ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1472/2012

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 65/F din 6 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen. cu referire la art. 18 1 C. pen. au fost achitați inculpații L.N. - și T.D., pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253/1 C. pen. În baza art. 91 C. pen. s-a aplicat inculpaților L.N. și T.D. sancțiunea administrativă a amenzii de câte 1.000 lei. S-a constatat că partea vătămată J.I.T. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 192 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. au fost obligați inculpații să plătească statului sumele de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov au fost trimiși în judecată inculpații L.N. și T.D. pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253/1 alin. (1) C. pen. În actul de sesizare a instanței, s-a reținut, în esență, că inculpatul L.N., în calitate de viceprimar al comunei Valea Mare, jud. Covasna, la data de 14 mai 2008, a participat la ședința Comisiei Locale de fond funciar al comunei Valea Mare, în care s-a dispus respingerea cererii formulate de numitul J.T.

având ca obiect punerea în posesie pe o suprafață de 1,67 ha pentru care Comisia Locală Valea Mare fusese obligată prin sentința civilă nr. 277 din 21 iunie 2007 a Tribunalului Covasna, deși avea în cauză un interes personal, fiind deținătorul suprafeței de 0,19 ha teren situat pe amplasamentul în cauză și că, în această calitate, a semnat adresa nr. 869 din 22 august 2008 prin care Comisia Locală Valea Mare îi aducea la cunoștință numitului J.T. că nu există la dispoziție terenuri agricole. Referitor la inculpata T.D., s-a reținut, în esență, că aceasta, în calitate de secretar al Comisiei Locale de fond funciar al comunei Valea Mare, a participat la ședința comisiei din data de 14 mai 2008, în calitate de membru al comisiei în care s-a dispus respingerea cererii formulate de numitul J.T.

având ca obiect punerea în posesie pe o suprafață de 1,67 ha pentru care Comisia Locală Valea Mare fusese obligată prin sentința civilă nr. 277 din 21 iunie 2007 a Tribunalului Covasna, deși avea în cauză un interes personal, soțul său T.A., fiind deținătorul suprafeței de 0,30 ha teren situat pe amplasamentul în cauză Din probele administrate în cauză (în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești), prima instanță a constatat următoarea stare de fapt: Prin decizia civilă nr. 277/R pronunțată la 21 iunie 2007 de Tribunalul Covasna, Comisia Locală Valea Mare a fost obligată să pună în posesie partea civilă J.I.T.

cu privire la suprafața de 1,67 ha teren situat în intravilanul comunei Valea Mare, pe vechiul amplasament, să întocmească documentația necesară emiterii titlului de proprietate și să o înainteze Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, pe care a obligat-o să emită titlul de proprietate în favoarea părții civile, (f.83-87) Potrivit Ordinului nr. 139 din 20 august 2008 emis de Prefectul Județului Covasna, Comisia Locală Valea Mare se compunea din inculpații L.N. - viceprimar, T.D. - secretar și martorii A.G. - primar, G.I. și G.G. - reprezentanți ai foștilor proprietari deposedați, precum și alte 3 persoane ce nu au fost trimise în judecată în speța de față. (f.8 dos.

u.p.) Derularea procedurii de punere în posesie a părții civile J.I.T., așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, a fost următoarea: La data de 04 septembrie 2007, prin cererea înregistrată sub nr. 1085, partea civilă a solicitat Comisiei Locale Valea Mare să fie pusă în posesia terenului de 1,67 ha, așa cum rezultă din decizia civilă nr. 277/R/2007 a Tribunalului Covasna. La data de 13 septembrie 2007, s-a comunicat părții civile că, în mod legal, nu pot da curs solicitării sale pe considerentul că în comuna Valea Mare nu a existat CAP, nefiind cooperativizată, iar terenul ce face obiectul hotărârii nu este la dispoziția comunei. De asemenea, s-a mai motivat faptul că o suprafață de 50.221 mp.

teren este folosită încă din anii 1961-1962 de 18 persoane particulare, ca urmare a unor schimburi de terenuri cu comuna Boroșneul Mic, astfel că nu pot fi deposedate aceste 18 persoane particulare, ce dețin terenurile de peste 30 de ani, deoarece li s-ar tulbura posesia ce o exercită de foarte mulți ani, fiind posibil ca aceștia să formuleze plângeri penale, iar decizia civilă nr. 277/R/2007 nu poate constitui titlu executoriu împotriva acestor 18 persoane fizice, fiind îndrumată către un executor judecătoresc. De asemenea, prin corespondența nr. 409 din 23 aprilie 2008, emisă de Comisia Locală Valea Mare, partea civilă a fost invitată la data de 14 mai 2008, orele 11,00 la ședința comisiei, pentru a se clarifica vechiul amplasament al terenului ce face obiectul deciziei civile nr. 277/R/2007.

(f. 109) Din conținutul procesului verbal nr. 652 din 14 mai 2008 al ședinței Comisiei Valea Mare, la care au fost prezenți atât cei doi inculpați în calitate de membrii ai comisiei, ceilalți membri, cât și partea civilă J.I.T. , rezultă că discuțiile purtate au vizat și situația amplasamentului terenului ce face obiectul deciziei civile nr. 277/R/2007, ținând seamă că numitul P. a cumpărat și înscris în aceeași carte funciară o suprafață de teren, partea civilă susținând că expertul a stabilit amplasamentul terenului potrivit cărții funciare, existând un nr. top între terenul ce-l solicită și terenul numitului P., martorul A.G. propunând ca partea civilă să ia legătura cu d-nul P. cu privire la limita dintre cele două proprietăți.

Partea civilă a propus să se solicite de la Oficiul de cadastru schițele de carte funciară și extrase C.F., comisia fiind de acord ca după alegerile locale să solicitate aceste documente, (f. 16 și 110 dosar up) Prin corespondența nr. 869 din 22 august 2009, Comisia Locală Valea Mare, a comunicat părții civile că nu are competența de a prelua terenurile de la posesorii acestor suprafețe de teren, că o parte din teren a făcut obiectul unui contract de vânzare - cumpărare înscris în cartea funciară, partea civilă fiind îndrumată să se adreseze unui executor judecătoresc.

În aceste condiții, la data de 08 octombrie 2008, partea civilă J.I.T., a formulat plângere penală împotriva autorilor necunoscuți, membri ai Comisiei Județene Covasna de aplicare a Legii Fondului Funciar, dar și a primarului comunei Valea Mare, prin care a arătat că deși prin decizia civilă nr. 277/R/2007 pronunțată de Tribunalul Covasna, s-a dispus obligarea Comisiei Locale Valea Mare de aplicare a Legilor fondului funciar, să îl pună în posesia terenului intravilan de 1,67 ha, situat în comuna Valea Mare, pe vechiul amplasament și să întocmească documentația necesară emiterii titlului de proprietate, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor hotărârii judecătorești, deși a formulat cerere la data de 22 octombrie 2007. Potrivit celor indicate în rechizitoriu, probele au confirmat că inculpații T.D.

- secretar, L.N. - viceprimar, membrii ai Comisiei Locale Valea Mare de aplicare a Legilor fondului funciar, în ședința comisiei din data de 14 mai 2008, au discutat cererea părții civile J.I., împreună cu ceilalți membri ai comisiei, pe considerentul că localitatea Valea Mare nu a fost cooperativizată și nu are la dispoziție terenuri agricole și nici competența de a prelua terenul de la alți posesori de drept și deci să pună petentul în posesie pe terenul solicitat. Acest aspect a fost comunicat petentului prin adresa nr. 869 din 22 august 2008, alături de invitația de a participa la ședința următoare și de a se adresa unui executor judecătoresc, deoarece o parte din terenul solicitat de petent a făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare, adresa fiind semnată de ceilalți doi inculpați.

Prin ședința din 14 mai 2008, comisia nu a decis respingerea cererii petentului J.I.T., ci respingerea acelor cereri, formulate de alte persoane, pentru care nu s-a depus documentația cadastrală și celelalte documente doveditoare pentru emiterea titlului, (f. 16, 17 dosar u.p.) Din lecturarea procesului verbal întocmit în ședința din 14 mai 2008, aflat la fila 16, s-a constatat că s-a pus în discuție amplasamentul terenului cumpărat de numitul P., înscris în C.F. la nr. top 691/1, în timp ce petentul J.T. a propus să se ceară de la cadastru schița și extrase de carte funciară, comisia fiind de acord cu aceste solicitări. În cadrul acestei ședințe au fost respinse cereri formulate de alte persoane decât petentul (exemplificativ, K.M., I. H.) și care nu au depus documentația necesară pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

Acest proces verbal a fost semnat de partea vătămată J.I.T. Demonstrat este și faptul că inculpații dețineau câte o parte din terenul asupra căruia urma a fi pus în posesie partea vătămată, aspect recunoscut chiar de aceștia în declarațiile date, atât în cursul urmăririi penale, dar și al cercetării judecătorești (filele 149-156 și 157-164 dosar u.p., și filele 23-24 și 25-26 dosar instanță). În plus, inculpatul L.N. și soțul inculpatei T.D., numitul T.A., au avut calitatea de intervenienți în cadrul procesului civil finalizat prin decizia civilă nr. 277 a Tribunalului Covasna. Privind starea de fapt raportat la norma penală înscrisă în art. 253/1 C. pen., instanța de fond a constatat că activitatea acestor inculpați se circumscrie infracțiunii de conflict de interese.

Astfel, elementul material al infracțiunii constă în îndeplinirea unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, pentru soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, toate aceste activități fiind comise de către persoana care are calitatea de subiect activ al infracțiunii, respectiv de un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Cu privire la latura subiectivă, infracțiunea se comite numai cu intenție directă, calificată prin scop, acela de a beneficia de servicii sau foloase de orice natură, pentru existența infracțiunii nefiind necesar ca acestea să fie obținute, fiind suficient ca activitatea să fie săvârșită în acest scop.

în speță, un astfel de folos a existat și a constat în deținerea unor porțiuni din terenul asupra căruia trebuia pus în posesie partea vătămată. Totuși, prima instanță a reținut că speța prezintă câteva particularități datorită cărora fapta celor doi inculpați nu prezintă gradul de pericol al unei infracțiuni. În primul rând, este vorba de dispozitivul deciziei civile nr. 277/2007 a Tribunalului Covasna care nu a identificat terenul asupra căruia partea vătămată trebuia pus în posesie, fiind menționat doar intravilanul localității Valea Mare și suprafața de 1,67 ha teren, cu mențiunea că punerea în posesie trebuie să se efectueze pe vechiul amplasament. Doar în considerentele deciziei se face precizarea că este vorba de C.F.

nr. 1144 Boroșneul Mic A+1 nr. top. 688/2 arabil „Nyires" de 4916 mp; A+2 nr. top. 688/3 arabil de 45.260 mp, A+3 nr. top. 1515/1 fâneață Hamvas de 115.100 mp, antecesorul părții vătămate figurând în calitate de coproprietar asupra nr. top. 688/2 arabil de 4961 mp și nr. top. 688/3 arabil de 45.260 mp în cota de 1/3 parte. De asemenea, au existat și particularități de natură administrativă, respectiv de împărțire administrativ-teritorială, deoarece în perioada cooperativizării, mai multe terenuri printre care și cel în discuție, aparținând antecesorului părții vătămate, au intrat în patrimoniul comunei Boroșneul Mare, de care aparținea și Valea Mare, care nu a fost cooperativizată. În intenția de a comasa în perimetrul CAP Boroșneul Mare terenurile cele mai apropiate și deoarece o serie de cetățeni dețineau terenuri pe raza loc.

Boroșneul Mic a avut loc un schimb de terenuri, prin care CAP Boroșneul Mare a cedat anumitor cetățeni (intervenienți în procesul civil intentat de partea vătămată față de care s-a pronunțat decizia civilă nr. 277) suprafața de 1,67 ha teren situat în Valea Mare, preluând terenurile acestora din urmă deținute pe raza loc. Boroșneul Mare, schimbul efectuându-se în baza Decretului nr. 151/1950 care era în vigoare la acea dată.

Prin urmare, hotărârea instanței civile (ce are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale cu privire la aceste aspecte) a stabilit că urmare a reorganizării administrative și comasării terenurilor agricole în patrimoniul CAP Boroșneul Mare, terenul în cauză a încetat a mai fi în proprietatea antecesorului părții vătămate, deoarece prin actul cooperativizării și-a pierdut calitatea de proprietar, astfel că partea vătămată, ca succesor în drepturi s-a prevalat de dispozițiile Legii nr. 1/2000 și ale Legii nr. 18/1991, în baza cărora urma să fie pus în posesie.

Este adevărat că expertiza efectuată în cadrul procesului civil a stabilit exact amplasamentul terenului în litigiu, dar instanța civilă ar fi trebuit să menționeze acest aspect în dispozitivul hotărârii, eventual cu mențiunea că se efectuează punerea în posesie „pe vechiul amplasament, conform raportului de expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre", astfel că Tribunalul Covasna a respins cererea de precizare a dispozitivului deciziei, ceea ce a fost de natură a crea neclarități în ce privește amplasamentul asupra căruia trebuia pus în posesie partea vătămată. Pe de altă parte, partea vătămată a fost pusă în posesia terenului respectiv în august 2009 și la data de 06 iulie 2010 s-a emis Titlul de proprietate nr. 45985, în favoarea părții civile J.I.T.

Pe de altă parte, în ședința din 14 mai 2008, comisia nu s-a pronunțat asupra cererii părții vătămate, urmând a se solicita schițe de oficiu de cadastru, deși conform normei înscrise în art. 253/1 C. pen., inculpații se aflau în situația de conflict de interese și aveau obligația de a se abține și a se desemna de către organul competent alte persoane care să facă parte din Comisia Locală. În plus, prima instanță a mai constatat și că procedura reconstituirii dreptului de proprietate, potrivit succesiunii legilor în timp, a fost și este reglementată de Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005, cu modificările stabilite ulterior.

Activitățile comisiilor și responsabilitățile membrilor acestora, cât și sancțiunile ce se pot aplica urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 18/1991, au fost stabilite prin această lege, sancțiuni ce au suferit însă modificări de-a lungul anilor, ceea ce a fost de natură a crea nelămuriri și greutăți în activitatea organismelor abilitate a duce la îndeplinire dispozițiile acestor acte normative. Inculpatul L.N. a declarat că nu se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni, susținând că în ședințele comisiei nu s-a respins cererea formulată de partea civilă J.I.T., însă stabilirea vechiului amplasament a fost o problemă, deoarece terenul solicitat se suprapunea cu un teren ce aparținea numitului P.l.

A mai declarat inculpatul că procedura reconstituirii a durat 2 ani, atât din vina părții civile care nu a depus înscrisuri doveditoare ale amplasamentului cât și a comisiei care, efectiv, nu știa ce teren să-i atribuie, deoarece posesorii acestora le obținuseră ca urmare a unor schimburi. Inculpata T.D., de asemenea, a susținut că nu se face vinovată de săvârșirea vreunei infracțiuni, nu este adevărat că s-a respins cererea cu ocazia ședinței comisiei din 14 mai 2008, unde a fost prezentă și partea civilă, iar procedura reconstituirii a avut o durată mai mare, deoarece nu se cunoștea vechiul amplasament. A mai declarat inculpata că partea civilă inițial a solicitat un teren pe un alt amplasament, însă ca urmare a efectuării expertizei topografice cu ocazia soluționării cauzei pe fond a solicitat un alt amplasament, astfel că au solicitat lămuriri tribunalului Covasna.

Aceleași aspecte au fost susținute și de martorii audiați în cauză și care au făcut parte din comisie, respectiv A.G. (primarul loc. Valea Mare), G.G. (membru al comisiei). Martorul G.I. nu a putut fi audiat deoarece a decedat la data de 7 iulie 2010 (extras din registrul de decese, fila 56 dosar). În raport de aceste considerente, prima instanță a constatat că atingerea adusă valorii sociale ocrotite prin norma penală de incriminare este minimă și faptele comise de cei doi inculpați nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Astfel, deși este adevărat că infracțiunea pentru care inculpații au fost trimiși în judecată este, de principiu, o infracțiune de pericol și că s-ar putea susține că acestea, datorită pericolului social abstract și generic pe care îl conțin prin simpla încălcare a normei penale, prezintă întotdeauna gradul de pericol social necesar aplicării unei sancțiuni mai ferme, totuși, în speța dedusă judecății nu se pot neglija împrejurările concrete în care inculpații au comis faptele și care au fost pe larg expuse, împrejurări care concură și conturează un pericol social redus, iar cercetarea acestor aspecte se impune și pentru stabilirea întregului complex de împrejurări care au creat ambianța faptică, de o anumită semnificație proprie, cu implicații în evaluarea gravității acesteia.

În primul rând, pericolul social concret al faptei se stabilește în raport de întregul complex de împrejurări, stări, situații, întâmplări, în care s-a comis și care pot avea influență asupra gravității infracțiunii, care concretizează și individualizează fapta, făcând-o să se deosebească de celelalte infracțiuni concrete de același tip și aceasta este rațiunea pentru care instanța constată că în această speță concretă infracțiunea de pericol comisă de inculpat prezintă un grad de pericol social destul de redus. În acest context, se mai impune și analiza evaluării persoanei fiecărui inculpat: astfel, niciunul nu este cunoscut cu antecedente penale, se bucură de o bună reputație în comunitatea din care fac parte, unul având calitatea de viceprimar, celălalt de secretar.

Din această perspectivă, prima instanță a constatat că aplicarea unei pedepse ar fi nu doar neoportună, dar și excesivă, cu atât mai mult cu cât faptele, prin conținutul lor concret, așa cum a fost anterior descris, sunt în mod vădit lipsite de importanță. B. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpații L.N. și T.D. Galați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele expuse pe larg în încheierea de amânare a pronunțării, ce face parte integrantă din prezenta decizie. Examinând sentința recurată sub toate aspectele de drept și de fapt, conform dispozițiilor art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., ÎNALTA CURTE constată că recursurile sunt nefondate.

1. Critica formulată de inculpați în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, întrucât în ședința din 14 mai 2008 nu s-a soluționat cererea părții civile, de punere în posesie cu privire la o suprafață de teren, iar pe de altă parte, pentru aceleași fapte, inculpații au fost urmăriți penali și apoi achitați pentru infracțiunea de abuz în serviciu, constatându-se că fapta nu este prevăzută de legea penală - ceea ce atrage autoritatea de lucru judecat, cu consecința încetării procesului penal -, este neîntemeiată.

Între cele două infracțiuni - aceea de abuz în serviciu și conflict de interese - nu există suprapunere, abuzul în serviciu fiind încriminat de legea specială ca fapta membrilor comisiei de a împiedica în orice mod reconstituirea dreptului de proprietate sau eliberarea titlului de proprietate către persoanele îndreptățite, pe când conflictul de interese presupune îndeplinirea unui act ori participarea la luarea unei decizii de către o persoană ce are un interes, direct sau indirect, persoană care are calitatea de funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu; or, în speță, s-a stabilit în mod cert iar inculpații nu au negat că inculpatul L.N.

, în calitate de viceprimar al comunei Valea Mare, jud. Covasna, la data de 14 mai 2008, a participat la ședința Comisiei Locale de fond funciar al comunei Valea Mare, deși avea în cauză un interes personal, fiind deținătorul suprafeței de 0,19 ha teren situat pe amplasamentul în cauză și că, în această calitate, a semnat adresa nr. 869 din 22 august 2008 prin care Comisia Locală Valea Mare îi aducea la cunoștință numitului J.T. că nu există la dispoziție terenuri agricole; de asemenea, inculpata T.D., în calitate de secretar al Comisiei Locale de fond funciar al comunei Valea Mare, a participat la ședința comisiei din data de 14 mai 2008, în calitate de membru al comisiei, deși avea în cauză un interes personal, soțul său T.A., fiind deținătorul suprafeței de 0,30 ha teren situat pe amplasamentul în cauză.

Pe de altă parte, susținerea inculpaților că în respectiva ședință nu s-a respins cererea părții civile, de punere în posesie cu privire la o suprafață de teren, în executarea unei hotărâri judecătorești definitive și că, în acest fel, nu este realizată latura obiectivă a infracțiunii, nu este fondată, întrucât deși este real că la sfârșitul respectivei ședințe, la care a participat și partea civilă, nu i s-a comunicat acesteia un refuz ferm în acest sens, toate discuțiile purtate referitoare la amplasament au fost doar un pretext pentru a tergiversa punerea în executare a hotărârii judecătorești, intenția în acest sens a membrilor comisiei fiind materializată în emiterea unei adrese ulterioare prin care i s-a comunicat părții civile că punerea în posesie în cazul în speță este de competența unui executor judecătoresc, iar ulterior acestei adrese, deși apreciase că nu este de competența comisiei, să se adreseze instanței cu o cerere de lămurire a dispozitivului respectivei hotărâri judecătorești definitive.

Nu lipsit de relevanță este și faptul că, după epuizarea tuturor acestor „demersuri" ale comisiei din care făceau parte și inculpații, partea civilă a fost pusă în posesie și s-a emis titlul de proprietate. Așadar, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că, pe de o parte, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, că aceasta există independent de infracțiunea de abuz în serviciu - latura obiectivă și cea subiectivă fiind diferite -, iar, pe de altă parte, în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat întrucât achitarea inculpaților dispusă prin sentința penală nr. 5 din 4 martie 2011 a Judecătoriei întorsura Buzăului, definitivă prin decizia penală nr. 644/R din 8 septembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a întemeiat pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. b) rap.

la art. 10 lit. b) C. proc. pen., respectiv împrejurarea că fapta membrilor comisiei de a împiedica în orice mod reconstituirea dreptului de proprietate sau eliberarea titlului de proprietate către persoanele îndreptățite nu mai este prevăzută de lege ca infracțiune, ci doar ca și contravenție. Ca atare, recursurile inculpaților ce tind la achitarea pentru lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii sau la încetarea procesului penal, întrucât exista autoritate de lucru judecat, sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare. 2. Nefondat este și recursul declarat de parchet care apreciază că faptele deduse judecății prezintă pericolul social concret al unei infracțiuni, solicitând condamnarea inculpaților.

Înalta Curte constată, prin prisma propriului examen, că prima instanța a analizat în mod corespunzător criteriile prin prisma cărora se stabilește în concret gradul de pericol social, raport la întregul complex de împrejurări, stări, situații și întâmplări în care s-a comis fapta în speță, precum și luând în considerare persoana fiecărui inculpat, ajungând la o concluzie corectă, respectiv că atingerea adusă valorii sociale ocrotite prin norma penală de incriminare este minimă și că faptele comise de cei doi inculpați nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar prin conținutul lor concret, așa cum a fost anterior descris, sunt în mod vădit lipsite de importanță. Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385/9 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte, în baza art. 385/15 pct.1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpații L.N. și T.D. împotriva sentinței penale sus menționate. În baza dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpații L.N. și T.D. împotriva sentinței penale nr. 65/F din 6 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 150 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 9 mai 2012.