ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 685/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 685/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 685/2017

Deliberând

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecată înregistrată la data de 06 noiembrie 2012 pe rolul

Tribunalului Covasna,

secția civilă, sub nr. x/119/2012, reclamanta SN A. SA, prin

administrator judiciar SC B. IPURL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta com.

Valea Crișului, reprezentată prin primar, obligarea acesteia

să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie

terenurile în suprafață totală de 2.475.704,174 mp, situate în

com. Valea Crișului, jud. Covasna, cu cheltuieli de judecată.

În motivare,

a arătat că, în anul 2002, s-au emis certificatele de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin care i s-a recunoscut dreptul

de proprietate asupra imobilelor în suprafață totală de

2.475.704,174 mp, situate în com. Valea Grișului, jud. Covasna.

La baza

eliberării acestor titluri au stat documentațiile prevăzute H.G.

nr. 834/199l, avizate și însușite de C. Covasna, însoțite de

procesele-verbale de vecinătate, acte de expropriere și atribuire în

administrare a terenurilor pentru care reclamantei i s-a recunoscut dreptul de

proprietate.

Prin H.G. nr. 575

din 20 septembrie 1997 s-a constituit SN A. SA, prin reorganizarea RA D. SA.

Calitatea sa de

proprietar asupra terenurilor a fost recunoscută chiar de către

Primăria com. Valea Grișului, care a semnai procesele-verbale și

schițele de vecinătate ale SN A. SA și a avizat

documentațiile topografice întocmite în vederea obținerii certificatelor

de atestare a dreptului de proprietate.

Începând

cu anul 2006, Primăria com. Valea Grișului a preluat în posesie o

parte din terenurile aparținând reclamantei.

În

drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 C. civ.

Prin

cererea precizatoare formulată la data de 08 ianuarie 2013, reclamanta a

evaluat bunul revendicat la suma de 109.426.124,5 lei. De asemenea, a

specificat că pârâta a făcut demersuri privind transferul în

proprietatea sa publică a bunurilor mobile și imobile care au

aparținut reclamantei, care nu s-au concretizat din cauză, întrucât

acestea se aflau deja în proprietatea SN A. SA, conform certificatelor de

atestare a dreptului de proprietate.

În

baza autorizației de construire din 07 noiembrie 2002, au fost executate

lucrări de închidere și ecologizare ale Carierei Sfântu Gheorghe,

urmând ca, la finalizarea acestora, bunurile să fie predate reclamantei.

Cu toate acestea, prin ordinul emis de instituția prefectului județului

Covasna. terenurile aflate în proprietatea reclamantei au fost trecute în

domeniul privat al com. Valea Grișului.

La

data de 23 iunie 2014, la solicitarea Tribunalului Covasna, reclamanta a

arătat că suprafața de teren pe care o revendică este de

19.63 ha, fiind situată în com. Valea Crișului, jud. Covasna.

Prin

sentința nr. 372 din 21 aprilie 2016, Tribunalul Covasna, secția civilă,

a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SN A. SA, prin

administrator judiciar SC B. IPURL, privind obligarea pârâtei de a lăsa

reclamantei în deplină proprietate și posesie terenurile în

suprafață totala de 19,63 ha, și a luat act că nu s-au

cerut cheltuieli de judecată.

Pentru

a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin

Hotărârea Consiliului Local nr. 575/1997 s-a constituit SN A. SA, iar

Ministerul industriei și Resurselor a eliberat certificatele de atestare a

dreptului de proprietate din 18 octombrie 2002 și din 14 martie 2003,

asupra terenurilor care se aflau în proprietatea statului și în

administrarea I.M. Căpeni, astfel cum s-a constatat și prin raportul

de expertiză topografică judiciară. Terenurile erau înscrise în

C.F. Valea Grișului, fiind retrocedate de către Comisia Locală

din Valea Crișului prin Hotărârea nr. 5/2005, aprobată prin

Hotărârea nr. 543 din 20 septembrie 2005 a Comisiei Județene Covasna

pentru aplicarea legilor fondului funciar.

La 02 februarie

2006, prefectul județului Covasna a emis Ordinul nr. 26/2006. prin care au

fost trecute în proprietatea privată a com. Valea Cașului terenurile

agricole aflate în administrarea acesteia, care au fost înscrise și

validate de Comisia Județeană Covasna pentru aplicarea legilor

fondului funciar în anexa nr. 17 Valea Grișului, cu o suprafață

de 19,63 ha.

Prin

Încheierea din 03 februarie 2006, com. Valea Grișului și-a înscris

dreptul de proprietate asupra a 8 corpuri funciare, în suprafață de

19,63 ha, în baza ordinului mai sus menționat și a documentației

tehnice de dezmembrare și identificare aferente. Prin urmare, dreptul de proprietate

dobândit de reclamantă prin certificatele de atestare a dreptului de

proprietate nu a fost intabulat în cartea funciară.

Expertul

topograf a anexat raportului de expertiză copiile cărților

funciare în care a fost înscris dreptul de proprietate al pârâtei, în baza

Ordinului prefectului nr. 26/2006.

Împotriva

încheierii de carte funciară din 2006, reclamanta a formula! plângere,

prin care a solicitat radierea dreptului de proprietate intabulat în favoarea

pârâtei, care a fost respinsă.

Din

cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză reiese că

suprafața rezultată din suprapunerile între corpurile funciare

menționate în Ordinul prefectului nr. 26/2006 și imobilele

evidențiate în certificatele de atestare a dreptului de proprietate este

de 68.551 mp iar suprafața totală calculată pentru imobilele

rezultate din dezmembrările corpurilor funciare, indicate în același

ordin, și cele evidențiate în certificatele de atestare a dreptului

de proprietate este de 69.728 mp, diferența de 1.177 mp identificându-se

cu suprapunere.

Ulterior

înscrierii dreptului de proprietate, conform Ordinului prefectului nr. 26/2006,

7 din cele 8 corpuri funciare au fost dezmembrate în 56 loturi noi, din care 53

loturi au fost înstrăinate de com. Valea Grișului prin vânzare-cumpărare

sau schimb, fiind intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară în

favoarea noilor proprietari, anterior promovării acțiunii de

față.

Doar

imobilele înscrise în certificatul din 2002 nu se suprapun cu cele pentru care

s-a emis Ordinului prefectului nr. 26/2006, iar terenurile care mai

aparțin com. Valea Grișului, conform evidenței de carte

funciară, și care fac

obiectul suprapunerilor cu terenurile pentru care reclamanta deține

certificatele de atestare a dreptului de proprietate, sunt următoarele: în

C.F. Valea Grișului cu suprafața de 4182 mp, suprapunere 4 mp; în C.F.

Valea Grișului, cu suprafața de 1.342 mp, suprapunere 7 mp; în C.F. Valea

Grișului, cu suprafața de 3.818 mp, suprapunere 9 mp; în C.F. Valea

Grișului, cu suprafața de 5865 mp, suprapunere 5.865 mp; în C.F. Valea

Grișului, cu suprafața de 42.851 mp, suprapunere 10.597 mp; în C.F.

Valea Crișului, cu suprafața de 8.482 mp, suprapunere 1 mp; în C.F.

Valea Crișului, cu suprafața de 2.780 mp, suprapunere 2,780 mp; în C.F.

Valea Grișului, cu suprafața de 9.006 mp, suprapunere 2.519 mp; în C.F.

Valea Crișului, cu suprafața de 1.981 mp, suprapunere 1981 mp.

Așadar,

terenurile care mai aparțin com. Valea Crișului, conform

evidenței de carte funciară, și care fac obiectul suprapunerilor

cu terenurile pentru care reclamanta deține certificatele de atestare a

dreptului de proprietate sunt în suprafața totală de 23.763 mp.

Instanța

de fond a constatat că, în cauză, sunt. incidente prevederile art. 77

cap. V, Secțiunea 1 din Legea nr. 71/2011, conform cărora înscrierile

în cartea funciară efectuate în temeiul unor acte ori fapte juridice

încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse anterior

intrării in vigoare a C. civ. vor produce efectele prevăzute de legea

în vigoare la data încheierii acestor acte ori, după caz, la data

săvârșirii sau producerii acestor fapte, chiar dacă aceste

înscrieri sunt efectuate după data intrării în vigoare a C. civ.

Actul

normativ menționai prevede expres, în art. 5 alin. (1), că

dispozițiile C. civ. se aplică tuturor actelor și faptelor

încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după

intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute

după acest moment, ceea ce presupune că actele sau faptele încheiate

ori petrecute anterior intrării în vigoare a C. civ., aprobat prin Legea

nr. 287 din 17 iulie 2009, rămân supuse vechilor reglementări.

În consecință,

instanța de fond a apreciat că, deși la data formulării

acțiunii, dispozițiile art. 21-41 din Legea nr. 7/1996 erau abrogate

prin art. 87 pct. 4 din Legea nr. 71/2011, acest aspect nu este relevant

față de obiectul cauzei.

Acțiunea

a fost formulată la data de 06 noiembrie 2012 și are ea obiect

revendicarea unui bun dobândit de pârâtă prin ordin al prefectului înainte

de intrarea în vigoare a C. civ. aprobat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009.

Instanța de

fond a considerat că, în cauză, s-a dovedit că pârâta com. Valea

Crișului are în posesie și în proprietate doar o suprafață

de 23.763 mp din terenul revendicat.

Conform

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în vigoare în anul 2006, la data intabulării

dreptului de proprietate în favoarea pârâtei, dacă în cartea funciară

s-a înscris im drept real în folosul unei persoane. în condițiile acestei

legi se prezumă că dreptul există dacă a fost dobândit sau

constituit cu hună-credință, cât timp nu se dovedește

contrariul.

Textul

instituie o prezumție legală relativă de proprietate în favoarea

persoanei înscrise în cartea funciară, care poate fi răsturnată

prin dovada contrară. Dar în sistemul cărților funciare

această dovadă se poate face numai în cadrul unei acțiuni în

rectificare de carte funciară, subsecventă acțiunii principale,

prin care se tinde la atestarea împrejurărilor de excepție stipulate

în art. 34 din Legea nr. 7/1996.

Cât

timp nu s-a dispus rectificarea cărții funciare, prezumția

operează, iar titularul înscris în cartea funciară se bucură de

protecție, nefiind suficientă invocarea calității de fost

proprietar (extratabular în cazul de față) în dovedirea titlului care

ar urma să fie supus comparării.

În consecință,

instanța de fond a respins acțiunea în revendicare imobiliară prin

raportare la dispozițiile art. 480 C. civ.

Pentru

efectuarea raportului de expertiză în specialitatea topografie, în cauza

s-a dispus de către instanța de fond, în sarcina reclamantei, plata

unui onorariu de expert în cuantum de 36.750 lei.

Reclamanta,

prin lichidator judiciar, a solicitat, la data de 12 februarie 2016. stabilirea

onorariului expertului ia un cuantum rezonabil, deoarece suma solicitată

de expert este neobișnuit de mare și nejustificată,

Prin

încheierea de ședință din 18 februarie 2016, Tribunalul Covasna,

analizând cererea de reducere a onorariului expertului, a apreciat că

aceasta este nejustificată în raport de activitatea

desfășurată de expert și a procedat la avizarea decontului

prezentat, atașat raportului de expertiză,

Împotriva

acestei semințe reclamanta SN A. SA, prin lichidator SC B. IPURL, a

declarat recurs - calificai ca fiind apel - înregistrat pe rolul Curții de

Apel Brașov, secția civila, la 22 iunie 2016, sub nr. x/119/2012.

Prin Decizia

nr. 1247/Ap din 3 octombrie 2016, Curtea de Apel Brașov,

secția civilă, a respins

apelul declarat de apelanta-reclamantă SN A. SA, prin lichidator SC B.

IPURL, împotriva sentinței civile nr. 372 din 21 aprilie 2016, pronunțată

de Tribunalul Covasna, secția civilă.

Examinând

sentința atacată, în raport de criticile formulate, curtea a apreciat

că prima instanță a reținut corect situația de fapt,

procedând la aplicarea judicioasă a textelor legale incidente în cauză.

Astfel,

a reținut că acțiunea dedusă judecății este una

în revendicare prin comparare de titluri, de esența căreia se impune

ca, în analiza judiciară, să fie valorificat dreptul de proprietate

mai bine caracterizat.

În ipoteza

în care titlurile provin de la autori diferiți, a considerat că este

preferabil titlul de proprietate înscris în cartea funciară, potrivit

principiului nemo dat quod mm habet.

Instanța

de apel a apreciat, în contextul în care plângerea privind radierea dreptului

de proprietate al intimatei-pârâte asupra suprafeței de 19,63 ha a fost

respinsă, că apelanta-reclamantă trebuia să procedeze la

înscrierea dreptului său

de proprietate

obținut în baza H.G. nr. 575/1997 și Legea nr. 15/1990, imediat

după obținerea documentației necesare.

Ca

atare, a reținut că titlu! de proprietate al pârâtei este preferabil,

întrucât a fost înscris în cartea funciară și pentru că, în

calitate de proprietar posesor, a procedat la dezmembrare și lotizare, iar

apoi la înstrăinarea parcelelor rezultate în urina acestor operațiuni,

prin acte de vânzare-cumpărare. Prin urmare, a constatat că

apelanta-reclamantă invocă un titlu de proprietate neînscris în

cartea funciară și că nu a făcut dovada posesiei asupra

imobilelor revendicate.

În consecința,

a reținut că este corectă aprecierea primei instanțe care a

stabilit că dreptul de proprietate al pârâtei este preferabil celui de

care s-a prevalat reclamanta, fiind fundamentat pe dispozițiile art. 30 alin.

(1) din Legea nr. 7/1996.

De

asemenea, a considerat că modul originar de dobândire a dreptului de

proprietate de către apelanta-reclamantă nu se regăsește

printre excepțiile prevăzute de dispozițiile art. 887 alin. (1)

C. civ., de la regula înscrierii în cartea funciară, reglementată de

legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 557 alin. (4) C. civ. și

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs recurenta-reclamantă SN A. SA, prin

administrator judiciar SC B. IPURL, înregistrat de rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 05

decembrie 2016, sub nr. x/119/2012.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

în

motivarea recursului, recurenta-reclamantă a arătat că este o

societate cu capital integra! de stat, asociat unic fiind Statul Român, prin E.,

succesor al F. De asemenea, a învederat că antecesorul său este G.

Prin

art. 20 din Legea nr. 15/1990 s-a stabilit că bunurile fostelor

întreprinderi de stat trec în proprietatea societăților nou

înființate. Prin urmare, bunurile care au aparținut fostului G. s-au

transferat în proprietatea RA D. SA.

Ulterior,

prin H.G. nr. 575 din 20 septembrie 1997 s-a stabilit că bunurile RA D. SA

vor fi preluate de recurenta-reclamantă SN A. SA. Ca atare, aceasta a

dobândit, în temeiul prevederilor ari. 17 și art. 20 din Legea nr.

15/1990, un drept de proprietate originar.

În baza

acestor dispoziții legale, în anul 2002. statut, prin F., a emis titluri

de proprietate pentru terenuri situate în Valea Crișului,

documentația necesară eliberării acestora presupunând implicarea

administrației publice locale. Drept urmare, in anul 2002 au fost emis, în

favoarea recurentei-reclamante, titluri de proprietate pentru o

suprafață de teren de 2.475.704 mp.

În

anul 2006, Primăria Valea Crișului a demarat procedurile de trecere

în proprietatea sa privată a suprafeței de 19,63 ha, care făcea

parte din terenul în suprafață de 2.475.704 mp, ascunzând

existența titlurilor de proprietate ale recurentei-reclamante, la emiterea

cărora a participat.

În același

timp, intimata-pârâtă com. Valea Grișului a solicitat, în

contradictoriu cu recurenta-reclamantă, anularea actelor de proprietate în

cauză, emise în baza Legii nr. 15/1990, cererea fiind respinsă, ca

neîntemeiată; după finalizarea procedurii de obținere a

terenurilor ce aparțineau recurentei-reclamante, Primăria Valea

Grișului a procedat la întabularea dreptului de proprietate.

Aflând

despre emiterea ordinului care viza suprafața de teren aflată în

proprietatea sa, recurenta-reclamantă a formulat acțiune în

rectificare de carte funciară, care a fost respinsă, ca tardivă,

nu ca neîntemeiată.

Astfel,

recurenta-reclamantă a susținui că, în cazul de față,

se compară modul de dobândire. în temeiul Legii nr. 15/1990, mod originar,

cu un ordin al prefectului, emis ulterior și obținut, prin

documentații false. întrucât atât aceasta, cât și

intimata-pârâtă dețin titluri de proprietate, instanța de apel

nu a respectai criteriile pe baza cărora se analizează eficiența

juridică și preferabilitatea lor în cadru! acțiunii în

revendicare în care ambele părți se pretind proprietarele

aceluiași bun. Prin hotărârile pronunțate anterior în cauză

s-a dat eficiență juridică titlului de proprietate deținut

de intimata-pârâtă, deși acesta a fost dobândit în mod fraudulos. Nu

s-au comparat modurile de dobândire a proprietății, iar instanța

de apel a dat eficiență numai intabulării dreptului de

proprietate. Or, acest criteriu este reținut doar când ambele titluri provin

de la același autor.

A

mai precizai recurenta-reclamantă că, în mod eronat, s-a reținut

că titlul intimatei-pârâte este preferabil titlului său, întrucât,

aceasta a procedat la dezmembrarea, lotizarea și valorificarea terenului.

De asemenea, a menționat că, față de incidența

dispozițiilor legale în materie, proba dreptului de proprietate nu se face

exclusiv cu extrasul de carte funciară, ci și cu titlul de

proprietate.

Recurenta-reclamantă

a criticat hotărârea instanței de apel și din perspectiva faptului

că aceasta nu s-a pronunțat asupra motivului de apel vizând nelegalitatea

încheierii prin care s-a respins cererea de reexaminare a cuantumului

onorariului de expert.

În

concluzie, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate. în

sensul admiterii acțiunii, și obligarea intimatei-pârâte să-i

lase în deplină proprietate terenul în suprafață de 19,63 ha,

identificat în raportul de expertiză. precum și schimbarea încheierii

de ședință prin care s-a respins cererea de reexaminare a

onorariului de expert, prin micșorarea onorariului la o sumă

rezonabilă, cu cheltuieli de judecată.

Deși

legal citată, intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

În

recurs, nu au fost administrate probe noi.

Calea

de atac este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform

dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura

insolvenței.

Examinând

recursul declarat de recurenta-reclamantă SN A. SA, prin administrator

judiciar SC B. IPURL, prin prisma criticilor formulate și a

dispozițiilor legale incidente, Înalta

Curte constată următoarele:

Critici

le invocate în recurs de recurenta-reclamantă au vizat, în

esență faptul că instanța de ape! nu a respectat criteriile

pe baza cărora se analizează eficiența juridică și

preferabilitatea titlurilor de proprietate în cadrul acțiunii în

revendicare, când ambele părți se pretind proprietarele

aceluiași bun. în opinia recurentei-reclamante, prin hotărârile

pronunțate anterior în cauză s-a dat eficiență

juridică titlului de proprietate al intimatei-pârâte, deși acesta a

fost dobândit în mod fraudulos. Aceasta a mai susținut că

instanța de apel nu a procedat la examinarea modului de dobândire a

dreptului de proprietate de către părți și că acest

drept nu se probează exclusiv cu extrasul de carie funciară, ci cu

titlul de proprietate.

Recurenta-reclamantă

a criticat hotărârea instanței de apel și din perspectiva

faptului că aceasta nu s-a pronunțat asupra apelului formulat

împotriva încheierii prin care s~a respins cererea de reducere a cuantumului

onorariului de expert.

Înalta

Curte reține că. potrivit actelor și lucrărilor dosarului,

în favoarea recurentei-reclamante, F. a emis, în anul 2002, în baza Legii nr.

15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii

autonome și societăți comerciale și H.G. nr. 834/1991

privind stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul

societăților comerciale cu capital de stat, certificate de atestare a

dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, pentru o

suprafață totală de teren de 2.475.704 mp, situată în com. Valea

Grișului.

Ulterior,

prin Ordinului prefectului nr. 26 din 31 ianuarie 2006, o parte din terenurile

atribuite recurentei-reclamante prin certificatele de atestare a dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor menționate, respectiv o

suprafață de 19,63 ha, a fost trecută în proprietatea

privată a com. Valea Grișului.

Față

de precizarea intimatei-pârâte, referitoare la faptul că deține în

proprietate o suprafață de teren de 19,63 ha, recurenta-reclamantă

a restrâns acțiunea în revendicare la acest lot.

Conform expertizei

efectuate în cauză, terenurile care mai aparțin com. Valea

Grișului, potrivit evidenței de carte funciară, și care fac

obiectul suprapunerilor cu terenurile pentru care recurenta-reclamantă

deține certificate de atestare a dreptului de proprietate sunt în

suprafață totală de 23.763 mp.

Înalta Curte

reține că, de esența acțiunii în revendicare este analiza

comparativă a titlurilor de proprietate exhibate de părți.

În cauză,

recurenta-reclamantă a invocat drept titlu certificatele de atestare a

dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, emise de F. în baza

Legii nr. 15/1990, arătând că este continuatoarea fostului G. și

RA D. SA.

La

rândul său, intimata-pârâtă a susținut că titlul de

proprietate este reprezentat de Ordinului prefectului nr. 26 din 31 ianuarie

2006, prin care au fost trecute în proprietatea sa privată terenurile

agricole aflate în administrarea Consiliului Local al com. Valea Grișului,

care au fost înscrise și validate de Comisia

Județeană Covăsim

pentru aplicarea legilor fondului funciar în anexa nr. 17 Valea Crișului.

În

speță, instanța de apel a concluzionat că titlurile provin

de la autori diferiți și a apreciat că are preferință

titlul înscris în cartea funciara, conform principiului nemo dat quod nod hahet

(nimeni nu poate da ce nu are). Aceeași instanță a reținut

că este corectă aprecierea primei instanțe, care a stabilit

că dreptul de proprietate al pârâtei este preferabil, fiind fundamentat pe

dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, precum și

că modul originar de dobândire a dreptului de proprietate de către

apelanta-reclamantă nu se regăsește printre excepțiile

prevăzute de dispozițiile art. 887 C. civ., de la regula înscrierii

în cartea funciară, reglementată de legiuitor în cuprinsul

dispozițiilor art. 557 alin. (4) C. civ. și art. 30 alin. (1) din

Legea nr. 7/1996, în condițiile în care acțiunea a fost

analizată în fond din perspectiva art. 480 C. civ.

Astfel,

în cazul de față, instanța de apel s-a limitat ia a constata că

situația de fapt este pe deplin lămurită, că acțiunea

dedusă judecății este una în revendicare prin comparare de

titluri și că, în ipoteza în care titlurile provin de la autori

diferiți;, este preferabil titlul de proprietate înscris în cartea

funciarii făcând trimitere la dispozițiile art. 30 alin. (1) din

Legea nr. 7/1996 și la cele din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., cât

timp prima instanță a verificat temeinicia cererii de chemare în

judecată prin raportare Ia prevederile art. 480 C. civ. (de la 1865).

Or,

în raport de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că, în

limitele deduse judecății prin cererea de apel, față de

particularitatea speței, se impunea ca instanța de apel să

stabilească norma juridică incidență în cauză, să

lămurească și să analizeze modul de dobândire a dreptului

de proprietate de către părți, fie în sensul de a stabili care

dintre acestea l-au primit de la adevăratul proprietar, care avea în

patrimoniul său dreptul de proprietate asupra terenului în discuție,

la data înstrăinării acestuia, fie de a identifica autorul comun

și de a proceda în consecință la compararea titlurilor de

proprietate opuse de părțile litigante, în conformitate cu

dispozițiile incidente cât privește apărarea dreptului de

proprietate.

Înalta

Curte apreciază astfel că, în cauză, nefiind elucidate aceste

aspecte, nu s-a intrat în cercetarea fondului, pentru fi posibilă

verificarea legalității deciziei recurate prin prisma

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe care recurenta-reclamantă

și-a întemeiat recursul.

Potrivit

acestei norme de drept, modificarea unei hotărâri se poate cere numai

pentru motive de nelegalitate, când aceasta este lipsită de temei legal

ori a fost pronunțată eu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii.

Înalta Curte

reține că necercetarea fondului nu constituie motiv de recurs de sine

stătător, precum și faptul că incidența art. 304 pct.

9 C. proc. civ. atrage modificarea hotărârii atacate, însă, când

motivul de recurs are ia bază necercetarea fondului, intervine casarea

acesteia, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, ca în cazul de

față, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

În

acest context, Înalta Curte constată că celelalte argumente invocate

de recurenta-reclamantă, care vizau faptul că în mod greșit s~a

da! preferință titlului intimatei-pârâte în considerarea modului în

care aceasta a acționat după emiterea ordinului prefectului,

respectiv Ia dezmembrarea și lotizarea terenului, iar apoi la

înstrăinarea parcelelor astfel rezultate, precum și chestiuni legate de

felul în care se face proba dreptului de proprietate, nu se mai impun a fi

analizate ia acest moment procedural.

În

ceea ce privește critica formulată de recurenta-reclamantă,

referitoare la împrejurarea potrivit căreia instanța de apel nu s-a

pronunțai asupra motivului de apel prin care a invocat nelegalitatea

încheierii din 18 februarie 2016, pronunțată.

În

Dosarul nr. x/119/2012, prin care Tribunalul Covasna, secția civilă,

a

respins cererea de reducere a

onorariului de expert, Înalta Curte reține:

Prin

cererea de apel, apelanta-reclamantă a solicitat și modificarea

încheierii de ședință prin care a fost respinsă cererea de

reducere a onorariului de expert, stabilit de instanța de fond la suma de

36.750 lei, și micșorarea acestuia la un cuantum rezonabil.

Înalta

Curte constată că instanța de apei nu a statuat în considerente

asupra faptului că apelanta-reclamantă a criticat în apel și

nelegalitatea încheierii din 18 februarie 2016, pronunțată în Dosarul

nr. x/119/2012 de Tribunalul Covasna, secția civilă. Deși s-a

menționat în cuprinsul deciziei că .sentința este criticată

deoarece prima instanță nu a ținut cont de aspectele învederate

de parte cu ocazia soluționării în fond a cauzei", întreaga

analiză a sentinței s~a rezumat la modalitatea în care tribunalul a

analizat titlurile de proprietate exhibate de părți.

Or,

potrivit dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanța de

apel trebuia să verifice, în raport de toate motivele invocate în cererea

de apel, stabilirea situației de fapt deduse judecății și

aplicarea legii de prima instanță.

Prin necercetarea

criticii referitoare la nelegalitatea încheierii din 18 februarie 2016,

pronunțată în Dosarul nr. x/119/2012 de Tribunalul Covasna,

secția civilă, care a făcut obiect al apelului - instanța

de apel a încălcat limitele devoluțiunii legale, lăsând astfel

nesoluțională această pretenție.

Ca atare, lipsa

oricărei referiri în decizia de apel Ia motivul de apel mai sus

menționat, face imposibilă exercitarea controlului judiciar în

cauză din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Având în vedere

toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SN A. SA, prin

lichidator judiciar SC B. IPURL, împotriva Deciziei nr. 1247/Ap din 3 octombrie

2016, pronunțată de Curtea de Apei Brașov, secția

civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza

aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

În rejudecare,

instanța de apel, în măsura în care se impune» va administra probele

necesare stabilirii elementelor de fapt relevante ale pricinii, în vederea

examinării modului de dobândire a dreptului de proprietate de către

părți, în sensul de a stabili care dintre acestea l-au primit de la

adevăratul proprietar,

urmând ea, pe

baza acestor premise, să procedeze la compararea titlurilor exhibate de

părți. Dacă părțile opun titluri de proprietate care

provin de la autori diferiți, ipoteză care presupune compararea

drepturilor autorilor de la care provin cele două titluri, se dă

eficiență celui dobândit de ia autorul al cărui drept este

preferabil. Dobândirea de către o parte a dreptului de proprietate de la

adevăratul proprietar conferă preferință titlului acesteia,

față de cel dobândit de ia un neproprietar. Așadar, într-o

acțiune în revendicare care presupune compararea titlurilor provenite de

ia autori diferiți nu prezintă relevanță înscrierea în

cartea funciară a dreptului de proprietate al părților.

Această chestiune are importanță într-o acțiune în

revendicare în care titlurile părților provin de la același

autor.

De

asemenea, instanța de apel va analiza critica formulată de apelanta-reclamantă

prin motivele de apei, referitoare la nelegalitatea încheierii din 18 februarie

secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de recurenta-reclamantă SN A. SA prin lichidator

judiciar SC B. IPURL, împotriva Deciziei nr. 1247/Ap din 3 octombrie 2016,

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Casează

decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași

instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 7 aprilie 2017.