ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 642/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, prin sentința comercială nr. 7797 din 23 iunie 2008 a respins ca

neîntemeiată cererea formulată de reclamanta

S.C.D.P. Băneasa cu sediul social în

București în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA prin lichidatori R.V.A. I.S. Sprl

și P.R.S. Ipurl și SC F.P. SRL Voluntari.

Instanța de fond a reținut că prin sentința

civilă nr. 3954 din 27 noiembrie 1997 a Tribunalului București, secția comercială,

reclamanta din prezenta cauză a fost obligată către pârâta SC B. SA la plata

sumelor de 1.736.691.783 lei credit, la 1.680.456.980 lei dobândă și la 21.350

lei cheltuieli de judecată, iar în procedura falimentului lichidatorii pârâtei

au procedat la punerea în executare a titlului executor, ulterior prin

contractul din 11 aprilie 2005 cesionând creanța.

Nu au existat temeiuri legale pentru a se

constata nulitatea contractului de cesiune, prin aceea că pârâta SC F.P. SRL nu

a încălcat principiul specializării capacității de folosință, creanța nefiind

contestată de către reclamantă timp de aproape 11 ani.

Capacitatea de folosință ca principiu nu

poate impune restricții în sensul dobândirii vreunui drept, deoarece în acest

fel s-ar agrava situația de a restricționa însăși existența persoanei juridice,

în condițiile în care dobândirea personalității juridice izvorăște de la lege.

Specializarea capacității de folosință face

referire la existența și funcționarea ulterioară, deci după dobândirea și

executarea creanței, etapă în care pârâta din cauză a obținut autorizările

necesare continuării activității specifice pentru bunul dobândit prin

executarea creanței.

Creanța cedată a intrat în circuitul civil,

astfel că orice persoană fizică sau juridică avea posibilitatea legală de a

negocia cu lichidatorii în vederea preluării creanței și apoi valorificarea

acesteia.

Celelalte capete din cererea reclamantei nu

au fost susținute de probe.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 625 din 19

decembrie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei S.C.D.P. Băneasa împotriva

sentinței

comerciale

nr. 7797 din 23 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială

,

fiind preluate în esență toate argumentele primei instanțe.

Î

mpotriva Deciziei comerciale

nr. 625 din 19 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,

a promovat recurs

reclamanta S.C.D.P. Băneasa, care a criticat această hotărâre pentru

nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul constatării

nulității absolute a contractului de cesiune de creanță din 11 aprilie 2005

încheiat între intimate și să se constate că la 24 februarie 2005 între SC B.

SA în faliment și S.C.D.P. Băneasa a intervenit o convenție de stingere

parțială a debitului (remitere parțială de datorie) și reeșalonare a restului

de datorie.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că reclamanta a susținut și a

dovedit că acest contract de cesiune de creanță este nul absolut pentru

încălcarea principiului specialității capacității de folosință a persoanei

juridice cesionare SC F.P. SRL. Contractul de cesiune de creanță s-a încheiat

în frauda drepturilor debitorului cedat, cu complicitatea și pe riscul

cesionarului, reprezentând o operațiune speculativă, cu tipic de nulitate

absolută, potrivit principiului fraus omnia corrumpit.

Intimatele pârâte au

depus întâmpinări prin care au cerut respingerea recursului.

Înalta Curte,

analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile

aduse de reclamantă prin cererea de recurs, constată că acestea sunt

nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul pentru următoarele

considerente.

Așa cum reiese din

conținutul cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se constate

nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanță din 11 aprilie 2005

pentru încălcarea principiului specializării capacității de folosință în

persoana pârâtei SC F.P. SRL, să se constate prin dispozitivul hotărârii că la

17 ianuarie 2005 între SC B. SA în faliment, prin lichidatori, în calitate de

creditor, cu acordul comitetului creditorilor SC B. SA și S.C.D.P. Băneasa în

calitatea de debitor s-a încheiat o convenție de stingere parțială a datoriei

și eșalonare a restului de plată și prin urmare cuantumul datoriei era de

1.400.000.000 lei vechi și, în final, constatarea nulității absolute pentru

frauda la lege a aceluiași contract de cesiune.

Din verificarea

întregii documentații existente la dosarul cauzei, reiese că potrivit sentinței

civile nr. 3954 din 27 octombrie 1997 pronunțată de Tribunalul București, secția

comercială, în Dosarul nr. 1661/1997 a fost admisă acțiunea reclamantei SC B.

SA București împotriva pârâtei S.C.D.P. Băneasa SA prin aceea că a fost

obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.736.691.783 lei credit,

la 1.680.456.980 lei dobândă și 21.350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată,

această hotărâre fiind investită cu formulă executorie.

La data de 11 aprilie

2005 a fost încheiat contractul de cesiune de creanță între SC B. SA în

faliment, reprezentată de lichidatori, în calitatea de cedent și SC F.P. SRL,

în calitatea de cesionar, cu respectarea dispozițiilor art. 1391 și următoarele

C. civ., prin care cedentul a cesionat cesionarului creanța sa în sumă de

11.099.708.530 lei existentă la 31 martie 2005, pe care o deținea asupra

debitorului cedat S.C.D.P. Băneasa.

Nu poate fi primită

critica adusă de recurentă potrivit căreia contractul de cesiune de creanță, ce

face obiectul prezentului litigiu de natură comercială, a fost încheiat cu

încălcarea principiului specializării capacității de folosință a SC F.P. SRL.

Pornind de la

dispozițiile art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele

fizice și persoanele juridice, apare cât se poate de evident că întotdeauna

capacitatea de folosință desemnează aptitudinea de a avea drepturi și asuma

obligații.

Este unanim admis că

pentru persoanele juridice capacitatea de folosință este guvernată de

principiul specialității consacrat expres de art. 34 din Decretul nr. 31/1954

și anume că persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund

scopului ei stabilit prin lege, actul de înființare sau statut.

Corect instanța de

apel a argumentat că cesiunea de creanță, ca modalitate de transmitere a

obligațiilor, nu este condiționată de includerea ei ca un obiect de activitate

distinct al unei societăți comerciale și nici nomenclatorul C.A.E.N. nu o

individualizează expres, din această perspectivă cesiunea de creanță fiind

caracterizată ca o operațiune fiscală și financiară, care necesită evidențierea

sa contabilă.

Nici susținerile

recurentei vizând încheierea la data de 17 ianuarie 2005 a unei convenții de

stingere parțiale a datoriei de eșalonare a restului de plată nu se regăsesc în

actele depuse de părți.

Corespondența

invocată de reclamanta S.C.D.P.B. cu pârâta SC B. SA în faliment atestă fără

putere de tăgadă că în realitate au fost depuse diligențe pentru a fi

perfectată o înțelegere, care nu a putut realiza acordul de voință al celor

două părți.

Nu există fraudarea

legii prin încheierea contractului de cesiune de creanță analizat anterior,

acesta fiind întocmit cu respectarea riguroasă a cadrului legal în materie și a

exigențelor condițiilor de valabilitate impuse de art. 948 C. civ.

Pentru aceste rațiuni

urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantei

S.C.D.P. Băneasa

împotriva Deciziei comerciale

nr. 625 din 19 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,

nefiind îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta

S.C.D.P.

Băneasa

împotriva

Deciziei comerciale nr. 625 din 19 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția

a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2010.