noul

C. pen. având limite de pedeapsa reduse, astfel că în privința acestei

infracțiuni se impune reducerea pedepsei de la 15 la 12 ani, maximul special

prevăzut de lege.

Analiza

sesizării formulate prin prisma motivelor invocate și verificarea actelor

depuse la dosarul cauzei, au format convingerea instanței de fond cu privire la

faptul că aceasta este întemeiată și se impune a fi admisă.

Astfel,

s-a reținut că prin Sentința penală nr. 100 din 29 aprilie 2002, pronunțată de

Tribunalul Bihor, definitivă prin Decizia penală nr. 222/2002 a Curții de Apel

Oradea, numitul Ț.A.V. a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, pedeapsa fiind rezultatul unui

concurs de infracțiuni, realizată fiind operațiunea de contopire a pedepselor,

reținându-se în sarcina condamnatului comiterea infracțiunii prevăzută de art.

3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și respectiv art. 2 alin. (2) din același

act normativ.

În

baza sentinței penale menționate s-a emis mandatul de executare a pedepsei

închisorii nr. 136 din 30 septembrie 2004 de către instanța de executare,

respectiv Tribunalul Bihor, executarea pedepsei începând la data de 20

octombrie 2004.

S-a

reținut că, în data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul C. pen., iar

potrivit prevederilor art. 6 alin. (1), când după rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii

sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea

aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru

infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Tribunalul

a mai constatat că potrivit art. 81 din Legea nr. 187/2012 de punere în

aplicare a noului C. pen., care prevede faptul că Legea nr. 143/2000 privind

prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, publicată

în M. Of. al României, Partea I, nr. 362/3.08.2000, cu modificările și

completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

"Art.

2 - (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,

prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea,

distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea,

cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de

risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea

unor drepturi.

(2)

Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa

este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi."

Prin

urmare, tribunalul a constatat intervenirea legii penale mai favorabile în ceea

ce privește pedeapsa aplicată pentru această infracțiune, impunându-se

reducerea pedepsei inițial aplicate, de la 15 la 12 ani.

Pentru

a putea da eficiență prevederilor mai sus arătate, tribunalul a procedat la

descontopirea pedepsei rezultante de 15 ani închisoare și interzicerea

exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5

ani în pedepsele componente de 15 ani închisoare și interzicerea exercitării

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. aplicată pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 3 alin.

(2) cu referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000 și 15 ani închisoare și interzicerea

exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru comiterea

infracțiunii prev. și ped. de art. 2 alin. (2) cu referire la art. 12 din Legea

nr. 143/2000.

În

baza art. 6 alin. (1) din Legea 286/2009 s-a redus la 15 la 12 ani pedeapsa

aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 2 alin. (2) cu

referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000.

În

baza art. 34 lit. b) C. pen. vechi s-a procedat la contopirea pedepselor mai

sus descontopite și reduse, dispunând ca în final petentul să execute pedeapsa

cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare și interzicerea exercitării

drepturilor prev.de art. 64 lit. a), b) și d) C. pen. pe o durată de 5 ani,

menținând restul dispozițiilor sus-menționatei hotărâri.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat contestație condamnatul Ț.A.V.,

solicitând desființarea acesteia în sensul de a se reduce ambele pedepse ce

i-au fost aplicate la câte 12 ani. A apreciat condamnatul că în mod netemeinic

i s-au aplicat două pedepse deși a comis o sigură faptă și, de asemenea, că

nelegal, nu s-au redus ambele pedepse ce i-au fost aplicate la câte 12 ani.

Prin

Decizia nr. 64/C/2014 din 5 mai 2014 a Curții de Apel Oradea, secția penală și

pentru cauze cu minori, în baza art. 425 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., cu referire la art. 595 C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată

contestația formulată de condamnatul Ț.A.V., împotriva Sentinței penale nr. 45

din 3 martie 2014 a Tribunalului Satu Mare, care a fost menținută în

totalitate.

În

baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru

a dispune în acest sens, Curtea de Apel a constatat că sentința atacată este

netemeinică și nelegală dar, având în vedere împrejurarea că în cauză a

formulat contestație doar condamnatul, în raport de dispozițiile art. 425

1

alin. (4) cu referire la art. 418 C. proc. pen., a respins calea de atac

exercitată, contestatorului neputându-i-se crea în propria cale de atac o

situația mai grea.

Astfel,

a reținut că Ț.A.V. se află în executarea pedepsei rezultante de 15 ani

închisoare ce i-a fost aplicată prin Sentința penală nr. 100 din 29 aprilie

2002 a Tribunalului Bihor, modificată prin Decizia penală nr. 222/A din 7

noiembrie 2002 a Curții de Apel Oradea și definitivă prin Decizia penală nr.

4541 din 15 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin

această hotărâre contestatorul a fost condamnat la două pedepse de câte 15 ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. și ped.

de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de câte 5 ani, pentru comiterea

infracțiunilor prev. și ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu

referire la art. 12 din Legea nr. 143/2000 și cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen. și prev. și ped. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu referire la

art. 12 din Legea nr. 143/2000 și cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

La

data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul C. pen., iar prin art. 81 din

Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a acestuia, a fost modificată și

Legea nr. 143/2000.

Astfel,

în urma modificărilor, infracțiunea prev. și ped. de art. 2 alin. (2) din lege

este pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi,

iar cea prev. și ped. de art. 3 alin. (2) este pedepsită cu închisoarea de la 7

la 15 ani și interzicerea unor drepturi. Anterior modificării, infracțiunea

prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 era pedepsită cu închisoarea

de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, iar cea prev. și ped. de

art. 3 alin. (2) cu închisoarea de la 15 la 25 de ani.

Noul

C. pen., prin art. 6, stabilește că atunci când după rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a

intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă

depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea comisă, se

reduce la acest maxim.

Așa

cum se poate observa, în cazul contestatorului, pedeapsa de 15 ani închisoare

ce i-a fost aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art. 2

alin. (2) din Legea nr. 143/2000 depășește maximul de 12 ani închisoare

prevăzut prin legea nouă, pe când pedeapsa de 15 ani închisoare ce i-a fost

aplicată pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 3 alin. (2) din Legea nr.

143/2000 nu depășește maximul prevăzut de legea nouă fiind în fapt egal cu

acesta.

Cu

toate acestea, așa după cum s-a statuat și prin Decizia nr. 1 din 14 aprilie

2014 dată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în aplicarea legii penale mai favorabile după

judecarea definitivă a cauzei înainte de intrarea în vigoare a noului C. pen.,

pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică

incidența dispozițiilor art. 6 C. pen., cu privire la pedepsele individuale,

iar în a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit

legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi,

conform art. 39 C. pen.

În

cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește

maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 C. pen., pedeapsa rezultantă va

fi redusă la acest maxim, în caz contrar rămânând astfel cum a fost stabilit

potrivit legii vechi.

Or,

în speță, așa cum s-a arătat mai sus, doar pedeapsa aplicată pentru

infracțiunea prev. și ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 depășește

maximul prevăzut de legea nouă și ar trebuie redusă la acest maxim, de 12 ani

închisoare.

Procedând

la contopirea acestei pedepse, de 12 ani închisoare, cu pedeapsa de 15 ani

închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art. 3 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din actualul C.

pen. s-ar ajunge la o pedeapsă rezultantă de 19 ani, în raport de împrejurarea

că, potrivit acestui text de lege, în cazul în care se stabilesc pedepse cu

închisoarea se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o

treime din totalul celorlalte pedepse.

În

aceste condiții, la pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare, ar trebui să

se adauge un spor de 1/3 din pedeapsa de 12 ani închisoare, condiții în care

s-ar ajunge la o rezultantă de 19 ani închisoare care este în mod evident mai

mare decât pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare stabilită conform legii

vechi.

Astfel

fiind, prima instanță trebuia să constate că în speță pedeapsa rezultantă

aplicată potrivit legii vechi nu depășește maximul la care s-ar putea ajunge în

baza art. 39 C. pen., iar în aceste condiții trebuia să respingă sesizarea.

Cu

toate acestea, așa cum s-a arătat mai sus, în aplicarea principiului non

reformatio in pejus, hotărârea nu poate fi modificată în acest sens câtă vreme

în cauză a declarat contestație doar condamnatul.

Cât

privește susținerea contestatorului în sensul că i s-au aplicat în mod greșit

două pedepse deși nu a comis decât o infracțiune, Curtea de apel a constatat că

aceasta excede prezentului cadru procesual, în speță fiind în prezența unui

hotărâri cu autoritate de lucru judecat.

Împotriva

Deciziei penale nr. 64/C/2014 din 5 mai 2014 a Curții de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație Ț.A.V.

Analizând

calea de atac formulată, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă

pentru următoarele considerente:

Procesul

penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile

judecătorești vor fi supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Dând

eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție,

reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și

exigențelor determinate de art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a

stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind

condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele

reglementate de normele incidente în materie.

Soluționarea

de către instanță a cererilor, contestațiilor și sesizărilor având ca obiect

aplicarea art. 4 și 6 din Legea nr. 286/2009 cu modificările și completările

ulterioare, precum și calea de atac în cauzele având acest obiect, sunt

reglementate de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 255/2013.

Conform

art. 23 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 cererile, contestațiile și sesizările

privind persoanele aflate în executarea pedepselor și a măsurilor educative

privative de libertate se soluționează de urgență și cu precădere de către

instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei

circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori

centru de reeducare. Potrivit alin. (9) al aceluiași articol, hotărârea poate

fi atacată cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile

de la comunicare.

În

cauză, se constată că Tribunalul Satu Mare, instanța competentă material și

teritorial potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, a soluționat, ca

urmare a sesizării Comisiei de evaluare a situației juridice a condamnaților

aflați în executarea pedepselor de la Penitenciarul Satu Mare, prin Sentința

nr. 45 din 03 martie 2014, contestația la executare privind pe condamnatul

Ț.A.V.. împotriva acestei sentințe, condamnatul a formulat contestație potrivit

art. 23 alin. (9) din Legea nr. 255/2013, la instanța ierarhic superioară,

respectiv la Curtea de Apel Oradea. Prin Decizia nr. 64/C/2014 din 5 mai 2014,

Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca

nefondată contestația formulată de condamnatul Ț.A.V. Această decizie este

definitivă, potrivit textelor legale sus-menționate.

Conform

dispozițiilor art. 425

1

alin. (1) C. proc. pen., "calea de atac

a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres,

prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede

altfel".

Se

constată că legea procesual penală stabilește principiul unicității căii de

atac, față de care posibilitatea legală a declarării mai multor contestații

este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

Revine,

așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în

condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a

provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Având

în vedere că Ț.A.V. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive,

investind Înalta Curte cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește

cerințele textelor legale menționate, aceasta nu este admisibilă potrivit

dreptului comun.

Inadmisibilitatea

reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate

în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum

și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale

procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Astfel,

exercitarea unei căi de atac neprevăzute de legea procesual penală încalcă

principiul legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru

aceste considerente, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a)

C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată

de condamnatul Ț.A.V., care va fi obligat, în temeiul art. 275 alin. (2) C.

proc. pen., la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul Ț.A.V. împotriva Deciziei

penale nr. 64/C/2014 din 5 mai 2014 a Curții de Apel Oradea, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Obligă

contestatorul-condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 10 iunie 2014.

Procesat

de GGC - GV