ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 639/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 639/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 martie 2011 sub nr. 3441/3152011 pe rolul Judecătoriei Târgoviște, contestatorul D.M., în baza dispozițiilor art. 970 alin. (2) C. civ., art. 66 din Legea nr. 36/1995, art. 387 și art. 399 alin. (3) C. proc. civ., a formulat în contradictoriu cu intimata Agenția Domeniilor Statului contestație la executarea silită începută în baza somației din 28 februarie 2011, solicitând anularea tuturor formelor de executare, inclusiv anularea titlulul executoriu reprezentat de contractul de concesiune nr. x/2001.
În motivare, contestatorul a susținut că a concesionat suprafața de 53,91 ha teren, situată în localitatea Butimanu prin contractul de concesiune nr. x/2001 încheiat cu intimata, contract care însă a fost rezolvit de drept pentru lipsa obiectului conform art. 1020 și 1156 C. civ., deoarece prin protocoalele din 12 mai 2004 și 14 iulie 2005 a predat întreaga suprafață concesionată Comisiei Locale Butimanu, astfel că neavând folosința terenului, nu poate fi obligat la plata redevenței aferente anului 2007 și nici la plata penalităților de întârziere. Intimata, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgoviște, excepția inadmisibilității contestației în raport de dispozițiile art. 46 din O.U.G.
nr. 51/1998, iar pe fond a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată. La termenul din data de 23 mai 2011, contestatorul și-a precizat cererea introductivă, solicitând constatarea încetării prin reziliere a contractului de concesiune nr. x/2001 încheiat cu ADS. Prin Sentința comercială nr. 1066 din 20 iunie 2011 Judecătoria Târgoviște a admis excepției sale necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cererii în favoarea Curții de Apel București, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la data de 22 iulie 2011 sub nr. 6759/2/2011. La termenul de judecată din 31 ianuarie 2011, contestatorul și-a completat contestația în sensul indicării ca motiv de nulitate lipsa titlului executoriu.
Prin Sentința civilă nr. 22/2012 din 16 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis în parte contestația la executare astfel cum a fost precizată și completată, formulată de contestatorul D.M. în contradictoriu cu intimata Agenția Domeniilor Statului, a anulat formele de executare silită și a respins cererile de anulare a titlului executoriu - contractul de concesiune nr. 83/2001 și de constatare a încetării prin reziliere a contractului de concesiune nr. x/2001 și a obligat intimata la plata sumei de 1.694 RON cheltuieli de judecată în favoarea contestatorului. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că executarea silită a fost pornită de intimată în lipsa unui titlu executoriu conform art. 372 C. proc.
civ., întrucât contractul de concesiune nr. x/2001 încheiat între părți, în baza căruia intimata a inițiat procedura executării silite nu constituie titlu executoriu, având în vedere că a fost încheiat la data de 9 ianuarie 2001, anterior O.U.G. nr. 64/2005, act normativ ce a intrat în vigoare la data de 4 iulie 2005 ca urmarea publicării în M. Of nr. 574 din aceeași dată. Raportând cele anterior expuse la prevederile art. 1 și art. 78 din Constituția României care consacră principiul neretroactivității legii, prima instanță a reținut că actul juridic în temeiul căruia s-a pornit executarea nu constituie titlu executoriu, aspect în considerarea căruia a dat eficiență prevederilor art. 372 C. proc.
civ., potrivit cărora executarea silită se realizează numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Împotriva Sentinței civile nr. 22/2012 din 16 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs Agenția Domeniilor Statului București, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului cu consecința modificării în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.694 RON. În cuprinsul memoriului de recurs, Agenția Domeniilor Statului București a susținut că, în mod greșit, cu nesocotirea dispozițiilor art. 274 C. proc.
civ. prima instanță a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată efectuate de contestator, constând în onorariu de avocat însuma de 1.694 RON. A arătat că în raport de complexitatea cauzei și volumul de muncă depus de reprezentantul convențional al contestatorului, instanței îi revenea obligația de a cenzura cuantumul onorariului de avocat, pe care îl apreciază ca fiind nejustificat. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și 304 C. proc.
civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii. În cauză, Înalta Curte constată că, deși recurenta, în cuprinsul memoriului de recurs a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu a argumentat corect niciuna dintre cele două ipoteze prevăzute de norma legală. Referitor la susținerea recurentei în sensul că primei instanțe îi revenea, potrivit prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc.
civ., obligația de a cenzura onorariul avocațial solicitat de contestator cu titlu de cheltuieli de judecată, Înalta Curte o apreciază ca fiind critică nefondată, având în vedere înseși prevederile normei legale invocate. Astfel, potrivit art. art. 274 alin. (3) C. proc. civ.: "Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat." Din redactarea textului legal precitat rezultă fără echivoc faptul că legiuitorul a înțeles să confere judecătorului dreptul, iar nu obligația de a majora sau diminua onorariile avocațiale, atunci când apreciază că această măsură este oportună.
În cauză, se constată că onorariul avocatului ales al contestatorului dovedit cu înscrisurile depuse la dosar are un cuantum de 1.500 RON, inclus în totalul de 1.694 RON reprezentând cheltuieli de judecată acordate de instanța de fond contestatorului, diferența reprezentând-o taxa de timbru și timbrul judiciar. În raport de faptul că Agenția Domeniilor Statului București a căzut în pretenții, de durata litigiului dedus judecății, care a fost declinat de la Judecătoria Târgoviște la Curtea de Apel București și în considerarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 și art. 127 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, care stabilesc criteriile de apreciere a prestației avocațiale, Înalta Curte reține că soluția de admitere a cererii incidentale privind plata cheltuielilor de judecată în cuantumul solicitat de contestator este corectă și legală.
Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Agenția Domeniilor Statului București împotriva Sentinței civile nr. 22/2012 din 16 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, menținând hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Agenția Domeniilor Statului București împotriva Sentinței civile nr. 22/2012 din 16 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2013. Procesat de GGC - AS
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.