ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1365/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1365/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Prin
acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj la data de 29 august
2008 și precizată prin cererea din data de 29 septembrie 2008, reclamanta
SC T.C. SA
a solicitat în contradictoriu
cu pârâta SC G.I. SA, să se constate nulitatea absolută a Hotărârii adoptată de
A.G.E.A. societății pârâte din data de 14 iulie 2008, prin care s-a aprobat
raportul de expertiză privind evaluarea terenurilor situate în: Cluj Napoca,
respectiv Baza Sportivă de Agrement, a terenului situat în Stațiunea Băișorii -
Cabana G. - și a terenului situat în aceiași stațiune respectiv Cabana S.
În motivare reclamanta a susținut că
potrivit actului de înființare, Decizia nr. 554/1990 a prefectului Județ Cluj,
a dobândit terenul aparținând bazei sportive care a intrat astfel în
patrimoniul său. Cu privire la terenurile aparținând celor două cabane din
Stațiunea Băișorii, reclamanta arată că le deține în baza unui contract de
închiriere încheiat cu Primăria Băișoara.
În raport de titlurile pe care le
exhibă cu privire la cele trei terenuri și construcțiile aferente reclamanta apreciază
că, hotărârea, adoptată de A.G.E.A. din data de 14 iulie 2008 de aprobare de
către acționariatul pârâtei a rapoartelor de evaluare a terenurilor în vederea
depunerii documentației pentru atestarea dreptului de proprietate este lovită
de nulitate absolută neexistând un suport legal care să ateste vreun drept al
pârâtei asupra terenurilor.
Prin întâmpinarea depusă la data de 13
octombrie 2008 pârâta s-a apărat susținând că, prin protocoale încheiate la
data înființării societăților, urmare divizării fostului T.A.G.C.I.M. Cluj,
s-au stabilit cotele părți indivize asupra patrimoniului preluat de societățile
nou înființate, în prezent cota sa indiviză fiind de 16,95% astfel cum este
menționat și în raportul de expertiză aprobat de A.G.E.A., context în care prin
acțiunea în anulare promovată, reclamanta urmărește să conserve o stare de fapt
contrară legii și hotărârilor judecătorești pronunțate, care au statuat asupra
cotelor părți deținute de cele două societăți asupra terenurilor și
construcțiilor ce le-au revenit prin protocoalele de înființare și actele
ulterioare.
Prin sentința comercială nr. 123/CC
din 15 decembrie 2008 Tribunalul Comercial Cluj a respins ca neîntemeiată
acțiunea în anulare promovată de reclamanta apreciind că interesul pe care
reclamanta tinde să îl ocrotească este strict personal cu referire la dreptul
său de proprietate pe care pretinde că îl are asupra imobilelor.
Sub un al doilea aspect, tribunalul
constată că prin hotărârea A.G.E.A. din 14 iulie 2008 nu s-a luat nicio măsură
care să o privească direct pe reclamantă și să-i afecteze drepturile.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială
de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 3 din 1 aprilie
2009 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței
fondului.
Instanța de control devolutiv a
confirmat ca legale și temeinice dezlegările în fapt și în drept statuate de
prima instanță, constatând că aprobarea documentației tehnice și începerea
demersurilor pentru obținerea certificatelor de atestare a dreptului de
proprietate nu este de natură să-i afecteze vreun drept al reclamantei, cu atât
mai mult cu cât din conținutul documentelor rezultă că expertul a menționat în
mod expres că imobilele sunt deținute în coproprietate cu arătarea corectă a cotelor
ce revine reclamantei și pârâtei.
Împotriva acestei decizii
reclamanta a declarat recurs la data de 15 mai 2009, în termen legal, solicitând
casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele
de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținând în
argumentarea criticilor de nelegalitate că instanța trebuia să analizeze legalitatea
și temeinicia rapoartelor de expertiză și a documentației care a stat la baza
lor, acesta fiind motivul de nulitate al hotărârii atacate.
În opinia recurentei instanțele nu au
înțeles obiectul acțiunii, limitându-se la o analiză formală a hotărârii
adunării generale.
4.1. Recursul este nefondat pentru
considerentele ce urmează:
Motivul de nelegalitate reglementat de
art. 304 pct. 6 are în vedere situațiile de plus petita sau ultra petita când
instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
În cauză, obiectul cererii deduse
judecății a vizat constatarea nulității absolute a hotărârii adoptate de
adunarea generală a acționarilor societății pârâte la data de 14 iulie 2008
prin care au fost aprobate rapoartele de expertiză întocmite pentru trei
imobile în vederea obținerii certificatului de atestare a dreptului de
proprietate.
Rațiunile care au condus la
respingerea acțiunii atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, se
circumscriu obiectului cererii introductive și argumentelor reclamantei, așa
încât nu rezultă nici un aspect care să impună concluzia susținută de
reclamanta recurentă în sensul că instanța s-a pronunțat ultra petita.
Distinct de acestea, Înalta Curte
subliniază că acțiunea în anulare reglementată de art. 132 din Legea nr. 31/1990
republicată vizează verificarea legalității hotărârilor adoptate de adunarea
generală a acționarilor în raport de legea sau actul constitutiv, or, sub acest
aspect recurenta reclamantă nu a invocat nici un motiv de nelegalitate, în
măsura în care nu a contestat dreptul adunării generale de a aproba, rapoartele
și documentația necesară eliberării certificatului de atestare a dreptului de
proprietate, sau modul de desemnare a expertului.
Susținerea recurentei în sensul că
instanțele erau datoare să examineze conținutul și temeinicia concluziilor
rapoartelor de evaluare și a documentației întocmite pentru atestarea dreptului
de proprietate, excede verificărilor impuse de soluționarea acțiunii în anulare
formulate, competența analizării lor aparținând instituției publice
îndreptățite să elibereze certificatul de atestare a dreptului de proprietate
potrivit dispozițiilor Legii nr. 137/2002 și H.G. nr. 834/1991 care reglementează
procedura de eliberare a certificatelor de atestare a drepturilor de proprietate.
În alte cuvinte verificarea
rapoartelor de evaluare și a documentației întocmite, conformitatea lor cu
legea și drepturile conferite societății pârâte prin actele de înființare,
aparține instituției de resort abilitată să elibereze certificatul de atestare
a dreptului de proprietate, reclamanta recurentă putând să-și valorifice la
rândul său în calitate de coindivizară, drepturile ce i-au fost recunoscute,
urmând aceiași procedură prevăzute de actele normative susmenționate.
În ce privește motivul de nelegalitate
prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - când instanța a interpretat greșit,
actul dedus judecății schimbând natura sa ori înțelesul neîndoielnic al
acestuia - invocarea sa au un caracter pur formal, nefiind susținută de
argumentele pertinente în sensul ipotezei prevăzute de textul de lege.
Pentru rațiunile mai sus înfățișate,
Înalta Curte - în temeiul art. 312 alin. (1) a respins prezentul recurs ca nefondat,
constatând că niciunul din motivele de nelegalitate pe care recurenta își
întemeiază recursul, nu subzistă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat recursul
declarat de reclamantul SC T.C. SA Cluj Napoca, împotriva Deciziei civile nr. 3
din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de
contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 23 aprilie 2010.