ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6764/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6764/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 346S din 06

decembrie 2010, Tribunalul Brașov

a admis acțiunea reclamantei

Regia Publică Locală a Pădurilor K.R.A. și

cererea

de

intervenție în interes propriu a intervenientului

Municipiul

Brașov,

în contradictoriu cu pârâții R.N.R. -

R.

, Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice și Baza Experimentală

S. (Ocolul S.S.), a obligat pârâții să achite, reclamantei, suma de 1.020.785,29

RON, cu titlu de despăgubiri civile, și suma de 2.500 RON, cheltuieli de judecată.

În fapt,

s-a reținut că

p

rin Hotărârea Comisiei Județene Brașov de aplicare a Legii nr. 247/2005

a fost validată propunerea Comisiei Locale a Municipiului Brașov de aplicare a acestei

legi privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere

în suprafață de 4 237,45 ha, pentru Municipiul Brașov.

Această hotărâre a fost atacată de pârâții R.N.R. - R. - Institutul

de Cercetări și Amenajări Silvice București, acțiunea fiind respinsă prin sentința

civilă nr. 1707 din 24 februarie 2006, irevocabilă prin decizia civilă nr. 800R

din 28 noiembrie 2006 a Tribunalului Brașov.

În timpul derulări acestui proces, Municipiul Brașov a solicitat sistarea

exploatării de masă lemnoasă de pe terenurile acestuia, pe cale de ordonanță președințială,

cererea fiind admisă prin sentința civilă nr. 6451 din 01 septembrie 2006, ulterior

având loc și predarea-primirea fizică a terenurilor, conform proceselor-verbale

depuse la dosar.

La data de 22 februarie 2008, a avut loc o întâlnire între reprezentanții

părților, având ca obiect semnarea protocolului de predare-primire a terenurilor,

ocazie cu care a fost semnată o minută din care rezultă că există un conflict între

părți cu privire la data de la care trebuie acordate sumele de bani prevăzute în

protocol, menționându-se că predarea fizică a suprafeței prevăzute în Hotărârea

nr. 141/2005 s-a făcut în perioada 30 ianuarie 2007 - 08 februarie 2007.

Din conținutul acestei minute, rezultă poziția părților cu privire

la data de la care se datorează sumele prevăzute în protocol, pârâtele susținând

calcularea acestora de la data comunicării deciziei civile nr. 800/R/28

noiembrie 2006, iar

reclamanta, de la data emiterii Hotărârii nr.

141 din 30 august 2005.

Prin raportul

de expertiză întocmit de expert D.L., s-a stabilit un volum de masă lemnoasă exploatată

în perioada indicată în cerere, de 8291,835 mc, contravaloarea acesteia fiind stabilită

la nivelul sumei de 1.020.785,29 RON, reprezentând

16.415,24 RON, partizi pentru nevoi locale, 39.230,78 RON, partizi

pentru nevoi locale la drum auto și 965.139,27 RON, partizi operatori economici.

Între data

validării cererii de retrocedare a terenului din litigiu, în conformitate cu prevederile

legilor fondului funciar, și data predării acestui teren către reclamantă, administrarea

imobilului a fost realizată de pârâta

R.N.R. - R.,

prin

Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice București, prin Ocolul

Experimental S.

În drept,

a fost avut în vedere pct. 1 din anexa 1 al Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, respectiv

dispozițiile art. 40 din Legea nr. 1/2000, conform cărora pentru suprafețele de

pe care s-a exploatat masă lemnoasă în perioada dintre validarea cererilor de retrocedare

și punerea în posesie a proprietarilor, R.N.R. va acorda acestora beneficiul realizat,

după deducerea cheltuielilor de exploatare, și va suporta cheltuielile de împădurire

a suprafețelor neregenerate, astfel că beneficiul pe care această parte l-a realizat

din exploatarea masei lemnoase aflate pe terenul ce constituie proprietatea reclamantei

este cel indicat în raportul de expertiză contabilă efectuată de expert D.L.

Expertul tehnic

a înlăturat în mod corect obiecțiunile pârâtei cu privire la stabilirea sumelor

datorate reclamantei, obiecțiuni ce vizau prescrierea unor facturi fiscale, dar

și neincluderea în suma datorată a fondului de drumuri și a celui de conservare

și regenerare, din perspectiva prevederilor legale în materie.

S-a avut în

vedere și faptul că, între părți, s-au purtat două procese în perioada de referință,

cererile de chemare în judecată având semnificația întreruperii cursului prescripției,

conform art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, republicat, privitor la prescripția

extinctivă.

Cât privește

fondul de conservare și regenerare a pădurilor, s-a reținut că înființarea acestuia

cade în sarcina administratorului fondului forestier, în speță, pârâta, pentru perioada

de referință, conform art. 33 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, prevăzut

și de Legea nr. 26/1996, în art. 63, fiind un fond purtător de dobândă, neimpozabil,

deductibil fiscal și având regimul rezervelor fiscale și se află la dispoziția și

în contul administratorului sau al prestatorului de servicii silvice.

Necesitatea

constituirii fondului de drumuri rezultă atât din art. 7 al O.G. nr. 82/2004 privind

măsurile necesare pentru accesibilizarea fondului forestier prin construirea de

drumuri forestiere, prevederi preluate și de art. 5 din Legea nr. 56/2010 privind

accesibilizarea fondului forestier național. Acest fond se constituie din 10% din

valoarea masei lemnoase vândute și încasate în condițiile legii, provenite din produse

principale și accidentale I și suma cuvenită administratorului fondului forestier

proprietate publică a statului, stabilită potrivit prevederilor art. 42 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, cu modificările și completările

ulterioare, fiind un fond purtător de dobândă, sumele rămase disponibile din acest

fond la sfârșitul anului calendaristic se reportează în anul următor, cu aceeași

destinație.

Exploatarea

forestieră este procesul de producție prin care se extrage din păduri lemnul brut

în condițiile prevăzute de regimul silvic, potrivit pct. 14 din anexa 1 a Legii

nr. 46/2008, iar prin art. 62 al acestei legi se prevede că exploatarea masei lemnoase

se face după obținerea autorizației de exploatare și predarea parchetului, cu respectarea

regulilor silvice.

Potrivit

art. 58 din Legea nr. 46/2008, finalitatea exploatării forestiere o reprezintă realizarea

de produse specifice fondului forestier național, în speță acestea fiind reprezentate

prin produse principale, rezultate din tăieri de regenerare a pădurilor și produse

accidentale, cum reține expertul în lucrarea sa în baza borderourilor și facturilor

fiscale analizate.

Din coroborarea

prevederilor legale mai sus indicate, rezultă că cele două fonduri speciale, respectiv

fondul de conservare și regenerare a pădurilor și fondul de drumuri nu constituie

cheltuieli de exploatare, astfel că în mod corect a reținut și expertul că acestea

nu pot fi reduse din cuantumul total al prejudiciului suferit de reclamantă.

Obligația

de restituire a sumelor rezultate urmare exploatării masei lemnoase de pe terenurile

proprietatea intervenientului și date în administrarea reclamantei rezultă din lege

și este o expresie a voinței legiuitorului de a da satisfacție principiului reparării

integrale a prejudiciului suferit de aceasta, urmare atitudinii culpabile a pârâților.

Aceștia cunoșteau

că terenurile se află în procedura specială de reconstituire a proprietății, potrivit

legilor fondului funciar, având obligația să asigure paza și protecția vegetației

forestiere de pe terenurile solicitate de foștii proprietari, conform art. 35 din

Legea nr. 1/2000, nu să procedeze la exploatarea acestora.

Atitudinea

pârâților apare ca fiind culpabilă, neputându-se reține susținerile că nu ar fi

operante în speță prevederile art. 988 - 999 C. civ., drept comun în materie de

răspundere delictuală, în condițiile în care legea specială stabilește obligațiile

pe care aceștia nu le-au onorat, răspunderea rezultând din obligația de restituire

a beneficiului rezultat urmare exploatării proprietății altuia.

S-a reținut

totodată că restituirea sumei rezultate se justifică și în temeiul prevederilor

art. 483 C. civ., care conferă dreptul proprietarului asupra fructelor terenului

său, în speță acestea fiind convertite în sumele rezultate urmare exploatări forestiere,

neputându-se reține buna-credință a pârâților care să justifice păstrarea acestora

în temeiul art. 485 C. civ.

Reclamanta

Regia Publică Locală a Pădurilor R.A. K. Brașov, a fost constituită prin Hotărârea

nr. 180/2005 a Consiliului Local al Municipiului Brașov, ca instituție publică cu

personalitate juridică, având ca scop și obiect de activitate gospodărirea durabilă

și unitară, în conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice și ale normelor

de regim silvic, a fondului forestier proprietate publică a Municipiului Brașov.

Fiind în culpă procesuală,

pârâții au fost obligați și la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli

de judecată, reprezentând onorariu expert, în temeiul art. 274 C. proc. civ.

Prin decizia civilă

nr. 71 A din 17 mai 2011, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul

pârâtului Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice București.

În esență, s-a reținut

că, potrivit H.G. nr. 1105/2003, sub imperiul căreia a fost promovată acțiunea,

Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice București este unitate subordonată

R.N.R. -

R., având personalitate juridică.

Această prevede a fost

reluată și în H.G. nr. 229/2009 care a fost adoptată ca urmare a apariției Legii

nr. 46/2008 - Codul silvic.

Apelanta invocă dispozițiile

art. 6 din Regulamentul de organizare și funcționare al

R.N.R.

- R., de unde însă rezultă expres că această persoană juridică

nu intră sub coordonare ca filială cu personalitate juridică, ci este de sine-stătătoare,

așa cum stipulează art. 75 - 76 din Legea nr. 46/2008.

Conform acestor texte

de lege, Institutul are o activitate specifică pe care o realizează prin intermediul

ocoalelor silvice și bazelor experimentale pe care le are în administrare, iar Ocolul

silvic experimental S., devenit Baza Experimentală S., se află în subordinea acesteia.

Atâta timp cât exploatarea

masei lemnoase s-a făcut de pe acest imobil, aflat în prezent în proprietatea reclamantei,

apelanta are calitate procesuală pasivă, ea fiind beneficiara directă a sumelor

obținute.

Faptul că art. 40 din

Legea nr. 1/2000 impune doar R.N.P. - R. restituirea beneficiului nerealizat nu

poate să conducă la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, atâta

timp cât la data emiterii normei de drept enunțate mai sus nu exista noul cod silvic,

act normativ care prevede posibilitatea și pentru apelantă de a avea în coordonare

propriile ocoale silvice.

Cu privire la excepția

prescripției dreptului de a mai solicita unele sume de bani, Curtea a constatat

că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958,

între reclamantă și apelantă derulându-se două procese, unul pornit în anul 2005,

care a făcut obiectul Dosarului nr. 12399/2005 al Judecătoriei Brașov, prin care

s-a contestat chiar de către apelantă hotărârea Comisiei Județene Brașov de validare

a propunerii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere,

iar celălalt pornit în anul 2006, prin care s-a solicitat sistarea exploatării de

masă lemnoasă.

Aceste cereri de chemare

în judecată au avut efectul întreruptiv de prescripție reglementat în texul de lege

mai sus-menționat.

Cu privire la excepția

netimbării acțiunii, Curtea a constatat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile

art. 42 din Legea nr. 1/2000, republicată, care exceptează de la timbraj acțiunile

și cererile în justiție, cererile accesorii și incidentale rezultate din aplicarea

Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000.

Pe fondul cauzei, în ce

privește fondul de conservare și regenerare a pădurilor, atât din punct de vedere

al dispozițiilor Legii nr. 26/1996, art. 63, cât și a dispozițiilor art. 33

alin. (1) din Legea nr. 46/2008, acest fond se constituie și este în sarcina administratorului

fondului forestier, care până la data predării efective a terenurilor forestiere

a fost apelanta-pârâtă, administrator care îl are la dispoziție în contul său, fiind

un fond purtător de dobândă, neimpozabil, deductibil fiscal, având regimul rezervelor

fiscale, așa încât nu se poate achiesa la susținerea apelantei cu privire la faptul

că l-a virat în bugetul statului și, ca urmare, nu poate și nu trebuie să fie restituit,

reclamantei, trebuind să fie scăzut din totalul sumei realizate.

Fondul de drumuri a fost

reglementat prin art. 7 al O.G. nr. 82/2004, prevedere care a fost reluată în

art. 5 din Legea nr. 56/2010, fiind la rândul său un fond purtător de dobânzi, sumele

rămase disponibile la sfârșitul anului calendaristic fiind reportate în anul următor,

cu aceeași destinație.

În consecință, s-a apreciat

că și această sumă trebuie restituită proprietarului fondului forestier.

În cuprinsul expertizei

efectuate în cauză, inclusiv a răspunsului la obiecțiunile formulate, expertul nu

face decât să calculeze și să aplice dispozițiile legale în materie, în conformitate

cu actele puse la dispoziție de către apelantă.

În ceea ce privește necesitatea

existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile, Curtea a constatat că, în cauza

de față, ne aflăm în fața unei răspunderi civile delictuale, și nu a unui raport

obligațional, așa încât cuantumul sumei și data de la care este datorată sunt stabilite

de către instanță ca urmare a soluționării procesului.

Referitor la actualizarea

sumei cu rata inflației și dobânda legală, Curtea a reținut că practica și doctrina

au permis cumulul de dobânzi legale, cu despăgubirile. În această situație, există

două categorii de daune distincte, având cauze diferite: una având ca temei juridic

art. 1088 alin. (1) C. civ., cealaltă art. 998 C. civ.

Astfel, pe lângă dobânda

legală, ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter

compensatoriu și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanței

datorată inflației, după ce a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu

ar consta în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală

la data executării.

Actualizarea în funcție

de rata inflației este fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două

instituții, dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației

urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.

Împotriva deciziei instanței

de apel au formulat cerere de recurs (I) la data de 24 iulie 2011, pârâtul Institutul

de Cercetări și Amenajări Silvice și (II) la data de 19 iulie 2011, pârâta R.N.R.

- R., prin care au fost invocate următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:

(I). Institutul de Cercetări

și Amenajări Silvice a invocat următoarele critici de pretinsă nelegalitate;

S-a invocat, în toate

etapele procesuale anterioare, excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât

și, implicit, a Bazei Experimentale S., fost Ocol S.S.

Conform dispozițiilor

art. 40 din Legea nr. 1/2000, coroborate și completate cu prevederile art. 135 din

Codul Silvic, R.N.R. - R. este singura persoană ce poate fi ținută și obligată la

plata respectivului debit, către proprietar, de la data validării cererii până la

punerea efectivă în posesie.

În drept, au fost invocate

și dispozițiile H.G. nr. 229/2009 și ale art. 76 și urm. din Codul Silvic.

Instanța de apel se rezumă,

în dispozitiv, să decidă obligarea în solidar a pârâților, fără a indica sumele

datorate de fiecare dintre pârâți, temeiul în care ar datora fiecare în parte și,

mai ales, motivele pentru care înlătură apărarea institutului privind lipsa calității

procesuale pasive.

H.G. nr. 229/2009, în

anexa 3, la capitolul „Unități cu personalitate juridică" este înscris ICAS

București, însă în cuprinsul Regulamentului de organizare și funcționare al R.N.P.

- R., la Capitolul IV: „Structura organizatorică și funcțională", art. 6. „(5)

Unitățile R. prevăzute la pct. 2-24 din anexa nr. 3 la hotărâre funcționează ca

filiale cu personalitate juridică și sunt conduse de un director numit de directorul

general al R.

Recurentul-pârât nu este

cuprins în textul invocat anterior, în același sens fiind invocate și dispozițiile

art. 75 și art. 76 din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic.

Art. 40 din Legea nr.

1/2000 arată în mod clar că doar Regia Națională a Pădurii este singura pârâtă ce

poate fi obligată la plata eventualelor beneficii obținute din exploatarea masei

lemnoase de pe suprafețele de pădure retrocedate foștilor proprietari, de la validare

și până la punerea efectivă în posesie.

Pe fond, s-a susținut

că instanța de fond nu a reținut obiecțiunile formulate de către recurenta-pârâtă

și a administrat doar concluziile netemeinice și abuzive ale expertizei contabile,

care a denaturat cuantumul sumei datorate, majorându-l în mod excesiv.

Normele reținute de expertă

în majorarea nejustificată și abuzivă a sumei datorate sunt fie abrogate, fie neadoptate

pentru data când se aplică, penalitățile și dobânzile sunt aplicate nelegal atât

timp cât instanța a calificat sumele respective ca fiind venituri la bugetul de

stat al Regiei Locale K., deci aceste majorări trebuiau stabilite prin acte normative.

Sumele datorate nu trebuie

să fie sume din pagube stabilite prin prejudicii, în temeiul art. 998 C. civ., ci

beneficii obținute de R., exclusiv în perioada dintre validare și punere în posesie.

Petenta solicită obligarea

la plata unui eventual prejudiciu, care pentru a exista trebuie să întrunească în

mod cumulativ cumulativ trei condiții: să fie cert, lichid și exigibil. Dacă lichiditatea

este singura condiție legală care există, pretențiile fiind exprimate în RON, celelalte

două condiții obligatorii, certitudinea și exigibilitatea nu sunt îndeplinite. În

cauză, a fost administrată proba cu expertiză contabilă, efectuată de expert D.L.,

ale cărei concluzii nu pot fi primite. Prin Protocolul nr. 1337 din 31

octombrie 2007, s-a stabilit de comun acord ca reclamanta să emită o factură fiscală

pentru suma ce s-ar datora, fapt juridic neîndeplinit nici până astăzi și astfel

debitul solicitat nu este exigibil.

În ceea ce privește certitudinea

sumei solicitate, s-a susținut că în cauză a fost administrată o expertiză contabilă,

însă concluziile acesteia sunt nelegale, nefondate și subiective.

Astfel, deși instanța

de fond a admis obiecțiunile formulate cu privire la legalitate și corectitudinea

expertizei și a concluziilor acesteia, experta nu a răspuns solicitărilor instanței

și mai mult nu a indicat în mod clar care este cuantumul sumei cu care ar fi dator

față de reclamantă, care este valoarea indicelui de inflație, aplicat și așa abuziv,

care este temeiul pentru care în mod nelegal a aplicat și inflația și dobânda, cu

atât mai mult cu cât acest fapt este ilegal.

Experta s-a mulțumit să

preia valoarea nelegală solicitată de petentă, fără să scadă fondul de conservare,

fondul de drumuri și de regenerare, care nu sunt datorate proprietarilor, ci numai

bugetului de stat. De altfel, aceste fonduri au fost virate bugetului de stat, singurul

beneficiar al acestor sume, așa cum arată și normele de lege invocate chiar de expertă.

Experta a dat o interpretare

proprie, aberantă unor articole de lege și norme imperative, arătând că aceste fonduri,

constituite în venituri la bugetul de stat, ar fi purtătoare de dobânzi în favoarea

proprietarilor, cu atât mai mult cu cât, reclamanta, este proprietar al unor păduri,

proprietate privată a Municipiului Brașov, cu domeniul proprietate publică.

Cererea reclamantei este

netemeinică și nelegală, întrucât articolele invocate prescriu clar că R.N.P.- R.

este ținută a acorda numai beneficiul realizat, profitul după deducerea cheltuielilor

efectuate cu administrarea fondului forestier respectiv.

În mod eronat și nelegal

instanța a reținut că cele două fonduri speciale nu constituie cheltuieli de exploatare,

atât timp cât acestea sunt datorate la bugetul de stat sunt destinate regenerării

și conservării fondului forestier național, indiferent de forma de proprietate,

și nu sunt datorate proprietarilor.

Se va acorda beneficiul

obținut, după scăderea efectivă a tuturor plăților către bugetul de stat, cheltuieli

salariale și de administrare, deducerea sumelor depuse în fondurile de conservare,

cheltuieli generale și alte fonduri bugetare obligatorii.

În cauză, s-a dispus efectuarea

unei expertize care să constate care este cuantumul real al sumei datorate, pentru

ce perioadă, având în vedere că s-a pronunțat o ordonanță președințială prin care

s-a dispus sistarea tăierilor, decizie respectată de către pârâte. Expertiza este

nelegală și netemeinică, întrucât nu arată clar care este suma datorată de pârâte,

arată că nu s-a făcut dovada cheltuielilor de exploatare și s-a substituit instanței,

susținând că fondul de conservare și cel de drumuri ar fi datorat de petente, instanța,

fără o minimă motivare, preluând aceste afirmații nelegale și nedovedite.

Astfel, deși invocă prevederile

imperative ale Legii nr. 26/1996, care sunt abrogate prin Legea nr. 46/2008, interpretează

în mod personal și nereal aceste dispoziții imperative.

Conform normelor legale

în vigoare „la R.N.R. se constituie un fond de conservare și regenerare a pădurilor,

purtător de dobândă" aceste fonduri fiind cu destinație specială, limitativă,

la fel ca și cele de drumuri a căror constituire și folosire legală este reglementată

de O.G. nr. 82/2004.

Fondurile respective sunt

venituri la bugetul de stat, respectiv R.N.P. R., nu sunt datorate proprietarului

pădurii și sunt purtătoare de dobândă doar când se constituie la regie, astfel,

este ilegală aplicarea unei dobânzi acestor fonduri, mai ales în favoarea unui proprietar

pe un teren calificat ca fiind domeniul privat al unei autorități publice.

S-a făcut dovada virării

cuantumului fondurilor respective, însă experta nu a ținut cont de ele și nu a calculat

cuantumul real al sumei datorate.

Experta nu a făcut dovada

care este coeficientul de inflație pe care l-a aplicat, care este perioada de timp

luată în calcul și, mai ales, modul de calcul al acestei așa-zise indexări.

Văzând prevederile imperative

ale art. 40 din Legea nr. 1/2000 suma pretinsă nu este reală, întrucât din totalul

pretins trebuie scăzute cheltuielile de administrare și exploatare, așa cum însăși

petenta a recunoscut; suma pretinsă trebuie micșorată, inclusiv, cu valoarea fondului

de conservare constituit conform prevederilor legale, în cuantum de 163.032,15 RON

și cu valoarea fondului de drumuri constituit conform prevederilor legale, în cuantum

de 96.513,95 RON.

Aceste sume au fost constituite

și achitate în conformitate cu prevederile Legii nr. 26/1996 și O.G. nr. 82/2004

și nu sunt în posesia I.C.A.S. București sau a R.N.P. - R.

Cum sumele solicitate

de către petentă în temeiul art. 998 C. civ. au titlu de pretenții pecuniare, s-a

solicitat timbrarea acțiunii la valoare, întrucât este vorba de venituri de drept

comun, și nu bugetare, iar instanța i-a respins excepția de netimbrare, valoarea

sumei solicitate diminuându-se și cu sumele înscrise în facturi fiscale a căror

drept de încasare s-a prescris. Dreptul proprietarului de a pretinde beneficiile

obținute de R.N.P. R., de pe suprafața retrocedată, s-a născut la data validării

respectiv, la data de 30 august 2005. Acțiunea a fost depusă la data de 23

decembrie 2008, iar pentru sumele înscrise în unele facturi fiscale, s-a prescris

dreptul de a le solicita, suma pretinsă reducându-se astfel simțitor.

Beneficiile de la agenți

economici, ce se cuvin a fi plătite către petentă, sunt de 590.040,88 RON, nu de

965.139,27 RON.

Un număr de 19 facturi

fiscale, cu valoarea totală de 1.615.744,47 sunt prescrise, întrucât au fost emise

în perioada septembrie-noiembrie 2005, iar termenul de prescripție s-a împlinit

la data de 30 noiembrie 2008, cererea fiind introdusă în 23 decembrie 2008.

Experta nu a răspuns legal,

motivat și pertinent următoarelor aspecte; situația partizilor de nevoi locale,

adică vânzare masei lemnoase către populație; valoarea finală conține TVA care este

datorat către bugetul statului, nu către municipiul Brașov; procentul de TVA la

data respectivă era de 19%; expertul își depășește sarcina și efectuează calcule

care, in accepțiunea sa, ar conduce la actualizarea sumelor; actualizarea contravalorii

masei lemnoase - aplicarea unui așa-zis indice de inflație nu este dovedit nici

sub aspectul cuantumului, al modului de calcul și al perioadei de timp; deși perioada

de timp supusă expertizei este 30 august 2005 - 01 septembrie 2006, expertul își

construiește întregul capitol pe un text de lege din 2008; fondul de conservare

și regenerare se constituie, conform art. 63 din Legea nr. 26/1996, in vigoare la

acea data: "La R.N.P. se constituie un fond de conservare și regenerarea pădurilor,

purtător de dobândă, din următoarele resurse: 20-25% din încasările realizate din

valorificarea masei lemnoase pe picior provenita din produse principale și secundare;

la stabilirea cuantumului fondului de drumuri - fondul a fost constituit și virat

către R.N.P. R., care în calitate de ordonator de credite l-a utilizat pentru finanțarea

construirii de bunuri proprietate publica a statului, respectiv drumuri forestiere;

Ordonanța nr. 82/2004 a fost abrogată, fără nici o altă precizare din partea legiuitorului;

deoarece el a fost utilizat pentru construirea bunurilor proprietate publica a statului,

expertul face o interpretare greșită și consideră că acest fond se datorează către

R.P.L.P. K. R.A.; se face referire la o adresa către I.T.R.S.V. Brașov, dar fiind

vorba de bani publici, îndreptățită să lămurească regimul juridic al fondului de

drumuri este Curtea de Conturi; aceste concluzii greșite ale expertului atestă că

acesta nu a efectuat expertiza, ci doar a preluat concluziile petentei, fără a îl

consulta și pe recurent și fără a solicita documentele legale care ar fi condus

la o expertiză reală; nu a fost respectată definiția cheltuielilor de exploatare,

care include „taxe și vărsăminte asimilate"; ca atare, atât fondul de conservare

și regenerare, cât și fondul de drumuri sunt cheltuieli de exploatare; calculele

de la obiectivele 2-5 sunt fundamental eronate, a solicitat să se înlăture în totalitate

concluziile expertizei: expertiza avea ca scop principal indicarea sumei certe ce

se datora, însă după instrumentarea și administrarea normelor legale în vigoare;

expertiza este nelegală, întrucât nu a înlăturat din suma pretinsă de petentă cuantumul

fondurilor legale „vărsate" la bugetul de stat.

(II) Recurenta-pârâtă

R.N.R. R. a susținut mai multe critici de nelegalitate și netemeinicie, redate pe

larg în expunerea de motive a cererii.

Analizând cererile de

recurs formulate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul pârâtului Institutul

de Cercetări și Amenajări Silvice, respectiv va respinge, ca inadmisibil, recursul

pârâtei R.N.R. R., pentru următoarele considerente de fapt și de drept;

(I).

Critica referitoare

la excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât nu poate fi

primită, întrucât în circumstanțele cauzei pendinte

- s-a reținut că î

ntre data validării cererii de retrocedare a terenului din litigiu,

în conformitate cu prevederile legilor fondului funciar, și data predării acestui

teren către reclamantă, administrarea imobilului a fost realizată de pârâta

R.N.R. - R., prin

Institutul de Cercetări și Amenajări

Silvice București, prin Ocolul Experimental S. - sunt pe deplin incidente dispozițiile

legale identificate în etapele procesuale anterioare de instanțele fondului.

Premisa raționamentului

juridic pe aspectul contestat nu poate ignora reglementarea inserată în anexa 1

a Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, conform căreia administrarea pădurilor reprezintă

totalitatea activităților cu caracter tehnic, economic și juridic desfășurate de

ocoalele silvice, de structurile de rang superior sau de R.N.R. - R., în scopul

asigurării gestionării durabile a pădurilor, cu respectarea regimului silvic (pct.

1).

Dispozițiile

art. 40 din Legea nr. 1/2000 prescriu în termeni expreși că pentru suprafețele de

pe care s-a exploatat masă lemnoasă în perioada dintre validarea cererilor de retrocedare

și punerea în posesie a proprietarilor, R.N.R. va acorda acestora beneficiul realizat,

după deducerea cheltuielilor de exploatare, și va suporta cheltuielile de împădurire

a suprafețelor neregenerate.

În același sens, sunt

relevante și dispozițiile HG nr. 1105/2003 [art. 1 alin. (3) și (4)], conform cărora

Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice București este unitate subordonată

R.N.R. -

R., având personalitate juridică, cu mențiunea

necesară că această prevedere relevantă pentru cauză a fost preluată și în H.G.

nr. 229/2009 (art. 2), adoptată însă după intrarea în vigoare a Legii nr. 46/2008

- Codul silvic.

În raport de aceste dispoziții

legale, instanțele anterioare au ajuns la o concluzie judicioasă, ce se impune a

fi păstrată, atâta timp cât exploatarea masei lemnoase s-a făcut de pe acest imobil,

aflat în prezent în proprietatea reclamantei, beneficiara directă a sumelor obținute

fiind recurenta-pârâtă, căreia trebuie să i se recunoască legitimarea procesuală

pasivă.

Nu i se poate imputa instanței

de apel că ar fi decis, prin dispozitiv, obligarea în solidar a pârâților, fără

a indica sumele datorate de fiecare dintre aceștia, temeiul în care s-ar datora

și motivele pentru care s-a înlăturat apărarea institutului privind lipsa calității

procesuale pasive, cât timp expunerea de motive a hotărârii atacate a redat conținutul

normelor legale incidente în cauză, interpretate însă în mod coroborat, în privința

fiecărei chestiuni de natură procedurală sau de fond reclamată.

Referirea recurentului-pârât

la dispozițiile art. 75-76 din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic - „art. 75. - Cercetarea

științifică și dezvoltarea tehnologică din domeniul silviculturii se realizează

prin Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice care se reorganizează, prin hotărâre

a Guvernului, în Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice „M.D.", în coordonarea

autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, ca institut național

cu personalitate juridică, precum și prin alte instituții de drept public și privat

care au ca obiect de activitate cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologica

din domeniu; art. 76. - Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice „M.D."

poate avea in administrare ocoale silvice și baze experimentale, potrivit legii,

in care se efectuează cercetări in vederea generalizării rezultatelor in practica

silvica; art. 77. - Cercetarea științifica in domeniul silviculturii este finanțata

de la bugetul de stat, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de

silvicultura" - nu aduce nici un argument de natură juridică pentru susținerea

excepției lipsei calității procesuale pasive în procesul pendinte, întrucât reorganizarea

activității unei enități juridice nu o exonerează pe aceasta de obligațiile convenționale

sau legale asumate până la acel moment.

Criticile referitoare

la fondul raportului juridic litigios nu pot fi reținute, întrucât în mare parte

se întemeiază pe nemulțumirea acestei părți față de concluziile raportului de expertiză

efectuat în cauză, referirea la conținutul anumitor dispoziții legale fiind strict

formală, interpretarea proprie neputând fi luată în considerare în lipsa unor argumente

juridice convingătoare.

Instanțele fondului, pe

aspectul pretinselor critici ce vizează fondul raportului juridic litigios, au reținut

cu claritate că premisele raportului juridic litigios au fost tranșate anterior

promovării procesului de față, prin efectul unor hotărâri judecătorești irevocabile.

Astfel,

p

rin Hotărârea

Comisiei Județene Brașov de aplicare a Legii nr. 247/2005 a fost validată propunerea

Comisiei Locale a Municipiului Brașov de aplicare a acestei legi privind reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere în suprafață de 4.237,45

ha, pentru Municipiul Brașov.

Această hotărâre a fost atacată de pârâții R.N.R. - R. - Institutul

de Cercetări și Amenajări Silvice București, acțiunea fiind respinsă prin sentința

civilă nr. 1707 din 24 februarie 2006, irevocabilă prin decizia civilă nr. 800 R/28

noiembrie 2006 a Tribunalului Brașov.

Important de reținut în economia cauzei pendinte este și faptul că

Municipiul Brașov a solicitat, încă din momentul derulării acestui prim proces,

sistarea exploatării de masă lemnoasă de pe terenurile acestuia, pe cale de ordonanță

președințială, cererea fiind admisă prin sentința civilă nr. 6451 din 01

septembrie 2006, ulterior având loc și predarea-primirea fizică a terenurilor, conform

proceselor-verbale depuse la dosarul cauzei.

Mai mult, s-a reținut că la data de 22 februarie 2008, a avut loc o

întâlnire între reprezentanții părților, având ca obiect semnarea protocolului de

predare-primire a terenurilor, ocazie cu care a fost semnată o minută din care rezultă

că există un conflict între părți cu privire la data de la care trebuie acordate

sumele de bani prevăzute în protocol, menționându-se că predarea fizică a suprafeței

prevăzute în Hotărârea nr. 141/2005 s-a făcut în perioada 30 ianuarie 2007 - 08

februarie 2007.

Din conținutul acestei minute, rezultă poziția diferită a părților

cu privire la data de la care se datorează sumele prevăzute în protocol, pârâtele

susținând calcularea acestora de la data comunicării deciziei civile nr. 800/R/28

noiembrie 2006, iar

reclamanta, de la data emiterii Hotărârii nr.

141 din 30 august 2005.

Instanța anterioară, în

circumstanțele cauzei pendinte, pe deplin stabilite, a concluzionat în mod judicios

că, în ce privește fondul de conservare și regenerare a pădurilor, acesta se constituie

și este în sarcina administratorului fondului forestier, care până la data predării

efective a terenurilor forestiere a fost recurenta-pârâtă (administrator care îl

are la dispoziție în contul său, fiind un fond purtător de dobândă, neimpozabil,

deductibil fiscal, având regimul rezervelor fiscale).

În drept, pe aspectul

reclamat, în mod corect instanța de apel a avut în vedere dispozițiile exprese ale

art. 63 ale Legii nr. 26/1996, respectiv dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea

nr. 46/2008, cadru normativ care configurează natura juridică a fondurilor în discuție.

Cât privește fondul de

drumuri, acesta a fost reglementat prin art. 7 al O.G. nr. 82/2004, prevedere ce

a fost preluată în art. 5 din Legea nr. 56/2010, fiind la rândul său un fond purtător

de dobânzi, sumele rămase disponibile la sfârșitul anului calendaristic fiind reportate

în anul următor, cu aceeași destinație.

În consecință, s-a apreciat

corect că și această sumă trebuie restituită proprietarului fondului forestier.

Din interpretarea

prevederilor legale mai sus indicate, rezultă că cele două fonduri speciale, respectiv

fondul de conservare și regenerare a pădurilor și fondul de drumuri nu constituie

cheltuieli de exploatare, astfel că în mod corect s-a stabilit că acestea nu pot

fi deduse din cuantumul total al prejudiciului suferit de reclamantă.

S-a concluzionat

astfel judicios că obligația de restituire a sumelor rezultate urmare exploatării

masei lemnoase de pe terenurile proprietatea intervenientului și date în administrarea

reclamantei, rezultă din lege, legiuitorul umărind să dea eficiență principiului

reparării integrale a prejudiciului suferit de aceasta, urmare atitudinii culpabile

a pârâților.

Pârâții cunoșteau,

aspect necontestat în cauză, că terenurile se aflau în procedura specială de reconstituire

a proprietății, potrivit legilor fondului funciar, având obligația să asigure paza

și protecția vegetației forestiere de pe terenurile solicitate de foștii proprietari,

conform art. 35 din Legea nr. 1/2000, iar nu să procedeze la exploatarea acestora.

Expertiza efectuată în

cauză, inclusiv răspunsul la obiecțiunile formulate, nu au făcut altceva decât să

calculeze și să aplice dispozițiile legale în materie, particularităților cauzei

pendinte, configurate în mare parte prin înscrisurilor administrate de părți, inclusiv

prin efectul unor hotărâri judecătorești irevocabile.

Relevant, în economia

cauzei pendinte, este și faptul că, după depunerea răspunsului la obiecțiunile,

nici una dintre pârâte nu a mai formulat alte obiecțiuni.

Critica referitoare la

necesitatea existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile, nu poate fi primită,

întrucât cuantumul sumei și data de la care aceasta este datorată constituie chiar

obiectul de judecată al cauzei pendinte, ce s-a impus a fi cercetat și dezlegat.

Nemulțumirile recurentei-pârâte

față de concluziile raportului de expertiză pot fi cercetate în recurs numai dacă

constituie obiectul unor critici pertinente de nelegalitate, în accepțiunea

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - ipoteze concrete de lipsă de temei legal sau de

încălcare și aplicare greșită a legii.

Expertiza efectuată în

cauză nu s-a substituit instanței de judecată, atunci când a concluzionat în privința

fondului de conservare și a celui de drumuri, iar instanța anterioară nu a preluat

în mod mecanic concluziile acestei probe, întrucât operațiunea de administrare și

apreciere a probatoriului, s-a fundamentat pe dispoziții legale exprese, identificate

în mod corect în fața instanțelor anterioare, al căror conținut a fost interpretat

în mod coroborat.

Toate celelalte critici

care exprimă nemulțumirile recurentei-pârâte față de modalitatea de efectuare a

raportului de expertiză - modul de calcul al sumelor datorate, semnificația acestora,

modalitatea de evidențiere a acestora în evidențele patrimoniale ale părților, destinația

acestora, situația vânzărilor către populație și a caracteristicilor masei lemnoase

etc. - nu pot fi primite, întrucât constituie critici de netemeinicie ce exced dispozițiilor

art. 304 C. proc. civ.

Critica referitoare la

excepția netimbării acțiunii, nu poate fi primită, întrucât, în cauză, așa cum corect

s-a apreciat, sunt incidente dispozițiile art. 42 din Legea nr. 1/2000, republicată,

care exceptează de la timbraj acțiunile și cererile în justiție, cererile accesorii

și incidentale rezultate din aplicarea Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000.

Cu privire la excepția

prescripției dreptului de a mai solicita unele sume de bani, s-a apreciat corect

că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958,

între părți derulându-se două procese, unul pornit în anul 2005, care a făcut obiectul

Dosarului nr. 12399/2005 al Judecătoriei Brașov, prin care s-a contestat hotărârea

Comisiei Județene Brașov de validare a propunerii de reconstituire a dreptului de

proprietate asupra terenurilor forestiere, iar celălalt pornit în anul 2006, prin

care s-a solicitat sistarea exploatării de masă lemnoasă. Aceste cereri de chemare

în judecată au avut efectul întreruptiv de prescripție reglementat în texul de lege

mai sus-menționat.

Criticile referitoare

la rata inflației, respectiv la dobânda legală, nu pot fi primite, pentru aceleași

argumente pe care instanța anterioară le-a inserat în expunerea de motive a hotărârii

- pe lângă dobânda legală, ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte

daune ce au caracter compensatoriu și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat

prin erodarea creanței datorată inflației, după ce a ajuns la scadență; valoarea

acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominală a creanței

și valoarea sa reală la data executării; actualizarea în funcție de rata inflației

este fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții, dobânda

este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea

valorii reale a obligației bănești.

(II) Recursul pârâtei

R.N.R. R. va fi respins ca inadmisibil, pentru următoarele considerente de fapt

și de drept:

În drept, recursul este

o cale extraordinară de atac iar soarta sa depinde, în primul rând, de necesitatea

respectării principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac. Acest principiu

impune ca părțile din litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de

legiuitor, știut fiind că partea care nu a declarat apel nu are deschisă calea de

atac a recursului.

În speța supusă analizei,

pârâta R.N.R. R. nu a declarat apel, sancțiunea decurgând din această pasivitate

în exercitarea drepturilor procedurale, fiind neechivocă.

Așa fiind, pentru considerentele

de fapt și de drept arătate, pe temiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul pârâtului Institutul

de Cercetări și Amenajări Silvice, și, ca inadmisibil, recursul pârâtei R.N.R. R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS)

împotriva deciziei nr. 71/Ap din 17 mai 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de pârâta R.N.R. R. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie

2012.