ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1472/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1472/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 65/F din

6 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze

cu minori, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. cu referire la art. 18

1

C. pen. au fost achitați

inculpații L.N.

-

și T.D., pentru săvârșirea

infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253/1 C. pen.

În baza art.

91 C. pen. s-a aplicat inculpaților L.N. și T.D. sancțiunea administrativă a

amenzii de câte 1.000 lei.

S-a constatat

că partea vătămată J.I.T. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art.

192 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. au fost obligați inculpații să plătească

statului sumele de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Brașov au fost trimiși în judecată inculpații L.N. și T.D.

pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253/1

alin. (1) C. pen.

În actul de

sesizare a instanței, s-a reținut, în esență, că inculpatul L.N., în calitate

de viceprimar al comunei Valea Mare, jud. Covasna, la data de 14 mai 2008, a

participat la ședința Comisiei Locale de fond funciar al comunei Valea Mare, în

care s-a dispus respingerea cererii formulate de numitul J.T. având ca obiect

punerea în

posesie pe o suprafață de 1,67 ha

pentru care Comisia Locală Valea Mare

fusese obligată prin sentința

civilă nr. 277 din 21 iunie 2007 a Tribunalului Covasna, deși avea în cauză un

interes personal, fiind deținătorul suprafeței de 0,19 ha teren situat pe

amplasamentul în cauză și că, în această calitate, a semnat adresa nr. 869 din 22

august 2008 prin care Comisia Locală Valea Mare îi aducea la cunoștință

numitului J.T. că nu există la dispoziție terenuri agricole.

Referitor la

inculpata T.D., s-a reținut, în esență, că aceasta,

în calitate de secretar al Comisiei Locale de fond funciar al comunei

Valea

Mare, a participat la ședința comisiei din data de 14 mai 2008, în

calitate

de membru al comisiei în care s-a

dispus respingerea cererii formulate de

numitul J.T. având ca obiect

punerea în posesie pe o suprafață de 1,67 ha pentru care Comisia Locală Valea

Mare fusese obligată prin

sentința civilă

nr. 277 din 21 iunie 2007 a Tribunalului Covasna, deși avea în

cauză un

interes personal, soțul său T.A., fiind deținătorul suprafeței de 0,30 ha teren

situat pe amplasamentul în cauză

Din probele

administrate în cauză (în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești),

prima instanță a constatat următoarea stare de fapt:

Prin decizia

civilă nr. 277/R pronunțată la 21 iunie 2007 de Tribunalul Covasna, Comisia

Locală Valea Mare a fost obligată să pună în posesie partea civilă J.I.T. cu

privire la suprafața de 1,67 ha teren situat în intravilanul comunei Valea

Mare, pe vechiul amplasament, să

întocmească

documentația necesară emiterii titlului de proprietate și să o înainteze

Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, pe care a

obligat-o

să emită titlul de proprietate în favoarea părții civile, (f.83-87)

Potrivit Ordinului nr. 139 din 20 august 2008

emis de Prefectul Județului

Covasna, Comisia Locală Valea Mare se

compunea din inculpații L.N. - viceprimar, T.D. - secretar și martorii A.G. - primar,

G.I. și G.G. - reprezentanți ai foștilor proprietari

deposedați, precum și alte 3 persoane ce nu au fost trimise în judecată

în

speța de față. (f.8 dos. u.p.)

Derularea

procedurii de punere în posesie a părții civile J.I.T., așa cum rezultă din

înscrisurile existente la dosar, a fost următoarea:

La data de 04

septembrie 2007, prin cererea înregistrată sub nr. 1085, partea civilă a

solicitat Comisiei Locale Valea Mare să fie pusă în posesia terenului de 1,67

ha, așa cum rezultă din decizia civilă nr. 277/R/2007 a Tribunalului Covasna.

La data de 13

septembrie 2007, s-a comunicat părții civile că, în mod legal, nu pot da curs

solicitării sale pe considerentul că în comuna Valea Mare nu a existat CAP,

nefiind cooperativizată, iar terenul ce face obiectul hotărârii nu este la

dispoziția comunei. De asemenea, s-a mai motivat faptul că o suprafață de

50.221 mp. teren este folosită încă din anii 1961-1962 de 18 persoane

particulare, ca urmare a unor schimburi de terenuri cu comuna Boroșneul Mic,

astfel că nu pot fi deposedate aceste 18 persoane particulare, ce dețin

terenurile de peste 30 de ani, deoarece li s-ar tulbura posesia ce o exercită

de foarte mulți ani, fiind posibil ca aceștia să formuleze plângeri penale, iar

decizia civilă nr. 277/R/2007 nu poate constitui titlu executoriu împotriva

acestor 18 persoane fizice, fiind îndrumată către un executor judecătoresc.

De asemenea, prin corespondența nr. 409 din 23

aprilie 2008, emisă de

Comisia Locală Valea Mare, partea civilă a fost

invitată la data de 14 mai 2008, orele 11,00 la ședința comisiei, pentru a se

clarifica vechiul amplasament al terenului ce face obiectul deciziei civile nr.

277/R/2007. (f. 109)

Din conținutul

procesului verbal nr. 652 din 14 mai 2008 al ședinței Comisiei Valea Mare, la

care au fost prezenți atât cei doi inculpați în calitate de membrii ai

comisiei, ceilalți membri, cât și partea civilă J.I.T.

, rezultă că discuțiile purtate au vizat și situația amplasamentului

terenului

ce face obiectul deciziei civile nr. 277/R/2007, ținând seamă că numitul P. a

cumpărat și înscris în aceeași carte funciară o suprafață de teren, partea

civilă susținând că expertul a stabilit amplasamentul terenului potrivit cărții

funciare, existând un

nr.

top între

terenul ce-l solicită și terenul numitului P., martorul A.G. propunând ca

partea civilă să ia legătura cu d-nul P. cu privire la limita dintre cele două

proprietăți. Partea civilă a propus să se solicite de la Oficiul de cadastru

schițele de carte funciară și extrase C.F., comisia fiind de acord ca după

alegerile locale să solicitate aceste documente, (f. 16 și 110 dosar up)

Prin

corespondența nr. 869 din 22 august 2009, Comisia Locală Valea

Mare, a comunicat părții civile că nu are

competența de a prelua terenurile

de la posesorii acestor suprafețe de

teren, că o parte din teren a făcut obiectul unui contract de vânzare -

cumpărare înscris în cartea funciară, partea civilă fiind îndrumată să se

adreseze unui executor judecătoresc.

În aceste

condiții, la data de 08 octombrie 2008, partea civilă J.I.T., a formulat

plângere penală împotriva autorilor necunoscuți, membri ai Comisiei Județene

Covasna de aplicare a Legii Fondului Funciar, dar și a primarului comunei Valea

Mare, prin care a arătat că deși prin decizia civilă nr. 277/R/2007 pronunțată

de Tribunalul Covasna, s-a dispus obligarea Comisiei Locale Valea Mare de

aplicare a Legilor fondului funciar, să îl pună în posesia terenului intravilan

de 1,67 ha, situat în comuna Valea Mare, pe vechiul amplasament și să

întocmească documentația necesară emiterii titlului de proprietate, aceasta nu

s-a conformat dispozițiilor hotărârii judecătorești, deși a formulat cerere la

data de 22 octombrie 2007.

Potrivit celor

indicate în rechizitoriu, probele au confirmat că inculpații T.D. - secretar, L.N.

- viceprimar, membrii ai Comisiei Locale Valea Mare de aplicare a Legilor

fondului funciar, în ședința comisiei din data de 14 mai 2008, au discutat

cererea părții civile J.I., împreună cu ceilalți membri ai comisiei, pe

considerentul că localitatea Valea Mare nu a fost cooperativizată și nu are la

dispoziție terenuri agricole și nici competența de a prelua terenul de la alți

posesori de drept și deci să pună petentul în posesie pe terenul solicitat.

Acest

aspect a fost comunicat petentului

prin adresa nr. 869 din 22 august 2008,

alături de invitația de a

participa la ședința următoare și de a se adresa unui executor judecătoresc,

deoarece o parte din terenul solicitat de petent a făcut obiectul unui contract

de vânzare-cumpărare, adresa fiind semnată de ceilalți doi inculpați.

Prin ședința din 14 mai 2008, comisia nu a decis

respingerea cererii petentului J.I.T., ci respingerea acelor cereri, formulate

de alte

persoane, pentru care nu s-a depus documentația cadastrală și

celelalte

documente doveditoare pentru

emiterea titlului, (f. 16, 17 dosar u.p.)

Din lecturarea procesului verbal întocmit în

ședința din 14 mai 2008,

aflat la fila 16, s-a constatat că s-a pus în

discuție amplasamentul terenului cumpărat de numitul P., înscris în C.F. la nr.

top 691/1, în timp ce petentul J.T. a propus să se ceară de la cadastru schița

și extrase de carte funciară, comisia fiind de acord cu aceste solicitări.

În cadrul

acestei ședințe au fost respinse cereri formulate de alte persoane decât

petentul (exemplificativ, K.M.,

I.

H.) și care nu au

depus documentația necesară pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

Acest proces

verbal a fost semnat de partea vătămată J.I.T.

Demonstrat

este și faptul că inculpații dețineau câte o parte din terenul asupra căruia

urma a fi pus în posesie partea vătămată, aspect recunoscut chiar de aceștia în

declarațiile date, atât în cursul urmăririi penale, dar și al cercetării

judecătorești (filele 149-156 și 157-164 dosar u.p., și filele 23-24 și 25-26

dosar instanță).

În plus,

inculpatul L.N. și soțul inculpatei T.D., numitul T.A., au avut calitatea de

intervenienți în cadrul procesului civil finalizat prin decizia civilă nr. 277

a Tribunalului Covasna.

Privind starea de fapt raportat la norma penală

înscrisă în art. 253/1

C. pen.,

instanța de fond a constatat că activitatea acestor inculpați se

circumscrie

infracțiunii de conflict de interese.

Astfel,

elementul material al infracțiunii constă în îndeplinirea unui act ori

participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau

indirect, un folos material pentru sine, pentru soțul său, o rudă ori un afin

până la gradul

II

inclusiv, sau pentru o persoană cu

care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din

partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice

natură, toate aceste activități fiind comise de către persoana care are

calitatea de subiect activ al infracțiunii, respectiv de un funcționar public

aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Cu privire la

latura subiectivă, infracțiunea se comite numai cu intenție directă, calificată

prin scop, acela de a beneficia de servicii sau foloase de orice natură, pentru

existența infracțiunii nefiind necesar ca acestea să fie obținute, fiind

suficient ca activitatea să fie săvârșită în acest scop. în speță, un astfel de

folos a existat și a constat în deținerea unor porțiuni din terenul asupra

căruia trebuia pus în posesie partea vătămată.

Totuși, prima

instanță a reținut că speța prezintă câteva particularități datorită cărora

fapta celor doi inculpați nu prezintă gradul de pericol al unei infracțiuni.

În primul

rând, este vorba de dispozitivul deciziei civile nr. 277/2007 a Tribunalului

Covasna care nu a identificat terenul asupra căruia partea

vătămată trebuia pus în posesie, fiind menționat

doar intravilanul localității

Valea Mare și suprafața de 1,67 ha teren,

cu mențiunea că punerea în posesie trebuie să se efectueze pe vechiul

amplasament. Doar în considerentele deciziei se face precizarea că este vorba

de C.F. nr. 1144

Boroșneul Mic A+1 nr. top.

688/2 arabil „Nyires" de 4916 mp; A+2 nr. top.

688/3 arabil de

45.260 mp, A+3 nr. top. 1515/1 fâneață Hamvas de 115.100 mp, antecesorul părții

vătămate figurând în calitate de coproprietar asupra nr. top. 688/2 arabil de

4961 mp și nr. top. 688/3 arabil de 45.260 mp în cota de 1/3 parte.

De asemenea,

au existat și particularități de natură administrativă, respectiv de împărțire

administrativ-teritorială, deoarece în perioada cooperativizării, mai multe

terenuri printre care și cel în discuție, aparținând antecesorului părții

vătămate, au intrat în patrimoniul comunei Boroșneul Mare, de care aparținea și

Valea Mare, care nu a fost cooperativizată.

În intenția de a comasa în perimetrul CAP

Boroșneul Mare terenurile

cele mai apropiate și deoarece o serie de

cetățeni dețineau terenuri pe raza loc. Boroșneul Mic a avut loc un schimb de

terenuri, prin care CAP Boroșneul Mare a cedat anumitor cetățeni (intervenienți

în procesul civil intentat de partea vătămată față de care s-a pronunțat

decizia civilă nr. 277) suprafața de 1,67 ha teren situat în Valea Mare,

preluând terenurile acestora din urmă deținute pe raza loc. Boroșneul Mare,

schimbul

efectuându-se în baza Decretului

nr. 151/1950 care era în vigoare la acea

dată.

Prin urmare,

hotărârea instanței civile (ce are autoritate de lucru judecat în fața

instanței penale cu privire la aceste aspecte) a stabilit că urmare a

reorganizării administrative și comasării terenurilor agricole în patrimoniul

CAP Boroșneul Mare, terenul în cauză a încetat a mai fi în proprietatea

antecesorului părții vătămate, deoarece prin actul cooperativizării și-a

pierdut calitatea de proprietar, astfel că partea vătămată, ca succesor în

drepturi s-a prevalat de dispozițiile Legii nr. 1/2000 și ale Legii nr.

18/1991, în baza cărora urma să fie pus în posesie.

Este adevărat

că expertiza efectuată în cadrul procesului civil a stabilit exact amplasamentul

terenului în litigiu, dar instanța civilă ar fi trebuit să menționeze acest

aspect în dispozitivul hotărârii, eventual cu

mențiunea

că se efectuează punerea în posesie „pe vechiul amplasament,

conform

raportului de expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre",

astfel că Tribunalul Covasna a respins cererea de precizare a dispozitivului

deciziei, ceea ce a fost de natură a crea neclarități în ce privește

amplasamentul asupra căruia trebuia pus în posesie partea vătămată.

Pe de altă

parte, partea vătămată a fost pusă în posesia terenului respectiv în august

2009 și la data de 06 iulie 2010 s-a emis Titlul de proprietate nr. 45985, în

favoarea părții civile J.I.T.

Pe de altă

parte, în ședința din 14 mai 2008, comisia nu s-a pronunțat asupra cererii

părții vătămate, urmând a se solicita schițe de oficiu de cadastru, deși

conform normei înscrise în art. 253/1 C. pen., inculpații se aflau în situația

de conflict de interese și aveau obligația de a se abține și a se desemna de

către organul competent alte persoane care să facă parte din Comisia Locală.

În plus, prima

instanță a mai constatat și că procedura reconstituirii dreptului de

proprietate, potrivit succesiunii legilor în timp, a fost și este

reglementată de Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997,

Legea nr. 1/2000,

Legea nr. 247/2005, cu modificările stabilite

ulterior.

Activitățile

comisiilor și responsabilitățile membrilor acestora, cât și sancțiunile ce se

pot aplica urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 18/1991, au fost

stabilite prin această lege, sancțiuni ce au suferit însă modificări de-a

lungul anilor, ceea ce a fost de natură a crea nelămuriri și greutăți în

activitatea organismelor abilitate a duce la îndeplinire dispozițiile acestor

acte normative.

Inculpatul L.N.

a declarat că nu se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni, susținând

că în ședințele comisiei nu s-a respins cererea formulată de partea civilă J.I.T.,

însă stabilirea vechiului amplasament a fost o problemă, deoarece terenul

solicitat se suprapunea cu un teren ce aparținea numitului P.l. A mai declarat

inculpatul că procedura reconstituirii a durat 2 ani, atât din vina

părții civile care nu a depus înscrisuri

doveditoare ale amplasamentului cât și a comisiei care, efectiv, nu știa ce

teren să-i atribuie, deoarece posesorii

acestora le obținuseră ca urmare

a unor schimburi.

Inculpata T.D.,

de asemenea, a susținut că nu se face

vinovată

de săvârșirea vreunei infracțiuni, nu este adevărat că s-a respins

cererea

cu ocazia ședinței comisiei din 14 mai 2008, unde a fost prezentă și partea

civilă, iar procedura reconstituirii a avut o durată mai mare, deoarece nu se

cunoștea vechiul amplasament. A mai declarat inculpata că partea civilă inițial

a solicitat un teren pe un alt amplasament, însă ca urmare a efectuării expertizei

topografice cu ocazia soluționării cauzei pe fond a solicitat un alt

amplasament, astfel că au solicitat lămuriri tribunalului Covasna.

Aceleași

aspecte au fost susținute și de martorii audiați în cauză și care au făcut

parte din comisie, respectiv A.G. (primarul loc. Valea Mare), G.G. (membru al

comisiei).

Martorul G.I.

nu a putut fi audiat deoarece a decedat la data de 7 iulie 2010 (extras din

registrul de decese, fila 56 dosar).

În raport de

aceste considerente, prima instanță a constatat că atingerea adusă valorii

sociale ocrotite prin norma penală de incriminare este minimă și faptele comise

de cei doi inculpați nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Astfel, deși este adevărat că infracțiunea pentru care inculpații au fost trimiși

în judecată este, de principiu, o infracțiune de pericol și că s-ar putea

susține că acestea, datorită pericolului social abstract și generic pe care îl

conțin prin simpla încălcare a normei penale, prezintă întotdeauna gradul de

pericol social necesar aplicării unei sancțiuni mai ferme, totuși, în speța

dedusă judecății nu se pot neglija împrejurările concrete în care inculpații au

comis faptele și care au fost pe larg expuse, împrejurări care concură și

conturează un pericol

social redus, iar

cercetarea acestor aspecte se impune și pentru stabilirea

întregului

complex de împrejurări care au creat ambianța faptică, de o anumită

semnificație proprie, cu implicații în evaluarea gravității acesteia.

În primul rând, pericolul social concret al

faptei se stabilește în raport

de întregul complex de împrejurări,

stări, situații, întâmplări, în care s-a comis și care pot avea influență

asupra gravității infracțiunii, care concretizează și individualizează fapta,

făcând-o să se deosebească de celelalte infracțiuni concrete de același tip și

aceasta este rațiunea pentru

care instanța

constată că în această speță concretă infracțiunea de pericol

comisă de

inculpat prezintă un grad de pericol social destul de redus.

În acest

context, se mai impune și analiza evaluării persoanei fiecărui inculpat:

astfel, niciunul nu este cunoscut cu antecedente penale, se bucură de o bună

reputație în comunitatea din care fac parte, unul având calitatea de

viceprimar, celălalt de secretar.

Din această

perspectivă, prima instanță a constatat că aplicarea unei pedepse ar fi nu doar

neoportună, dar și excesivă, cu atât mai mult cu cât faptele, prin conținutul

lor concret, așa cum a fost anterior descris, sunt în mod vădit lipsite de

importanță.

B. Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov

și inculpații L.N. și T.D. Galați, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, pentru motivele expuse pe larg în încheierea de amânare a

pronunțării, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Examinând

sentința recurată sub toate aspectele de drept și de fapt, conform

dispozițiilor art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., ÎNALTA CURTE constată că

recursurile sunt nefondate.

formulată de inculpați în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii de conflict de interese, întrucât în ședința din 14 mai 2008

nu s-a soluționat cererea părții civile, de punere în posesie cu privire la o

suprafață de teren, iar pe de altă parte, pentru aceleași fapte, inculpații au

fost urmăriți penali și apoi achitați pentru infracțiunea de abuz în serviciu,

constatându-se că fapta nu este prevăzută de legea penală - ceea ce atrage

autoritatea de lucru judecat, cu consecința încetării procesului penal -, este

neîntemeiată.

Între cele

două infracțiuni - aceea de abuz în serviciu și conflict de interese - nu

există suprapunere, abuzul în serviciu fiind încriminat de legea specială ca

fapta membrilor comisiei de a împiedica în orice mod reconstituirea dreptului

de proprietate sau eliberarea titlului de proprietate către persoanele

îndreptățite, pe când conflictul de interese presupune îndeplinirea unui act

ori participarea la luarea unei decizii de către o

persoană ce are un interes, direct sau indirect, persoană care are

calitatea

de funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de

serviciu; or, în speță, s-a stabilit în mod cert iar inculpații nu au negat că

inculpatul L.N.

, în calitate de viceprimar

al comunei Valea Mare, jud. Covasna, la

data de 14 mai 2008, a

participat la ședința Comisiei Locale de fond funciar al comunei Valea Mare,

deși avea în cauză un interes personal, fiind deținătorul suprafeței de 0,19 ha

teren situat pe amplasamentul în cauză și că, în această calitate, a semnat

adresa nr. 869 din 22 august 2008 prin care Comisia Locală Valea Mare îi aducea

la cunoștință numitului J.T. că nu există la dispoziție terenuri agricole; de

asemenea, inculpata T.D., în calitate de secretar al Comisiei Locale de fond

funciar al comunei Valea Mare, a participat la ședința comisiei din data de 14

mai 2008, în calitate de membru al comisiei, deși avea în cauză un interes

personal, soțul său T.A., fiind deținătorul suprafeței de 0,30 ha teren situat

pe amplasamentul în cauză.

Pe de altă

parte, susținerea inculpaților că în respectiva ședință nu s-a respins cererea

părții civile, de punere în posesie cu privire la o suprafață de teren, în

executarea unei hotărâri judecătorești definitive și că, în acest fel, nu este

realizată latura obiectivă a infracțiunii, nu este fondată, întrucât deși este

real că la sfârșitul respectivei ședințe, la care a participat și partea

civilă, nu i s-a comunicat acesteia un refuz ferm în

acest sens, toate discuțiile purtate referitoare la amplasament au fost

doar

un pretext pentru a tergiversa punerea în executare a hotărârii

judecătorești, intenția în acest sens a membrilor comisiei fiind materializată

în emiterea unei adrese ulterioare prin care i s-a comunicat părții civile că

punerea în posesie în cazul în speță este de competența unui executor

judecătoresc, iar ulterior acestei adrese, deși apreciase că nu este de

competența comisiei, să se adreseze instanței cu o cerere de lămurire a

dispozitivului respectivei hotărâri judecătorești definitive.

Nu lipsit de

relevanță este și faptul că, după epuizarea tuturor acestor „demersuri"

ale comisiei din care făceau parte și inculpații, partea civilă a fost pusă în

posesie și s-a emis titlul de proprietate.

Așadar, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte constată că, pe de o parte, sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, că aceasta

există independent de infracțiunea de abuz în serviciu - latura obiectivă și

cea subiectivă fiind diferite -, iar, pe de altă

parte, în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat întrucât

achitarea

inculpaților dispusă prin sentința penală nr. 5 din 4 martie

2011 a Judecătoriei întorsura Buzăului, definitivă prin decizia penală nr.

644/R din 8 septembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru

cauze cu minori, s-a întemeiat pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la

art. 10 lit. b) C. proc. pen., respectiv împrejurarea că fapta

membrilor comisiei de a împiedica în orice mod

reconstituirea dreptului de

proprietate sau eliberarea titlului de

proprietate către persoanele îndreptățite nu mai este prevăzută de lege ca

infracțiune, ci doar ca și contravenție.

Ca atare,

recursurile inculpaților ce tind la achitarea pentru lipsa elementelor

constitutive ale infracțiunii sau la încetarea procesului penal, întrucât

exista autoritate de lucru judecat, sunt nefondate, urmând a fi respinse ca

atare.

este și recursul declarat de parchet care apreciază că faptele deduse judecății

prezintă pericolul social concret al unei infracțiuni, solicitând condamnarea

inculpaților. Înalta Curte constată, prin prisma propriului examen, că prima

instanța a analizat în mod corespunzător criteriile prin prisma cărora se

stabilește în concret gradul de pericol social, raport la întregul complex de

împrejurări, stări, situații și întâmplări

în

care s-a comis fapta în speță, precum și luând în considerare persoana

fiecărui

inculpat, ajungând la o concluzie corectă, respectiv că atingerea adusă valorii

sociale ocrotite prin norma penală de incriminare este minimă și că faptele

comise de cei doi inculpați nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni, iar prin conținutul lor concret, așa cum a fost anterior descris,

sunt în mod vădit lipsite de importanță.

Pentru aceste

considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să

fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385/9 alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385/15 pct.1 lit. b) C. proc. pen.,

va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Brașov și inculpații L.N. și T.D. împotriva sentinței penale sus

menționate.

În baza

dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate

de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca

nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Brașov

și

inculpații L.N. și T.D.

împotriva sentinței penale nr. 65/F din 6 iulie

2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 350 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 150 lei reprezentând

onorariul apărătorilor desemnați din oficiu până

la prezentarea apărătorilor

aleși se avansează din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi 9 mai 2012.