ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6962/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6962/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, la data de 27 iunie 2012, reclamantul C.D.R. a

solicitat obligarea pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului - Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor să

emită documentul prevăzut de lege prin care să-i echivaleze studiile efectuate în

China și să-i plătească daune morale în sumă de 500.000 RON pentru suferințele

cauzate prin refuzul nelegal de a-i echivala studiile, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că este absolvent al Facultății de Kinetoterapie din cadrul

Universității de Vest Timișoara, iar prin Ordinul ministrului educației și

cercetării nr. 4850 din 26 august 2005 i s-a aprobat bursa solicitată pentru efectuarea

în China a unui stagiu de studiu în specializarea acupunctură, pentru anul universitar

2007-2008, precedat de doi ani pregătitori de limbă chineză, încheind cu pârâtul

contractul din 04 august 2005.

A menționat că, deși a

absolvit studiile efectuate în China și a prezentat dovada în acest sens, pârâtul

a refuzat să îi echivaleze studiile, astfel că l-a acționat în judecată, iar prin

decizia nr. 3871 din 30 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, dată în Dosarul nr. 340/30/2010, ministerul

a fost obligat să reanalizeze cererea sa de echivalare a studiilor. Astfel, a formulat

o nouă solicitare în acest sens, înregistrată sub nr. 49406 din 28 iulie 2011, ce

a fost respinsă prin răspunsul Direcției Generale Juridice, Avizare și Contencios

din 17 februarie 2012, cu motivarea că, în conformitate cu art. 7 din Legea nr.

118/2007, practicarea acupuncturii este permisă numai medicilor.

Reclamantul a apreciat

că acest răspuns contravine considerentelor deciziei Înaltei Curți de Casație și

Justiție, prin care s-a reținut că aceste aspecte nu intră în competența de soluționare

a pârâtului, acordarea dreptului la liberă practică a acupuncturii pe teritoriul

României fiind de resortul unei alte autorități.

A menționat că refuzul

echivalării studiilor efectuate în China îl prejudiciază, întrucât la data aprobării

bursei, pârâtul avea cunoștință de specializarea absolvită în România, respectiv

kinetoterapie, și, totodată aduce atingere dreptului său constituțional de a munci

conform calificării pe care o are, prin discriminare pe criteriul de neapartenență

la o categorie socio-profesională, aceea a medicilor.

Reclamantul a mai arătat

că a fost de bună-credință și a adus la cunoștința pârâtului facultatea absolvită

anterior aprobării bursei și nu există temei legal pentru a i se refuza echivalarea

studiilor, solicitând daune morale pentru suferințele psihice îndurate din cauza

acestui refuz, pentru discriminarea la care este supus, pentru faptul că este împiedicat

să solicite Ministerului Sănătății acordarea dreptului de liberă practică, să acceadă

la studii de doctorat și pentru timpul pierdut în instanțe.

A menționat că, după terminarea

facultății, putea să practice kinetoterapia, însă a ales să se specializeze în acupunctură

în considerarea perspectivei echivalării studiilor, astfel că refuzul pârâtului

l-a făcut să piardă oportunitatea de a dobândi experiență profesională, de a-și

forma o carieră și de a obține venituri din aceasta, mai mulți ani din viața sa

fiind pierduți. A invocat faptul că a fost lipsit de timpul pe care l-ar fi putut

petrece cu familia sa, de posibilitatea de avea o carieră profesională, de avea

prestigiu profesional și social.

Prin sentința nr. 5266

din data de 25 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantul C.D.R.,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

- Centrul Național De Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, a obligat pârâtul

să echivaleze studiile efectuate de reclamant în China, precum și la plata sumei

de 50.000 RON cu titlul de despăgubiri pentru daune morale către reclamant.

Totodată, a obligat pârâtul

la plata sumei de 1.279,3 RON către reclamant, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că, din analiza adresei de răspuns la solicitarea

reclamantului de echivalare a studiilor efectuate în China, solicitare formulată

ulterior pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3871 din

30 iunie 2011, prin care pârâtul a fost obligat la reanalizarea cererii, rezultă

că singurul motiv care a stat la baza refuzului Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului - Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor

de a soluționa favorabil cererea reclamantului, a fost că acesta nu este absolvent

al unei facultăți de medicină, iar potrivit art. 7 din Legea nr. 118/2007 privind

organizarea și funcționarea activităților și practicilor de medicină complementară/alternativă,

practicarea acupuncturii este permisă numai medicilor, medicilor dentiști sau, după

caz, farmaciștilor.

S-a reținut, de asemenea,

că acest motiv, printre altele, a fost invocat de pârât și cu ocazia refuzului inițial

de echivalare a studiilor efectuate de reclamant în China, fiind analizat de Înalta

Curte de Casație și Justiție în considerentele deciziei nr. 3871 din 30 iunie 2011,

considerente care, prin caracterul lor determinant, au dobândit autoritate de lucru

judecat, pârâtul fiind ținut ca, la reanalizarea cererii, să le respecte.

Or, prima instanță a apreciat

că refuzul echivalării studiilor efectuate de reclamant în China, exprimat ca urmare

a reanalizării cererii acestuia în executarea obligației impuse pârâtului prin hotărârea

judecătorească anterior menționată, contravine în mod flagrant celor statuate de

instanța de contencios administrativ cu titlu irevocabil.

Prin urmare, judecătorul

fondului a constatat că refuzul echivalării studiilor reclamantului este nejustificat,

fiind fundamentat pe aspecte ce țin de resortul unei alte autorități și, de altfel,

străine de obiectul cererii.

Astfel, s-a constatat

că cererea reclamantului avea ca obiect echivalarea studiilor și nu acordarea autorizației

de liberă practică (ce reprezintă o chestiune subsecventă), iar potrivit art. 4

alin. (2) din Legea nr. 118/2007, această autorizație se eliberează de Ministerul

Sănătății Publice, cu avizul Centrului de Perfecționare în Domeniul Sanitar, pârâtul

neavând competențe în acest sens.

În ceea ce privește cererea

accesorie de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri pentru daune morale în

sumă de 500.000 RON, Curtea de apel a reținut că, în speță, sunt îndeplinite condițiile

angajării răspunderii civile delictuale a autorității, cuantumul despăgubirilor

pretinse fiind, însă, exagerat.

La stabilirea cuantumului

despăgubirilor, prima instanță a reținut că prejudiciul moral nepatrimonial suferit

de reclamant, aflat în legătură de cauzalitate cu refuzul nejustificat de echivalare

a studiilor, constă în sentimentul de frustrare resimțit ca urmare a faptului că,

după mai mult de șapte luni de la data obținerii unei hotărâri judecătorești, prin

care pârâtul era obligat la reanalizarea cererii, și după repetate solicitări adresate

autorității pentru a pune în executare hotărârea, i-a fost comunicat un răspuns

parțial identic cu cel inițial, cu ignorarea gravă a considerentelor instanței de

contencios administrative, la aceasta adăugându-se suferințele psihice determinate

de starea de incertitudine în care se găsește reclamantul, împiedicat să-și clarifice

situația prin solicitarea autorizației de liberă practică, etapă ulterioară echivalării

studiilor, indiferent de răspunsul pe care, în actualul context legislativ, l-ar

putea obține de la autoritatea competentă, Ministerul Sănătății, precum și cele

determinate de sentimentul inutilității studiilor efectuate și al sacrificiilor

făcute pentru finalizarea acestora.

Prin urmare, instanța

de fond a reținut că acordarea unor despăgubiri bănești pentru daune morale evaluate

global la suma de 50.000 RON reprezintă o satisfacție justă și echitabilă pentru

reclamant.

Împotriva hotărârii instanței

de fond a declarat recurs reclamantul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului (în prezent Ministerul Educației Naționale), criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor

de recurs invocate, prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 9 C.

proc. civ., recurentul-pârât a susținut în esență următoarele:

- în ceea ce privește

dezlegarea pricinii asupra cererii reclamantului de echivalare a studiilor efectuate

în Republica Populară Chineză, instanța de fond trebuia să specifice și cu ce se

echivalează studiile, respectiv denumirea diplomei echivalente, nivelul și specializarea

în conformitate cu nomenclatoarele aprobate, în conformitate cu dispozițiile Ordinul

ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5224/2011.

Consideră recurentul că

soluția instanței de fond excede cadrului legal, întrucât aceasta s-a substituit

comisiei de reevaluare a dosarului reclamantului; reținând în mod eronat că refuzul

echivalării studiilor reclamantului ar fi nejustificat deși specializarea acupunctură

a cărei echivalare s-a solicitat nu se regăsește printre programele de studii universitare

de master evaluate de A.R.A.C.I.S. și aprobate prin Ordinul nr. 5224/2011, în vederea

organizării examenului de admitere, în baza căruia se recunosc diplomele obținute

în străinătate.

Apreciază recurentul-pârât

că în mod neîntemeiat instanța de fond s-a substituit comisiei de experți și a decis

că reclamantul este îndrituit să i se echivaleze studiile efectuate;

- în ceea ce privește

criticile recurentului formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta

a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea legii, întrucât

diploma reclamantului nu a putut fi echivalată, specialitatea „acupunctură și masaj”

nu se regăsește în Nomenclatorul programului de studii universitare de masterat

acreditate în România conform Ordinul ministrului educației, cercetării,

tineretului și sportului nr. 5224/2011.

Totodată, recurentul a

susținut că instanța de fond a reținut în mod eronat că refuzul echivalării studiilor

efectuate de reclamant în urma reanalizării cererii acestuia ar încălca obligația

impusă prin hotărârea irevocabilă a instanței de contencios administrativ, deși

prin această hotărâre s-a dispus doar reanalizarea cererii reclamantului în raport

de cadrul legal aplicabil.

- cu privire la dezlegarea

pricinii asupra cererii reclamantului de acordare a daunelor morale, recurentul

a susținut că soluția de fond este neîntemeiată, întrucât în cauză nu erau îndeplinite

condițiile angajării răspunderii civile delictuale.

Intimatul C.D.R. a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat în cauză și menținerea

ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Examinând sentința atacată

în raport de criticile formulate de dispozițiile legale incidente în cauză cât și

în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

formulat în cauză este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele expuse în

continuare.

În fapt, intimatul-reclamant

s-a adresat instanței de contencios administrativ, solicitând în temeiul art. 1

și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 republicată precum și în temeiul Ordinului

ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4022 din 14 mai

2008, solicitând obligarea pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului - Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor să emită

documentul prevăzut de lege prin care să echivaleze studiile efectuate în China

și să-i plătească daune morale în sumă de 500.000 RON pentru suferințele cauzate

prin refuzul nelegal de a-i echivala studiile cu cheltuieli de judecată.

Potrivit dispozițiilor

art. 11 pct. 2 lit. a) din Anexa la Ordinului ministrului educației,

cercetării, tineretului și sportului nr. 4022/2008 „Procedura de recunoaștere și

echivalare a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice din învățământul

superior este următoarea:

a) În procedura de evaluare

a dosarului de recunoaștere/echivalare a diplomelor sau altor documente de studiu

asimilate acestora, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor

urmărește dacă studiile efectuate de solicitantul aflat în mobilitate academică

sau profesională sunt compatibile cu programul de studii sau calificările academice/profesionale

din România în ceea ce privește:

i. statutul instituției

de învățământ superior emitente;

ii. nivelul diplomei;

iii. numărul de ani de

studii/numărul de credite acumulate;

iv. domeniul de studiu;

v. profilul;

vi. specializarea;

vii. curriculum/volumul de muncă aferent/suplimentul

la diplomă.

În speță, diploma intimatului-reclamant

în ceea ce privește „specializarea acupunctură și masaj” nu a putut fi echivalată

de recurentul-reclamant întrucât această specializare nu se regăsește în Nomenclatorul

programelor de studii universitare de masterat acreditate din România - Ordinul

ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5224/2011.

Pe de altă parte, potrivit

dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 118/2007 privind organizarea și funcționarea

activităților și practicilor de medicină complementară/alternativă, pot fi exercitate

de mai multe categorii profesionale, respectiv: a) medici, medici dentiști și farmaciști;

b) psihologi; absolvenți ai altor instituții de învățământ superior iar pentru a

deveni practicieni de medicină complementară/alternativă persoanele prevăzute la

alin. (1) sunt obligate să posede autorizația de liberă practică eliberată, conform

legii de Ministerul Sănătății Publice cu avizul Centrului Național de Perfecționare

în Domeniul Sanitar.

Din perspectiva acestor

dispoziții legal rezultă că în România accesul la stagiul de pregătire în vederea

obținerii abilităților de acupunctură este permis absolvenților de medicină, intimatul-reclamant

neîndeplinind această condiție întrucât este absolvent al Universității de Vest

Timișoara, profilul Kinetoterapie.

Analizând răspunsul din

data de 17 februarie 2012 prin care recurentul-pârâta respins cererea de echivalare

formulată de intimatul-reclamant înregistrată sub nr. 49406 din 28 iulie 2011, din

perspectiva prevederilor legale mai sus menționate, instanța de control judiciar

constată că acesta este justificat, întrucât specializarea acupunctură nu se regăsește

în nomenclatorul programelor de studii universitare de masterat acreditate din România

prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5224/2011

și nici prin ordinul anterior, respectiv Ordinul ministrului educației,

cercetării, tineretului și sportului nr. 4022/2008 art. 11 pct. 2 lit. a) din Anexă.

Contrar celor reținute

de instanța de fond prin sentința atacată, Înalta Curte reține că refuzul recurentului-reclamant

se întemeiază pe neîndeplinirea condițiilor legale, întrucât specializarea pentru

care intimatul-reclamant nu se află printre cele aprobate în cadrul programelor

de studii universitare de masterat.

Totodată, instanța de

control judiciar constată că în mod eronat s-a reținut prin sentința atacată că

„refuzul echivalării studiilor efectuate de reclamant în China exprimat ca urmare

a reanalizării cererii acestuia, în executarea obligației impuse pârâtului prin

hotărârea anterior menționată (respectiv decizia nr. 3871 din 30 iunie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție) contravine în mod flagrant celor statuate de instanța

de contencios administrativ cu titlu irevocabil”.

În fapt, astfel cum rezultă

din dispozitivul deciziei nr. 3871 din 30 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție în Dosarul nr. 340/30/2010, recurentul-reclamant a fost obligat

„la reanalizarea cererii reclamantului în vederea echivalării studiilor efectuate

în baza contractului din 04 august 2005” fără a obliga autoritatea pârâtă să procedeze

în mod automat la echivalarea acestor studii,fără a lua în considerare cadrul legal.

Din materialul probator

administrat în cauză cât și a înscrisurilor noi depuse în recurs, rezultă că autoritatea

pârâtă a procedat la reexaminarea cererii de echivalare a studiilor, conform deciziei

irevocabile mai sus menționate, respectiv a desemnat prin Ordinul nr. 3197 din 03

februarie 2012 o comisie pentru reevaluarea dosarului intimatului-reclamant, iar

prin referatele de evaluare s-a reținut lipsa echivalării curriculare a studiilor

de medicină și în consecință a respins cererea de echivalare în mod justificat și

cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică în cauză fiind

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. va admite recursul formulat,

modificând sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantului ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului) împotriva sentinței nr. 5266 din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată,

în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul C.D.R., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 octombrie

2013.