ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1876/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.20 din 22 ianuarie 2009, Tribunalul Bacău a respins ca inadmisibilă acțiunea A.F.P. Onești, în contradictoriu cu pârâții SC C. SRL și SC O. SA prin lichidator judiciar S.P.R.L.P.T. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut în ce privește excepția autorității de lucru judecat, că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1201 C. civ. conform cărora „Este lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de le și în contra lor în aceeași calitate ” . În Dosarul nr. 541/110/2005, în care Tribunalul Bacău a pronunțat sentința civilă nr. 1087 din 21 mai 2007 reclamant a fost lichidatorul judiciar al SC O. SA Onești - I.P.U.R.L.P.T., iar A.F.P.

Onești, reclamanta din prezenta cauză, a avut calitatea procesuală de intervenient, iar temeiul legal al acțiunii a fost art.77 din Legea nr. 85/2006, în timp ce în speța de față reclamanta a invocat dispozițiile art. 81 coroborat cu art. 73 alin. (2) din O.G. nr. 61/2002, art. 147 alin. (10) coroborat cu art. 150 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a admis-o și a respins ca atare acțiunea, având în vedere dispozițiile art. 255 C. proc. civ., care reglementează actul procedural denumit „hotărâre judecătorească” și căile de atac care se pot exercita împotriva acestui act procedural. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de către reclamanta A.F.P.

București a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 66 din 10 noiembrie 2009, respingându-se totodată și cererea de aderare la apel formulată de SC O. SA prin lichidator judiciar P.T.S.P.R.L. În argumentarea acestei decizii instanța de apel a reținut că în fond a fost făcută o corectă aplicare a prevederilor legale. Codul de procedură civilă a mai reținut instanța de apel, prevede căile de atac și părțile care au exercițiul acestor drepturi. Efectul juridic pentru terțe persoane care ar justifica un interes față de litigiul purtat de părți este acela că nu îi este opozabilă hotărârea luată, terții putând formula acțiuni civile prin care să urmărească realizarea propriului drept.

A mai reținut Curtea de Apel că acțiunea formulată de A.F.P. Onești este într-adevăr inadmisibilă, neputându-se dispune anularea unei hotărâri judecătorești decât în situațiile prevăzute de Codul de procedură civilă, în care nu se încadrează acțiunea apelantei - reclamante. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.F.P. Onești întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. pentru a susține, în esență, că hotărârea pronunțată este nemotivată, că deși a invocat excepția autorității lucrului judecat care s-a consemnat în preambulul hotărârii faptul că s-a invocat această excepție, nu se reflectă în dispozitivul sentinței fondului.

A mai arătat recurenta că instanța de apel s-a mulțumit să respingă acțiunea ca inadmisibilă fără să examineze celelalte motive ale acțiunii prin care s-a invocat incidența în cauză a O.G. nr. 61/2002 și a O.G. nr. 92/2003. În temeiul acestor argumente recurenta a solicitat desființarea hotărârii judecătorești recurate și modificarea în tot a acesteia în sensul admiterii acțiunii. Intimata a răspuns punctual la argumentele aduse de recurentă în sprijinul motivului de nelegalitate invocat apreciind că hotărârea judecătorească nu poate forma obiectul unei acțiuni în anulare, decât în condițiile expres prevăzute de lege. Sentința a cărei anulare se cere potrivit intimatei se bucură de puterea lucrului judecat asupra problemelor ce au format obiectul judecății întemeiată pe probe și pe convingerea instanței și nu ar putea fi anulată.

Intimata a învederat că terțele persoane pot formula acțiuni civile proprii prin care să urmărească realizarea dreptului și că o astfel de acțiune a fost promovată de lichidator, iar recurenta a avut calitatea de intervenient în interes propriu în acel proces. A invocat în sprijinul ultimului argument dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. f) din Legea insolvenței nr. 85/2006. Recursul este nefondat. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Înalta Curte analizând motivul de nelegalitate invocat de recurentă fără o sistematizare și încadrare în ipotezele dispozițiilor art.304 alin. (9) C. proc.

civ., va lua în examinare numai acele susțineri care ar putea să vizeze nelegalitatea deciziei criticate. 1.- În esență, recurenta a pus în discuție excepția inadmisibilității asupra căreia s-a oprit instanța de fond atunci când a respins acțiunea. Este neîndoielnic faptul că în cauză s-a cerut instanței de fond să constate nulitatea absolută a sentinței judecătorești nr. 655/2005 pronunțată de Judecătoria Onești în Dosarul nr. 989/2005. Pornind de la natura juridică a sentinței, aceea de act jurisdicțional prin care se urmărește să se concretizeze dreptul subiectiv prin aplicarea unor norme de drept concrete este evident că hotărârea pronunțată este investită cu forță executorie și se supune controlului judiciar prin căile de atac prevăzute de lege.

Excepția asupra căreia s-au oprit instanțele anterioare vizează inadmisibilitatea de ordin subiectiv, care se exprimă în alți termeni în faptul că pretențiile reclamantei recurente nu pot fi ocrotite pe calea procesuală aleasă. Tocmai acest efect al excepției a fost analizat de prima instanță iar concluzia acesteia exprimată prin soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii este corectă. După analiza acestei excepții, care primează oricărei analize, instanțele nu puteau să pășească la examinarea autorității lucrului judecat sau a altor chestiuni de fond care vizau în final și aplicarea dispozițiilor O.G. nr. 61/2002 și O.G. nr. 92/2003 invocate și în recurs. Prin urmare, în dispozitivul sentinței trebuia reflectată numai soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă chiar dacă în apărare s-au invocat și alte excepții.

2. Deși invocă neexaminarea autorității de lucru judecat, recurenta nu a argumentat expres aceste susțineri cu referire la elementele și condiții cerute pentru analiza acestei excepții. În alte cuvinte nu s-a arătat care sunt hotărârile care au tranșat același diferend juridic. În consecință, criticile aduse deciziei pronunțată de instanța de apel nu întrunesc nicio ipoteză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmând să fie respins. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.F.P. Onești împotriva deciziei nr. 66 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta reclamantă la 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC C. SRL Onești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2010.