ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1286/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 iulie 2011, reclamantul B.M. a solicitat instanței să constate că a obținut prin uzucapiunea de 30 de ani un teren de 980 mp și prin accesiune a devenit proprietarul a ⅓, respectiv 40 mp, din construcția casă de locuit, demolată, situată în București, str. V.B., sector 3. Prin sentința nr. 1396 din 27 iunie 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a respins acțiunea, astfel cum a fost precizată de reclamantul B.M., în contradictoriu cu pârâtul P.C., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă.

Prin decizia nr. 438A din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul reclamantului B.M.; a fost schimbată în tot sentința atacată, în sensul că s-a respins acțiunea, ca inadmisibilă. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că problema legitimității pasive a pârâtului în prezenta cauză este nerelevantă în condițiile în care terenul în suprafață de 204 mp, ce reprezintă o cota de ¼ din suprafața totală a făcut obiectul unui contract de donație autentificat în anul 1977, intrând în aceste condiții, sub incidența prevederilor Legii nr. 58/1974 și trecând în proprietatea statului și în folosința cumpărătorilor pe durata existenței construcției.

Având în vedere că într-o acțiune în uzucapiune, calitatea procesuală pasivă aparține ultimilor proprietari reali ai terenului, în situația în care obiect al uzucapiunii îi formează porțiuni de teren care au aparținut în drept unor subiecte de drept diferite, ipoteză care de altfel se regăsește și în speță, instanța de apel a constatat că în prezenta cauză, alături de pârâtul chemat în judecată trebuia să figureze și entitatea juridică care exercită prerogativele dreptului de proprietate preluat în anul 1977 de către stat, în temeiul Legii nr. 58/1974.

Din această perspectivă, instanța de apel a constatat că soluția primei instanțe nu este corectă, tribunalul nedând relevanța juridică corespunzătoare aspectelor anterior evidențiate, în sensul că pârâtul persoana fizică chemat în judecată are legitimitate procesuală pasivă, dar, raportate la suprafața de teren pentru care se cere constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, nu i se poate recunoaște în exclusivitate calitatea procesuală pasivă, ci doar alături de stat sau de autoritatea administrativ teritorială care exercită dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 204 mp, obiect al contractului de donație. Instanța de apel a mai reținut faptul că este neîntemeiată susținerea reclamantului în sensul că prin abrogarea Legii nr. 58/1974, efectele produse de aceasta sunt înlăturate automat, astfel că singurul care are calitate procesuală pasivă în cauză este pârâtul.

În ceea ce privește critica relativă la neunirea excepției lipsei calității procesuale pasive cu fondul, instanța de apel a reținut că potrivit prevederilor art. 137 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor procesuale, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, cu precizarea că excepțiile pot fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură eu dezlegarea în fond a pricinii. Prin decizia nr. 3421 din 18 iunie 20J3 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a constatat nulitatea recursului declarat de reclamant împotriva deciziei curții de apel.

Instanța de recurs a apreciat că succesiunea de afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs. În cererea de recurs nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ori dispozițiiie legale încălcate, ci se reproșează instanței de apel „(...) s-a pronunțat pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului fără a administra alte probe și a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului”.

Criticile pe care recurentul-reclamant le supune analizei în calea extraordinară de atac a recursului vizează exclusiv nemulțumirile acestuia față de soluțiile pronunțate în cauză. Astfel, susținerile recurentului-reclamant nu se circumscriu niciunui caz de casare și nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanța de recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este necesară raportarea Ia conținutul deciziei obiect al căii extraordinare de atac, cu indicarea modalității în care instanța de judecată nu s-a conformat dispozițiilor legale incidente. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamantul B.M., în temeiul dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ., solicitând anularea hotărârii atacate, rejudecarea recursului și admiterea acestei căi de atac. În motivarea cererii, contestatorul a arătat că instanța de recurs a omis să analizeze motivele de recurs invocate și era obligată să examineze cauza în întregime, atât sub aspectul legalității, cât și al temeiniciei. Invocarea din oficiu a nulității recursului nu este de natură să facă inaplicabil art. 318 C. proc. civ., ca temei al contestației în anulare. Instanța are obligația să cerceteze toate susținerile părților și să motiveze pentru ce le înlătură. Instanța de recurs nu a analizat principalul motiv de casare, prin care s-a invocat faptul că instanța de apel s-a pronunțat cu privire Ia excepția lipsei calității procesuale a pârâtului, fără să admită nici un fel de probe și astfel, a fost încălcat principiul contradictorialității.

Conform art. 318 C. proc. civ., omisiunea din greșeală, a instanței de recurs de a cerceta vreunul din motivele de casare invocate atrage ca sancțiune, anularea deciziei pronunțate, fiind unul din motivele limitativ și expres prevăzute de lege pentru admiterea contestației în anulare. Instanța de recurs nu s-a pronunțat nici asupra motivului prin care s-a invocat faptul că instanța de apel a soluționat excepția lipsei calității procesuale a pârâtului fără a intra în cercetarea fondului. Prin hotărârea dată fără a se evoca fondul s-au produs încălcări grave ale unor drepturi și libertăți fundamentale, încălcări constatate de C.E.D.O. în jurisprudența sa cu privire Ia art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

Intimatul P.C. a formulat cerere de intervenție accesorie în apărarea reclamantului B.M., în temeiul dispozițiilor art. 49 C. proc. civ. În motivarea cererii de intervenție, s-a arătat că dreptul material aparține în totalitate lui B.M., care a achitat suma convenită pentru cumpărarea imobilului, posedă terenul și îl folosește din anul 1974 și trebuie să beneficieze de drepturile reale. Instanțele s-au pronunțat cu superficialitate asupra dreptului pretins, cauza nefiind complexă. Pretențiile reclamantului sunt îndreptățite conform drepturilor ce i se cuvin și intimatul a solicitat în fața instanței de recurs ca reclamantul să fie pus în drepturi.

Cererea de intervenție accesorie este inadmisibilă pentru considerentele ce succed: Intervenția este acea instituție procesuală care conferă terțului posibilitatea de a participa din proprie inițiativă într-un proces în curs de judecată între câte persoane, în scopul valorificării unui drept propriu sau pentru a sprijini apărarea reclamantului sau pârâtului. Așadar, intervenția accesorie este o cerere incidență prin intermediul căreia o terță persoană interesată în soluționarea litigiului, intervine în procesul civil pentru apărarea drepturilor uneia dintre părțile principale. În cazul admiterii cererii de intervenție, terțul dobândește calitatea de parte în proces, iar hotărârea ce se va pronunța îi va fi și lui opozabilă.

În cauză, titularul cererii de intervenție, P.C. nu este un terț care intervine în soluționarea litigiului, ci are deja calitatea de parte în proces, fiind intimatul în contradictoriu cu care s-a judecat reclamantul B.M. Ca urmare, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 49 C. proc. civ., cererea de intervenție accesorie formulată de P.C. nu este admisibilă. Intimatul P.C. își poate formula toate apărările în cauză din calitatea de parte pe care o are în pricina dedusă judecății. Contestația în anulare este inadmisibilă, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente: Art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-I numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În speță, instanța de recurs a invocat excepția nulității recursului și, având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte a analizat cu prioritate această excepție. Prin decizia nr. 3421 din 18 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a constatat nul recursul declarat de reclamantul B.M., în urma aplicării prevederilor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., care obligă părțile să argumenteze în fapt și în drept motivele de nelegalitate invocate în recurs, neîndeplinirea acestei dispoziții fiind supusă sancțiunii nulității. Susținerile contestatorului în raport de motivul invocat, prevăzut de art. 318 C. proc. civ. nu pot fi primite, deoarece instanța de recurs a soluționat cauza în baza unei excepții procesuale, care a făcut de prisos cercetarea în fond a pricinii și deci, a motivelor de recurs formulate.

Instanța de recurs a apreciat că recurentul nu a formulat motive de nelegalitate a hotărârii atacate, ci motive de netemeinicie, constatând nulitatea căii de atac, iar această analiză a instanței de recurs nu reprezintă o eroare materială în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. și, ca urmare, nu poate fi atacată pe calea contestației în anulare. De asemenea, instanța de recurs s-a raportat la motivele de recurs formulate prin cererea de recurs, înlăuntrul termenului de recurs, notele scrise la care face referire contestatorul B.M. fiind depuse după împlinirea acestui termen. Prin urmare, nu se poate reține că „dezlegarea dată” este rezultatul unei greșeli materiale sau că există omisiune de pronunțare pe motivele de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie formulată de intimatul P.C. Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de conîestatorul B.M. împotriva deciziei nr. 3421 din data 18 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mat 2014.