ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1876/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.20 din 22

ianuarie 2009, Tribunalul Bacău a respins ca inadmisibilă acțiunea A.F.P.

Onești, în contradictoriu cu pârâții SC C. SRL și SC O. SA prin lichidator

judiciar S.P.R.L.P.T.

Pentru a

pronunța această sentință instanța de fond a reținut în ce privește excepția

autorității de lucru judecat, că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1201 C. civ.

conform cărora „Este lucru judecat atunci când a doua cerere are același

obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută

de le și în contra lor în aceeași calitate

”

.

În Dosarul

nr. 541/110/2005, în care Tribunalul Bacău a pronunțat sentința civilă nr. 1087

din 21 mai 2007 reclamant a fost lichidatorul judiciar al SC O. SA Onești -

I.P.U.R.L.P.T., iar A.F.P. Onești, reclamanta din prezenta

cauză, a avut calitatea procesuală de

intervenient, iar temeiul legal al acțiunii a fost art.77 din

Legea nr.

85/2006, în timp ce în speța de față reclamanta a invocat dispozițiile art. 81

coroborat cu

art. 73 alin. (2) din O.G. nr. 61/2002,

art. 147 alin. (10) coroborat cu art. 150 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003

privind

Codul de procedură fiscală.

Referitor

la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a admis-o și a respins ca

atare acțiunea, având în vedere dispozițiile art. 255 C. proc. civ., care

reglementează actul procedural denumit „hotărâre

judecătorească” și căile de atac care se pot exercita

împotriva acestui

act procedural.

Apelul

declarat împotriva acestei sentințe de către reclamanta A.F.P. București a fost

respins ca nefondat de Curtea de Apel Bacău, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, prin decizia nr. 66 din 10 noiembrie 2009,

respingându-se totodată și cererea de aderare la apel formulată de SC O. SA

prin lichidator judiciar P.T.S.P.R.L.

În

argumentarea acestei decizii instanța de apel a reținut că în fond a fost

făcută o corectă aplicare a prevederilor legale. Codul de procedură civilă a

mai reținut instanța de apel, prevede căile de atac și părțile care au

exercițiul acestor drepturi.

Efectul juridic pentru terțe persoane care ar justifica

un interes față de litigiul purtat de părți

este acela că nu îi este opozabilă hotărârea luată,

terții putând formula acțiuni civile prin care să urmărească realizarea

propriului drept.

A mai

reținut Curtea de Apel că acțiunea formulată de A.F.P. Onești este într-adevăr

inadmisibilă, neputându-se dispune anularea unei hotărâri judecătorești decât

în situațiile prevăzute de Codul de procedură civilă, în care nu se încadrează

acțiunea apelantei - reclamante.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.F.P. Onești întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta

a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ.

pentru a susține, în esență, că hotărârea pronunțată este nemotivată, că deși a

invocat excepția autorității lucrului judecat care s-a consemnat în preambulul

hotărârii faptul că s-a invocat această excepție, nu se reflectă în

dispozitivul sentinței fondului. A mai arătat recurenta că instanța de apel s-a

mulțumit să respingă acțiunea ca inadmisibilă fără să examineze celelalte

motive ale acțiunii prin care s-a invocat incidența în cauză a O.G. nr. 61/2002

și a O.G. nr. 92/2003. În temeiul acestor argumente recurenta a solicitat

desființarea hotărârii judecătorești recurate și modificarea în tot a acesteia

în sensul admiterii acțiunii.

Intimata

a răspuns punctual la argumentele aduse de recurentă în sprijinul motivului de

nelegalitate invocat apreciind că hotărârea judecătorească nu poate forma

obiectul unei acțiuni în anulare, decât în condițiile expres prevăzute de lege.

Sentința a cărei anulare se cere potrivit intimatei se bucură de puterea lucrului

judecat asupra problemelor ce au format obiectul judecății întemeiată pe probe și

pe convingerea instanței și nu ar putea fi anulată. Intimata a învederat că

terțele persoane pot formula acțiuni civile proprii prin care să urmărească realizarea

dreptului și că o astfel de acțiune a fost promovată de lichidator, iar

recurenta a avut calitatea de intervenient în interes propriu în acel proces. A

invocat în sprijinul ultimului argument dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. f)

din Legea insolvenței nr. 85/2006.

Recursul

este nefondat.

Motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii.

Înalta

Curte analizând motivul de nelegalitate invocat de recurentă fără o

sistematizare și încadrare în ipotezele dispozițiilor art.304 alin. (9) C.

proc. civ., va lua în examinare numai acele susțineri care ar putea să vizeze

nelegalitatea deciziei criticate.

1.- În

esență, recurenta a pus în discuție excepția inadmisibilității asupra căreia

s-a oprit instanța de fond atunci când a respins acțiunea. Este neîndoielnic

faptul că în cauză s-a cerut instanței de fond să constate nulitatea absolută a

sentinței judecătorești nr. 655/2005 pronunțată de Judecătoria Onești în Dosarul

nr. 989/2005.

Pornind

de la natura juridică a sentinței, aceea de act jurisdicțional prin care se

urmărește să se concretizeze dreptul subiectiv prin aplicarea unor norme de

drept concrete este evident că hotărârea pronunțată este investită cu forță

executorie și se supune controlului judiciar prin căile de atac prevăzute de

lege.

Excepția

asupra căreia s-au oprit instanțele anterioare vizează inadmisibilitatea de

ordin subiectiv, care se exprimă în alți termeni în faptul că pretențiile reclamantei

recurente nu pot fi ocrotite pe calea procesuală aleasă. Tocmai acest efect  al

excepției a fost analizat de prima instanță iar concluzia acesteia exprimată

prin soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii este corectă.

După

analiza acestei excepții, care primează oricărei analize, instanțele nu puteau

să pășească la examinarea autorității lucrului judecat sau a altor chestiuni de

fond care vizau în final și aplicarea dispozițiilor O.G. nr. 61/2002 și O.G.

nr. 92/2003 invocate și în recurs.

Prin

urmare, în dispozitivul sentinței trebuia reflectată numai soluția de

respingere a acțiunii ca inadmisibilă chiar dacă în apărare s-au invocat și

alte excepții.

invocă neexaminarea autorității de lucru judecat, recurenta nu a argumentat

expres aceste susțineri cu referire la elementele și condiții cerute pentru analiza

acestei excepții. În alte cuvinte nu s-a arătat care sunt hotărârile care au tranșat

același diferend juridic.

În

consecință, criticile aduse deciziei pronunțată de instanța de apel nu

întrunesc nicio ipoteză a motivului  de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., recursul urmând să fie respins.

Văzând

și dispozițiile art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata

cheltuielilor de judecată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.F.P. Onești împotriva deciziei nr. 66 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta reclamantă la 2.000

lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC C. SRL Onești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

mai 2010.