ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3915/2015

Decizia nr. 3915/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03.09.2013 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Transporturilor și a solicitat ca în contradictoriu cu aceasta să se dispună suspendarea executării actului normativ - Ordinul nr. 733/2013 până la soluționarea acțiunii pe fond ce are ca obiect anularea actului atacat.

La termenul din 07.11.2013 reclamantul a depus o cerere completatoare la acțiunea inițială prin care a solicitat și anularea actului administrativ normativ atacat, respectiv Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 733/2013.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 401 din data de 19 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția invocată de pârât; s-a dispus anularea Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013 al Ministerul Transporturilor; s-a dispus suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce are ca obiect anularea ordinului formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurentul a susținut, în esență, că temeiul legal de elaborare a actului normativ, a fost dat de dispozițiile art. 62 alin. (2) și (3) și ale art. 63 și 64 din O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, și nu de dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, cum eronat s-a susținut.

A arătat că instanța de fond se contrazice, deoarece pe de o parte susține că Ordinul nr. 733/2013 a fost emis de Ministerul Transporturilor în calitatea sa de autoritate cu deplină competență de reglementare conferită de O.G. nr. 27/2011, iar pe de altă parte, instanța de fond își fundamentează soluția pronunțată pe temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2002.

A precizat că aparentul conflict între prevederile O.G. nr. 27/2011 și cele ale art. 23 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 nu se poate soluționa decât în favoarea prevederilor speciale, mai noi, ale O.G. nr. 27/2011.

A mai susținut că prevederile Ordinului nr. 733/2013 sunt în acord cu dispozițiile legale cu forță juridică superioară, respectiv O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, ale H.G. nr. 24/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor [art. 4 alin. (1) pct. 55], precum și ale O.U.G. nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii de a furniza servicii în România, act normativ care a creat cadrul juridic necesar adoptării măsurilor de implementare a Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind serviciile în cadrul pieței interne și care recunoaște dreptul autorității de autorizare de a condiționa, motivat, accesul prestatorului la activitatea de servicii, de obligația acestuia de a se constitui într-o anumită formă juridică. Mai mult chiar, proiectul în cauză a fost elaborat cu respectarea normelor legislative cuprinse în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care consacra principiul: „Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.”

Prin urmare, invocarea excesului de putere de către instanța de fond este în mod evident eronată, în condițiile în care Curtea de Apel Iași a reținut, faptul că Ministerul Transporturilor are competență deplină de reglementare în ceea ce privește obiectul de reglementare al Ordinului nr. 733/2013.

A învederat totodată că presupusa condiție ca instructorii autorizați să se organizeze ca școli de șoferi auto nu se regăsește și printre condițiile enumerate la art. 6 din Anexa nr. 1 la ordinul contestat la fond.

În ceea ce privește suspendarea Anexei nr. 1 la ordin, a arătat că, chiar dacă prin măsura anulării dispozițiilor din Ordinului nr. 733/2013, instanța de fond a reținut ca fiind implicit îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat, aceasta nu a analizat deloc dacă în speță este îndeplinită și condiția pagubei iminente, cu privire la care intimatul reclamant nu a administrat nicio probă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Procedura în fața instanței de recurs

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 7 mai 2015 s-a admis în principiu recursul.

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul recurentului-pârât solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și menținerea Ordinului nr. 733/2013.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în punctul de vedere formulat de intimatul-reclamant și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

Principalul considerent prin intermediul căruia instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamant s-a referit la impunerea, prin ordinul atacat, ca instructorii auto să îndeplinească, în vederea autorizării pentru desfășurarea activității lor și a condițiilor pentru asigurarea pregătirii tehnice.

Instanța de fond a reținut că această dispoziție a fost emisă cu exces de putere și constituie o intervenție nepermisă în dreptul reclamantului de a desfășura activități de natură comercială în mod autonom, în limitele și condițiile stabilite prin O.U.G. nr. 44/2008.

Prima instanță a mai apreciat că și condițiile care obligă instructorul auto să se asimileze unei școli, respectiv să dețină spații adecvate procesului de învățământ, să funcționeze într-o locație unică, etc. reprezintă o imixtiune nepermisă în dreptul persoanei de a-și exercita în mod liber de orice constrângeri administrative activitatea pentru care a fost autorizat.

Așadar, excesul de putere invocat de judecătorul fondului privește exclusiv dreptul reclamantului de a-și desfășura activitatea pentru care a fost autorizat, în condițiile O.U.G. nr. 44/2008, avându-se în vedere că O.G. nr. 27/2011, în temeiul căreia a fost emis Ordinul nr. 733/2013, a prevăzut că autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, precum și atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto necesari procesului de pregătire se face în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme, conform art. 62 alin. (2).

Însă instanța de fond nu a ținut seama că certificatul de înregistrare la O.N.R.C. Constanța atestă numai înregistrarea în registrul comerțului, autorizarea funcționării și luarea în evidență de către autoritatea fiscală competentă.

Obligativitatea obținerii unui atestat de pregătire profesională a instructorilor de conducere auto și a unei autorizații de instructor auto, ambele emise de Ministerul Transporturilor în condițiile unei legislații speciale, permit exercitarea în concret a activității comerciale.

În concluzie, persoana fizică autorizată în domeniul instructori auto nu își poate exercita în fapt activitatea, fără a fi atestat și autorizat de autoritatea competentă - Ministerul Transporturilor.

Din acest punct de vedere condițiile excesului de putere invocate de reclamant și reținute de prima instanță, prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, nu sunt întrunite deoarece recurentul și-a exercitat dreptul de apreciere în limitele competențelor sale prevăzute de lege (O.G. nr. 27/2011) și cu respectarea drepturilor reclamantului, ținându-se seama că dispozițiile O.U.G. nr. 44/2008 care prevăd autorizarea PFA reprezintă numai o condiție prealabilă de organizare a activității de instructori auto.

În ceea ce privește susținerea instanței de fond conform căreia instructorul auto organizat sub forma PFA este obligat să se organizeze în școală de șoferi auto și să presteze activitate integrală de pregătire (practică și teoretică) este contrazisă de dispozițiile art. 6 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733/2013, în speță putându-și continua activitatea de PFA și având posibilitatea să desfășoare activitate de pregătire practică și nu teoretică.

Având în vedere scopul pentru care a fost emis Ordinul nr. 733/2013 pentru necesitatea asigurării unui cadru eficient, complet și unitar de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, precum și pentru a se asigura cadrul legal necesar verificării și controlului acestei activități din punct de vedere administrativ și fiscal, apropierea condițiilor specifice de dotare a celor care exercită activitatea este în concordanță cu interesul public care, în materia dreptului administrativ este primordial interesului privat.

Reglementarea autorizării/atestării instructorului auto organizat ca persoană fizică autorizată nu îi îngrădește acestuia dreptul de a exercita activitatea, însă susținerea instanței de fond în sensul că exercitarea trebuie să fie liberă de orice constrângeri administrative nu este conformă cu principiile desfășurării unui serviciu public a cărui organizare trebuie să se facă unitar, pentru ca persoanele care doresc să se pregătească în scopul obținerii carnetului de conducere să aibă cu adevărat șanse egale, indiferent pentru care mod de organizare a activității vor opta.

Constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 67 C. proc. civ., republicat, în raport cu obiectul cererii de intervenție accesorie și calitatea titularului acestuia, dovedită prin hotărârile judecătorești de constatare a reprezentativității la nivel de sector de activitate, conform Legii nr. 62/2011, Înalta Curte va admite cererea de intervenție formulată de intervenienta C.O.T.A.R.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de acestea, în temeiul art. 497 noul C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va admite cererea de intervenție accesorie și constatându-se întrunite motivele de casare invocate de recurent, se va admite recursul formulat și, în consecință, se va dispune casarea sentinței recurate.

În temeiul art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată se va respinge ca neîntemeiată acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România.

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva sentinței nr. 401 din 19 decembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2015.