ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 614/2014

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 185 din 23 iulie 2013 a Tribunalului Satu Mare, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.A.K., pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept, la o pedeapsă de 3 luni închisoare. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, fără drept, la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus aplicate în pedeapsa cea mai grea, inculpatul R.K.A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată reținerea pe o durată de 24 de ore a inculpatului, din data de 30 ianuarie 2013. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului și s-a fixat termen de încercare de 3 ani, conform dispozițiilor art. 86 2 C. pen. S-a încredințat supravegherea inculpatului pe durata termenului de încercare către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) C. pen., și anume: să se prezente la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare la datele fixate de către acesta; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență. În baza art. 86 3 alin. (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la urmarea unui program de consiliere antidrog, în interiorul termenului de încercare. În baza art. 71 C. pen.

i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., a căror executare a fost suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor închisorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligațiilor stabilite de instanță. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 alin. (1) lit. f), C. pen., s-a dispus confiscarea cantităților de 1,2 gr.

cannabis și 0,4 gr. substanță ce conține cocaină, descoperite în locuința inculpatului și rămase după analizele de laborator, și apoi distrugerea acestora, pe cheltuiala inculpatului R.A.K. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpatul R.A.K. de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Instanța de fond a reținut că, fapta inculpatului R.A.K. de a deține, în cursul lunii ianuarie a anului 2013, la domiciliul său, cantitatea de 1,6 gr. canabis, drog de risc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Totodată, fapta aceluiași inculpat de a deține, în cursul lunii ianuarie a anului 2013, la domiciliul său, cantitatea de 0,8 gr. cocaină, drog de mare risc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. De asemenea prima instanță a reținut că inculpatul a recunoscut soluționarea cauzei pe baza probele administrate in faza de urmărire penală, în acest sens făcându-se aplicarea disp. art. 320 1 C. proc. pen. În consecință, instanța a reținut comiterea de către inculpatul R.A.K. cu vinovăție, a faptelor reținute în sarcina acestuia, dispunând condamnarea la pedepse cu închisoarea.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce i-au fost aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., și anume, dispozițiile părții generale ale C. pen. cu privire la concursul de infracțiuni, limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială de incriminare (Legea nr. 143/2000), gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., instanța de fond a constatat că limitele de pedeapsă reduse cu o treime sunt între 24 luni (2 ani) și 120 luni (10 ani) în cazul infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și între 80 de luni (6 ani și 8 luni) și 160 de luni (15 ani) în cazul infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În ce privește gradul de pericol social al faptelor săvârșite instanța a reținut că este unul relativ ridicat în raport de natura acestor infracțiuni (infracțiuni legate de droguri de risc și de mare risc). În ce privește persoana inculpatului, instanța a reținut că acesta a mai fost implicat în activități legate de droguri, fiind arestat preventiv conform mandatului din 09 iulie 2002 emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în cazierul judiciar al inculpatului neexistând alte mențiuni cu privire al această faptă. Totuși, inculpatul R.A.K.

provine dintr-o familie stabilă, și-a câștigat existența în mod cinstit, prin muncă onestă și în prezent locuiește împreună cu mama sa, în vârstă de 62 ani, pe care o ajută în lupta acesteia cu problemele de sănătate (fiind diagnosticată recent cu cancer la colon), precum și în treburile gospodărești; are un loc de muncă stabil, fiind gestionar în cadrul SC S.I. SRL și are o calificare ca și tehnician dentar (fără a profesa). S-a mai reținut că, odată cu ocazia prezentării organelor de poliție la domiciliul acestuia, în vederea efectuării unei percheziții domiciliare, inculpatul a predat de bună voie substanțele interzise deținute.

Toate aceste împrejurări au fost reținute ca circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, conform dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege (conform art. 76 C. pen.), astfel cum acesta a fost redus ca urmare a aplicării anterioare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Fără a reține alte împrejurări care să atenueze sau să agraveze răspunderea penală a inculpatului, instanța de fond i-a aplicat acestuia pedeapsa închisorii de 3 luni în ce privește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și pedeapsa de 1 an închisoare în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Infracțiunile fiind comise în condițiile concursului real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen. s-a procedat la contopirea celor două pedepse aplicate inculpatului, în final acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 1 an închisoare. Conform dispozițiilor art. 88 C. pen. din pedeapsa rezultantă aplicată a fost scăzută durata reținerii de 24 de ore din data de 30 ianuarie 2013. În ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului, prima instanță a apreciat că scopul preventiv și punitiv al pedepsei, astfel cum acesta rezultă din prevederile art. 52 C. pen., poate fi atins în cazul inculpatului și fără privare de libertate.

în acest sens, s-a avut în vedere persoana inculpatului, care a conștientizat consecințele faptelor comise, recunoscând comiterea acestora și descriind modul de săvârșire a acestora. Fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și s-a fixat un termen de încercare de 3 ani, în condițiile art. 86 2 C. pen. S-a dispus ca, pe durata termenului de încercare supravegherea inculpatului va fi exercitată de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

în acest timp s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) C. pen., respectiv se va prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare la datele fixate de către acesta, să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. În plus, instanța de fond i-a impus inculpatului, conform dispozițiilor art. 86 3 alin. (3) C. pen. și obligația ca pe durata termenului de încercare să urmeze un program de consiliere antidrog.

În sensul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei și a impunerii obligațiilor mai sus arătate, instanța a mai reținut că din referatul de evaluare al inculpatului întocmit de către Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare au fost identificați, suficienți factori care pot influența în mod pozitiv conduita viitoare a acestuia (factori inhibitori ai comportamentului infracțional sau factori protectivi). Instanța a făcut și aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. privind pedepsele accesorii și i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a și lit. b) C. pen. iar urmare a suspendării sub supraveghere a pedepsei principale, a suspendat și pedepsele accesorii mai sus indicate, conform art. 71 alin. (5) C. pen.

Conform dispozițiilor art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 84 4 C. pen., privind posibilitatea revocării suspendării. sub supraveghere a executării pedepsei în cazul nerespectării masurilor și obligațiilor impuse, respectiv în cazul săvârșirii de noi infracțiuni pe durata termenului de încercare de 3 ani. Cantitățile de droguri descoperite la domiciliul inculpatului pe parcursul urm.ăririi penale, care au mai rămas după efectuarea analizelor de laborator și care au fost depuse la Camera de Corpuri Delicte și Precursori din cadrul I.G.P.R./D.C.J.S.E.O., conform dovezii aflată la fila 149 dosar urmărire penală, respectiv 1,2 gr. canabis și 0,4 gr. substanță ce conține cocaină, s-a dispus să fie confiscate, conform dispozițiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen.

și apoi distruse pe cheltuiala inculpatului, conform dispozițiilor art. 18 alin. (1) și (4) din Legea nr. 143/2000. Conform dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2000 s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.D.D.G.J. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul R.A.K., criticând-o sub aspectul netemeiniciei, respectiv sub aspectul modalității de individualizare a executării pedepsei, solicitând să se dispună suspendarea condiționată a executării acesteia în raport de circumstanțele personale ale inculpatului. Prin Decizia penală nr. 98/A din 19 septembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul penal declarat de inculpatul R.A.K., împotriva sentinței penale nr. 185 din 23 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a menținut-o în întregime.

A fost obligat apelantul să plătească în favoarea statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în apel. S-a constatat că prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului apelant pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând celor două fapte comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.Din probele administrate în cauză în faza de urmărire penală, care s-a coroborat cu declarația inculpatului apelant dată în fața primei instanțe, a rezultat că la domiciliul acestuia, din Satu Marte, au fost găsite, cu ocazia percheziției domiciliare efectuată în 30 ianuarie 2013, cantitatea de 1,6 gr cannabis, drog de risc și 0,8 gr cocaină, drog de mare risc.

În fața primei instanțe, anterior începerii cercetării judecătorești, inculpatul apelant a solicitat să fie judecat potrivit procedurii simplificate în cazul recunoașterii vinovăției, însușindu-și probele administrate în faza de urmărire penală, pe care a declarat că le cunoaște, condiții în care, justificat prima instanță, constatând că în cauză sunt întrunite condițiile cerute de art. 320 1 alin. (1)-(4) C. proc. pen., a admis cererea inculpatului apelant, făcând în mod corespunzător aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Cât privește individualizarea judiciară a pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului apelant, Curtea a apreciat că aceasta a fost just individualizată, corespunzând atât sub aspectul duratei, dar și a naturii sale, gravității faptelor, pericolului social-pe care îl prezintă persoana inculpatului apelant, precum și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii penale.

La rândul său, Curtea a apreciat că, pe durata suspendării executării pedepsei, este necesară supravegherea inculpatului apelant, cu atât mai mult cu cât acesta a mai fost condamnat anterior tot pentru o infracțiunea la Legea nr. 143/2000.Tocmai faptul că trece printr-o perioadă dificilă, întrucât este bolnav, dar și împrejurarea că este vulnerabil și datorită situației dificile prin care trece mama sa, de care este puternic legat afectiv, determină necesitatea supravegherii inculpatului apelant, pentru a fi înlăturat riscul de a consuma din nou droguri tocmai datorită acestei vulnerabilități. În acest context, Curtea a apreciat că temeinic prima instanță a dispus și ca, în perioada termenului de încercare, inculpatul apelant să urmeze și un program de consiliere antidrog.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs inculpatul R.A.K., care invocând cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen. anterior, a solicitat, achitarea sa susținând că inculpatul a fost achitat pentru o faptă pentru care nu a fost trimis în judecată. Totodată, a solicitat pentru infracțiunea de deținere de droguri pentru uzul propriu, reducerea pedepsei și aplicarea art. 81 C. pen. De asemenea, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile. Examinând recursul inculpatului R.A.K. prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente: Prealabil analizării motivelor de recurs formulate în cauză, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării recursurilor, în raport de modificările legislative intervenite prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispozițiile art. 385 10 alin. (2) și (2) 1 C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod, prin urmare, verificarea instanței de control judiciar se limitează astfel numai la cazurile de casare expres prevăzute de lege și care au fost invocate în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepție a cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu (art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen.). Legea nr. 2/2013 a impus o nouă limitare a devoluției căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanțial, scopul urmărit, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

Astfel cum se poate observa, decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 19 septembrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013), ca atare, este supusă casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în cauză.

Se observă, că recurentul inculpat R.A.K. și-a motivat recursul prin respectarea, obligației ce îi revenea potrivit art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Se constată că, în cauză, criticile întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen. invocate de recurentul inculpat R.A.K., respectiv acesta a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată vizând achitarea, nu pot fi subsumate acestui caz de casare, având în vedere că ele vizează schimbarea stării de fapt reținută de instanțele inferioare și nici nu are susținere în probatoriul administrat. Or, cazul de casare ce permite cenzurarea situației de fapt, respectiv verificarea concordanței dintre cele reținute în hotărârea de condamnare și probele administrate, era cel prevăzut în dispozițiile art. 385 9 alin. (l) pct. 18 C. proc.

pen., text de lege care a fost abrogat. Prin urmare, o verificare a situației de fapt de către instanța de control judiciar nu mai este posibilă. Astfel fiind, criticile recurentului inculpat R.A.K. privind greșita condamnare excede cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen. (în redactarea conformă Legii nr. 2/2013), întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei urmează să fie respinse. Mai mult, situația de fapt reținută de ambele instanțe este și cea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului ca urmare a recunoașterii vinovăției, însușindu-și probele administrate în faza de urmărire penală, care a beneficiat de o judecată în cadrul procedurii simplificate. În ceea ce privește solicitarea recurentului inculpat R.A.K.

de aplicare a art. 81 C. pen. se constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunțării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Această critică s-ar fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. anterior care, după data de 15 februarie 2013, permite instanței să analizeze sancțiunea doar în ceea ce privește aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziției referitoare la posibilitatea de a examina modalitatea de executare a pedepsei, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept. Orice reformare a hotărârii pronunțate în apel este în consecință strict legată de aplicarea legii.

Cu privire la solicitarea recurentului inculpat R.A.K. privind aplicarea prevederilor art. 5 C. pen. (în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă), Înalta Curte constată că primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 19 februarie 2014. în speță, de la data pronunțării deciziei din apel, 19 septembrie 2013 și până la data soluționării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de față, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp și cu privire la normele care guvernează infracțiunile de deținere de droguri de risc fără drept și deținere de droguri de mare risc, fără drept.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de recurent instanța de recurs urmează să analizeze: a) Influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat. în examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică; b) Consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării recursului. în examinarea acestui criteriu instanța va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;.

Influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat. Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune. Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă. Instanța va analiza influența modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii, pentru care este acuzat recurentul, având în vedere că, deși un text de lege cu aceeași denumire marginală se poate regăsi într-un alt text de lege din aceiași lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru recurent conduce la dezincriminarea faptei față de acesta.

Urmare a intrării în vigoare - la 1 februarie 2014 - a noilor coduri (penal și de procedură penală), instanța este datoare să verifice dacă în cauză sunt aplicabile prevederile art. 5 C. pen., potrivit cu care „în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecare definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă". Recurentul inculpat R.A.K. a fost condamnat după cum urmează: - pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 lit. d) C. pen., la pedeapsa de 3 luni închisoare.

- pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, fără drept, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus aplicate în pedeapsa cea mai grea, inculpatul R.K.A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului R.A.K. și s-a fixat termen de încercare de 3 ani, conform dispozițiilor art. 86 2 C. pen. Pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul R.A.K.

să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) C. pen. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului R.A.K. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., a căror executare a fost suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor închisorii, conform, art. 71 alin. (5) C. pen.

Analizând influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care este acuzat inculpatul R.A.K., Înalta Curte constată următoarele: Astfel potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în forma anterioară traficul de droguri constând în cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Art. 81 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 a modificat acest articol numai sub aspect sancționator, infracțiunea de trafic de droguri, atât în forma tip, cât și în forma agravantă având același conținut, în sensul că, sunt incriminate în continuare, faptele constând în cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, fiind sancționate cu pedeapsa cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în reglementarea anterioară daca faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa.este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Art. 81 pct. 2 din Legea nr. 187/2012 a modificat acest articol numai sub aspect sancționator, respectiv se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. Însă, reducerea limitelor de pedeapsă, atât în ceea ce privește minimul cât și maximul sancțiunilor reținute în sarcina inculpatului R.A.K., este lipsită de relevanță, întrucât aplicarea celorlalte instituții incidente din legea nouă ar determina agravarea pedepsei inculpatului. Întrucât în cauza dedusă judecății inculpatul R.A.K. a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în procedura simplificată prev. de art. 320 1 C. proc. pen. anterior, Înalta Curte apreciază că nu există diferențe între art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. anterior și art. 396 alin. (1)0 din noul C. proc. pen. , ambele texte prevăd reducerea limitelor sancțiunii cu o treime. În ce privește concursul de infracțiuni, se constată că potrivit C. pen. anterior pedeapsa în cazul concursului de infracțiuni este reglementată de dispozițiile art. 34, potrivit căruia în situația în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani. În noul C. pen. regimul sancționator al concursului de infracțiuni, prev. de art. 39 alin. (1) lit. b), instituie obligația pentru judecător de a adăuga la pedeapsa cea mai grea un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, ceea ce în speța de față ar duce la aplicarea unei pedepse mai severe.

Ca atare, se constată că în privința concursului de infracțiuni, lege penală mai favorabilă este C. pen. anterior. Sub aspectul pedepselor complementare și accesorii, se constată că inculpatului R.A.K. i s-a interzis, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior, după executarea pedepsei principale, iar ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei, a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior, respectiv: a) dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Aceste pedepse au corespondent în art. 66 lit. a) și b) C. pen., respectiv: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. Executarea acestor pedepse a fost suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor închisorii. În situația aplicării dispozițiilor noului C. pen., circumstanțe atenuante reținute de instanțele anterioare, nu mai pot produce efecte, în sensul coborârii pedepsei sub minimul prevăzut de lege pentru infracțiunile de deținere de droguri de risc fără drept (3 luni), respectiv de deținere de droguri de mare risc, fără drept (lan), întrucât nu mai au corespondent în dispozițiile art. 75 C. pen., referitoare la circumstanțele atenuante.

În ceea ce privește suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 86 1 C. pen. se constată că se regăsește în noul C. pen. în dispozițiile art. 91 care potrivit art. 16 din Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal anterior se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare. În concluzie, prin aplicarea dispozițiilor noului C. pen. s-ar ajunge, inevitabil, la stabilirea unei pedepse într-un cuantum majorat față de pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea art. 86 1 C. pen., astfel că legea penală mai favorabilă inculpatului R.A.K.

este legea veche, respectiv C. pen. anterior. În ceea ce privește solicitarea subsidiară de apreciere a căii de atac formulate ca fiind recurs în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. Or, hotărârea pronunțată de instanța de fond a supusă căii de atac a apelului. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.A.K.

împotriva Deciziei penale nr. 98/A din 19 septembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariu parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.A.K. împotriva Deciziei penale nr. 98/A din 19 septembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului de Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 februarie 2014.