ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1833/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 167 din 27 mai 2009 Curtea

de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul F.N.I.,în contradictoriu cu

pârâtul Guvernul României.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, așa cum reiese din

considerentele hotărârii, următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul F.N.I. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâtul Guvernul Românie, anularea art. 52 alin. (2) din H.G.

nr. 1897/2006 precum și obligarea acestuia din urmă la plata daunelor morale în

cuantum de 600.000 lei.

Reclamantul a arătat,

în motivarea acțiunii că actul normativ atacat este contrar dispozițiilor art.

44, art. 46 și art. 45 din Legea nr. 275/2006, Legea nr. 30/1994, Legea nr.

554/2004și Legea nr. 103/2006, întrucât orice persoană are dreptul să refuze internarea

sa în orice spital.

De asemenea

reclamantul a mai susținut că, în cazul său a fost obligat să accepte

transferul la spitalul Penitenciar de la Colibași.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

A mai constat prima

instanță că H.G. nr. 1897 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului

de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor

dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal atacată a fost emisă

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 86 alin.

(2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse

de organele judiciare în cursul procesului penal.

În ceea ce privește

dispoziția din alin. (2) al art. 52 referitoare la sintagma „Sunt considerate

persoane fără mijloace bănești persoanele care nu au sau nu au avut în ultimele

30 de zile sume de bani disponibile în contul personal" este legală, fiind

în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 275/2006.

Totodată instanța a

apreciat că alin. (3) al aceluiași articol care menționează că „cheltuielile

ocazionate de exercitarea drepturilor de petiționare și la corespondență, prin

trimiteri poștale în alt regim decât cel simplu, sunt suportate în totalitate

de persoanele private de libertate" nu încalcă dreptul celui deținut la

petiționare ci doar statuează condițiile în care sunt suportate cheltuielile

pentru trimiterile poștale altele decât cel în regim simplu.

In ceea ce privește

art. 137 criticat de către reclamant Curtea constată că prin această dispoziție

legală legiuitorul reglementează internarea și separarea în spitale și

infirmerii. Se arată în articolul menționat că persoanele private de libertate

bolnave nu pot refuza internarea într-un penitenciar-spital sau infirmerii din

subordinea A.N.P. în alin. (2) se arată că regimul aplicat persoanelor private

de libertate internate în penitenciarele-spital sau infirmerii se subordonează

nevoilor de tratament medical, potrivit normelor prevăzute de M.S.P. și a

caselor de asigurări de sănătate. Separarea se realizează după criterii

medicale și după sexul persoanelor private de libertate.

Concluzionând, prima

instanță a constatat că acest articol nu contravine dispozițiile Legii nr. 275/2006,

sau unei alte prevederi invocată de către reclamant. în ceea ce privește

justificarea concretă a măsurii internării obligatorii persoanelor deținute

care sunt bolnave aceasta este determinată de înlăturarea posibilității

agravării stării de sănătate a celor a căror stare de sănătate este precară și

de evitarea contaminării și celorlalte persoane private de libertate.

Împotriva acestei

sentințe a declarat, în termen legal, recurs reclamantul F.N.I.

Înalta Curte

învestită cu soluționarea recursului declarat, mai înainte de a cerceta

motivele invocate, constatată că, deși, recurentul a fost citat cu mențiunea

achitării taxei datorate pentru soluționarea recursului declarat, conform

dovezii anexate la fila 57 dosar recurs, acesta nu s-a conformat cerințelor legale.

În conformitate cu

prevederile art. 3 lit. m) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind

taxele judiciare de timbru și art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul

judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare,

pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru și timbru

judiciar, dovada achitării acestora atașându-se, potrivit art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.

Cum dovada timbrării

nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale sus

menționate, iar recurentul-reclamant nu și-a îndeplinit această obligație

legală nici ulterior - deși a fost citat cu mențiunea timbrării - devin

aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din

O.G. nr. 32/1995, și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Curtea va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul

declarat de reclamantul F.N.I. împotriva sentinței nr. 167 din 27 mai 2009 a

Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2010.