ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 701/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 572/59/2010 la 20 mai 2010, reclamantul F.N.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea Ordinului M.J. nr. 2713/C/2001 precum și obligarea pârâtului la emiterea unor acte normative privind norme de hrană care să fie conforme dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 și a normelor generale de nutriție. În motivarea acțiunii se arată că prin ordinul atacat sunt prevăzute norme de hrană ce nu corespund normelor generale de nutriție și nu asigură astfel reclamantului garanția dreptului la hrană.

Astfel, se arată că în penitenciarele în care a fost rezident reclamantul nu sunt distribuite anumite alimente și nu există medici de nutriție, iar recepția și distribuția alimentelor se realizează necorespunzător de către alți deținuți, toate aceste aspecte fiind de natură a-i produce reclamantului rele tratamente. 2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin sentința nr. 496 din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul F.N.I., în prezent în Penitenciarul Colibași, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în ceea ce privește motivele de nelegalitate ale Ordinului M.J.

nr. 2713/C/2001 că reclamantul a invocat aspecte ce țin de executarea efectivă a dispozițiilor acestui ordin privind asigurarea normelor de hrană, igiena și repartizarea hranei în penitenciare iar nu aspecte de nelegalitate, prin aceasta, înțelegându-se neconcordanța ordinului atacat cu actele normative cu putere superioară și pentru a căror executare a fost emis ordinul. Astfel, potrivit art. 35 din Legea nr. 275/2006 administrația fiecărui penitenciar asigură condiții adecvate și personalul necesar pentru prepararea, distribuirea și servirea hranei potrivit normelor de igienă a alimentației, iar normele minime obligatorii de hrană se stabilesc prin ordin al ministrului justiției, după consultarea unor specialiști în nutriție.

Prima instanță a constatat că aspectele invocate de reclamant țin mai mult de modalitatea practică în care se procedează la prepararea și distribuirea hranei în locurile de detenție, situație în care reclamantul este îndreptățit a se adresa autorității respective în procedura Legii nr. 275/2006, iar nu cu acțiune în anularea Ordinului nr. 2713/C/2001. Pe de altă parte, instanța a observat că reclamantul nu a depus la dosar nicio dovadă privind faptul că i-a fost prescris un regim alimentar distinct iar acesta nu îi este asigurat în instituțiile de detenție, instanța reținând totodată că ordinul atacat prevede posibilitatea substituirii unor produse alimentare cu altele în funcție de corespondentul valoric, iar pe de altă parte asigurarea unui regim alimentar special prin folosirea numai a unor produse sau eliminarea altora presupune o recomandare a medicului unității, act ce nu a fost depus în cauză.

3. Recursul declarat de reclamant Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F.N.I. care a criticat-o pentru nelegalitate și pentru netemeinicie, invocând în esență, următoarele motive: - s-au încălcat prevederile ar. 90, alin. (6), art. 105 alin. (2), art. 129 - 130 și art. 153 alin. (2) C. proc. civ., precum și art. 13 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece nu a fost citat la toate locurile de detenție (penitenciarul Jilava, Timișoara și Rahova) unde s-a aflat în perioada în care s-a judecat dosarul; - instanța de fond nu i-a dat posibilitatea să depună actele medicale eliberate de medicul nutriționist, încălcându-i astfel dreptul la apărare; - în ceea ce privește nelegalitatea Ordinul M.J.

nr. 2713/C/2001, recurentul a susținut că prevederile acestui ordin sunt contrare dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 275/2006, care prevăd că normele minime de hrană se stabilesc prin ordin al ministrului, numai după consultarea unor specialiști în nutriție. La finalul cererii de recurs, recurentul a invocat excepția de nelegalitate a art. 52 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 1897/2006, susținând că dispozițiile legale sunt contrare prevederilor art. 1, 5, 6, 8, 13, 14 din C.E.D.O. Pe de altă parte, prin cererea de repunere pe rol a cauzei aflată la fila 11 din dosar, recurentul a invocat și excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 416/2001 ca fiind contrară art. 1, 11, 16, 20, 21 și 24 din Constituția României și prevederilor art. 1, 2, 3, 8, 13, 17 din C.E.D.O.

4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sub toate aspectele conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage modificarea hotărârii pronunțată de prima instanță. La data de 20 mai 2010, recurentul F.N.I., aflat în stare de detenție, a solicitat instanței de contencios administrativ anularea Ordinului M.J. nr. 2713/C/2001 privind normele de hrană și obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unor acte normative care să fie conforme dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 275/2006.

Independent de împrejurarea că soluția primei instanțe este corectă și dată cu justă interpretare a actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte reține lipsa de interes a recurentului în promovarea și susținerea recursului de față. Interesul reprezintă o condiție generală ce se impune a fi îndeplinită nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și la momentul întocmirii și finalizării altor acte procedurale, pentru că nu este altceva decât folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce promovează acțiunea. La data soluționării prezentei cereri de recurs, în speță, 10 februarie 2012, recurentul - reclamant se afla în stare de libertate urmare liberării sale condiționate, fără a mai avea calitatea de deținut și fără a mai demonstra și susține obținerea unui folos direct și personal prin soluția ce se adoptă în cauză.

În considerarea statutului recurentului la data soluționării recursului și, față de natura demersului judiciar inițiat, Înalta Curte apreciază că interesul acestuia nu mai este actual. Din această perspectivă, nu se poate reține nici dobândirea vreunui folos de către recurent, în ipoteza soluționării în orice mod a excepției de nelegalitate a prevederilor art. 52 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 1897/2006 precum și a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, ambele invocate în recurs.

Reținând așadar că interesul procesual trebuie să fie justificat nu numai la momentul inițial al promovării acțiunii, dar și ulterior, pe întreg parcursul procesului, Înalta Curte, luând act de împrejurarea că recurentul-reclamant a fost liberat din executarea pedepsei la care fusese condamnat, reține că acesta nu mai poate justifica un interes personal și actual în legătură cu anularea unui act administrativ ce vizează exclusiv modalitatea de stabilire a normei de hrană pentru persoanele private de libertate, indisolubil legată de starea de detenție, pe care însă recurentul nu o mai are din data de 24 mai 2011. În acest context, sunt evident lipsite de relevanță susținerile recurentului vizând încălcarea drepturilor sale la un proces efectiv și echitabil, neputându-se reține, în sensul prevederilor și a jurisprudenței CEDO încălcarea dreptului recurentului la examinarea cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială.

Pentru toate cele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge, așadar, ca lipsit de interes recursul declarat de recurentul F.N.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de F.N.I. împotriva sentinței nr. 496 din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2012.