ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 614/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 614/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față
;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 185 din 23
iulie 2013 a Tribunalului Satu Mare,
în
baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 lit. d) C. pen.
a fost condamnat inculpatul R.A.K., pentru săvârșirea infracțiunii de deținere
de droguri de risc fără drept, la o pedeapsă de 3 luni închisoare.
În baza art. 2
alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C.
proc. pen. și art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 lit. b) C. pen., a fost
condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de
droguri de mare risc, fără drept, la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art.
33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus
aplicate în pedeapsa cea mai grea, inculpatul R.K.A. urmând să execute pedeapsa
rezultantă de 1 an închisoare.
În baza art.
88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată reținerea pe o durată de
24 de ore a inculpatului, din data de 30 ianuarie 2013.
În baza
art. 86
1
C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a
executării pedepsei aplicate inculpatului și s-a fixat termen de încercare de 3
ani, conform dispozițiilor art. 86
2
C. pen.
S-a
încredințat supravegherea inculpatului pe durata termenului de încercare către
Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Pe
durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor
de supraveghere prevăzute de art. 86
3
alin. (1) C. pen., și anume:
să se prezente la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare la
datele fixate de către acesta; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de
domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile,
precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.
În baza
art. 86
3
alin. (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la
urmarea unui program de consiliere antidrog, în interiorul termenului de
încercare.
În baza art.
71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.
(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., a căror executare a fost suspendată
pe durata suspendării
sub supraveghere a executării
pedepselor închisorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza
art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor
art. 86
4
C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a
executării pedepsei în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului
de încercare sau al nerespectării măsurilor de supraveghere prevăzute de lege
ori a obligațiilor stabilite de instanță.
În baza art.
17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 alin. (1) lit. f), C.
pen., s-a dispus confiscarea cantităților de 1,2 gr. cannabis și 0,4 gr.
substanță ce conține cocaină, descoperite în locuința inculpatului și rămase
după analizele de laborator, și apoi distrugerea acestora, pe cheltuiala
inculpatului R.A.K.
În baza art. 7
alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpatul R.A.K.
de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În baza
art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de
1.500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Instanța de
fond a reținut că, fapta inculpatului R.A.K. de a deține, în cursul lunii
ianuarie a anului 2013, la domiciliul său, cantitatea de 1,6 gr. canabis, drog
de risc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de
droguri de risc, fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1)
din Legea nr. 143/2000. Totodată, fapta aceluiași inculpat de a deține, în
cursul lunii ianuarie a anului 2013, la domiciliul său, cantitatea de 0,8 gr.
cocaină, drog de mare risc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii
de deținere de droguri de mare risc, fără drept, faptă prevăzută și pedepsită
de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
De asemenea
prima instanță a reținut că inculpatul a recunoscut soluționarea cauzei pe baza
probele administrate in faza de urmărire penală, în acest sens făcându-se
aplicarea disp. art. 320
1
C. proc. pen.
În consecință,
instanța a reținut comiterea de către inculpatul R.A.K. cu vinovăție, a
faptelor reținute în sarcina acestuia, dispunând condamnarea la pedepse cu închisoarea.
La
individualizarea judiciară a pedepselor ce i-au fost aplicate inculpatului,
instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare,
prevăzute de art. 72 C. pen., și
anume, dispozițiile părții
generale ale C. pen. cu privire la concursul de infracțiuni, limitele de
pedeapsă prevăzute de legea specială de incriminare (Legea nr. 143/2000),
gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului și
împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Urmare a
aplicării dispozițiilor art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., instanța
de fond a constatat că limitele de pedeapsă reduse cu o treime sunt între 24
luni (2 ani) și 120 luni (10 ani) în cazul infracțiunii prevăzute de art. 2 alin.
(1) din Legea nr. 143/2000 și între 80 de luni (6 ani și 8 luni) și 160 de luni
(15 ani) în cazul infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr.
143/2000.
În ce
privește gradul de pericol social al faptelor săvârșite instanța a reținut că
este unul relativ ridicat în raport de natura acestor infracțiuni (infracțiuni
legate de droguri de risc și de mare risc).
În ce
privește persoana inculpatului, instanța a reținut că acesta a mai fost
implicat în activități legate de droguri, fiind arestat preventiv conform
mandatului din 09 iulie 2002 emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul
Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din
Legea nr. 143/2000, în cazierul judiciar al inculpatului neexistând alte
mențiuni cu privire al această faptă.
Totuși,
inculpatul R.A.K. provine dintr-o familie stabilă, și-a câștigat existența în
mod cinstit, prin muncă onestă și în prezent locuiește împreună cu mama sa, în
vârstă de 62 ani, pe care o ajută în lupta acesteia cu problemele de sănătate
(fiind diagnosticată recent cu cancer la colon), precum și în treburile
gospodărești; are un loc de muncă stabil, fiind gestionar în cadrul SC S.I. SRL
și are o calificare ca și tehnician dentar (fără a profesa).
S-a mai
reținut că, odată cu ocazia prezentării organelor de poliție la domiciliul
acestuia, în vederea efectuării unei percheziții domiciliare, inculpatul a
predat de bună voie substanțele interzise deținute.
Toate
aceste împrejurări au fost reținute ca circumstanțe atenuante în favoarea
inculpatului, conform dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecința
reducerii limitelor de pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege (conform
art. 76 C. pen.), astfel cum acesta a fost redus ca urmare a aplicării
anterioare a dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen.
Fără a
reține alte împrejurări care să atenueze sau să agraveze răspunderea penală a
inculpatului, instanța de fond i-a aplicat acestuia pedeapsa închisorii de 3
luni în ce privește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din
Legea nr. 143/2000 și pedeapsa de 1 an închisoare în ce privește infracțiunea
prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Infracțiunile
fiind comise în condițiile concursului real, prevăzut de art. 33 lit. a) C.
pen. s-a procedat la contopirea celor două pedepse aplicate inculpatului, în
final acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 1 an
închisoare.
Conform
dispozițiilor art. 88 C. pen. din pedeapsa rezultantă aplicată a fost scăzută
durata reținerii de 24 de ore din data de 30 ianuarie 2013.
În ce
privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei rezultante
aplicate inculpatului, prima instanță a apreciat că scopul preventiv și punitiv
al pedepsei, astfel cum acesta rezultă din prevederile art. 52 C. pen., poate
fi atins în cazul inculpatului și fără privare de libertate. în acest sens, s-a
avut în vedere persoana inculpatului, care a conștientizat consecințele
faptelor comise, recunoscând comiterea acestora și descriind modul de săvârșire
a acestora.
Fiind
îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 86
1
C. pen., s-a
dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și s-a fixat un
termen de încercare de 3 ani, în condițiile art. 86
2
C. pen.
S-a
dispus ca, pe durata termenului de încercare supravegherea inculpatului va fi
exercitată de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
în acest timp s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere
prevăzute de art. 86
3
alin. (1) C. pen., respectiv se va prezenta la
Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare la datele fixate de
către acesta, să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință
sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea, să
comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și să comunice informații
de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În plus,
instanța de fond i-a impus inculpatului, conform dispozițiilor art. 86
3
alin. (3) C. pen. și obligația ca pe durata termenului de încercare să urmeze
un program de consiliere antidrog.
În
sensul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei și a impunerii
obligațiilor mai sus arătate, instanța a mai reținut că din referatul de
evaluare al inculpatului întocmit de către Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul
Satu Mare au fost identificați, suficienți factori care pot influența în mod
pozitiv conduita viitoare a acestuia (factori inhibitori ai comportamentului
infracțional sau factori protectivi).
Instanța a
făcut și aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. privind pedepsele accesorii și
i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a
și lit. b) C. pen. iar urmare a suspendării sub supraveghere a pedepsei
principale, a suspendat și pedepsele accesorii mai sus indicate, conform art.
71 alin. (5) C. pen.
Conform
dispozițiilor art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra
dispozițiilor art. 84
4
C. pen., privind posibilitatea revocării
suspendării. sub supraveghere a executării pedepsei în cazul nerespectării
masurilor și obligațiilor impuse, respectiv în cazul săvârșirii de noi
infracțiuni pe durata termenului de încercare de 3 ani. Cantitățile de droguri
descoperite la domiciliul inculpatului pe parcursul urm.ăririi penale, care au
mai rămas după efectuarea analizelor de laborator și care au fost depuse la
Camera de Corpuri Delicte și Precursori din cadrul I.G.P.R./D.C.J.S.E.O.,
conform dovezii aflată la fila 149 dosar urmărire penală, respectiv 1,2 gr.
canabis și 0,4 gr. substanță ce conține cocaină, s-a dispus să fie confiscate,
conform dispozițiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art.
118 alin. (1) lit. f) C. pen. și apoi distruse pe cheltuiala inculpatului,
conform dispozițiilor art. 18 alin. (1) și (4) din Legea nr. 143/2000.
Conform
dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2000 s-a dispus prelevarea de
la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în
S.D.D.G.J.
Împotriva
acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul R.A.K.,
criticând-o sub aspectul
netemeiniciei, respectiv sub aspectul modalității de individualizare a
executării pedepsei, solicitând să se dispună suspendarea condiționată a
executării acesteia în raport de circumstanțele personale ale inculpatului.
Prin Decizia
penală nr. 98/A din 19 septembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală
și pentru cauze cu minori,
s-a
respins, ca nefondat, apelul penal declarat de inculpatul R.A.K., împotriva
sentinței penale nr. 185
din 23 iulie 2013, pronunțată de
Tribunalul Satu Mare, pe care a menținut-o în întregime.
A fost
obligat apelantul să plătească în favoarea statului suma de 100 lei, cheltuieli
judiciare în apel.
S-a
constatat că prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt și a
stabilit vinovăția inculpatului apelant pe baza unei juste aprecieri a probelor
administrate în cauză, dând celor două fapte comise de către acesta încadrarea
juridică corespunzătoare.Din probele administrate în cauză în faza de urmărire
penală, care s-a coroborat cu declarația inculpatului apelant dată în fața
primei instanțe, a rezultat că la domiciliul acestuia, din Satu Marte, au fost
găsite, cu ocazia percheziției domiciliare efectuată în 30 ianuarie 2013,
cantitatea de 1,6 gr cannabis, drog de risc și 0,8 gr cocaină, drog de mare
risc.
În fața
primei instanțe, anterior începerii cercetării judecătorești, inculpatul
apelant a solicitat să fie judecat potrivit procedurii simplificate în cazul
recunoașterii vinovăției, însușindu-și probele administrate în faza de urmărire
penală, pe care a declarat că le cunoaște, condiții în care, justificat prima
instanță, constatând că în cauză sunt întrunite condițiile cerute de art. 320
1
alin. (1)-(4) C. proc. pen., a admis cererea inculpatului apelant, făcând în
mod corespunzător aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 320
1
alin.
(7) C. proc. pen.
Cât
privește individualizarea judiciară a pedepsei ce i-a fost aplicată
inculpatului apelant, Curtea a apreciat că aceasta a fost just individualizată,
corespunzând atât sub aspectul duratei, dar și a naturii sale, gravității
faptelor, pericolului social-pe care îl prezintă persoana inculpatului apelant,
precum și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii
penale.
La
rândul său, Curtea a apreciat că, pe durata suspendării executării pedepsei,
este necesară supravegherea inculpatului apelant, cu atât mai mult cu cât
acesta a mai fost condamnat anterior tot pentru o infracțiunea la Legea nr.
143/2000.Tocmai faptul că trece printr-o perioadă dificilă, întrucât este
bolnav, dar și împrejurarea că este vulnerabil și datorită situației dificile
prin care trece mama sa, de care este puternic legat afectiv, determină
necesitatea supravegherii inculpatului apelant, pentru a fi înlăturat riscul de
a consuma din nou droguri tocmai datorită acestei vulnerabilități.
În acest
context, Curtea a apreciat că temeinic prima instanță a dispus și ca, în
perioada termenului de încercare,
inculpatul apelant să
urmeze și un program de consiliere
antidrog.
Împotriva
acestei hotărâri, a declarat recurs inculpatul
R.A.K.,
care invocând cazul de
casare prev. de
art. 385
9
pct. 12 C. proc.
pen. anterior, a solicitat,
achitarea sa susținând că
inculpatul a fost achitat pentru o faptă
pentru care nu a fost
trimis în judecată.
Totodată,
a solicitat pentru infracțiunea de deținere de
droguri
pentru uzul propriu, reducerea pedepsei și aplicarea
art.
81 C. pen.
De
asemenea, a solicitat aplicarea legii penale mai
favorabile.
Examinând
recursul inculpatului R.A.K. prin
prisma dispozițiilor
legale, Înalta Curte constată că este nefondat
pentru
următoarele considerente:
Prealabil
analizării motivelor de recurs formulate în cauză, se impun a fi făcute câteva
precizări pentru stabilirea limitelor analizării recursurilor, în raport de
modificările legislative intervenite prin Legea nr. 2/2013.
Potrivit
dispozițiilor art. 385
6
alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu
dispozițiile art. 385
10
alin. (2) și (2)
1
C. proc. pen.,
instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare
prevăzute de art. 385
9
din același cod, prin urmare, verificarea
instanței de control judiciar se limitează astfel numai la cazurile de casare
expres prevăzute de lege și care au fost invocate în scris cu cel puțin 5 zile
înaintea primului termen de judecată, cu singura excepție a cazurilor de casare
care se iau în considerare din oficiu (art. 385
9
alin. (3) C. proc.
pen.).
Legea nr.
2/2013 a impus o nouă limitare a devoluției căii de atac a recursului, în
sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate
substanțial, scopul urmărit, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de
a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare
de atac, doar la chestiuni de drept.
Astfel cum se
poate observa, decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel
Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 19 septembrie 2013,
ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru
degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013), ca atare, este supusă
casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 385
9
C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat,
dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 2
din
Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute
de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate,
la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în
termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în
cauză.
Se observă, că
recurentul inculpat R.A.K. și-a motivat recursul prin respectarea, obligației
ce îi revenea potrivit art. 385
10
alin. (1) și (2) C. proc. pen.
Se constată
că, în cauză, criticile întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 12 C. proc. pen. invocate de recurentul inculpat R.A.K., respectiv acesta
a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în
judecată vizând achitarea, nu pot fi subsumate acestui caz de casare, având în
vedere că ele vizează schimbarea stării de fapt reținută de instanțele
inferioare și nici nu are susținere în probatoriul administrat. Or, cazul de
casare ce permite cenzurarea situației de fapt, respectiv verificarea
concordanței dintre cele reținute în hotărârea de condamnare și probele
administrate, era cel prevăzut în dispozițiile art. 385
9
alin. (l)
pct. 18 C. proc. pen., text de lege care a fost abrogat. Prin urmare, o
verificare a situației de fapt de către instanța de control judiciar nu mai
este posibilă. Astfel fiind, criticile recurentului inculpat R.A.K. privind
greșita condamnare excede cazurilor de casare prevăzute de art. 385
9
alin. (1) C. proc. pen. (în redactarea conformă Legii nr. 2/2013), întrucât se
referă la aspecte de fapt ale cauzei urmează să fie respinse.
Mai mult,
situația de fapt reținută de ambele instanțe este și cea pentru care s-a dispus
condamnarea inculpatului ca urmare a recunoașterii vinovăției, însușindu-și
probele administrate în faza de urmărire penală, care a beneficiat de o
judecată în cadrul procedurii simplificate.
În ceea ce
privește solicitarea recurentului inculpat R.A.K. de aplicare a art. 81 C. pen.
se constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în
vigoare la data pronunțării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii
formulate. Această critică s-ar fi circumscris cazului de casare prevăzut de
art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen. anterior care, după data de 15 februarie
2013, permite instanței să analizeze sancțiunea doar în ceea ce privește
aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea
dispoziției referitoare la posibilitatea de a examina modalitatea de executare
a pedepsei, decurge din limitarea căii de atac a
recursului
la probleme de drept. Orice reformare a hotărârii pronunțate în apel este în
consecință strict legată de aplicarea legii.
Cu
privire la solicitarea recurentului inculpat R.A.K. privind aplicarea
prevederilor art. 5 C. pen. (în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii
până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi
penale, se aplică legea mai favorabilă), Înalta Curte constată că primul termen
în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 19 februarie 2014. în speță, de
la data pronunțării deciziei din apel, 19 septembrie 2013 și până la data
soluționării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în
cauza de față, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp și cu
privire la normele care guvernează infracțiunile de deținere de droguri de risc
fără drept și deținere de droguri de mare risc, fără drept.
În examinarea
legii incidente cu privire la acuzația formulată față de recurent instanța de
recurs urmează să analizeze:
a)
Influența modificărilor legislative cu
privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat. în
examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este incriminată
de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai
favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;
b)
Consecințele produse de acuzație cu
privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data
judecării recursului. în examinarea acestui criteriu instanța va avea în vedere
caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de
individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;.
Influența
modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale
infracțiunii pentru care este acuzat.
Examinarea
încadrării juridice dată faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară
atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o
dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a
consecințelor cu privire la sancțiune.
Pedeapsa
decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare și
pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina
incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Pentru a compara cele
două legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare
la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile
ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a
legii noi. Astfel,
pentru a vedea cum este sancționată
fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă și cum anume este
încadrată juridic acuzația în legea nouă.
Instanța va
analiza influența modificărilor legislative strict cu privire la elementele
constitutive ale infracțiunii, pentru care este acuzat recurentul, având în
vedere că, deși un text de lege cu aceeași denumire marginală se poate regăsi
într-un alt text de lege din aceiași lege, eliminarea unui element de care depindea
caracterul penal doar pentru recurent conduce la dezincriminarea faptei față de
acesta.
Urmare a
intrării în vigoare - la 1 februarie 2014 - a noilor coduri (penal și de
procedură penală), instanța este datoare să verifice dacă în cauză sunt
aplicabile prevederile art. 5 C. pen., potrivit cu care „în cazul în care, de
la săvârșirea infracțiunii până la judecare definitivă a cauzei, au intervenit
una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă".
Recurentul
inculpat R.A.K. a fost condamnat după cum urmează:
- pentru
săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept prevăzută de art.
2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320
1
alin. (7)
C. proc. pen., art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 lit. d) C. pen., la pedeapsa
de 3 luni închisoare.
- pentru
săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, fără drept,
prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 lit. b) C.
pen., la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art.
33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus
aplicate în pedeapsa cea mai grea, inculpatul R.K.A. urmând să execute pedeapsa
rezultantă de 1 an închisoare.
În baza art.
86
1
C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării
pedepsei aplicate inculpatului R.A.K. și s-a fixat termen de încercare de 3
ani, conform dispozițiilor art. 86
2
C. pen.
Pe durata
termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul R.A.K. să se supună măsurilor
de supraveghere prevăzute de art. 86
3
alin. (1) C. pen.
În baza
art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului R.A.K. drepturile prevăzute de
art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., a căror executare a fost
suspendată pe durata
suspendării sub supraveghere a
executării pedepselor închisorii, conform, art. 71 alin. (5) C. pen.
Analizând
influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale
infracțiunilor pentru care este acuzat inculpatul R.A.K., Înalta Curte constată
următoarele:
Astfel
potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în forma
anterioară traficul de droguri constând în cultivarea, producerea, fabricarea,
experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în
vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea,
transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind
circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3
la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 81
pct. 1 din Legea nr. 187/2012 a modificat acest articol numai sub aspect
sancționator, infracțiunea de trafic de droguri, atât în forma tip, cât și în
forma agravantă având același conținut, în sensul că, sunt incriminate în
continuare, faptele constând în cultivarea, producerea, fabricarea,
experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în
vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea,
transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind
circulația drogurilor de risc, fără drept, fiind sancționate cu pedeapsa cu
închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
Potrivit
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în reglementarea anterioară daca
faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa.este
închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 81
pct. 2 din Legea nr. 187/2012 a modificat acest articol numai sub aspect
sancționator, respectiv se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și
interzicerea unor drepturi.
Însă,
reducerea limitelor de pedeapsă, atât în ceea ce privește minimul cât și
maximul sancțiunilor reținute în sarcina inculpatului R.A.K., este lipsită de
relevanță, întrucât aplicarea celorlalte instituții incidente din legea nouă ar
determina agravarea pedepsei inculpatului.
Întrucât
în cauza dedusă judecății inculpatul R.A.K. a solicitat ca judecarea cauzei să
se facă în procedura simplificată prev. de art. 320
1
C. proc. pen.
anterior, Înalta Curte apreciază că nu există diferențe între art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen. anterior și art. 396 alin. (1)0 din noul C. proc. pen.
, ambele texte prevăd reducerea
limitelor sancțiunii cu o treime.
În ce
privește concursul de infracțiuni, se constată că potrivit C. pen. anterior
pedeapsa în cazul concursului de infracțiuni este reglementată de dispozițiile
art. 34, potrivit căruia în situația în care s-au stabilit numai pedepse cu
închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la
maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga
un spor de până la 5 ani.
În noul
C. pen. regimul sancționator al concursului de infracțiuni, prev. de art. 39 alin.
(1) lit. b), instituie obligația pentru judecător de a adăuga la pedeapsa cea
mai grea un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, ceea ce
în speța de față ar duce la aplicarea unei pedepse mai severe.
Ca
atare, se constată că în privința concursului de infracțiuni, lege penală mai
favorabilă este C. pen. anterior.
Sub
aspectul pedepselor complementare și accesorii, se constată că inculpatului R.A.K.
i s-a interzis, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de
art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior, după executarea pedepsei principale,
iar ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei, a interzicerii
exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
anterior, respectiv:
a)
dreptul de a alege și de a fi ales în
autoritățile publice sau în funcții elective publice;
b)
dreptul de a ocupa o funcție implicând
exercițiul autorității de stat.
Aceste
pedepse au corespondent în art. 66 lit. a) și b) C. pen., respectiv:
a)
dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;
b)
dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Executarea
acestor pedepse a fost suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a
executării pedepselor închisorii.
În
situația aplicării dispozițiilor noului C. pen., circumstanțe atenuante
reținute de instanțele anterioare, nu mai pot produce efecte, în sensul
coborârii pedepsei sub minimul prevăzut de lege pentru infracțiunile de
deținere de droguri de risc fără drept (3 luni), respectiv de deținere de
droguri de mare risc, fără drept (lan), întrucât nu mai au corespondent în
dispozițiile
art. 75 C. pen., referitoare la circumstanțele atenuante.
În ceea ce
privește suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 86
1
C. pen. se constată că se regăsește în noul C. pen. în dispozițiile art. 91
care potrivit art. 16 din Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a
Legii nr. 286/2009 privind C. pen. măsura suspendării sub supraveghere a
executării pedepsei aplicată în baza Codului penal anterior se menține și după
intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare
stabilit prin hotărârea de condamnare.
În concluzie,
prin aplicarea dispozițiilor noului C. pen. s-ar ajunge, inevitabil, la
stabilirea unei pedepse într-un cuantum majorat față de pedeapsa de 1 an
închisoare cu aplicarea art. 86
1
C. pen., astfel că legea penală mai
favorabilă inculpatului R.A.K. este legea veche, respectiv C. pen. anterior.
În ceea ce
privește solicitarea subsidiară de apreciere a căii de atac formulate ca fiind
recurs în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că potrivit
dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 recursurile în curs de
judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva
hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în
competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi
privitoare la recurs. Or, hotărârea pronunțată de instanța de fond a supusă
căii de atac a apelului.
Pentru aceste
considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de
inculpatul R.A.K. împotriva Deciziei penale nr. 98/A din 19 septembrie 2013 a
Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
Va obliga
recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariu parțial cuvenit
apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va
avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.A.K. împotriva Deciziei penale
nr. 98/A din 19 septembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția
penală și pentru cauze cu minori.
Obligă
recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial
cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului
ales, se va avansa din fondul Ministerului de Justiție.
Definitivă.
Pronunțată
în ședința publică, astăzi 19 februarie 2014.