ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7134/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 07 martie 2012, Curtea de Apel a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamantă ca inadmisibilă și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Rutieră Română, pentru motivele arătate în încheiere. Prin sentința nr. 2858 din 02 mai 2012, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Societăților de Expediții în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și, totodată, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, că prin Ordinul M.T.I. nr. 1007 din 13 decembrie 2010, a cărui anulare a solicitat-o reclamantul, s-au modificat Normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora, aprobate prin Ordinul M.T.C.T. nr. 1892/2006.

S-a arătat în considerentele sentinței atacate că reclamanta nu a făcut vreo dovadă că ar îndeplini condițiile pentru a fi considerată organism social interesat în sensul legii, întrucât în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. a) din lege, termenul persoană vătămată se referă la orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; fiind asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat, fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate (organisme sociale interesate fiind considerate, potrivit definiției de la lit. s), structurile neguvernamentale, sindicate, asociații, fundații și altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecția drepturilor diferitelor categorii de cetățeni sau, după caz, buna funcționare a serviciilor publice administrative).

Având în vedere dispozițiile art. 2 din Legea nr. 554/2004, prima instanță a apreciat că , în calitatea sa de persoană juridică de drept privat, reclamanta poate formula cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat, astfel cum impune alin. (1 1 ) al art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar argumentele invocate de aceasta sunt aspecte care vizează activitatea concretă a fiecărei societăți de expediție. În fine, judecătorul fondului a constatat că deși reclamanta, susține că aplicarea modificărilor aduse de Ordinul nr. 1007/2010 îi aduce „grave prejudicii de ordin material și patrimonial”, totuși nu a probat care ar fi acestea, în condițiile în care este o asociere a societăților de expediții și nu desfășoară ea însăși activitatea respectivă; în plus, prin Ordinul M.T.I.

nr. 980 din 30 noiembrie 2011 s-a abrogat Ordinul nr. 1892/2006 „cu modificările și completările ulterioare”, deci „aplicarea” Ordinului de modificare nr. 1007/2010 oricum nu mai poate avea loc. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta Uniunea Societăților de Expediții din România, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente: - în mod greșit instanța de fond a reținut că uniunea nu are calitatea de persoană vătămată într-un drept prevăzut de lege sau într-un interes legitim în prezenta cauză, fiind ignorate prevederile statutului acestei asociații privind obiectul de activitate; - motivarea instanței de fond este contradictorie, deoarece, pe de o parte, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, iar pe de altă parte s-a apreciat că Ordinul M.T.I.

nr. 1007 din 13 decembrie 2010 fiind abrogat, nu mai produce nici un efect, astfel că acțiunea este neîntemeiată; - nu au fost analizate apărările de fond formulate de reclamantă privind nelegalitatea Ordinului M.T.I. nr. 1007/2010, respectiv: discriminarea caselor de expediții în raport cu alți agenți economici, cu care au raporturi comerciale ori sunt în competiție; noile norme de autorizare sunt excesive și nejustificate deoarece prevăd obligația întreprinderii de a depune la agenția teritorială a Autorității Rutiere Române în a cărei rază administrativă își are punctul de lucru ori sucursala, un dosar care cuprinde elementele prevăzute la art. 136 pentru fiecare punct de lucru sau sucursală.

Recurenta nu și-a încadrat în drept motivele de recurs. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele considerente. Potrivit art. 3 din Statutul Uniunii Societăților de Expediții din România, respectiva uniune „3.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Uniunea Societăților de Expediții din România împotriva sentinței civile nr. 2858 din 02 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 noiembrie 2013.