ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 639/2013

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28

martie 2011 sub nr. 3441/3152011 pe rolul Judecătoriei Târgoviște,

contestatorul D.M., în baza dispozițiilor art. 970 alin. (2) C. civ., art. 66

din Legea nr. 36/1995, art. 387 și art. 399 alin. (3) C. proc. civ., a formulat

în contradictoriu cu intimata Agenția Domeniilor Statului contestație la

executarea silită începută în baza somației din 28 februarie 2011, solicitând

anularea tuturor formelor de executare, inclusiv anularea titlulul executoriu

reprezentat de contractul de concesiune nr. x/2001.

În motivare,

contestatorul a susținut că a concesionat suprafața de 53,91 ha teren, situată

în localitatea Butimanu prin contractul de concesiune nr. x/2001 încheiat cu

intimata, contract care însă a fost rezolvit de drept pentru lipsa obiectului

conform art. 1020 și 1156 C. civ., deoarece prin protocoalele din 12 mai 2004

și 14 iulie 2005 a predat întreaga suprafață concesionată Comisiei Locale

Butimanu, astfel că neavând folosința terenului, nu poate fi obligat la plata

redevenței aferente anului 2007 și nici la plata penalităților de întârziere.

Intimata, prin

întâmpinarea formulată, a invocat excepția necompetenței materiale a

Judecătoriei Târgoviște, excepția inadmisibilității contestației în raport de

dispozițiile art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998, iar pe fond a solicitat

respingerea contestației ca neîntemeiată.

La termenul din data

de 23 mai 2011, contestatorul și-a precizat cererea introductivă, solicitând

constatarea încetării prin reziliere a contractului de concesiune nr. x/2001

încheiat cu ADS.

Prin Sentința

comercială nr. 1066 din 20 iunie 2011 Judecătoria Târgoviște a admis excepției

sale necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cererii în

favoarea Curții de Apel București, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la

data de 22 iulie 2011 sub nr. 6759/2/2011.

La termenul de

judecată din 31 ianuarie 2011, contestatorul și-a completat contestația în

sensul indicării ca motiv de nulitate lipsa titlului executoriu.

Prin Sentința civilă

nr. 22/2012 din 16 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, a admis în parte contestația la executare astfel cum a fost precizată

și completată, formulată de contestatorul D.M. în contradictoriu cu intimata

Agenția Domeniilor Statului, a anulat formele de executare silită și a respins

cererile de anulare a titlului executoriu - contractul de concesiune nr.

83/2001 și de constatare a încetării prin reziliere a contractului de

concesiune nr. x/2001 și a obligat intimata la plata sumei de 1.694 RON

cheltuieli de judecată în favoarea contestatorului.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că executarea silită a fost pornită

de intimată în lipsa unui titlu executoriu conform art. 372 C. proc. civ.,

întrucât contractul de concesiune nr. x/2001 încheiat între părți, în baza

căruia intimata a inițiat procedura executării silite nu constituie titlu

executoriu, având în vedere că a fost încheiat la data de 9 ianuarie 2001,

anterior O.U.G. nr. 64/2005, act normativ ce a intrat în vigoare la data de 4

iulie 2005 ca urmarea publicării în M. Of nr. 574 din aceeași dată.

Raportând cele

anterior expuse la prevederile art. 1 și art. 78 din Constituția României care

consacră principiul neretroactivității legii, prima instanță a reținut că actul

juridic în temeiul căruia s-a pornit executarea nu constituie titlu executoriu,

aspect în considerarea căruia a dat eficiență prevederilor art. 372 C. proc.

civ., potrivit cărora executarea silită se realizează numai în temeiul unei

hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie

titlu executoriu.

Împotriva Sentinței

civile nr. 22/2012 din 16 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, a declarat recurs Agenția Domeniilor Statului

București, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului cu consecința modificării în

parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de obligare la plata

cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.694 RON.

În cuprinsul

memoriului de recurs, Agenția Domeniilor Statului București a susținut că, în

mod greșit, cu nesocotirea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. prima instanță

a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată efectuate de

contestator, constând în onorariu de avocat însuma de 1.694 RON.

A arătat că în raport

de complexitatea cauzei și volumul de muncă depus de reprezentantul

convențional al contestatorului, instanței îi revenea obligația de a cenzura

cuantumul onorariului de avocat, pe care îl apreciază ca fiind nejustificat.

Analizând decizia

atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate

și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării

motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea

referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale

de atac de a respecta dispozițiile art. 302

1

și 304 C. proc. civ.

Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul

în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim

grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea

legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii

criticate sau aplicarea greșită a legii.

În cauză, Înalta

Curte constată că, deși recurenta, în cuprinsul memoriului de recurs a indicat

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu a

argumentat corect niciuna dintre cele două ipoteze prevăzute de norma legală.

Referitor la

susținerea recurentei în sensul că primei instanțe îi revenea, potrivit

prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., obligația de a cenzura onorariul

avocațial solicitat de contestator cu titlu de cheltuieli de judecată, Înalta

Curte o apreciază ca fiind critică nefondată, având în vedere înseși

prevederile normei legale invocate.

Astfel, potrivit art.

art. 274 alin. (3) C. proc. civ.: "Judecătorii au însă dreptul să mărească

sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul

onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite

de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de

avocat."

Din redactarea

textului legal precitat rezultă fără echivoc faptul că legiuitorul a înțeles să

confere judecătorului dreptul, iar nu obligația de a majora sau diminua

onorariile avocațiale, atunci când apreciază că această măsură este oportună.

În cauză, se constată

că onorariul avocatului ales al contestatorului dovedit cu înscrisurile depuse

la dosar are un cuantum de 1.500 RON, inclus în totalul de 1.694 RON

reprezentând cheltuieli de judecată acordate de instanța de fond

contestatorului, diferența reprezentând-o taxa de timbru și timbrul judiciar.

În raport de faptul

că Agenția Domeniilor Statului București a căzut în pretenții, de durata

litigiului dedus judecății, care a fost declinat de la Judecătoria Târgoviște

la Curtea de Apel București și în considerarea dispozițiilor art. 31 alin. (1)

din Legea nr. 51/1995 și art. 127 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat,

care stabilesc criteriile de apreciere a prestației avocațiale, Înalta Curte

reține că soluția de admitere a cererii incidentale privind plata cheltuielilor

de judecată în cuantumul solicitat de contestator este corectă și legală.

Pentru toate

argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta

Agenția Domeniilor Statului București împotriva Sentinței civile nr. 22/2012

din 16 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă,

menținând hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de recurenta Agenția Domeniilor Statului București împotriva

Sentinței civile nr. 22/2012 din 16 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 19 februarie 2013.

Procesat de GGC - AS