ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 642/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 7797 din 23 iunie 2008 a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C.D.P. Băneasa cu sediul social în București în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA prin lichidatori R.V.A. I.S. Sprl și P.R.S. Ipurl și SC F.P. SRL Voluntari. Instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 3954 din 27 noiembrie 1997 a Tribunalului București, secția comercială, reclamanta din prezenta cauză a fost obligată către pârâta SC B. SA la plata sumelor de 1.736.691.783 lei credit, la 1.680.456.980 lei dobândă și la 21.350 lei cheltuieli de judecată, iar în procedura falimentului lichidatorii pârâtei au procedat la punerea în executare a titlului executor, ulterior prin contractul din 11 aprilie 2005 cesionând creanța.

Nu au existat temeiuri legale pentru a se constata nulitatea contractului de cesiune, prin aceea că pârâta SC F.P. SRL nu a încălcat principiul specializării capacității de folosință, creanța nefiind contestată de către reclamantă timp de aproape 11 ani. Capacitatea de folosință ca principiu nu poate impune restricții în sensul dobândirii vreunui drept, deoarece în acest fel s-ar agrava situația de a restricționa însăși existența persoanei juridice, în condițiile în care dobândirea personalității juridice izvorăște de la lege. Specializarea capacității de folosință face referire la existența și funcționarea ulterioară, deci după dobândirea și executarea creanței, etapă în care pârâta din cauză a obținut autorizările necesare continuării activității specifice pentru bunul dobândit prin executarea creanței.

Creanța cedată a intrat în circuitul civil, astfel că orice persoană fizică sau juridică avea posibilitatea legală de a negocia cu lichidatorii în vederea preluării creanței și apoi valorificarea acesteia. Celelalte capete din cererea reclamantei nu au fost susținute de probe. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 625 din 19 decembrie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei S.C.D.P. Băneasa împotriva sentinței comerciale nr. 7797 din 23 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială , fiind preluate în esență toate argumentele primei instanțe. Î mpotriva Deciziei comerciale nr. 625 din 19 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta S.C.D.P.

Băneasa, care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul constatării nulității absolute a contractului de cesiune de creanță din 11 aprilie 2005 încheiat între intimate și să se constate că la 24 februarie 2005 între SC B. SA în faliment și S.C.D.P. Băneasa a intervenit o convenție de stingere parțială a debitului (remitere parțială de datorie) și reeșalonare a restului de datorie. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că reclamanta a susținut și a dovedit că acest contract de cesiune de creanță este nul absolut pentru încălcarea principiului specialității capacității de folosință a persoanei juridice cesionare SC F.P.

SRL. Contractul de cesiune de creanță s-a încheiat în frauda drepturilor debitorului cedat, cu complicitatea și pe riscul cesionarului, reprezentând o operațiune speculativă, cu tipic de nulitate absolută, potrivit principiului fraus omnia corrumpit. Intimatele pârâte au depus întâmpinări prin care au cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de reclamantă prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente. Așa cum reiese din conținutul cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanță din 11 aprilie 2005 pentru încălcarea principiului specializării capacității de folosință în persoana pârâtei SC F.P.

SRL, să se constate prin dispozitivul hotărârii că la 17 ianuarie 2005 între SC B. SA în faliment, prin lichidatori, în calitate de creditor, cu acordul comitetului creditorilor SC B. SA și S.C.D.P. Băneasa în calitatea de debitor s-a încheiat o convenție de stingere parțială a datoriei și eșalonare a restului de plată și prin urmare cuantumul datoriei era de 1.400.000.000 lei vechi și, în final, constatarea nulității absolute pentru frauda la lege a aceluiași contract de cesiune. Din verificarea întregii documentații existente la dosarul cauzei, reiese că potrivit sentinței civile nr. 3954 din 27 octombrie 1997 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în Dosarul nr. 1661/1997 a fost admisă acțiunea reclamantei SC B. SA București împotriva pârâtei S.C.D.P.

Băneasa SA prin aceea că a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.736.691.783 lei credit, la 1.680.456.980 lei dobândă și 21.350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, această hotărâre fiind investită cu formulă executorie. La data de 11 aprilie 2005 a fost încheiat contractul de cesiune de creanță între SC B. SA în faliment, reprezentată de lichidatori, în calitatea de cedent și SC F.P. SRL, în calitatea de cesionar, cu respectarea dispozițiilor art. 1391 și următoarele C. civ., prin care cedentul a cesionat cesionarului creanța sa în sumă de 11.099.708.530 lei existentă la 31 martie 2005, pe care o deținea asupra debitorului cedat S.C.D.P. Băneasa. Nu poate fi primită critica adusă de recurentă potrivit căreia contractul de cesiune de creanță, ce face obiectul prezentului litigiu de natură comercială, a fost încheiat cu încălcarea principiului specializării capacității de folosință a SC F.P.

SRL. Pornind de la dispozițiile art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, apare cât se poate de evident că întotdeauna capacitatea de folosință desemnează aptitudinea de a avea drepturi și asuma obligații. Este unanim admis că pentru persoanele juridice capacitatea de folosință este guvernată de principiul specialității consacrat expres de art. 34 din Decretul nr. 31/1954 și anume că persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de înființare sau statut. Corect instanța de apel a argumentat că cesiunea de creanță, ca modalitate de transmitere a obligațiilor, nu este condiționată de includerea ei ca un obiect de activitate distinct al unei societăți comerciale și nici nomenclatorul C.A.E.N.

nu o individualizează expres, din această perspectivă cesiunea de creanță fiind caracterizată ca o operațiune fiscală și financiară, care necesită evidențierea sa contabilă. Nici susținerile recurentei vizând încheierea la data de 17 ianuarie 2005 a unei convenții de stingere parțiale a datoriei de eșalonare a restului de plată nu se regăsesc în actele depuse de părți. Corespondența invocată de reclamanta S.C.D.P.B. cu pârâta SC B. SA în faliment atestă fără putere de tăgadă că în realitate au fost depuse diligențe pentru a fi perfectată o înțelegere, care nu a putut realiza acordul de voință al celor două părți. Nu există fraudarea legii prin încheierea contractului de cesiune de creanță analizat anterior, acesta fiind întocmit cu respectarea riguroasă a cadrului legal în materie și a exigențelor condițiilor de valabilitate impuse de art. 948 C. civ.

Pentru aceste rațiuni urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantei S.C.D.P. Băneasa împotriva Deciziei comerciale nr. 625 din 19 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.C.D.P. Băneasa împotriva Deciziei comerciale nr. 625 din 19 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.