ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1167/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1167/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând asupra recursurilor de față, din actele și lucrările dosarului, constată că la dosarul Înaltei Curți a fost depusă la data de 18 februarie 2010 o cerere de renunțare la recursul declarat împotriva Deciziei Curții de Apel Pitești nr. 85 din 9 septembrie 2009 de către recurenta pârâtă SC A. SA Pitești prin reprezentant legal. Cât privește recursul declarat de recurenții - intervenienți în interesul pârâtei: D.I. și D.S., deși aceștia insistă în judecarea lui, Înalta Curte îl va respinge ca neavenit întrucât caracterul accesoriu al cererii de intervenție obligă la această soluție. În cazul intervenției voluntare accesorii, terțul nu invocă o pretenție proprie și nu urmărește obținerea unei hotărâri prin care părțile inițiale să fie condamnate față de el.
Acest terț, care intervine printr-o asemenea cerere, dorește să apere drepturile uneia dintre părțile inițiale, iar instanța să pronunțe o soluție în favoarea părții pentru care a intervenit. Acest terț nu devine reprezentantul acelei părți și nici înlocuitorul ei. Ca regulă generală, intervenția voluntară accesorie este admisibilă în toate materiile, întrucât este o simplă apărare. Legea stabilește că terțul din cererea de intervenție accesorie are o poziție subordonată părții pe care o apără, dispunând că acesta nu poate face decât acele acte de procedură care profită părții respective. Cererea de intervenție voluntară accesorie, fiind o simplă apărare în favoarea uneia dintre părțile aflate deja în proces, se judecă întotdeauna împreună cu cererea introductivă de instanță și urmează soarta acesteia.
Pentru aceste considerente, având în vedere principiul disponibilității în procesul civil și dispozițiile art. 56 C. proc. civ. cu referire la art. 316 și 298 C. proc. civ. se va lua act de renunțarea SC A. SA la judecata recursului declarat împotriva Deciziei Curții de Apel Pitești nr. 85 din 9 septembrie 2009. Având în vedere soluția ce se va da față de recursul pârâtei, recursul formulat de intervenienții în interesul acesteia împotriva aceleiași decizii se va respinge ca neavenit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Ia act de renunțarea SC A. SA la judecata recursului declarat împotriva Deciziei Curții de Apel Pitești nr. 85 din 9 septembrie 2009. Respinge recursul formulat de recurenții - intervenienți în interesul pârâtei D.I. și D.S. împotriva aceleiași decizii, ca neavenit. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 martie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.