ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2321/2015

Decizia nr. 2321/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de Contencios Administrativ și Fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, anularea Ordinului nr. 733/2013 emis de pârât și suspendarea executării acestuia până la soluționarea cererii de anulare.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 23 din 20 ianuarie 2014, Curtea de Apel Iași a admis acțiunea, a dispus anularea Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013 emis de Ministerul Transporturilor și a dispus suspendarea executării ordinului până la soluționarea definitivă a cauzei ce are ca obiect anularea ordinului.

1.3. Cererea de recurs. Motive de nelegalitate.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâtul Ministerul Transporturilor a formulat recurs, invocând art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, respingerea cererii reclamantului de anulare și de suspendare a ordinului contestat, ca nefondată.

Recurentul consideră că instanța de fond a făcut referire în mod neîntemeiat la dispozițiile art. 23 din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât temeiul de elaborare a Ordinului nr. 733/2013 a fost dat de dispozițiile art. 62 alin. (2) și (3), art. 63 și 64 din O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare.

Argumentele instanței de fond sunt și contradictorii, susține recurentul, deoarece pe de o parte, se apreciază că O.M.T. nr. 733/2013 a fost emis de Ministerul Transporturilor în calitate de autoritate cu deplină competență de reglementare conferită de O.G. nr. 27/2011, iar pe de altă parte, soluția este fundamentată pe dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002, iar aparentul conflict între cele două acte normative se soluționează în favoarea prevederilor speciale ale O.G. nr. 27/2011.

Recurentul opinează în sensul că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 sunt abrogate implicit de dispozițiile O.G. nr. 27/2011 care prevăd că autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto necesar procesului de pregătire, se face în condițiile stabilite de autoritatea competentă prin norme.

Prevederile O.M.T. nr. 733/2013 sunt în acord cu cele ale O.G. nr. 27/2011, H.G. nr. 24/2013, O.U.G. nr. 49/2009 și ale Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului.

Din cuprinsul actelor normative sus-menționate se desprinde ideea că legiuitorul a lăsat la latitudinea autorității competente, a recurentului, modul și condițiile de autorizare a școlilor de conducători auto și a instructorilor auto.

Mai mult, recurentul consideră că toate aprecierile instanței de fond cu privire la istoricul reglementărilor ce vizează condițiile impuse instructorilor auto atestați până la data apariției O.G. nr. 27/2011 din perspectiva "regulilor de concurență" nu au relevanță în cauză, având în vedere că instanța nu a fost investită cu o cauză având ca obiect concurența neloială.

Instanța de fond își fundamentează soluția pe aspecte care nu au legătură cu legalitatea Ordinului nr. 733/2013 (motive străine de natura cauzei) ce pot fi rezumate la existența unei distincții formale sub aspectul condițiilor de autorizare între școlile de conducători auto și instructorii auto, distincție fără relevanță în speță, având în vedere că instanța cercetează numai legalitatea actului administrativ contestat, cu indicarea actelor normative încălcate.

Instanța de fond a reținut în mod greșit că prin dispozițiile contestate s-ar fi impus tuturor instructorilor auto să se reorganizeze ca școli de șoferi auto.

Aprecierile instanței de fond cu privire la natura condițiilor de autorizare impuse pentru persoanele fizice ce funcționează în temeiul O.U.G. nr. 44/2008 nu au aplicabilitate în speță, atâta timp cât aceste condiții nu încalcă dispozițiile legale în vigoare.

Oportunitatea instituirii condițiilor de autorizare revine recurentului, conform dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 90/2001, art. 4 alin. (1) pct. 54, 55 din H.G. nr. 24/2013 pentru organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor.

În ceea ce privește suspendarea Anexei I la Ordinul nr. 733/2013, se arată că nu sunt îndeplinite prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, iar instanța de fond nu și-a motivat soluția pe acest aspect.

II. Analiza motivelor de casare

Principalul considerent prin intermediul căruia instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamant s-a referit la impunerea, prin ordinul atacat, ca instructorii auto să îndeplinească, în vederea autorizării pentru desfășurarea activității lor și a condițiilor pentru asigurarea pregătirii tehnice.

Instanța de fond a reținut că această dispoziție a fost emisă cu exces de putere și constituie o intervenție nepermisă în dreptul reclamantului de a desfășura activități de natură comercială în mod autonom, în limitele și condițiile stabilite prin O.U.G. nr. 44/2008.

Prima instanță a mai apreciat că și condițiile care obligă instructorul auto să se asimileze unei școli, respectiv să dețină spații adecvate procesului de învățământ, să funcționeze într-o locație unică, etc. reprezintă o imixtiune nepermisă în dreptul persoanei de a-și exercita în mod liber de orice constrângeri administrative activitatea pentru care a fost autorizat.

Așadar, excesul de putere invocat de judecătorul fondului privește exclusiv dreptul reclamantului de a-și desfășura activitatea pentru care a fost autorizat, în condițiile O.U.G. nr. 44/2008, avându-se în vedere că O.G. nr. 27/2011, în temeiul căreia a fost emis Ordinul nr. 733/2013, a prevăzut că autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, precum și atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto necesari procesului de pregătire se face în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme, conform art. 62 alin. (2).

Judecătorul fondului nu și-a argumentat opțiunea ci doar a enunțat dreptul reclamantului ce a fost încălcat prin emiterea Ordinului nr. 733/2013.

Or, instanța de fond nu a ținut seama că certificatul de înregistrare la ONRC Iași atestă numai înregistrarea în registrul comerțului, autorizarea funcționării și luarea în evidență de către autoritatea fiscală competentă.

Obligativitatea obținerii unui atestat de pregătire profesională a instructorilor de conducere auto și a unei autorizații de instructor auto, ambele emise de Ministerul Transporturilor în condițiile unei legislații speciale, permit exercitarea în concret a activității comerciale.

În concluzie, persoana fizică autorizată în domeniul instructori auto nu își poate exercita în fapt activitatea, fără a fi atestat și autorizat de autoritatea competentă - Ministerul Transporturilor.

Din acest punct de vedere condițiile excesului de putere invocate de reclamant și reținute de prima instanță, prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată nu sunt întrunite deoarece recurentul și-a exercitat dreptul de apreciere în limitele competențelor sale prevăzute de lege (O.G. nr. 27/2011) și cu respectarea drepturilor reclamantului, ținându-se seama că dispozițiile O.U.G. nr. 44/2008 care prevăd autorizarea PFA reprezintă numai o condiție prealabilă de organizare a activității de instructori auto.

În ceea ce privește susținerea instanței de fond conform căreia instructorul auto organizat sub forma PFA este obligat să se organizeze în școală de șoferi auto și să presteze activitate integrală de pregătire (practică și teoretică) este contrazisă de dispozițiile art. 6 din Anexa I la Ordinul nr. 733/2013, în speță putându-și continua activitatea de PFA și având posibilitatea să desfășoare activitate de pregătire practică și nu teoretică.

Având în vedere scopul pentru care a fost emis Ordinul nr. 733/2013 pentru necesitatea asigurării unui cadru eficient, complet și unitar de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, precum și pentru a se asigura cadrul legal necesar verificării și controlului acestei activități din punct de vedere administrativ și fiscal, apropierea condițiilor specifice de dotare a celor care exercită activitatea este în concordanță cu interesul public care, în materia dreptului administrativ este primordial interesului privat.

Reglementarea autorizării/atestării instructorului auto organizat ca persoană fizică autorizată nu îi îngrădește acestuia dreptul de a exercita activitatea, însă susținerea instanței de fond în sensul că exercitarea trebuie să fie liberă de orice constrângeri administrative nu este conformă cu principiile desfășurării unui serviciu public a cărui organizare trebuie să se facă unitar, pentru ca persoanele care doresc să se pregătească în scopul obținerii carnetului de conducere să aibă cu adevărat șanse egale, indiferent pentru care mod de organizare a activității vor opta.

Față de acestea, în temeiul art. 497 noul C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, constatându-se întrunite motivele de casare invocate de recurent, se va admite recursul formulat și, în consecință, se va dispune casarea sentinței recurate.

În temeiul art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată se va respinge ca neîntemeiată acțiunea, atât capătul principal prin are s-a cerut anului actului administrativ, cât și capătul subsidiar prin care s-a solicitat suspendarea executării ordinului, până la soluționarea definitivă a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor împotriva Sentinței nr. 23 din 20 ianuarie 2014 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și respinge acțiunea formulată de reclamanta PFA A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2015.

Procesat de GGC - NN