ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4353/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Apărările pârâților.

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, reclamantul I.I.D. a solicitat în contradictoriu

cu Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, A.D.B., în nume propriu și pentru

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, să se constate nulitatea Ordinului

nr. 206 din 25 martie 2011 și a actelor subsecvente acestuia privind revocarea sa

din funcția de secretar național TRACECA, repunerea sa în situația anterioară prin

reîncadrare în funcția deținută și plata drepturilor aferente postului de secretar

național; obligarea pârâtei la repararea pagubei prin plata salariului neîncasat

de 5.200 RON/lună și în continuare până la restabilirea situației; obligarea pârâtei

la plata sumei de 30.000 RON, echivalentul a 6 salarii cu titlu de daune morale

pentru afectarea prestigiului, onoarei și demnității sale și la plata cheltuielilor

de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) din H.G.

nr. 239/2001 a îndeplinit atribuțiile specifice postului de secretar național TRACECA,

funcție publică de conducere în cadrul direcției generale constituită în structura

organizatorică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, începând cu data

de 5 mai 2006.

A mai precizat reclamantul

că pe toată durata exercitării atribuțiilor de serviciu, calificativele profesionale

obținute au fost de „foarte bine”, neexistând nici un fapt care să aducă atingere

activității desfășurate sub conducerea a 5 miniștri.

S-a mai susținut că actul

administrativ contestat nu este motivat în fapt și în drept, încălcând legislația

comunitară și prevederile legale naționale, că acesta nu are fundament privind oportunitatea

măsurii, fiind de asemenea lovit de nulitate pentru vicii de formă.

Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive a ministerului și a ministrului A.D.B., în subsidiar, pe fondul

cauzei solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 5433 din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, au fost respinse ca neîntemeiate excepția lipsei calității

procesuale a Ministrului și a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum

și acțiunea formulată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 206 emis în data de 25

martie 2011, ministrul A.D.B. a dispus încetarea desemnării reclamantului în funcția

de secretar național TRACECA, începând cu data emiterii ordinului, prevăzând și

obligația reclamantului de a preda toate documentele Secretariatului Național.

În ceea ce privește excepția

invocată, prima instanță a reținut că potrivit art. 16 din Legea nr. 554/2004 poate

să stea în judecată, în calitate de pârât și persoană fizică, ce a elaborat sau

emis actul.

În privința autorității

publice s-a constatat că în contencios administrativ, persoana care se consideră

vătămată în drepturile ori interesele legitime printr-un act administrativ poate

să cheme în judecată emitentul actului atât pentru anularea lui cât și pentru repararea

pagubelor produse de acel act, prin solicitarea unor daune materiale și morale.

Sub acest aspect s-a mai

reținut că deși reclamantul a cerut sume ce reprezintă salarii pe perioada în care

nu a încasat drepturile cuvenite în baza ordinului de numire, nu schimbă natura

juridică a sumelor cerute și anume de „despăgubiri”, conform accepțiunii dată de

art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Cu referire la procedura

administrativă prealabilă, s-a constatat că Legea nr. 554/2004 prevede obligația

celui care se pretinde vătămat a se adresa cu o cerere autorității publice și nu

conducerii acesteia.

În ceea ce privește nemotivarea

în fapt și în drept a ordinului contestat, instanța fondului a reținut că potrivit

H.G. nr. 239/2001 secretarul național TRACECA, precum și personalul din structura

secretariatului național TRACECA sunt desemnați prin ordin al ministrului lucrărilor

publice, transporturilor și locuinței.

S-a apreciat că față de

prevederile art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 239/2001, critica reclamantului în acest

sens nu poate fi reținută, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii având obligația

de a desemna secretarul național în Comisia Națională TRACECA fără ca această desemnare

să fie condiționată de lege în sensul de a fi motivată.

Astfel, prin Ordinul

nr. 731 din 5 mai 2006 Ministrul Transporturilor, Construcțiilor și turismului a

desemnat reclamantul pentru funcția de secretar național TRACECA fără să fundamenteze

opțiunea de desemnare ori să indice vreun criteriu de desemnare, întrucât H.G.

nr. 239/2001 a lăsat la aprecierea ministrului modalitatea de îndeplinire a atribuției

legale, nemotivarea desemnării nefiind o condiție de valabilitate a actului de numire.

Procedând la aplicarea

principiului simetriei actelor juridice, judecătorul fondului a apreciat că încetarea

raportului de funcție născut între Comisia națională și reclamant își are temeiul

tot în dispozițiile art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 239/2001, neputând fi așadar reținute

susținerile reclamantului în sensul că nemotivarea actului administrativ ar constituit

un motiv de nulitate a acestuia.

În ceea ce privește criticile

reclamantului relative la încălcarea legislației comunitare, a principiilor generale

și a jurisprudenței C.E.D.O., s-a constatat că în speță nu este vorba despre o demitere

nejustificată, desemnarea secretarului național TRACECA și încetarea desemnării

acestuia avându-și justificarea în atribuția reglementată de lege în sarcina ministrului

de a aprecia calitățile persoanei care poate reprezenta cel mai bine România. Măsura

nu poate fi apreciată abuzivă deoarece legea nu impune ca ministrul să justifice

demersul.

S-a apreciat de asemenea

că nu poate fi reținută susținerea reclamantului în sensul că urmare a dispunerii

măsurii a fost lipsit de mijloace de existență, întrucât din evidențele Casei Naționale

de Asigurări de Sănătate, rezultă că reclamantul a fost salarizat în perioada 1

noiembrie 2006 de angajatorul „J.M.” SRL, în perioada 1 mai 2009–31 august 2010

de angajatorul „I.I. și Asociații” SRL, iar în perioada 1 septembrie 2010–31

mai 2011 de angajatorul „Cabinet de avocat I.I.”, astfel că mijloacele de existență

despre care vorbește reclamantul pentru el și familia sa nu au putut fi asigurate

de acesta fără întrerupere și după încetarea desemnării din funcția de secretar

național.

S-a mai reținut că din

adresa din 12 mai 2011 emisă de Agenția Națională a Funcționarilor Publici rezultă

că reclamantul nu a ocupat o funcție publică, astfel că raportul juridic de muncă

dintre Comisia Interministerială și reclamant nu este supus regimului juridic reglementat

de Legea nr. 188/1999.

Referitor la viciile de

formă invocate de reclamant cu privire la actul contestat și anume faptul că nu

s-a indicat instanța și alea de atac, s-a constatat că ordinul în speță este un

act administrativ emis de o autoritate publică de nivel central, iar potrivit Legii

nr. 554/2004 actele de natura celui atacat se contestă la Curtea de Apel din raza

căreia se află autoritatea emitentă, iar conform principiului de drept potrivit

căruia „nimeni nu poate invoca necunoașterea legii”, reclamantul nu poate susține

că i s-a cauzat o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului

pe motiv că nu a cunoscut calea de atac a actului administrativ și instanța competentă.

Sub acest aspect, s-a

mai reținut că reclamantul a urmat procedura administrativă reglementată de Legea

nr. 554/204 și a contestat la instanța de contencios administrativ actul administrativ

apreciat ca nelegal, aceste demersuri înlăturând o posibilă vătămare.

Apreciind că celelalte

capete de cerere sunt petite accesorii ale capătului principal din cererea de chemare

în judecată și făcând aplicarea principiului de drept „accesoriul urmează soarta

principalului” prima instanță a soluționat în consecință capetele de cerere accesorii

reținând de asemenea că actele administrative legale nu generează dreptul de a cere

daune materiale ori morale.

reclamantul I.I.D. împotriva sentinței civile nr. 5433 din 28 septembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Motivele de recurs sunt

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 din C. proc. civ.

3.1. Instanța de fond

a schimbat natura actului administrativ, a socotit ordinul atacat în raport cu o

demnitate publică, contrar raportului de funcție pe care l-a reținut.

Demnitatea publică presupune

drepturi și îndatoriri specifice ce nu sunt corespunzătoare fișei postului recurentului.

Recurentul a fost într-un

raport de funcție publică astfel că întreaga procedură de încetare a raportului

de funcție se face potrivit Legii nr. 188/ 1999, fiind funcționar public supus prevederilor

Legii nr. 176/2010.

3.2. Hotărârea instanței

de fond cuprinde motive contradictorii.

Astfel, deși se reține

încetarea raportului de funcție născut între Comisia Națională și reclamant, judecătorul

reține și chestiuni legate de demnitatea publică.

3.3. Ordinul atacat nu

este motivat, judecata nu s-a făcut în baza legalității, ci prin raportare la temeinicie.

Încetarea raportului de

funcție s-a făcut cu încălcarea normelor europene ce îi garantează dreptul la protecție,

cu referire la concedierea nejustificată.

Calitatea de asigurat

pe baza plății unor contribuții nu este incompatibilă cu încasarea unor salarii

din fonduri europene.

Afirmațiile instanței

de fond în sensul că hotărârea de guvern este incompletă nu pot fi reținute în raport

de denegarea de dreptate, pentru că este oprit judecătorului să spună că legea este

neîndestulătoare sau nu prevede.

Instanța de fond nu a

analizat oportunitatea actului juridic, recurentul a fost demis din funcție după

șapte ani de funcționare exemplară.

de intimatul-pârât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Prin întâmpinare, se solicită

respingerea recursului ca nefondat, reclamantul nu a ocupat o funcție publică în

sensul Legii nr. 188/1999 și niciuna contractuală, actul emis este legal, nu sunt

indicate motive valabile pentru anularea acestuia, iar instanța de fond a făcut

o corectă calificare în drept a raportului juridic dedus judecății.

II. Considerentele Înaltei

Curți, instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată

1.1. Nicăieri în cuprinsul

hotărârii recurate nu se reține existența unui raport de demnitate publică.

De asemenea, exercitarea

unei funcții publice de către recurent nu a fost reținută de către judecătorul fondului.

Singura referire la raportul

de funcție s-a făcut în legătură cu încetarea acestuia, în temeiul art. 5 alin.

(3) din H.G. nr. 239/2001.

Aceasta nu relevă existența

unor motive contradictorii în cuprinsul considerentelor hotărârii sau o interpretare

greșită a actului juridic dedus judecății.

1.2. Instanța de fond

a reținut în mod corect că recurentul nu a exercitat o funcție publică de natura

celei prevăzute de Legea nr. 188/1999 nu a ocupat funcția potrivit procedurii acestui

act normativ, ci potrivit H.G. nr. 239/2001.

H.G. nr. 239/2001 permite

ministrului de resort să numească secretarul general TRACECA, printr-un ordin.

Alegerea este la latitudinea

acestuia, fără a se putea invoca criteriile de numire din Legea nr. 188/1999.

Dacă actul normativ special

urmărea încadrarea secretarului general ca funcționar public cu statut special,

regulile urmau să fie arătate în cuprinsul actului și nu prin extindere, analogie,

etc.

Adresa Agenției Naționale

a Funcționarilor Publici este o dovadă în plus că recurentul nu face parte din categoria

funcționarilor publici.

1.3. În mod firesc, se

aplică regulile generale din materia încetării desemnării într-o funcție și anume,

emiterea unui ordin de încetare a desemnării.

Cum ordinul de numire

nu a avut drept criterii de apreciere a persoanei cele înscrise în Legea nr. 188/1999,

ministrul exercitându-și doar prerogativa prevăzută de H.G. nr. 239/2001, recurentul

nu poate pretinde odată cu încetarea desemnării, analiza unor criterii de oportunitate

sau norme europene aplicabile numai funcționarilor publici europeni, ceea ce nu

reprezintă o denegare de dreptate, astfel cum afirmă recurentul.

Se va reține astfel și

că actul atacat a fost emis cu respectarea principiului paralelismului competențelor

și a principiului simetriei actelor juridice, ceea ce întărește legalitatea emiterii

acestuia.

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborate cu art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul va fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de I.I.D. împotriva

sentinței civile nr. 5433 din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie

2012.