ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2688/2011

Ședința publică de la 15 septembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

SC P.T. SRL a

formulat contestație la executare în contradictoriu cu Agenția Domeniilor

Statului solicitând anularea tuturor actelor și măsurilor de executare

efectuate către Agenția Domeniilor Statului arătând că prin notificarea nr. 62120

din 15 noiembrie 2010 i s-a solicitat să achite debitul în valoare de 34.788,89

lei din care redevențe 28.890,79 lei și penalități de redevență în sumă de

5.898,10 lei conform contractului de concesiune nr. 55 din 14 decembrie 2006.

A arătat în

contestația sa că între părți a fost încheiat un contract de concesiune (nr. 55

din 14 decembrie 2006) având ca obiect exploatarea unei suprafețe de 201,20 ha

precum și a terenului neagricol în suprafață de 14,16 ha, suprafață care a fost

diminuată prin actul adițional nr.3 din 9 septembrie 2008 ajungând în final la

73,36 ha teren agricol și 7,90 ha teren neagricol, în total 81,26 ha, care în

temeiul art. 4 alin. (1)

7

din Legea nr. 41/2000 pentru

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și

forestiere, a Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 169/1997, a intrat în

proprietatea contestatoarei așa cum rezultă din Acordul autentificat sub nr. 180

din 8 februarie 2008, astfel că executarea începută este nefondată. A arătat în

continuare că a comunicat intimatei acest acord cu adresele nr. 229 din 29

ianuarie 2009 și nr. 50 din 22 aprilie 2009, dar și adresa nr. R 2121 din 3

februarie 2008 prin care Comisia Județeană Prahova de Fond Funciar a confirmat

înregistrarea acordului, precum și adresa nr. 240 din 19 februarie 2008 prin

care Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar LAPOS a confirmat

îndeplinirea tuturor obligațiilor prevăzute în Acord, refuzând pentru aceste

motive plata tuturor facturilor.

Și-a întemeiat

contestația la executare pe dispozițiile art. 399 C. proc. civ., art. 3 din O.U.G.

nr. 64/2005 și cap. VIII, IX și X din O.U.G. nr. 51/1998.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, a admis contestația la executare, a dispus

anularea formelor de executare efectuate de intimați împotriva contestatoarei

în temeiul titlului executoriu – contractul de concesiune nr. 55 din 14

decembrie 2006, așa cum rezultă din sentința comercială nr. 22 din 8 februarie

2011.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că din probele existente la dosarul cauzei

rezultă că între contestatoare și numiții G.D., G.C.C. și G.E. s-a încheiat

Acordul autentificat cu nr. 180 din 8 februarie 2008 pentru terenul în

suprafață de 82 ha, prin care s-a și achitat valoarea acestuia. De asemenea, a

mai reținut că potrivit adresei nr.240 din 19 februarie 2008 Comisia de

Aplicare a Legilor Fondului Funciar a luat act de îndeplinirea obligațiilor din

acel acord, pe care l-a înregistrat în registrul special nr.1 din 19 februarie

2008 la Primăria LAPOS și că a fost înscris dreptul de proprietate asupra

terenului în cartea funciară pe numele contestatoarei, terenul înscris fiind

același cu cel din contractul de concesiune, așa încât s-a probat faptul că SC P.T.

SRL a cumpărat terenurile ce au făcut obiectul contractului de concesiune, iar

faptul că nu a fost încheiat de Comisia Locală protocolul reglementat de art. 7

alin. (7) din Legea nr. 268/2001 nu este imputabil contestatoarei, la fel cum

nici efectuarea reglementării predării –primirii terenului respectiv abia în

anul 2001 nu-i poate fi imputată contestatoarei.

În considerarea acestor motive

precum și a faptului că intimata a confirmat și probat că suprafața de 82 ha cu

destinație agricolă nu mai face obiectul contractului de concesiune, instanța a

admis contestația la executare, anulând formele de executare.

Împotriva sentinței instanței de

fond intimata Agenția Domeniilor Statului a formulat recurs, întemeiat în drept

pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., art. 299 și urm. C. proc.

civ., Legea nr. 190/2004, O.U.G. nr. 64/2005, O.U.G. nr. 51/1998, Legea nr. 268/2005,

H.G. nr. 626/2001, Legea nr. 1/2000 și H.G. nr. 890/2005, contractul de

concesiune nr. 55/2006, solicitând admiterea recursului și modificarea

hotărârii atacate în sensul respingerii contestației la executare ca

neîntemeiată.

În susținerea

motivelor de recurs pe care le-a încadrat în dispozițiile art. 304 alin. (9) C.

proc. civ. a arătat că în conformitate cu clauzele contractuale, concesionarul

avea obligația prevăzută de art. 7.1.6. ca în schimbul exploatării terenului

agricol, care face obiectul contractului, să plătească redevența la termenul

scadent și să realizeze investițiile angajate, invocând și dispozițiile art. 7.1.15,

art. 4.1, art. 5.11, pct. 4.1, pct. 4.2, pct. 5.4, pct. 5.9 din contractul de

concesiune, astfel că în conformitate cu art. 969 C. civ. potrivit căruia

,,convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”

instanța nu se poate substitui voinței părților.

A susținut în continuare că

indubitabil creanța este certă, lichidă și exigibilă față de prevederile

capitolului nr. 4 și 5 și art. 5.11 și art. 5.4 din contract, iar

contestatoarea nu deține o hotărâre judecătorească care să înlăture caracterul

cert, lichid și exigibil al creanței, titlul executoriu dobândit în temeiul

Legii nr. 190/2004 fiind contractul de concesiune, iar în ceea ce privește

titlul de proprietate invocat de contestatoare, instanțele au greșit

necomparând cele două titluri de proprietate, respectiv Acordul autentificat

sub nr. 180 din 8 februarie 2008 și cel invocat de recurentă, privind dreptul

de proprietate pentru suprafața de 82 ha, încălcând astfel dispozițiile O.U.G. nr.

64/2005, Legea nr. 268/2005, art. 3 alin. (3) și art. 4 alin. (1), art. 9 din H.G.

nr. 626/2001, Legea nr. 1/2000 și H.G. nr. 890/2005, singura modalitate

prevăzută de lege de predare a terenurilor aparținând domeniului public sau

privat al statului, ca și cale legală prin care un teren poate fi scăzut din

domeniul public al statului fiind încheierea unui protocol de predare-primire

cu Comisia Locală de fond funciar pe baza cererii și a documentației cuprinzând

validarea pe amplasamentul respectiv, înaintate de Comisia Județeană (art. 47

din H.G. nr. 890/2005).

De aici concluzia că predarea

fizică a terenurilor către SC P.T. SRL în baza Acordului nr. 180 din 8

februarie 2008, nu a avut loc, aceasta deținând și exploatându-l conform

contractului de concesiune nr. 55/2006, conform căruia contestatoarea avea

obligația de a-l respecta.

A susținut recurenta că Acordul

nr. 180 din 8 februarie 2008 este o veritabilă promisiune de vânzare, numiții G.D.,

G.C.C. și G.E. nefiind puși în posesie, nedeținând fizic terenul, deoarece nu a

fost predat terenul către Comisia Locală, astfel contestatoarea nefiind

proprietara terenului de 82 ha.

Recursul este nefondat.

Conform art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. hotărârea atacată poate fi modificată dacă a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii, fiind vizate situațiile în care instanța evocă

normele dreptului substanțial incidente situației de fapt în cauză, dar le

încalcă în litera și spiritul lor, ori le aplică greșit, consecință a unei

interpretări eronate a legii.

În recursul declarat recurenta

contestă decizia atacată pe considerentul că SC P.T. SRL în calitate de

contestatoare la fond, nu deține calitatea de titular al dreptului de proprietate

asupra suprafeței de 82 ha, în realitate titlul folosinței acestei suprafețe

fiind contractul de concesiune încheiat cu recurenta și că Acordul nr. 180 din

8 februarie 2008 nu constituie titlu de proprietate, ci doar o promisiune de a

contracta întrucât nu a fost încheiat protocolul de predare-primire cu Comisia

Locală de Fond Funciar, ca singură cale legală prin care acest teren putea fi

scăzut din domeniul public.

Art. 7 alin. (7) din Legea nr. 268/2001

privind privatizarea societăților comerciale ce deține în administrare terenuri

– proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și

înființarea Agenției Domeniilor Statului prevede ca ,,Agenția Domeniilor Statului,

împreună cu Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie, va

inventaria terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de

proprietate, potrivit Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și

completările ulterioare și Legii nr. 1/2000, cu modificările și completările

ulterioare și le va preda pe bază de protocol comisiilor locale, în vederea

eliberării titlurilor de proprietate și punerii în posesie a celor îndreptățiți”.

Așa cum rezultă din art. 7 alin.

(7) din Legea nr. 268/2001, obligația de a încheia protocolul de scădere din

domeniul public a terenului în suprafață de 82 ha, îi revenea, recurentei

Agenția Domeniilor Statului și Comisiei Locale, iar nerespectarea art. 7 alin.

(7) din Legea nr. 268/2001 nu poate fi imputată contestatoarei, care a făcut

proba titlului său de proprietate, depunând toate diligențele prevăzute de lege

pentru înscrierea dreptului său și opozabilității acestuia față de cei vizați,

imobilul fiind înscris în Cartea Funciară, astfel că în mod corect instanța de

fond a apreciat asupra existenței și valabilității titlului de proprietate al

contestatoarei asupra terenului în litigiu.

Recurenta a ignorat

calitatea de proprietar a contestatoarei, facturând nelegal contravaloarea

redevenței și a penalităților de întârziere, în condițiile în care nu deținea

un titlu legal care să-i permită acest drept.

De remarcat este

faptul că însăși recurenta a învederat că terenul în litigiu a ieșit din

proprietatea sa pe bază de protocol încheiat cu Comisia Locală Lapoș, la data

de 21 octombrie 2010, anexând acest protocol (fila 60 dosar fond),

nejustificând culpa contestatoarei în ceea ce privește neîncheierea acestui

protocol înainte de 21 octombrie 2010, în final recunoscând titlul de

proprietate al acesteia.

În aceste împrejurări,

Curtea constată că hotărârea atacată este legală, fiind pronunțată cu

respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (7) din Legea nr. 268/2001, a H.G. nr. 626/2001

și a Legii nr. 1/2000 și că în contextul în care a fost dovedit dreptul de

proprietate al SC P.T. SRL asupra terenului în litigiu, acesta nemaifăcând

obiectul contractului de concesiune, nu vor mai fi analizate dispozițiile

contractului de concesiune invocat în recurs referitoare la greșita

interpretare a obligațiilor de plată prevăzute de Capitolele 4 și 5, art. 7.1.15,

art. 4.1, art. 5.11, pct. 4.1, pct. 4.2, pct. 5.4, pct. 5.9.

Pentru aceste motive

recursul urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de Agenția Domeniilor Statului București împotriva sentinței

comerciale nr. 22 din 8 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 septembrie 2011.