ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6528/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată reclamanta SC O. SA, a solicitat în contradictoriu cu M.F.P. prin A.N.A.F.

- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor ca în baza prevederilor art.

218, alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc., ca prin hotărârea

ce se va pronunța să se dispună:

-

Anularea Deciziei nr. 111 din 07 aprilie 2010 privind soluționarea contestației

formulate de SC O. SA înregistrată la A.N.A.F. sub nr. 906122 din 14 ianuarie 2010,

decizie emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul

Ministerului de Finanțe - A.N.A.F. și care i-a fost comunicată din 05 mai 2010;

-

Anularea "Deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile

suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 42525 din 09 decembrie 2009 emisă

de Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală din cadrul Direcției Regionala pentru

Accize si Operațiuni Vamale Craiova;

-

Obligarea pârâtei, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., la

plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada 01 mai 2004-31 mai 2006,

a derulat prin Biroul Vamal Rm. Vâlcea (actuala Direcție Județeană pentru

Accize și Operațiuni Vamale Vâlcea) 4 operațiuni de import definitive (IM4 și

EU4) și prin Biroul Vamal București Otopeni Călători și Mărfuri 12 operațiuni

de import definitive (IM4), având ca obiect, printre altele, și software pe

suporturi informatice.

Din

totalul de 16 operațiuni vamale supuse verificărilor, pentru 11 operațiuni de

import definitive (IM4) de software pe suporturi informatice derulate prin

Biroul Vamal București - Otopeni Călători și Mărfuri, la stabilirea valorii în

vamă, care constituie baza impozabilă pentru TVA datorat în vamă, nu a fost

luată în considerare și contravaloarea software-ului și, în opinia organului de

control, în aceste cazuri nu au fost achitate și drepturile de import aferente

software-ului, constând în TVA, taxe datorate în vamă la data fiecărei

operațiuni vamale de import definitive, în cauză; aceste operațiuni sunt

detaliate și enumerate în Anexa 1 a Procesului verbal de control contestat.

Prin

sentința civilă nr. 7813 din 21 decembrie 2011 Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC O. SA, în contradictoriu cu pârâții M.F.P. prin A.N.A.F. -

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Autoritatea Națională a

Vămilor și A.N.V. - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală din Cadrul Direcției

Regionale pentru Accize și Obligațiuni Vamale Craiova, ca nefondată.

Împotriva

hotărârii instanței de fond reclamanta SC O. SA a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte

de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate,

în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței

materiale invocată, din oficiu, constată că  hotărârea recurată a fost pronunțată

de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.

304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (6) va casa sentința atacată și va trimite cauza spre

competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ

și fiscal.

Pentru

a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în

continuare arătate:

Contenciosul

administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004,

modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de

contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a

născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în

sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,

astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii

judiciare.

Actul

administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis

de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării

legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența

materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată

de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la

500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Deci,

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a

instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile

Codului de procedură civilă în raport cu organul emitent al actului și în funcție

de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

În

cauza de față reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 111 din 07 aprilie 2010

privind soluționarea contestației formulată din 14 ianuarie 2010, decizie emisă

de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului de

Finanțe - A.N.A.F. și care i-a fost comunicată din 05 mai 2010 și anularea Deciziei

pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de

controlul vamal din 09 decembrie 2009 emisă de Serviciul Antifraudă Fiscală și

Vamală din cadrul Direcției Regionala pentru Accize si Operațiuni Vamale

Craiova.

Aceste

acte au fost emise în temeiul O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură

fiscală, iar suma datorată este de 80.599 lei.

Deoarece

au ca obiect creanțe bugetare, asemenea acte se înscriu în categoria actelor

administrative ce privesc contribuții bugetare în sensul prevederilor art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel

fiind, acțiunea având ca obiect anularea deciziilor emise în procedura

reglementată de O.G. nr. 92/2003 este de competența instanței de contencios

administrativ, determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit

regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În

cauza de față, cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ

contestat este sub 500.000 lei, astfel că instanța competentă să soluționeze cauza

în primă instanță este tribunalul.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art.

304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul,

va casa sentința recurată și pe cale de consecință va trimite cauza spre

competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC O. SA împotriva sentinței civile nr. 7813 din 21

decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 4 octombrie 2013.