ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4614/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4614/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București la data de 6 februarie 2013 sub nr. 983/2/2013, reclamanta

U.R.T.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării

Regionale și Administrației Publice și Ministerul Transporturilor, obligarea

pârâților la modificarea sau anularea unor articolelor din Ordinul nr. 182 din

31 august 2011 privind modificarea și completarea Normelor de aplicare a Legii

serviciilor de transport public local nr. 92/2007, aprobate prin Ordinul

ministrului internelor și reformei administrative nr. 353/2007, cât și din

Ordinul comun nr. 240 din 4 octombrie 2012 (M.A.I.) - 1614 din 1 noiembrie 2012

(M.T.I.) privind aprobarea criteriilor de evaluare, a punctajelor și a

metodologiei de punctare privind criteriile de evaluare ale operatorului de

transport, în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de

persoane prin servicii regulate în trafic județean.

Reclamantul a solicitat,

totodată, și suspendarea executării actelor administrative atacate până la

soluționarea irevocabilă a cauzei.

În motivare,

reclamanta a arătat, în esență, că articolele contestate modifică Legea nr.

92/2007, Legea nr. 51/2006 și Regulamentul (CE) nr. 1370/2007.

În ceea ce privește

cererea de suspendare a executării actelor administrative atacate, reclamanta a

susținut că există îndoieli în ceea ce privește legalitatea actelor, precum și

iminența unei pagube grave prin perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unui serviciu public, cât și unul de natură materiala imediată.

La data de 14 martie

2013 a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de litispendență în

ceea ce privește cererea de suspendare a executării Ordinului ministrului

administrației și internelor nr. 182/2011 privind modificarea și completarea

Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007,

aprobate prin Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr.

353/2007 și a Ordinului comun nr. 240/1614 din 1 noiembrie 2012 privind

aprobarea criteriilor de evaluare, a punctajelor și a metodologiei de punctare

privind criteriile de evaluare ale operatorului de transport, în vederea

atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii

regulate în trafic județean emis de Ministerul Administrației și Internelor și

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, menționând că reclamanta a

introdus această cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu Ministerul

Transporturilor la secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții

de Apel București la data de 6 februarie 2013, formându-se Dosarul cu nr.

983/2/2013.

Tot în anul 2013, la

data de 14 ianuarie, reclamanta a mai promovat o cerere de chemare în judecată

în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor, având același petit și

întemeiată pe aceleași dispoziții, la secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal a Curții de Apel București formându-se Dosarul cu nr. 256/2/2013,

dosar în care instanța a respins cererea de suspendare ca nefondată la data de

12 februarie 2013.

Cu privire la cererea

de modificare sau anulare a articolelor din O.M.A.I. nr. 182 din 31 august 2011

și Ordinul Comun nr. 240 din 4 octombrie 2012 (M.A.I.) - 1614 din 1 noiembrie

2012 (M.T.I.), pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a

Ministerului Transporturilor în ceea ce privește anularea sau modificarea unor

articole ale Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 182/2011,

arătând că nu este emitentul acestui ordin.

De asemenea, a

formulat întâmpinare și pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și

Administrației Publice prin care a invocat excepția lipsei de obiect cu privire

la cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate,

precizându-se că în cadrul dosarului înregistrat pe rolul Curții de Apel

Pitești sub nr. 1020/46/2012 a fost admisă acțiunea formulată de mai multor

persoane având ca obiect suspendarea prevederilor Ordinului comun nr. 240/1614

din 1 noiembrie 2012, dispunându-se suspendarea executării acestuia. De

asemenea, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității cererii de suspendare,

învederând că reclamanta a formulat aceeași cerere de suspendare în fața Curții

de Apel București, formându-se Dosarul nr. 256/2/2013, soluționat la data de 5

februarie 2013 în sensul respingerii.

Pe fondul cauzei,

pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La data de 11 aprilie

2013 au fost depuse la dosar cereri de intervenție în interesul pârâtului

formulate de F.O.R.T. și de C.O.T.A.R.

Reclamanta a depus o

cerere precizatoare și completatoare la data de 11 aprilie 2013, prin care a

arătat că solicită anularea în parte a Ordinului M.A.I. nr. 182/2011, respectiv

anularea prevederilor pct. 19 și pct. 20 și obligarea pârâtului M.D.R.A.P. la

modificarea acestora în sensul următor: "19. La articolul 19, alineatele 1

- 4 se modifică și vor avea următorul cuprins: (2) Delegarea de gestiune se

face în baza Legii nr. 92/2007 și cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/2006,

în baza normelor-cadru privind modalitatea de atribuire a contractelor de

delegare a gestiunii serviciilor de transport public local elaborate potrivit

dispozițiilor Legii nr. 92/2007"; "20. La articolul 20, alineatul 3

se modifică și va avea următorul cuprins: Metodologia de selecție în cadrul

delegării de gestiune a contractului de servicii publice se face cu respectarea

prevederilor Legii nr. 51/2006"; anularea Ordinului comun nr. 240 din 4

octombrie 2012 (M.A.I.) - 1614 din 1 noiembrie 2012 (M.T.I.); obligarea

pârâților la emiterea unui ordin comun de aprobare a normelor de elaborare și

eliberare a licențelor de traseu și caietelor de sarcini în baza cărora se

efectuează activitatea de transport cu autobuzele, ordin comun elaborat cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000, a Legii nr. 92/2007 și a Legii nr.

51/2006; obligarea pârâtului M.D.R.A.P. la modificarea pct. 29 din Ordinul

182/2011 în sensul: "29. Art. 59 - în conformitate cu principiile

autonomiei locale, ale protecției sociale și ținând seama de caracteristicile

serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate,

autoritățile administrației publice locale sau asociațiile de dezvoltare

intercomunitară, după caz, vor asigura operatorului de transport rutier o parte

din mijloacele financiare necesare pentru exploatarea și dezvoltarea rețelelor

de transport public local de persoane, infrastructură și vehicule, prin

următoarele mijloace: a) diferență de tarif pentru protecția socială; b)

alocație bugetară pentru cheltuieli de capital; c) garanții pentru credite

interne și externe".

Prin Încheierea de

ședință din data de 16 mai 2013 instanța a încuviințat în principiu cererile de

intervenție în interesul pârâților formulate de F.O.R.T. și de C.O.T.A.R.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

2166 din 27 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtului Ministerul Transporturilor invocată de acesta ca neîntemeiată.

A admis excepția

inadmisibilității cererii de suspendare invocată de pârâtul Ministerul

Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

A respins cererea de

suspendare a art. 1 pct. 19, pct. 20 și pct. 29 din Ordinul nr. 182 din 31

august 2011 și a Ordinului comun nr. 240/1614/2012 ca inadmisibilă.

A respins cererea de

anulare/modificare a art. 1 pct. 19, pct. 20 și pct. 29 din Ordinul nr. 182 din

31 august 2011 și a Ordinului comun nr. 240/1614/2012 formulată de reclamanta

U.N.T.P., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și

Ministerul Transporturilor și intervenienții în favoarea pârâților F.O.R.T. și

C.O.T.A.R., ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că

excepția de litispendență cu privire la cererea de suspendare, invocată de

pârâtul Ministerul Transporturilor, a fost respinsă ca neîntemeiată prin

Încheierea de ședință din data de 13 iunie 2013, motivele pentru care a fost

pronunțată această soluție fiind expuse în aceeași încheiere.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul

Transporturilor, instanța a apreciat că existența calității procesuale pasive a

unui pârât presupune o identitate între persoana pârâtului și subiectul pasiv

din raportul juridic obligațional dedus judecății și că raportat la domeniul

contenciosului administrativ, autoritatea emitentă a actului atacat deține

calitatea de subiect pasiv în cadrul raportului juridic obligațional.

Cum în cauza de față

cererea de chemare în judecată vizează și un act administrativ emis, alături de

pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, de pârâtul Ministerul

Transporturilor, motiv pentru care se justifică pe deplin calitatea procesuală

pasivă a acestui din urmă pârât.

Prin urmare, instanța

a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul

Transporturilor, invocată de acesta prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Referitor la excepția

inadmisibilității cererii de suspendare, invocată de pârâtul Ministerul

Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Curtea a reținut că, anterior

sesizării sale cu soluționarea dosarului înregistrat pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr.

983/2/2013, reclamanta a mai formulat o cerere de suspendare a executării

Ordinului nr. 182 din 31 august 2011 privind modificarea și completarea

Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007,

aprobate prin Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr.

353/2007, cât și a Ordinului comun nr. 240 din 4 octombrie 2012 (M.A.I.) - 1614

din 1 noiembrie 2012 (M.T.I.) privind aprobarea criteriilor de evaluare, a

punctajelor și a metodologiei de punctare privind criteriile de evaluare ale

operatorului de transport, în vederea atribuirii traseelor pentru transportul

rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic județean, și

implicit a licitațiilor la nivel național, până la pronunțarea instanței de

contencios administrativ cu privire la acțiunea în anularea acestora,

înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr. 256/2/2013 și care a fost

soluționată prin Sentința civilă nr. 658 din 12 februarie 2013 în sensul

respingerii ca nefondate, fiind astfel întemeiată excepția inadmisibilității

cererii de suspendare invocate de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și

Administrației Publice.

Pe fondul cauzei,

instanța a apreciat că legalitatea actelor normative criticate poate fi

discutabilă numai în situația în care ordinele ar cuprinde dispoziții

potrivnice sau peste prevederile legale în aplicarea cărora au fost adoptate,

iar aceste dispoziții ar forma obiectul controlului jurisdicțional. Or, atare

ipoteză nu se regăsește în cauza dedusă judecății.

Instanța a reținut că

procedura prevăzută la art. 19 - 23 din Ordinul nr. 353 din 23 noiembrie 2007

pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public

local nr. 92/2007 se referă la atribuirea licențelor de traseu pentru

efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate, rezultând că

atribuirea electronică se organizează în vederea atribuirii traseelor și

obținerii licențelor de traseu de către operatori, iar nu pentru atribuirea

contractului de delegare de gestiune. De asemenea, instanța a apreciat că

această procedură nu reprezintă o modalitate de gestiune a serviciului de transport

public local, ci o etapă premergătoare necesară în vederea atribuirii

contractului de delegare a gestiunii.

Mai mult, instanța a

constatat că însăși Legea nr. 92/2007, prin art. 4 alin. (1) lit. g), prevede

că licențele de traseu și caietele de sarcini sunt elaborate și eliberate în

condițiile stabilite prin normele de aplicare elaborate de Ministerul

Administrației și Internelor și aprobate prin ordin al ministrului.

În ceea ce privește

procedura prevăzută de pct. 19 și pct. 20 din Ordinul nr. 182/2011, precum și

în titlul Ordinului comun nr. 240/1614/2012 instanța a apreciat că această

procedură vizează atribuirea traseelor și obținerea licențelor de traseu de

către operatori, necesare pentru ca ulterior să se obțină contractul de

delegare a gestiunii, iar nu atribuirea contractelor de delegare a gestiunii de

transport public local. În plus, nici Legea nr. 92/2007, nici Legea nr. 51/2006

nu exclud în mod expres posibilitatea atribuirii contractelor de delegare a

gestiunii de transport public local prin licitație electronică.

În ceea ce privește

cererea privind anularea Ordinului comun nr. 240/1614/2012, instanța a

constatat că reclamanta nu a afirmat nelegalitatea acestui ordin întrucât ar

contraveni actului normativ superior în baza și în aplicarea căruia a fost

emis, ci a invocat lipsa unor criterii pe care aceasta le apreciază ca necesare

pentru atribuirea traseelor și obținerii licențelor de traseu. Cu privire la

acest aspect, prima instanță a arătat că rolul său este acela de a cenzura pe

calea controlului judiciar actele administrative astfel cum au fost ele emise,

neavând în competență substituirea în funcțiile și atribuțiile autorităților

publice emitente a actelor administrative deduse judecății.

Pe de altă parte,

Curtea a constatat că prevederile art. 31 din Legea nr. 51/2006 se referă la

atribuirea contractului de delegare a gestiunii pentru serviciile de utilități

publice prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) - g) din lege, iar nu și la

atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public

local prevăzut de art. 1 alin. (2) lit. h) din același act normativ.

Cu privire la faptul

că pct. 9 din Anexa nr. 2 din Ordinul comun nr. 240/1614/2012 încalcă dreptul

la acces legal și nediscriminatoriu, s-a constatat că un astfel de impediment

nu este de natură a afecta libera concurență sau accesul liber și

nediscriminatoriu la piața transportului rutier, ci, dimpotrivă, promovează

astfel de principii, împiedicând participarea acelor agenți economici care ar

putea sau ar încerca să își creeze avantaje tehnice sau de orice altă natură,

prin neplata obligațiilor ce le incumbă către bugetul centralizat al statului,

în defavoarea concurenților care, fiind de bună-credință, își îndeplinesc

astfel de obligații la termen, motiv pentru care nu mai au la dispoziție

aceleași resurse financiare.

Referitor la

solicitarea reclamantei de înlocuire a sintagmei "pot asigura" cu

sintagma "vor asigura" la pct. 29 din Ordinul nr. 182/2011, s-a

considerat că, pentru a fi aplicabile dispozițiile Regulamentului CE nr.

1370/2007 al Parlamentului European, iar pe cale de consecință obligatorie

compensarea operatorilor de servicii publice pentru costurile suportate și/sau

acordarea de drepturi exclusive în schimbul îndeplinirii obligațiilor de

serviciu public, este necesar ca autoritățile competente să impună sau să

contracteze obligații de serviciu public și să decidă expres acordarea unor

astfel de avantaje. Prin urmare, acordarea de compensații nu este obligatorie,

așa cum sugerează reclamanta, ci este lăsată la latitudinea autorităților

publice locale, un argument în plus în acest sens fiind și necesitatea

respectării principiului autonomiei locale.

în cauză

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs reclamanta U.R.T.P., întemeiat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea acesteia

s-a arătat că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a

dispozițiilor legale în materie, astfel reținerea instanței de fond în sensul

că ordinul M.A.I. nu cuprinde dispoziții "peste prevederile legale în

aplicarea cărora au fost adoptate" respectiv: la Dispozițiile art. 1 pct.

19 din Ordinul M.A.I. nr. 182/2011 nu modifică dispozițiile Legii nr. 51/2006

și pe cele ale Legii nr. 92/2007, instanța reținând faptul că subscrisa ar fi

comis o "confuzie" între procedura atribuirii licențelor de traseu

pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate și

procedura delegării de gestiune; b) Critica formulată de subscrisa cu privire

la sintagma "atribuire" s-ar baza pe aceeași confuzie între

"ceea ce se atribuie prin procedura electronică prin sistemul

național" și "atribuirea contractelor de delegare a gestiunii de

transport public local" are ca și contraargumente:

- Dispozițiile art.

24 alin. (1) din Legea nr. 51/2006, potrivit cărora raporturile juridice dintre

unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de

dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități

publice și operatori sunt reglementate prin: A1. Hotărâri de dare în

administrare, adoptate de autoritățile deliberative ale unităților

administrative-teritoriale, în cazul gestiunii directe și A2. Hotărâri de

atribuire și contracte de delegare a gestiunii adoptate, respectiv aprobate,

după caz, de autoritățile deliberative ale unităților

administrativ-teritoriale, în cazul gestiunii delegate.

Nicăieri legea în

aplicarea căreia a fost emis ordinul atacat nu a prevăzut "procedura de

atribuire a licențelor de traseu prin sistemul electronic la nivel

național".

În accepțiunea art.

77 din Legea nr. 24/2000, elaborarea unui ordin se face numai pe baza și în

executarea legii, hotărârii sau ordonanței de guvern, nu pentru modificarea

acestora, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 92/2007, la art. 21 alin. (1)

prevedea cu strictețe cele două modalități de administrare a serviciului de

transport public local, respectiv prin atribuirea acestora în: -gestiune

directă; - gestiune delegată; orice reglementare printr-un act de natura celui

atacat fiind interzisă, art. 21 alin. (1) mai sus menționat făcând trimitere

directă la modalitățile prevăzute de "prezenta lege".

În considerarea celor

de mai sus, rezultă faptul că afirmațiile instanței de fond în sensul că

subscrisa ar fi "confundat" expresiile mai sus precizate sunt

neîntemeiate și pe deplin contrazise de dispozițiile celor trei acte normative

menționate.

Se apreciază drept

legală procedura de atribuire a licențelor de traseu prin sistemul electronic

la nivel național - ar însemna să nu observăm încălcarea dispozițiilor art. 78

din Legea nr. 24/2000 potrivit cărora actele emise în baza și în executarea

legilor nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora, precum

și încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 51/2006 care conferă

prioritate interesului comunității locale, asigurat prin cele două proceduri

reglementate de lege, în detrimentul așa-zisului interes național instituit

prin procedura nou reglementată de actul cu caracter normativ de punere în

aplicare a legii.

instanței de fond în sensul că anularea Ordinului comun 240/1614/2012 nu poate

interveni în condițiile în care subscrisa ar fi invocat doar "lipsa unor

criterii pe care aceasta le apreciază necesare pentru atribuirea traseelor și

obținerea licențelor de traseu" este de asemenea neîntemeiată, în

condițiile în care adoptarea actului normativ atacat aducea atingeri, printre

altele:

- Dispozițiilor art.

6 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 24/2000 potrivit cărora proiectul de act

normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să

conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă; pentru

fundamentarea noii reglementari se va porni de la dezideratele sociale prezente

și de la perspective, precum și de la insuficiențele legislației în vigoare;

- Dispozițiilor art.

7 alin. (1) și (2) din același act normativ, potrivit cărora evaluarea

preliminară a efectelor economice și sociale pe care le angrenează noile

reglementari este obligatorie;

- Dispozițiilor art.

9 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, față de lipsa avizului A.N.R.S.C.,

autoritatea de reglementare competentă pe activitatea de transport public

local.

instanței de fond în sensul că dispozițiile art. 9 din Anexa 2 a Ordinului

comun 240/1614/2012 nu sunt de natură a afecta libera concurență sau accesul

liber și nediscriminatoriu pe piața transportului rutier, ci "promovează

astfel de principii, împiedicând participarea altor agenți economici care ar

încerca să își creeze avantaje tehnice sau de altă natură, prin neplata

obligațiilor ce le incumbă către bugetul centralizat al statului, în defavoarea

concurenților care, fiind de bună-credință, își îndeplinesc astfel de obligații

la termen "este pe de o parte, nefundamentată, în condițiile în care Legea

nr. 51/2006, la art. 31 alin. (3), prevede ca și principale criterii ale

modalității reglementate de atribuire - delegarea de gestiune:

- garanțiile

profesionale ale operatorilor;

- garanțiile

financiare ale acestora;

- indicatorii de

performanță;

- nivelul tarifelor

aplicate;

În vederea asigurării

unui singur obiectiv: prestarea serviciului în condiții de calitate și

cantitate corespunzătoare.

Pe de altă parte,

afirmația este generică și de natură a lasă loc arbitrariului, în condițiile în

care rămâne la stadiul de afirmație, fără suport juridic.

juridic este și reținerea instanței în sensul la solicitarea înlocuirii

sintagmei "pot asigura" cu "vor asigura" la pct. 29 din

Ordinul nr. 182/2011 nu ar fi întemeiată întrucât acordarea de compensații este

lăsată la latitudinea autorităților locale, în condițiile în care:

Potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Regulamentul 1370/2007 contractele

de servicii publice stabilesc modalitățile de alocare a costurilor legate de

prestarea de servicii.

Dispozițiile art. 1

alin. (4) din Legea nr. 51/2006 prevăd recuperarea costurilor de exploatare sau

de investiție în cadrul prestării serviciilor de utilități publice, prin

prețuri și tarife reglementate sau prin taxe speciale.

Dispozițiile art. 1

alin. (4) lit. i) din Legea nr. 92/2007 prevăd, în cadrul prestării serviciului

de transport public local de persoane și de mărfuri organizat de autoritățile

administrației publice locale, pe raza administrativ-teritorială respectivă,

recuperarea integrală a costurilor de exploatare, reabilitare și dezvoltare

prin tarife/taxe suportate de către beneficiarii direcți ai transportului și

prin finanțarea de la bugetele locale, asigurându-se un profit rezonabil pentru

operatorii de transport și transportatorii autorizați, pentru ca dispozițiile

art. 17 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 92/2007 să prevadă dincolo de orice

dubiu obligativitatea consiliilor județene și a Consiliului General al

Municipiului București de a acorda facilitate și subvenții operatorilor de

transport rutier și transportatorilor autorizați care efectuează transport

public local de persoane, pentru asigurarea suportabilității costurilor de

către utilizatori, pentru susținerea și încurajarea dezvoltării serviciului, cu

respectarea legislației fiscale în vigoare.

Alăturat a reiterat

argumentele cu care a motivat cererea adresată instanței de fond.

intimatei și procedura derulată în recurs

Intimata Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

arătând pe de o parte că, față de reiterarea motivelor pe fondul cauzei,

menține apărările formulate în acea fază procesuală, iar pe de alta că potrivit

art. 4 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 92/2007, forma la data adoptării

ordinelor contestate, "transportul cu autobuzele se efectuează numai pe

bază de licență de traseu și caiete de sarcini, elaborate și eliberate în

condițiile stabilite prin normele de aplicare elaborate de Ministerul

Administrației și Internelor și aprobate prin ordin al ministrului".

În baza acestui text

de lege, a fost adoptat Ordinul ministrului internelor și reformei

administrative nr. 353/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii

serviciilor de transport public local nr. 92/2007, modificat prin Ordinul nr.

182/2011, act normativ ce prevedea atribuirea electronică a traseelor județene,

prin sistemul național, aceeași soluție legislativă fiind consacrată și

anterior, urmând ca pe baza rezultatelor atribuirii comisia pârâtă să emită

propuneri privind traseele atribuite.

Prevederile ordinului

sunt în concordanță cu cele ale art. 37 alin. (10) din Legea nr. 92/2007,

potrivit cărora "în cazul transportului public județean de persoane

realizat prin curse regulate, licențele de traseu se atribuie prin hotărâre a

consiliului județean, pe baza propunerilor comisiei paritare formate din câte

un reprezentant al consiliului județean și al agenției ARR din județul

respectiv, și se emit/se eliberează de către agenția ARR respectivă".

În ceea ce privește

atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public

local, art. 30 alin. (12) teza finală din Legea nr. 51/2006, forma în vigoare

la data emiterii actelor contestate, prevede că aceasta se realizează "în

baza normelor cadru elaborate de A.N.R.S.C. potrivit prevederilor legii

speciale privind serviciile de transport public local.

De asemenea, potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 92/2007, "Serviciul de transport public

local și persoane prin curse regulate, cu autovehicule sau nave, se realizează

prin contract de delegare a gestiunii, pe baza autorizației de transport sau a

licenței de transport, după caz, la care autoritatea de autorizare eliberează,

pentru fiecare mijloc de transport stabilit, câte o copie conformă a acestora,

precum și contractele de atribuire în gestiune a serviciului, în conformitate

cu condițiile de concesionare, prin licitație, a serviciului", iar

potrivit art. 25 din același act normativ, "Concesionarea serviciului de

transport public local se face prin contract de delegare a gestiunii și cu

respectarea procedurii de delegare a gestiunii, potrivit dispozițiilor Legii

nr. 51/2006, și cu respectarea prevederilor prezentei legi".

Prin urmare,

delegarea gestiunii serviciului de transport public local nu se poate face în

afara cadrului stabilit prin Legea specială nr. 92/2007, ce prevede

obligativitatea eliberării licenței de traseu în vederea realizării

transportului cu autobuzele, în condițiile stabilite prin normele de aplicare

elaborate de Ministerul Administrației și Internelor.

Obținerea licenței de

traseu este reglementată chiar de Legea nr. 92/2007 ca o condiție pentru

delegarea gestiunii serviciului de transport public local și, având în vedere

că această lege are caracter special în raport de Legea nr. 51/2006, apreciem

că singura concluzie ce se impune este aceea că atribuirea electronică a

traseelor nu exclude atribuirea ulterioară a contractului de delegare a

gestiunii.

Sub acest aspect,

prevederile art. 31 din Legea nr. 51/2006 se referă la atribuirea contractului

de delegare a gestiunii pentru serviciile de utilități publice prevăzute la

art. 1 alin. (2) lit. a) - g) din lege, nu și la atribuirea contractului de

delegare a gestiunii serviciului de transport public local, prevăzut de art. 1

alin. (2) lit. h) din același act normativ.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

fapt și de drept relevante

Privitor la Ordinul

M.A.I. nr. 182/2011, care ar modifica prevederile Legii nr. 51/2006 și pe cele

ale Legii nr. 92/2007, instituind procedura de atribuire a licențelor de traseu

prin sistem electronic la nivel național, prevederile art. 19 - 29 din ordin nu

se referă în niciun mod la variante de gestiune a serviciului de transport

public local/județean.

Aspectele invocate

ale dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 51/2006 privesc altă problemă, decât

cea așa-zis contrară.

Cum de altfel a

menționat instanța de fond, obținerea licențelor de transport la nivel

centralizat nu reprezintă substitutul gestiunii delegate, ci o operațiune

premergătoare.

Referitor la anularea

Ordinului comun nr. 240/1614/2012, argumentele invocate nu se raportează la un

act normativ special, ci generic la dispozițiile Legii nr. 24/2000,

pretinzându-se lipsa din cuprinsul său a unor prevederi stricte. Nici aceste

susțineri nu pot fi primite, anularea unui act de gen neputându-se face doar pe

motivul că un altul ar putea fi conceput într-un mod diferit.

Nici susținerile

privitoare la Anexa nr. 2 art. 9 la ordin nu pot conduce la anularea actului,

acesta stabilind criterii clare pe care trebuie să le îndeplinească operatorii

de transport pentru a participa la atribuiri de traseu, între acestea

garanțiile financiare fiind de esență.

În fine, solicitarea

de înlocuire a sintagmei "pot asigura" cu "vor asigura" la

pct. 29 - Ordinul nr. 182/2011, se prezintă mai mult ca un deziderat al

recurentei, dar față de care autorul actului normativ contestat are deplină

libertate de decizie.

Nu poate fi impusă

astfel vreo dispoziție care să oblige autoritățile locale, practic autonome, să

asigure transportatorilor mijloace financiare.

Oricum, acest aspect

nu poate avea vreo repercusiune care să nu poate fi surmontată astfel că

singura cale ar fi modificarea actului.

În concluzie,

solicitările recurentei se referă cu precădere la modificarea normelor în

discuție în conformitate cu interesele sale, nefiind vorba în concret despre

aspecte de nelegalitate sau neconformitate cu dispozițiile legale în aplicarea

cărora s-au dat.

al soluției adoptate în recurs

Față de cele mai sus

expuse, motivele de recurs invocate nu se încadrează în prevederile limitatoare

a art. 304 pct. 9 ori art. 304

1

, astfel că, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de U.R.T.P. împotriva Sentinței civile nr. 2166 din 27 iunie 2013 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 3 decembrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ