ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1833/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 167 din 27 mai 2009 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul F.N.I.,în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul F.N.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul Românie, anularea art. 52 alin. (2) din H.G. nr. 1897/2006 precum și obligarea acestuia din urmă la plata daunelor morale în cuantum de 600.000 lei.

Reclamantul a arătat, în motivarea acțiunii că actul normativ atacat este contrar dispozițiilor art. 44, art. 46 și art. 45 din Legea nr. 275/2006, Legea nr. 30/1994, Legea nr. 554/2004și Legea nr. 103/2006, întrucât orice persoană are dreptul să refuze internarea sa în orice spital. De asemenea reclamantul a mai susținut că, în cazul său a fost obligat să accepte transferul la spitalul Penitenciar de la Colibași. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. A mai constat prima instanță că H.G.

nr. 1897 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal atacată a fost emisă în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 86 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În ceea ce privește dispoziția din alin. (2) al art. 52 referitoare la sintagma „Sunt considerate persoane fără mijloace bănești persoanele care nu au sau nu au avut în ultimele 30 de zile sume de bani disponibile în contul personal" este legală, fiind în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 275/2006.

Totodată instanța a apreciat că alin. (3) al aceluiași articol care menționează că „cheltuielile ocazionate de exercitarea drepturilor de petiționare și la corespondență, prin trimiteri poștale în alt regim decât cel simplu, sunt suportate în totalitate de persoanele private de libertate" nu încalcă dreptul celui deținut la petiționare ci doar statuează condițiile în care sunt suportate cheltuielile pentru trimiterile poștale altele decât cel în regim simplu. In ceea ce privește art. 137 criticat de către reclamant Curtea constată că prin această dispoziție legală legiuitorul reglementează internarea și separarea în spitale și infirmerii. Se arată în articolul menționat că persoanele private de libertate bolnave nu pot refuza internarea într-un penitenciar-spital sau infirmerii din subordinea A.N.P.

în alin. (2) se arată că regimul aplicat persoanelor private de libertate internate în penitenciarele-spital sau infirmerii se subordonează nevoilor de tratament medical, potrivit normelor prevăzute de M.S.P. și a caselor de asigurări de sănătate. Separarea se realizează după criterii medicale și după sexul persoanelor private de libertate. Concluzionând, prima instanță a constatat că acest articol nu contravine dispozițiile Legii nr. 275/2006, sau unei alte prevederi invocată de către reclamant. în ceea ce privește justificarea concretă a măsurii internării obligatorii persoanelor deținute care sunt bolnave aceasta este determinată de înlăturarea posibilității agravării stării de sănătate a celor a căror stare de sănătate este precară și de evitarea contaminării și celorlalte persoane private de libertate.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs reclamantul F.N.I. Înalta Curte învestită cu soluționarea recursului declarat, mai înainte de a cerceta motivele invocate, constatată că, deși, recurentul a fost citat cu mențiunea achitării taxei datorate pentru soluționarea recursului declarat, conform dovezii anexate la fila 57 dosar recurs, acesta nu s-a conformat cerințelor legale. În conformitate cu prevederile art. 3 lit. m) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, dovada achitării acestora atașându-se, potrivit art. 302 1 alin. (2) C. proc.

civ., la cererea de recurs. Cum dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale sus menționate, iar recurentul-reclamant nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior - deși a fost citat cu mențiunea timbrării - devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamantul F.N.I. împotriva sentinței nr. 167 din 27 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.