ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6528/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta SC O. SA, a solicitat în contradictoriu cu M.F.P. prin A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor ca în baza prevederilor art. 218, alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - Anularea Deciziei nr. 111 din 07 aprilie 2010 privind soluționarea contestației formulate de SC O. SA înregistrată la A.N.A.F. sub nr. 906122 din 14 ianuarie 2010, decizie emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului de Finanțe - A.N.A.F.

și care i-a fost comunicată din 05 mai 2010; - Anularea "Deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 42525 din 09 decembrie 2009 emisă de Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală din cadrul Direcției Regionala pentru Accize si Operațiuni Vamale Craiova; - Obligarea pârâtei, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada 01 mai 2004-31 mai 2006, a derulat prin Biroul Vamal Rm. Vâlcea (actuala Direcție Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Vâlcea) 4 operațiuni de import definitive (IM4 și EU4) și prin Biroul Vamal București Otopeni Călători și Mărfuri 12 operațiuni de import definitive (IM4), având ca obiect, printre altele, și software pe suporturi informatice.

Din totalul de 16 operațiuni vamale supuse verificărilor, pentru 11 operațiuni de import definitive (IM4) de software pe suporturi informatice derulate prin Biroul Vamal București - Otopeni Călători și Mărfuri, la stabilirea valorii în vamă, care constituie baza impozabilă pentru TVA datorat în vamă, nu a fost luată în considerare și contravaloarea software-ului și, în opinia organului de control, în aceste cazuri nu au fost achitate și drepturile de import aferente software-ului, constând în TVA, taxe datorate în vamă la data fiecărei operațiuni vamale de import definitive, în cauză; aceste operațiuni sunt detaliate și enumerate în Anexa 1 a Procesului verbal de control contestat. Prin sentința civilă nr. 7813 din 21 decembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC O. SA, în contradictoriu cu pârâții M.F.P.

prin A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Autoritatea Națională a Vămilor și A.N.V. - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală din Cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Obligațiuni Vamale Craiova, ca nefondată. Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta SC O. SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. În cauza de față reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 111 din 07 aprilie 2010 privind soluționarea contestației formulată din 14 ianuarie 2010, decizie emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului de Finanțe - A.N.A.F. și care i-a fost comunicată din 05 mai 2010 și anularea Deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 09 decembrie 2009 emisă de Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală din cadrul Direcției Regionala pentru Accize si Operațiuni Vamale Craiova.

Aceste acte au fost emise în temeiul O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar suma datorată este de 80.599 lei. Deoarece au ca obiect creanțe bugetare, asemenea acte se înscriu în categoria actelor administrative ce privesc contribuții bugetare în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel fiind, acțiunea având ca obiect anularea deciziilor emise în procedura reglementată de O.G. nr. 92/2003 este de competența instanței de contencios administrativ, determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În cauza de față, cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000 lei, astfel că instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este tribunalul.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și pe cale de consecință va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC O. SA împotriva sentinței civile nr. 7813 din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2013.