ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.02.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 701/2012

HOTĂRÂRE
10.02.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 701/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Timișoara sub nr. 572/59/2010 la 20 mai 2010, reclamantul F.N.I. a

solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea Ordinului

M.J. nr. 2713/C/2001 precum și obligarea pârâtului la emiterea unor acte

normative privind norme de hrană care să fie conforme dispozițiilor art. 35 alin.

(2) din Legea nr. 275/2006 și a normelor generale de nutriție.

În motivarea acțiunii

se arată că prin ordinul atacat sunt prevăzute norme de hrană ce nu corespund

normelor generale de nutriție și nu asigură astfel reclamantului garanția

dreptului la hrană. Astfel, se arată că în penitenciarele în care a fost

rezident reclamantul nu sunt distribuite anumite alimente și nu există medici

de nutriție, iar recepția și distribuția alimentelor se realizează

necorespunzător de către alți deținuți, toate aceste aspecte fiind de natură

a-i produce reclamantului rele tratamente.

pronunțată de instanța de fond

Prin sentința nr. 496

din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul F.N.I., în

prezent în Penitenciarul Colibași, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției,

ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în ceea ce privește motivele de

nelegalitate ale Ordinului M.J. nr. 2713/C/2001 că reclamantul a invocat

aspecte ce țin de executarea efectivă a dispozițiilor acestui ordin privind

asigurarea normelor de hrană, igiena și repartizarea hranei în penitenciare iar

nu aspecte de nelegalitate, prin aceasta, înțelegându-se neconcordanța

ordinului atacat cu actele normative cu putere superioară și pentru a căror

executare a fost emis ordinul.

Astfel, potrivit art.

35 din Legea nr. 275/2006 administrația fiecărui penitenciar asigură condiții

adecvate și personalul necesar pentru prepararea, distribuirea și servirea

hranei potrivit normelor de igienă a alimentației, iar normele minime

obligatorii de hrană se stabilesc prin ordin al ministrului justiției, după

consultarea unor specialiști în nutriție.

Prima instanță a

constatat că aspectele invocate de reclamant țin mai mult de modalitatea

practică în care se procedează la prepararea și distribuirea hranei în locurile

de detenție, situație în care reclamantul este îndreptățit a se adresa

autorității respective în procedura Legii nr. 275/2006, iar nu cu acțiune în

anularea Ordinului nr. 2713/C/2001.

Pe de altă parte,

instanța a observat că reclamantul nu a depus la dosar nicio dovadă privind faptul

că i-a fost prescris un regim alimentar distinct iar acesta nu îi este asigurat

în instituțiile de detenție, instanța reținând totodată că ordinul atacat

prevede posibilitatea substituirii unor produse alimentare cu altele în funcție

de corespondentul valoric, iar pe de altă parte asigurarea unui regim alimentar

special prin folosirea numai a unor produse sau eliminarea altora presupune o

recomandare a medicului unității, act ce nu a fost depus în cauză.

de reclamant

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul F.N.I. care a criticat-o pentru

nelegalitate și pentru netemeinicie, invocând în esență, următoarele motive:

- s-au încălcat

prevederile ar. 90, alin. (6), art. 105 alin. (2), art. 129 - 130 și art. 153 alin.

(2) C. proc. civ., precum și art. 13 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece

nu a fost citat la toate locurile de detenție (penitenciarul Jilava, Timișoara

și Rahova) unde s-a aflat în perioada în care s-a judecat dosarul;

- instanța de fond nu

i-a dat posibilitatea să depună actele medicale eliberate de medicul nutriționist,

încălcându-i astfel dreptul la apărare;

- în ceea ce privește

nelegalitatea Ordinul M.J. nr. 2713/C/2001, recurentul a susținut că

prevederile acestui ordin sunt contrare dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 275/2006,

care prevăd că normele minime de hrană se stabilesc prin ordin al ministrului,

numai după consultarea unor specialiști în nutriție.

La finalul cererii de

recurs, recurentul a invocat excepția de nelegalitate a art. 52 alin. (2) și

(3) din H.G. nr. 1897/2006, susținând că dispozițiile legale sunt contrare

prevederilor art. 1, 5, 6, 8, 13, 14 din C.E.D.O.

Pe de altă parte,

prin cererea de repunere pe rol a cauzei aflată la fila 11 din dosar,

recurentul a invocat și excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 416/2001

ca fiind contrară art. 1, 11, 16, 20, 21 și 24 din Constituția României și

prevederilor art. 1, 2, 3, 8, 13, 17 din C.E.D.O.

Curți asupra recursului.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de

recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sub toate aspectele

conform art. 304

1

în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage modificarea hotărârii

pronunțată de prima instanță.

La data de 20 mai

2010, recurentul F.N.I., aflat în stare de detenție, a solicitat instanței de

contencios administrativ anularea Ordinului M.J. nr. 2713/C/2001 privind

normele de hrană și obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unor

acte normative care să fie conforme dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr.

275/2006.

Independent de

împrejurarea că soluția primei instanțe este corectă și dată cu justă

interpretare a actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte reține lipsa de

interes a recurentului în promovarea și susținerea recursului de față.

Interesul reprezintă

o condiție generală ce se impune a fi îndeplinită nu doar cu prilejul

promovării acțiunii, ci și la momentul întocmirii și finalizării altor acte

procedurale, pentru că nu este altceva decât folosul practic, material sau

moral pe care îl urmărește cel ce promovează acțiunea.

La data soluționării

prezentei cereri de recurs, în speță, 10 februarie 2012, recurentul - reclamant

se afla în stare de libertate urmare liberării sale condiționate, fără a mai

avea calitatea de deținut și fără a mai demonstra și susține obținerea unui

folos direct și personal prin soluția ce se adoptă în cauză.

În considerarea

statutului recurentului la data soluționării recursului și, față de natura

demersului judiciar inițiat, Înalta Curte apreciază că interesul acestuia nu

mai este actual.

Din această

perspectivă, nu se poate reține nici dobândirea vreunui folos de către

recurent, în ipoteza soluționării în orice mod a excepției de nelegalitate a

prevederilor art. 52 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 1897/2006 precum și a

cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate,

ambele invocate în recurs.

Reținând așadar că

interesul procesual trebuie să fie justificat nu numai la momentul inițial al

promovării acțiunii, dar și ulterior, pe întreg parcursul procesului, Înalta

Curte, luând act de împrejurarea că recurentul-reclamant a fost liberat din

executarea pedepsei la care fusese condamnat, reține că acesta nu mai poate

justifica un interes personal și actual în legătură cu anularea unui act

administrativ ce vizează exclusiv modalitatea de stabilire a normei de hrană

pentru persoanele private de libertate, indisolubil legată de starea de

detenție, pe care însă recurentul nu o mai are din data de 24 mai 2011.

În acest context,

sunt evident lipsite de relevanță susținerile recurentului vizând încălcarea

drepturilor sale la un proces efectiv și echitabil, neputându-se reține, în

sensul prevederilor și a jurisprudenței CEDO încălcarea dreptului recurentului

la examinarea cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială.

Pentru toate cele arătate,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge, așadar, ca lipsit de

interes recursul declarat de recurentul F.N.I.

Respinge recursul

declarat de F.N.I. împotriva sentinței nr. 496 din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-08-24
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3942/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, contestatorul F.N.I. a solicitat an
ÎCCJ 2010-01-26
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1833/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 167 din 27 mai 2009 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de
ÎCCJ 2010-01-26
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 326/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 167 din 27 mai 2009 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de
ÎCCJ 2011-08-24
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3941/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, reclamantul F.N.I. a solicitat a co
ÎCCJ 2010-05-11
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2426/2010
ării. De aceea, Înalta Curte reține că probele propuse au fost corect apreciate și administrate de către prima instanță, hotărârea pronunțată fiind rezultatul unei corecte stabiliri a situației juridice deduse judecății, în cauză neexistând
Sursă