ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 685/2017

Decizia nr. 685/2017 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 06 noiembrie 2012 pe rolul Tribunalului Covasna, secția civilă, sub nr. x/119/2012, reclamanta SN A. SA, prin administrator judiciar SC B. IPURL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta com. Valea Crișului, reprezentată prin primar, obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenurile în suprafață totală de 2.475.704,174 mp, situate în com. Valea Crișului, jud. Covasna, cu cheltuieli de judecată. În motivare, a arătat că, în anul 2002, s-au emis certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilelor în suprafață totală de 2.475.704,174 mp, situate în com.

Valea Grișului, jud. Covasna. La baza eliberării acestor titluri au stat documentațiile prevăzute H.G. nr. 834/199l, avizate și însușite de C. Covasna, însoțite de procesele-verbale de vecinătate, acte de expropriere și atribuire în administrare a terenurilor pentru care reclamantei i s-a recunoscut dreptul de proprietate. Prin H.G. nr. 575 din 20 septembrie 1997 s-a constituit SN A. SA, prin reorganizarea RA D. SA. Calitatea sa de proprietar asupra terenurilor a fost recunoscută chiar de către Primăria com. Valea Grișului, care a semnai procesele-verbale și schițele de vecinătate ale SN A. SA și a avizat documentațiile topografice întocmite în vederea obținerii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate.

Începând cu anul 2006, Primăria com. Valea Grișului a preluat în posesie o parte din terenurile aparținând reclamantei. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 C. civ. Prin cererea precizatoare formulată la data de 08 ianuarie 2013, reclamanta a evaluat bunul revendicat la suma de 109.426.124,5 lei. De asemenea, a specificat că pârâta a făcut demersuri privind transferul în proprietatea sa publică a bunurilor mobile și imobile care au aparținut reclamantei, care nu s-au concretizat din cauză, întrucât acestea se aflau deja în proprietatea SN A. SA, conform certificatelor de atestare a dreptului de proprietate. În baza autorizației de construire din 07 noiembrie 2002, au fost executate lucrări de închidere și ecologizare ale Carierei Sfântu Gheorghe, urmând ca, la finalizarea acestora, bunurile să fie predate reclamantei.

Cu toate acestea, prin ordinul emis de instituția prefectului județului Covasna. terenurile aflate în proprietatea reclamantei au fost trecute în domeniul privat al com. Valea Grișului. La data de 23 iunie 2014, la solicitarea Tribunalului Covasna, reclamanta a arătat că suprafața de teren pe care o revendică este de 19.63 ha, fiind situată în com. Valea Crișului, jud. Covasna. Prin sentința nr. 372 din 21 aprilie 2016, Tribunalul Covasna, secția civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SN A. SA, prin administrator judiciar SC B. IPURL, privind obligarea pârâtei de a lăsa reclamantei în deplină proprietate și posesie terenurile în suprafață totala de 19,63 ha, și a luat act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 575/1997 s-a constituit SN A. SA, iar Ministerul industriei și Resurselor a eliberat certificatele de atestare a dreptului de proprietate din 18 octombrie 2002 și din 14 martie 2003, asupra terenurilor care se aflau în proprietatea statului și în administrarea I.M. Căpeni, astfel cum s-a constatat și prin raportul de expertiză topografică judiciară. Terenurile erau înscrise în C.F. Valea Grișului, fiind retrocedate de către Comisia Locală din Valea Crișului prin Hotărârea nr. 5/2005, aprobată prin Hotărârea nr. 543 din 20 septembrie 2005 a Comisiei Județene Covasna pentru aplicarea legilor fondului funciar.

La 02 februarie 2006, prefectul județului Covasna a emis Ordinul nr. 26/2006. prin care au fost trecute în proprietatea privată a com. Valea Cașului terenurile agricole aflate în administrarea acesteia, care au fost înscrise și validate de Comisia Județeană Covasna pentru aplicarea legilor fondului funciar în anexa nr. 17 Valea Grișului, cu o suprafață de 19,63 ha. Prin Încheierea din 03 februarie 2006, com. Valea Grișului și-a înscris dreptul de proprietate asupra a 8 corpuri funciare, în suprafață de 19,63 ha, în baza ordinului mai sus menționat și a documentației tehnice de dezmembrare și identificare aferente. Prin urmare, dreptul de proprietate dobândit de reclamantă prin certificatele de atestare a dreptului de proprietate nu a fost intabulat în cartea funciară.

Expertul topograf a anexat raportului de expertiză copiile cărților funciare în care a fost înscris dreptul de proprietate al pârâtei, în baza Ordinului prefectului nr. 26/2006. Împotriva încheierii de carte funciară din 2006, reclamanta a formula! plângere, prin care a solicitat radierea dreptului de proprietate intabulat în favoarea pârâtei, care a fost respinsă. Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză reiese că suprafața rezultată din suprapunerile între corpurile funciare menționate în Ordinul prefectului nr. 26/2006 și imobilele evidențiate în certificatele de atestare a dreptului de proprietate este de 68.551 mp iar suprafața totală calculată pentru imobilele rezultate din dezmembrările corpurilor funciare, indicate în același ordin, și cele evidențiate în certificatele de atestare a dreptului de proprietate este de 69.728 mp, diferența de 1.177 mp identificându-se cu suprapunere.

Ulterior înscrierii dreptului de proprietate, conform Ordinului prefectului nr. 26/2006, 7 din cele 8 corpuri funciare au fost dezmembrate în 56 loturi noi, din care 53 loturi au fost înstrăinate de com. Valea Grișului prin vânzare-cumpărare sau schimb, fiind intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară în favoarea noilor proprietari, anterior promovării acțiunii de față. Doar imobilele înscrise în certificatul din 2002 nu se suprapun cu cele pentru care s-a emis Ordinului prefectului nr. 26/2006, iar terenurile care mai aparțin com. Valea Grișului, conform evidenței de carte funciară, și care fac obiectul suprapunerilor cu terenurile pentru care reclamanta deține certificatele de atestare a dreptului de proprietate, sunt următoarele: în C.F.

Valea Grișului cu suprafața de 4182 mp, suprapunere 4 mp; în C.F. Valea Grișului, cu suprafața de 1.342 mp, suprapunere 7 mp; în C.F. Valea Grișului, cu suprafața de 3.818 mp, suprapunere 9 mp; în C.F. Valea Grișului, cu suprafața de 5865 mp, suprapunere 5.865 mp; în C.F. Valea Grișului, cu suprafața de 42.851 mp, suprapunere 10.597 mp; în C.F. Valea Crișului, cu suprafața de 8.482 mp, suprapunere 1 mp; în C.F. Valea Crișului, cu suprafața de 2.780 mp, suprapunere 2,780 mp; în C.F. Valea Grișului, cu suprafața de 9.006 mp, suprapunere 2.519 mp; în C.F. Valea Crișului, cu suprafața de 1.981 mp, suprapunere 1981 mp. Așadar, terenurile care mai aparțin com. Valea Crișului, conform evidenței de carte funciară, și care fac obiectul suprapunerilor cu terenurile pentru care reclamanta deține certificatele de atestare a dreptului de proprietate sunt în suprafața totală de 23.763 mp.

Instanța de fond a constatat că, în cauză, sunt. incidente prevederile art. 77 cap. V, Secțiunea 1 din Legea nr. 71/2011, conform cărora înscrierile în cartea funciară efectuate în temeiul unor acte ori fapte juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse anterior intrării in vigoare a C. civ. vor produce efectele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii acestor acte ori, după caz, la data săvârșirii sau producerii acestor fapte, chiar dacă aceste înscrieri sunt efectuate după data intrării în vigoare a C. civ. Actul normativ menționai prevede expres, în art. 5 alin. (1), că dispozițiile C. civ. se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după acest moment, ceea ce presupune că actele sau faptele încheiate ori petrecute anterior intrării în vigoare a C. civ., aprobat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, rămân supuse vechilor reglementări.

În consecință, instanța de fond a apreciat că, deși la data formulării acțiunii, dispozițiile art. 21-41 din Legea nr. 7/1996 erau abrogate prin art. 87 pct. 4 din Legea nr. 71/2011, acest aspect nu este relevant față de obiectul cauzei. Acțiunea a fost formulată la data de 06 noiembrie 2012 și are ea obiect revendicarea unui bun dobândit de pârâtă prin ordin al prefectului înainte de intrarea în vigoare a C. civ. aprobat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009. Instanța de fond a considerat că, în cauză, s-a dovedit că pârâta com. Valea Crișului are în posesie și în proprietate doar o suprafață de 23.763 mp din terenul revendicat. Conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în vigoare în anul 2006, la data intabulării dreptului de proprietate în favoarea pârâtei, dacă în cartea funciară s-a înscris im drept real în folosul unei persoane.

în condițiile acestei legi se prezumă că dreptul există dacă a fost dobândit sau constituit cu hună-credință, cât timp nu se dovedește contrariul. Textul instituie o prezumție legală relativă de proprietate în favoarea persoanei înscrise în cartea funciară, care poate fi răsturnată prin dovada contrară. Dar în sistemul cărților funciare această dovadă se poate face numai în cadrul unei acțiuni în rectificare de carte funciară, subsecventă acțiunii principale, prin care se tinde la atestarea împrejurărilor de excepție stipulate în art. 34 din Legea nr. 7/1996. Cât timp nu s-a dispus rectificarea cărții funciare, prezumția operează, iar titularul înscris în cartea funciară se bucură de protecție, nefiind suficientă invocarea calității de fost proprietar (extratabular în cazul de față) în dovedirea titlului care ar urma să fie supus comparării.

În consecință, instanța de fond a respins acțiunea în revendicare imobiliară prin raportare la dispozițiile art. 480 C. civ. Pentru efectuarea raportului de expertiză în specialitatea topografie, în cauza s-a dispus de către instanța de fond, în sarcina reclamantei, plata unui onorariu de expert în cuantum de 36.750 lei.

Reclamanta, prin lichidator judiciar, a solicitat, la data de 12 februarie 2016. stabilirea onorariului expertului ia un cuantum rezonabil, deoarece suma solicitată de expert este neobișnuit de mare și nejustificată, Prin încheierea de ședință din 18 februarie 2016, Tribunalul Covasna, analizând cererea de reducere a onorariului expertului, a apreciat că aceasta este nejustificată în raport de activitatea desfășurată de expert și a procedat la avizarea decontului prezentat, atașat raportului de expertiză, Împotriva acestei semințe reclamanta SN A. SA, prin lichidator SC B. IPURL, a declarat recurs - calificai ca fiind apel - înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civila, la 22 iunie 2016, sub nr. x/119/2012.

Prin Decizia nr. 1247/Ap din 3 octombrie 2016, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă SN A. SA, prin lichidator SC B. IPURL, împotriva sentinței civile nr. 372 din 21 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Covasna, secția civilă. Examinând sentința atacată, în raport de criticile formulate, curtea a apreciat că prima instanță a reținut corect situația de fapt, procedând la aplicarea judicioasă a textelor legale incidente în cauză. Astfel, a reținut că acțiunea dedusă judecății este una în revendicare prin comparare de titluri, de esența căreia se impune ca, în analiza judiciară, să fie valorificat dreptul de proprietate mai bine caracterizat. În ipoteza în care titlurile provin de la autori diferiți, a considerat că este preferabil titlul de proprietate înscris în cartea funciară, potrivit principiului nemo dat quod mm habet.

Instanța de apel a apreciat, în contextul în care plângerea privind radierea dreptului de proprietate al intimatei-pârâte asupra suprafeței de 19,63 ha a fost respinsă, că apelanta-reclamantă trebuia să procedeze la înscrierea dreptului său de proprietate obținut în baza H.G. nr. 575/1997 și Legea nr. 15/1990, imediat după obținerea documentației necesare. Ca atare, a reținut că titlu! de proprietate al pârâtei este preferabil, întrucât a fost înscris în cartea funciară și pentru că, în calitate de proprietar posesor, a procedat la dezmembrare și lotizare, iar apoi la înstrăinarea parcelelor rezultate în urina acestor operațiuni, prin acte de vânzare-cumpărare. Prin urmare, a constatat că apelanta-reclamantă invocă un titlu de proprietate neînscris în cartea funciară și că nu a făcut dovada posesiei asupra imobilelor revendicate.

În consecința, a reținut că este corectă aprecierea primei instanțe care a stabilit că dreptul de proprietate al pârâtei este preferabil celui de care s-a prevalat reclamanta, fiind fundamentat pe dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996. De asemenea, a considerat că modul originar de dobândire a dreptului de proprietate de către apelanta-reclamantă nu se regăsește printre excepțiile prevăzute de dispozițiile art. 887 alin. (1) C. civ., de la regula înscrierii în cartea funciară, reglementată de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 557 alin. (4) C. civ. și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996. Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-reclamantă SN A. SA, prin administrator judiciar SC B. IPURL, înregistrat de rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 05 decembrie 2016, sub nr. x/119/2012.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în motivarea recursului, recurenta-reclamantă a arătat că este o societate cu capital integra! de stat, asociat unic fiind Statul Român, prin E., succesor al F. De asemenea, a învederat că antecesorul său este G. Prin art. 20 din Legea nr. 15/1990 s-a stabilit că bunurile fostelor întreprinderi de stat trec în proprietatea societăților nou înființate. Prin urmare, bunurile care au aparținut fostului G. s-au transferat în proprietatea RA D. SA. Ulterior, prin H.G. nr. 575 din 20 septembrie 1997 s-a stabilit că bunurile RA D. SA vor fi preluate de recurenta-reclamantă SN A. SA. Ca atare, aceasta a dobândit, în temeiul prevederilor ari.

17 și art. 20 din Legea nr. 15/1990, un drept de proprietate originar. În baza acestor dispoziții legale, în anul 2002. statut, prin F., a emis titluri de proprietate pentru terenuri situate în Valea Crișului, documentația necesară eliberării acestora presupunând implicarea administrației publice locale. Drept urmare, in anul 2002 au fost emis, în favoarea recurentei-reclamante, titluri de proprietate pentru o suprafață de teren de 2.475.704 mp. În anul 2006, Primăria Valea Crișului a demarat procedurile de trecere în proprietatea sa privată a suprafeței de 19,63 ha, care făcea parte din terenul în suprafață de 2.475.704 mp, ascunzând existența titlurilor de proprietate ale recurentei-reclamante, la emiterea cărora a participat.

În același timp, intimata-pârâtă com. Valea Grișului a solicitat, în contradictoriu cu recurenta-reclamantă, anularea actelor de proprietate în cauză, emise în baza Legii nr. 15/1990, cererea fiind respinsă, ca neîntemeiată; după finalizarea procedurii de obținere a terenurilor ce aparțineau recurentei-reclamante, Primăria Valea Grișului a procedat la întabularea dreptului de proprietate. Aflând despre emiterea ordinului care viza suprafața de teren aflată în proprietatea sa, recurenta-reclamantă a formulat acțiune în rectificare de carte funciară, care a fost respinsă, ca tardivă, nu ca neîntemeiată. Astfel, recurenta-reclamantă a susținui că, în cazul de față, se compară modul de dobândire.

în temeiul Legii nr. 15/1990, mod originar, cu un ordin al prefectului, emis ulterior și obținut, prin documentații false. întrucât atât aceasta, cât și intimata-pârâtă dețin titluri de proprietate, instanța de apel nu a respectai criteriile pe baza cărora se analizează eficiența juridică și preferabilitatea lor în cadru! acțiunii în revendicare în care ambele părți se pretind proprietarele aceluiași bun. Prin hotărârile pronunțate anterior în cauză s-a dat eficiență juridică titlului de proprietate deținut de intimata-pârâtă, deși acesta a fost dobândit în mod fraudulos. Nu s-au comparat modurile de dobândire a proprietății, iar instanța de apel a dat eficiență numai intabulării dreptului de proprietate.

Or, acest criteriu este reținut doar când ambele titluri provin de la același autor. A mai precizai recurenta-reclamantă că, în mod eronat, s-a reținut că titlul intimatei-pârâte este preferabil titlului său, întrucât, aceasta a procedat la dezmembrarea, lotizarea și valorificarea terenului. De asemenea, a menționat că, față de incidența dispozițiilor legale în materie, proba dreptului de proprietate nu se face exclusiv cu extrasul de carte funciară, ci și cu titlul de proprietate. Recurenta-reclamantă a criticat hotărârea instanței de apel și din perspectiva faptului că aceasta nu s-a pronunțat asupra motivului de apel vizând nelegalitatea încheierii prin care s-a respins cererea de reexaminare a cuantumului onorariului de expert.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate. în sensul admiterii acțiunii, și obligarea intimatei-pârâte să-i lase în deplină proprietate terenul în suprafață de 19,63 ha, identificat în raportul de expertiză. precum și schimbarea încheierii de ședință prin care s-a respins cererea de reexaminare a onorariului de expert, prin micșorarea onorariului la o sumă rezonabilă, cu cheltuieli de judecată. Deși legal citată, intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare. În recurs, nu au fost administrate probe noi. Calea de atac este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Examinând recursul declarat de recurenta-reclamantă SN A. SA, prin administrator judiciar SC B. IPURL, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Critici le invocate în recurs de recurenta-reclamantă au vizat, în esență faptul că instanța de ape! nu a respectat criteriile pe baza cărora se analizează eficiența juridică și preferabilitatea titlurilor de proprietate în cadrul acțiunii în revendicare, când ambele părți se pretind proprietarele aceluiași bun. în opinia recurentei-reclamante, prin hotărârile pronunțate anterior în cauză s-a dat eficiență juridică titlului de proprietate al intimatei-pârâte, deși acesta a fost dobândit în mod fraudulos.

Aceasta a mai susținut că instanța de apel nu a procedat la examinarea modului de dobândire a dreptului de proprietate de către părți și că acest drept nu se probează exclusiv cu extrasul de carie funciară, ci cu titlul de proprietate. Recurenta-reclamantă a criticat hotărârea instanței de apel și din perspectiva faptului că aceasta nu s-a pronunțat asupra apelului formulat împotriva încheierii prin care s~a respins cererea de reducere a cuantumului onorariului de expert. Înalta Curte reține că. potrivit actelor și lucrărilor dosarului, în favoarea recurentei-reclamante, F. a emis, în anul 2002, în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și H.G.

nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, certificate de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, pentru o suprafață totală de teren de 2.475.704 mp, situată în com. Valea Grișului. Ulterior, prin Ordinului prefectului nr. 26 din 31 ianuarie 2006, o parte din terenurile atribuite recurentei-reclamante prin certificatele de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor menționate, respectiv o suprafață de 19,63 ha, a fost trecută în proprietatea privată a com. Valea Grișului. Față de precizarea intimatei-pârâte, referitoare la faptul că deține în proprietate o suprafață de teren de 19,63 ha, recurenta-reclamantă a restrâns acțiunea în revendicare la acest lot.

Conform expertizei efectuate în cauză, terenurile care mai aparțin com. Valea Grișului, potrivit evidenței de carte funciară, și care fac obiectul suprapunerilor cu terenurile pentru care recurenta-reclamantă deține certificate de atestare a dreptului de proprietate sunt în suprafață totală de 23.763 mp. Înalta Curte reține că, de esența acțiunii în revendicare este analiza comparativă a titlurilor de proprietate exhibate de părți. În cauză, recurenta-reclamantă a invocat drept titlu certificatele de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, emise de F. în baza Legii nr. 15/1990, arătând că este continuatoarea fostului G. și RA D. SA. La rândul său, intimata-pârâtă a susținut că titlul de proprietate este reprezentat de Ordinului prefectului nr. 26 din 31 ianuarie 2006, prin care au fost trecute în proprietatea sa privată terenurile agricole aflate în administrarea Consiliului Local al com.

Valea Grișului, care au fost înscrise și validate de Comisia Județeană Covăsim pentru aplicarea legilor fondului funciar în anexa nr. 17 Valea Crișului. În speță, instanța de apel a concluzionat că titlurile provin de la autori diferiți și a apreciat că are preferință titlul înscris în cartea funciara, conform principiului nemo dat quod nod hahet (nimeni nu poate da ce nu are). Aceeași instanță a reținut că este corectă aprecierea primei instanțe, care a stabilit că dreptul de proprietate al pârâtei este preferabil, fiind fundamentat pe dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, precum și că modul originar de dobândire a dreptului de proprietate de către apelanta-reclamantă nu se regăsește printre excepțiile prevăzute de dispozițiile art. 887 C. civ., de la regula înscrierii în cartea funciară, reglementată de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 557 alin. (4) C. civ.

și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în condițiile în care acțiunea a fost analizată în fond din perspectiva art. 480 C. civ. Astfel, în cazul de față, instanța de apel s-a limitat ia a constata că situația de fapt este pe deplin lămurită, că acțiunea dedusă judecății este una în revendicare prin comparare de titluri și că, în ipoteza în care titlurile provin de la autori diferiți;, este preferabil titlul de proprietate înscris în cartea funciarii făcând trimitere la dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 și la cele din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., cât timp prima instanță a verificat temeinicia cererii de chemare în judecată prin raportare Ia prevederile art. 480 C. civ.

(de la 1865). Or, în raport de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că, în limitele deduse judecății prin cererea de apel, față de particularitatea speței, se impunea ca instanța de apel să stabilească norma juridică incidență în cauză, să lămurească și să analizeze modul de dobândire a dreptului de proprietate de către părți, fie în sensul de a stabili care dintre acestea l-au primit de la adevăratul proprietar, care avea în patrimoniul său dreptul de proprietate asupra terenului în discuție, la data înstrăinării acestuia, fie de a identifica autorul comun și de a proceda în consecință la compararea titlurilor de proprietate opuse de părțile litigante, în conformitate cu dispozițiile incidente cât privește apărarea dreptului de proprietate.

Înalta Curte apreciază astfel că, în cauză, nefiind elucidate aceste aspecte, nu s-a intrat în cercetarea fondului, pentru fi posibilă verificarea legalității deciziei recurate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe care recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul. Potrivit acestei norme de drept, modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost pronunțată eu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Înalta Curte reține că necercetarea fondului nu constituie motiv de recurs de sine stătător, precum și faptul că incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atrage modificarea hotărârii atacate, însă, când motivul de recurs are ia bază necercetarea fondului, intervine casarea acesteia, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, ca în cazul de față, conform art. 312 alin. (5) C. proc.

civ. În acest context, Înalta Curte constată că celelalte argumente invocate de recurenta-reclamantă, care vizau faptul că în mod greșit s~a da! preferință titlului intimatei-pârâte în considerarea modului în care aceasta a acționat după emiterea ordinului prefectului, respectiv Ia dezmembrarea și lotizarea terenului, iar apoi la înstrăinarea parcelelor astfel rezultate, precum și chestiuni legate de felul în care se face proba dreptului de proprietate, nu se mai impun a fi analizate ia acest moment procedural. În ceea ce privește critica formulată de recurenta-reclamantă, referitoare la împrejurarea potrivit căreia instanța de apel nu s-a pronunțai asupra motivului de apel prin care a invocat nelegalitatea încheierii din 18 februarie 2016, pronunțată.

În Dosarul nr. x/119/2012, prin care Tribunalul Covasna, secția civilă, a respins cererea de reducere a onorariului de expert, Înalta Curte reține: Prin cererea de apel, apelanta-reclamantă a solicitat și modificarea încheierii de ședință prin care a fost respinsă cererea de reducere a onorariului de expert, stabilit de instanța de fond la suma de 36.750 lei, și micșorarea acestuia la un cuantum rezonabil. Înalta Curte constată că instanța de apei nu a statuat în considerente asupra faptului că apelanta-reclamantă a criticat în apel și nelegalitatea încheierii din 18 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/119/2012 de Tribunalul Covasna, secția civilă. Deși s-a menționat în cuprinsul deciziei că .sentința este criticată deoarece prima instanță nu a ținut cont de aspectele învederate de parte cu ocazia soluționării în fond a cauzei", întreaga analiză a sentinței s~a rezumat la modalitatea în care tribunalul a analizat titlurile de proprietate exhibate de părți.

Or, potrivit dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel trebuia să verifice, în raport de toate motivele invocate în cererea de apel, stabilirea situației de fapt deduse judecății și aplicarea legii de prima instanță. Prin necercetarea criticii referitoare la nelegalitatea încheierii din 18 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/119/2012 de Tribunalul Covasna, secția civilă, care a făcut obiect al apelului - instanța de apel a încălcat limitele devoluțiunii legale, lăsând astfel nesoluțională această pretenție. Ca atare, lipsa oricărei referiri în decizia de apel Ia motivul de apel mai sus menționat, face imposibilă exercitarea controlului judiciar în cauză din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SN A. SA, prin lichidator judiciar SC B. IPURL, împotriva Deciziei nr. 1247/Ap din 3 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apei Brașov, secția civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. În rejudecare, instanța de apel, în măsura în care se impune» va administra probele necesare stabilirii elementelor de fapt relevante ale pricinii, în vederea examinării modului de dobândire a dreptului de proprietate de către părți, în sensul de a stabili care dintre acestea l-au primit de la adevăratul proprietar, urmând ea, pe baza acestor premise, să procedeze la compararea titlurilor exhibate de părți.

Dacă părțile opun titluri de proprietate care provin de la autori diferiți, ipoteză care presupune compararea drepturilor autorilor de la care provin cele două titluri, se dă eficiență celui dobândit de ia autorul al cărui drept este preferabil. Dobândirea de către o parte a dreptului de proprietate de la adevăratul proprietar conferă preferință titlului acesteia, față de cel dobândit de ia un neproprietar. Așadar, într-o acțiune în revendicare care presupune compararea titlurilor provenite de ia autori diferiți nu prezintă relevanță înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al părților. Această chestiune are importanță într-o acțiune în revendicare în care titlurile părților provin de la același autor.

De asemenea, instanța de apel va analiza critica formulată de apelanta-reclamantă prin motivele de apei, referitoare la nelegalitatea încheierii din 18 februarie 2016. pronunțată în Dosarul nr. x/119/2012 de Tribunalul Covasna, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SN A. SA prin lichidator judiciar SC B. IPURL, împotriva Deciziei nr. 1247/Ap din 3 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 aprilie 2017.