ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6981/2013

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

pe rolul Judecătoriei Bacău la 11 mai 2012 sub nr. 6377/180/2012, reclamantul V.G.G.,

în contradictoriu cu Universitatea „S.H.” și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului, a solicitat obligarea universității la eliberarea diplomei de licență

și a suplimentului de diplomă în termen de 30 zile de la pronunțarea hotărârii,

precum și obligarea ministerului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de

licență în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Prin sentința civilă

nr. 8071 din 22 octombrie 2012, Judecătoria Bacău a admis excepția invocată de pârâtă

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău,

reținând că Universitatea „S.H.”, este încadrată în noțiunea de autoritate publică,

în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

La Tribunalul Bacău cauza

a fost înregistrată sub nr. 6377/180/2012 din 22 noiembrie 2012.

Din oficiu, Tribunalul

a pus în discuția părților la termenul de judecată din 10 mai 2013 excepția necompetenței

materiale a Tribunalului Bacău, în raport de faptul că Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului are calitate de autoritate publică centrală.

generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin sentința civilă

nr. 1181 din 10 mai 2013, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, declinându-și

competența în favoarea Curții de Apel Bacău.

Pentru a se pronunța astfel,

Tribunalul a reținut dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și faptul că Ministerul

Educației Cercetării Tineretului și Sportului este o instituție publică centrală,

care conduce sistemul național de educație și în competența căruia revine aprobarea

necesarului de formulare de diplomă de licență.

2.2. Prin sentința

nr. 120 din data de 27 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 6377/180/2012,

s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare

a acțiunii formulate de reclamantul V.G.G. în contradictoriu cu pârâta Universitatea

„S.H.” și chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului, în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul

negativ de competență și s-a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului

de competență.

Pentru pronunța această

hotărâre, Curtea de Apel a reținut că Universitatea „S.H.” din București a fost

înființată prin Legea nr. 443/2002 ca instituție de învățământ superior, persoană

juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de

învățământ, fiind de necontestat calitatea acesteia de autoritate publică, în sensul

art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004. Însă, în ceea ce privește

plasarea sa în rândul autorităților publice centrale, Universitatea „S.H.” este

o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial, astfel că nu

îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al

autorității publice centrale.

Cu privire la cererea

de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,

s-a susținut că potrivit art. 17 C. proc. civ., cererile accesorii și incidentale

sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală, astfel că va

fi soluționată de către Tribunal.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra conflictului negativ de competență

de drept relevante

Înalta Curte,

constatând îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei,

precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Așa cum s-a arătat anterior,

obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal,

obligarea unei instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență

și suplimentul la diplomă.

Pârâta Universitatea

„S.H.” este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit.

b) teza I din Legea nr. 554/2004.

Universitatea „S.H.”

a fost înființată prin

Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept

privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Totodată, potrivit

art. 121 din Legea nr. 1/2011, Ministerul Educației Naționale (Ministerul Educației,

Cercetării Tineretului și Sportului) este autoritate publică și este abilitat să

urmărească, să controleze aplicarea și respectarea reglementărilor legale în domeniul

învățământului superior, de asemenea, controlează modul în care universitățile își

exercită autonomia universitară, își asumă misiunea generală și pe cea proprie și

își exercită răspunderea publică.

Faptul că instituțiile

de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară,

nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național

de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași

competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea

și aplicarea strategiei globale a învățământului.

Aceste prerogative legale

revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ

superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie

subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea

Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile

administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea

„S.H.” nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele

administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar

nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul

întregului sistem național de învățământ.

În mod evident, Universitatea

„S.H.” este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni, Universitatea

„S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept

organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ

nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse,

Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente

material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după

caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației

publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este

aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității

publice pârâte - Universitatea „S.H.” - competența de soluționare a litigiului revine

Tribunalului.

De asemenea, se cuvine

a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii

și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față,

este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală

care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală.

de competență

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe V.G.G., Universitatea „S.H.” și Ministerul Educației

Naționale (fost Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) în favoarea

Tribunalul Bacău, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 29 octombrie 2013.